What are the opening hours?

Tuesday 12:00 - 20:00 Wednesday 12:00 - 20:00 Thursday 12:00 - 20:00 Friday 12:00 - 20:00

Gabriela Pădurariu Mihnea - Psiholog clinician și psihoterapeut, Iași, Strada Grigore Ureche, nr. 1/3, Bloc Șonțu Mărăcineanu, ARPA OFFICE CENTER, Biroul 9 (punct de lucru); Sediul profesional: str. Sărărie nr. 58, Iasi (2026)

Q: What is the address?

Iași, Strada Grigore Ureche, Nr. 1/3, Bloc Șonțu Mărăcineanu, ARPA OFFICE CENTER, Biroul 9 (punct De Lucru); Sediul Profesional: Str. Sărărie Nr. 58

24/05/2026

𝐎𝐝𝐢𝐡𝐧𝐚 𝐜𝐚 𝐚𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐚𝐭̗𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞

Există o liniște aparte în momentul în care îți dai voie să recunoști că ai ajuns la limita ta. Nu acea limită trasată de ceilalți, nu cea impusă de ritmul lumii din jur, ci aceea pe care o simți în tine, ca pe o oboseală blândă care nu mai cere efort, ci spațiu.

Nu toată epuizarea se vede. Uneori nu doare în trup, ci apasă tăcut în suflet, în emoțiile pe care le-ai dus mai departe fără să le lași să se așeze, în încercarea de a rămâne prezent atunci când, înăuntru, te simțeai departe de tine. 𝐄𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚̆ 𝐨 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐨𝐛𝐨𝐬𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭, 𝐜𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐭̗𝐢𝐧𝐮𝐭 𝐢̂𝐧 𝐭𝐢𝐧𝐞.

Și poate că tocmai acolo începe întoarcerea.

Odihna nu este ceva ce trebuie câștigat. Nu vine doar după ce totul este terminat sau perfect. Ea apare ca o nevoie simplă și profundă, ca o chemare de a te opri, de a respira fără grabă, de a exista fără presiunea de a demonstra ceva.

Suntem învățați să credem că puterea înseamnă să duci, să reziști, să nu te oprești. Dar există o altă formă de putere, mai tăcută și mai adevărată, aceea care știe când să se retragă, când să se înmoaie, când să își ofere răgaz.

Pentru că și în noi, acolo unde pare că suntem cei mai puternici, există părți care au nevoie de grijă, de liniște, de refacere.

A te opri nu înseamnă a rămâne în urmă, ci a-ți acorda timpul necesar pentru a continua într-un mod sănătos.

În acele momente de încetinire, ceva începe să se reașeze. Fără grabă, fără presiune. Se adună bucăți de tine pe care le-ai lăsat în urmă, se limpezesc gânduri, tensiunile se reduc sau chiar dispar, iar în liniștea aceea, aproape imperceptibil, începe o reconstrucție.

Nu una forțată. Ci una firească.

Așa că ia-ți odihna fără să-ți ceri scuze. Întoarce-te spre tine fără vinovăție. Nu este o slăbiciune să ai nevoie de pauză. Este, poate, una dintre cele mai sincere forme de a fi om. 💜

https://psihoterapeutgabrielapadurariu.ro/odihna-ca-act-de-responsabilitate-fata-de-sine/

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

02/05/2026

𝐍𝐮 𝐦𝐨𝐬̗𝐭𝐞𝐧𝐢𝐦 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐫𝐚̆𝐧𝐢, 𝐜𝐢 𝐬̗𝐢 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚̆

Poate că nu ne dăm seama pe deplin, dar purtăm în noi mai mult decât propria noastră poveste, pentru că fiecare dintre noi duce mai departe nu doar experiențele trăite în mod direct, ci și urmele lăsate de cei care au venit înaintea noastră, felul în care au iubit, au pierdut, au rezistat și au găsit, uneori în tăcere, resursele de a merge mai departe.

În psihologie vorbim despre trauma intergenerațională, despre modul în care durerea poate traversa generații, dar mai puțin despre faptul că, odată cu ea, se transmite și capacitatea de a transforma, de a înțelege și de a construi sens chiar acolo unde, inițial, a existat doar suferință.

Astfel, fiecare dintre noi duce mai departe nu doar ceea ce l-a rănit, ci și ceea ce l-a susținut, nu doar fricile, ci și mecanismele prin care acestea au fost depășite, nu doar lipsurile, ci și acea forță tăcută care, în momentele cele mai dificile, a făcut posibilă reconstrucția.

Între generații există o continuitate invizibilă, subtilă și profundă, în care se adună deopotrivă suferința și vindecarea, iar fiecare om contribuie la această moștenire prin felul în care alege să iubească, să înțeleagă și să răspundă vieții, chiar și atunci când nu este conștient de această influență.

Conceptul de reziliență ne arată că puterea de a depăși nu este doar o trăsătură individuală, ci și un proces care se transmite prin relații, prin prezență, prin acele gesturi aparent simple în care cineva rămâne aproape atunci când celălalt traversează un moment dificil, iar un copil care este văzut și înțeles va învăța, la rândul său, să ofere același tip de răspuns.

În același registru, inteligența emoțională nu se dezvoltă izolat, ci se construiește în timp, în interiorul relațiilor, devenind o moștenire discretă, formată din răbdare, din blândețe și din acele alegeri prin care cineva decide să nu perpetueze mai departe durerea pe care a primit-o.

De aceea, fiecare alegere capătă o semnificație mai amplă decât pare la prima vedere, pentru că fiecare moment în care alegi calmul în locul impulsului sau înțelegerea în locul judecății nu rămâne limitat la prezent, ci se înscrie într-un fir mai lung, în care ceea ce faci astăzi devine, în timp, parte din ceea ce va continua.

Nu gesturile spectaculoase sunt cele care schimbă o moștenire, ci acele decizii mici, repetate cu consecvență, care, aproape imperceptibil, reconfigurează structuri interioare și creează alte posibilități de a fi.

𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚̆, 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐬𝐮𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̗𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐫𝐬𝐚 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐭̗𝐢𝐢, 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚𝐬̗𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐭̗𝐢𝐧𝐞 𝐬̗𝐢 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐢𝐢, 𝐢𝐚𝐫 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚̆ 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞, 𝐜𝐨𝐧𝐬̗𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭, 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐭𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐥-𝐚 𝐫𝐚̆𝐧𝐢𝐭, 𝐜𝐢 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐥-𝐚 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐞, 𝐟𝐚̆𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥 𝐜𝐚, 𝐮𝐧𝐝𝐞𝐯𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫, 𝐮𝐧 𝐚𝐥𝐭 𝐨𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐥𝐢𝐧𝐢𝐬̗𝐭𝐢𝐭, 𝐬𝐚̆ 𝐢𝐮𝐛𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫 𝐬̗𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐭𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐠, 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐬̗𝐭𝐢𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭, 𝐜𝐚̂𝐧𝐝𝐯𝐚, 𝐜𝐮 𝐨 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐞 𝐭𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐚̆.

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚✧

18/04/2026

𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐛𝐮𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞

Nu te epuiza într-un efort nesfârșit de a îndeplini așteptările altora care nu au fost niciodată ale tale de la bun început.

Fiecare concesie poate părea mică, chiar nobilă, dar în timp îți erodează controlul asupra propriei identități, lăsând în urmă o versiune a ta care este plăcută tuturor și cunoscută de ... nimeni, inclusiv de tine.
Treptat, începi să pierzi din vedere persoana care ești cu adevărat. Nu printr-un mare sacrificiu, ci printr-o mie de ajustări subtile: opinia îmblânzită, nevoia înghițită, instinctul de a fi mai liniștit, mai agreabil.
Începi să confunzi supraviețuirea cu bunătatea, abandonul de sine cu grația. Lumea îți recompensează supunerea, și, făcând acest lucru, te învață să te micșorezi.

Dar există un cost pentru această adaptare constantă. Corpul își amintește ceea ce mintea încearcă să justifice. Oboseala se instalează acolo unde trăia odinioară bucuria. Resentimentul crește acolo unde generozitatea curgea liber. Începi să te simți ca un oaspete în propria viață, interpretând un rol în loc să locuiești într-un adevăr.
La un moment dat, s-ar putea să decizi să nu-ți mai interpretezi viața și să începi să o trăiești.
Momentul de ruptură nu este, de regulă, spectaculos. Nu survine ca o revoltă bruscă, ci ca o oboseală lucidă, o conștientizare treptată că viața trăită până atunci 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐠𝐫𝐚𝐛𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐚̆. Este punctul în care mecanismele de adaptare își dezvăluie costul, iar persoana începe să caute o reîntoarcere la sine.

A trăi în acord cu sinele nu implică respingerea celorlalți, ci recalibrarea raportului dintre autenticitate și relaționare. Înseamnă a recunoaște că limitele nu sunt forme de egoism, ci structuri necesare pentru menținerea integrității psihice. Înseamnă a reînvăța diferența dintre a fi acceptat și a fi cunoscut, dintre a fi plăcut și a fi real.

𝐈̂𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚̆, 𝐟𝐢𝐝𝐞𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐟𝐚𝐭̗𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̗𝐢𝐞, 𝐜𝐢 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐮 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐢𝐧𝐢𝐞𝐫𝐞. 𝐔𝐧 𝐞𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭̗𝐢𝐮 𝐝𝐞 𝐚 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐫𝐢, 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐬̗𝐢 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐞𝐧𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞, 𝐬̗𝐢 𝐝𝐞 𝐚 𝐥𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐯𝐢𝐚𝐭̗𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭𝐚̆, 𝐜𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐚̆.

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

10/04/2026

A învăța să porți absența nu înseamnă să uiți.

Pierderea cuiva drag nu este doar despre golul lăsat în urmă, ci despre felul în care întreaga ta lume se reorganizează în jurul acestei absențe. Dorul vine în valuri, uneori copleșitor, alteori liniștit, dar mereu prezent, schimbându-ți ritmul, gândurile, energia.

Nu există un „așa ar trebui” în doliu. Nu există un timp corect pentru vindecare și nici o formă standard a durerii. Fiecare om își găsește propriul drum prin această experiență.

În timp, durerea nu dispare, dar se transformă. Nu îți cere să renunți, ci te învață cm să păstrezi. Amintirile nu mai dor la fel, ci încep, încet, să capete și sens, și blândețe.

Poate că asta este vindecarea: nu absența durerii, ci felul în care înveți să trăiești cu ea, purtând în continuare iubirea.

Dacă vrei să citești reflecția completă despre acest proces, găsești articolul integral aici: https://psihoterapeutgabrielapadurariu.ro/a-invata-sa-porti-absenta/

𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐭𝐞𝐱𝐭 𝐥-𝐚𝐦 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐬 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐥𝐨𝐜 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥, 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭̗𝐢𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐫𝐮𝐥, 𝐚𝐦𝐢𝐧𝐭𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬̗𝐢 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬-𝐚𝐮 𝐚𝐬̗𝐞𝐳𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐬̗𝐢 𝐚𝐮 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̗𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐞.
𝐈̂𝐧 𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐭𝐚𝐭𝐚̆𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐞𝐮, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬-𝐚 𝐬𝐭𝐢𝐧𝐬 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝟕 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐚𝐫 𝐚 𝐫𝐚̆𝐦𝐚𝐬 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭 𝐢̂𝐧 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐭, 𝐢̂𝐧 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧𝐭̗𝐞𝐥𝐞𝐠 𝐬̗𝐢 𝐢̂𝐧 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐞𝐫𝐠 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞.
𝐔𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐛𝐬𝐞𝐧𝐭̗𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐝 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆. 𝐒𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐥𝐢𝐧𝐢𝐬̗𝐭𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐝𝐨𝐫, 𝐢̂𝐧 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆ 𝐚𝐥𝐭𝐟𝐞𝐥.

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,

𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

31/03/2026

𝐀𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐚𝐭̗𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐭𝐢𝐧𝐞𝐬̗𝐭𝐞, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚

Nu tot ceea ce întrerupe mersul vieții este o pierdere de direcție. Uneori, este chiar locul în care direcția începe să se contureze altfel.

Suntem obișnuiți să căutăm sensul în lucrurile care merg ușor, în continuitate, în lipsa obstacolelor. Și totuși, cele mai importante transformări nu apar în zonele lipsite de tensiune, ci acolo unde ceva se oprește și ne obligă să rămânem.

Obstacolul devine semnificativ în clipa în care nu mai este doar o piedică exterioară, ci un spațiu de întâlnire cu noi înșine. Cu limitele noastre, cu nevoile noastre, cu acele părți care nu au fost încă ascultate.

Blocajul încetinește, dar nu oprește. El adună. Creează greutate. Iar în această greutate începe, uneori, o reorganizare tăcută.

Nu tot ce este dificil trebuie depășit rapid. Unele lucruri au nevoie să fie trăite, înțelese, integrate.

Poate că exact locul din care ai fi vrut să pleci mai repede este locul în care începi, de fapt, să te așezi.

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

20/03/2026

𝐀𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐫𝐞. 𝐒̗𝐢, 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐜𝐚 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐚̂𝐧𝐝, 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐦 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̗𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐨 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚̆𝐦.

De multe ori, o proiectăm în afară: în momente ideale, în echilibru perfect, în acea versiune a vieții în care, în sfârșit, toate lucrurile se așază. Doar că, dintr-o perspectivă psihologică, această căutare continuă ne îndepărtează tocmai de experiența pe care o numim fericire.

Pentru că fericirea nu apare atunci când viața devine lipsită de imperfecțiuni, ci atunci când relația noastră cu ea se schimbă.

Este o formă de așezare interioară. Un spațiu în care nu mai este nevoie să demonstrăm, să controlăm sau să corectăm totul. Un loc în care ne permitem să fim, fără presiunea de a deveni altceva.

În astfel de momente, apare o stare discretă, dar profundă: nu e euforie, nu e intensitate, ci mai degrabă o liniște vie, o senzație că, pentru o clipă, nu mai lipsește nimic esențial.

Poate că fericirea nu este ceva ce trebuie construit sau atins, ci ceva ce începe să se contureze atunci când încetăm să ne mai îndepărtăm de noi înșine.

Iar uneori, se ascunde exact în acele momente simple pe lângă care trecem prea repede, pentru că nu par „suficient de importante”.

Astăzi, de Ziua Fericirii, poate nu este despre a adăuga ceva în viața ta, ci despre a observa ce este deja acolo… și a rămâne, măcar puțin, în acea experiență.

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

07/03/2026

𝐍𝐮 𝐞𝐦𝐨𝐭̗𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐞 𝐫𝐚̆𝐧𝐞𝐬𝐜, 𝐜𝐢 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐚 𝐜𝐮 𝐞𝐥𝐞
𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑚𝑜𝑑𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑚𝑜𝑡̗𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑖𝑛𝑠𝑒 𝑑𝑒𝑣𝑖𝑛 𝑠𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̗𝑒𝑖

Uneori, vindecarea începe în momentul în care încetezi să te mai lupți cu tine însuți. Aici începe, de fapt, procesul real de vindecare.
Nu emoțiile ne rănesc cel mai mult, ci războiul interior pe care îl ducem cu ele.
Mulți oameni cred că pentru a se vindeca trebuie să scape de anumite părți din ei. De furie. De frică. De gelozie. De sensibilitate. Ca și cm aceste trăiri ar fi defecte care trebuie eliminate.
Dar emoțiile nu sunt dușmanii noștri.
În realitate, suferința nu vine din emoții, ci din conflictul pe care îl dezvoltăm cu ele.
Furia poate deveni limite. Frica poate deveni protecție. Sensibilitatea poate deveni intuiție.
Nimic din ceea ce există în interiorul nostru nu este inutil. Fiecare emoție este o formă de energie psihică ce poate fi înțeleasă și integrată.
Vindecarea înseamnă, de fapt, să aduci la aceeași masă toate părțile din tine: lumina și umbra, forța și fragilitatea.
Iar atunci când aceste părți nu mai sunt în conflict, apare ceva rar: unitatea interioară.
Din acel loc, viața începe să curgă altfel.
Poate că vindecarea nu înseamnă să scapi de anumite părți din tine, ci să înveți să le înțelegi.

Dacă vrei să citești articolul integral despre procesul psihologic al integrării interioare, îl găsești pe site.

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

03/03/2026

𝐎 𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢?

Există momente în viața unei profesii în care nu doar conținutul unei legi contează, ci și felul în care aceasta este gândită, discutată și asumată. Proiectul de lege privind organizarea profesiei de psiholog a fost, fără îndoială, unul dintre acele momente.

𝐀𝐝𝐨𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚, 𝐢𝐞𝐫𝐢, 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐒𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐞𝐧𝐚𝐭, 𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐫𝐚𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐢𝐧𝐠𝐞𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚̆ 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐮𝐧 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐚𝐥 𝐢̂𝐧 𝐭𝐫𝐚𝐬𝐞𝐮𝐥 𝐩𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫 𝐚𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐢𝐧𝐢𝐭̗𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐬𝐥𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞. 𝐄𝐚 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐜𝐭𝐚̆ 𝐭𝐞𝐧𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐚𝐜𝐮𝐦𝐮𝐥𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐣𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐞𝐫𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐨 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̗𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐚 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝 𝐢𝐧𝐬𝐮𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭 𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐩𝐨𝐭𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐚𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐥𝐢𝐛𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬̗𝐢 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐞𝐢.

Reglementarea profesiei de psiholog este necesară. Societatea românească are nevoie de un cadru normativ coerent, modern, adaptat realităților academice și clinice actuale, precum și standardelor europene. Domeniul sănătății mintale a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani, iar exigențele privind competența, etica și responsabilitatea profesională sunt legitime. Însă tocmai această importanță impune o construcție legislativă riguroasă, transparentă și participativă.

𝐎 𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆ 𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢 𝐬̗𝐢 𝐢𝐧𝐟𝐥𝐮𝐞𝐧𝐭̗𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐚𝐝𝐨𝐩𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐚𝐛𝐬𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚̆𝐫𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐞, 𝐬𝐮𝐛𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐬̗𝐢 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐯𝐞. 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆, 𝐜𝐢 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬 𝐞𝐬𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐯𝐚𝐥𝐢𝐝𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐝𝐞𝐦𝐨𝐜𝐫𝐚𝐭𝐢𝐜𝐚̆. 𝐈̂𝐧 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐚 𝐞𝐢, 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐫𝐢𝐬𝐜𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚̆ 𝐜𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐮𝐬𝐚̆, 𝐧𝐮 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭𝐚̆.

Reacțiile din partea specialiștilor au fost puternice și argumentate. S-au invocat riscuri de concentrare excesivă a puterii decizionale în interiorul organismelor profesionale, posibile probleme de constituționalitate, precum și nevoia unei compatibilități clare cu legislația europeană în materia libertății de exercitare a profesiilor. Au existat îngrijorări privind accesul în profesie al tinerilor absolvenți, privind echilibrul dintre control și autonomie profesională, precum și privind impactul indirect asupra beneficiarilor serviciilor psihologice.

În luna ianuarie, o dezbatere publică amplă, organizată la solicitarea psihologilor și psihoterapeuților, a reunit peste trei sute de specialiști. Mesajul transmis a fost unul coerent și convergent: forma propusă nu răspunde adecvat nevoilor reale ale profesiei și nici interesului public în materia accesului la servicii de sănătate mintală. Raportul de respingere adoptat în Senat pare să fi receptat acest semnal.

Dincolo de disputa punctuală asupra unui proiect legislativ, miza este mai profundă. Profesia de psiholog funcționează la intersecția dintre știință, etică și responsabilitate socială. Ea implică lucrul cu vulnerabilitatea umană, cu traumele, cu fragilitatea emoțională. Orice reglementare care o privește trebuie să fie rezultatul unui dialog matur între legiuitor și comunitatea profesională, între exigențele juridice și realitățile clinice.

Legiferarea nu poate deveni un instrument de consolidare a unor poziții instituționale, ci trebuie să rămână un mecanism de protecție a interesului public. În acest context, interesul public nu este o noțiune abstractă. El înseamnă acces real la servicii de calitate, pluralism profesional, standarde clare de formare și evaluare, dar și respectarea principiilor constituționale privind libertatea exercitării profesiilor și proporționalitatea restricțiilor.

Respingerea actualului proiect nu ar trebui interpretată ca o negare a nevoii de reformă. Dimpotrivă. Ea poate reprezenta un punct de plecare pentru reluarea discuției într-un cadru autentic transparent, cu participarea efectivă a profesioniștilor, a mediului academic și a reprezentanților beneficiarilor de servicii. O lege solidă nu se construiește în grabă și nici în absența celor pe care îi reglementează.

Într-un domeniu atât de sensibil precum sănătatea mintală, legitimitatea normei juridice derivă nu doar din votul parlamentar, ci și din încrederea comunității profesionale. Iar încrederea se câștigă prin dialog, claritate și echilibru.

𝐃𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭̗𝐢𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐥𝐮𝐚𝐭𝐚̆. 𝐂𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭, 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐚𝐫𝐞𝐧𝐭 𝐬̗𝐢 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐞𝐢, 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐦𝐞𝐧𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐚𝐥𝐞 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢.

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

27/02/2026

𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̗𝐢𝐚 𝐜𝐚 𝐢𝐠𝐢𝐞𝐧𝐚̆ 𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐥𝐚̆ - 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞

𝑁𝑜𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑟:
𝐴𝑚 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑡𝑒𝑥𝑡 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑝𝑒 𝑠𝑖𝑡𝑒-𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑝𝑠𝑖ℎ𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑒𝑖, 𝑐𝑎̂𝑡 𝑠̗𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑒𝑙 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐, 𝑑𝑒𝑜𝑎𝑟𝑒𝑐𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑒𝑟𝑖𝑒𝑛𝑡̗𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠-𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝑎𝑚𝑏𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖, 𝑖𝑎𝑟 𝑟𝑒𝑓𝑙𝑒𝑐𝑡̗𝑖𝑎 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̗𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑒 𝑛𝑢 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑡̗𝑖𝑛𝑒 𝑒𝑥𝑐𝑙𝑢𝑠𝑖𝑣 𝑢𝑛𝑢𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑒𝑙𝑒, 𝑐𝑖 𝑚𝑜𝑑𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑒𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑚 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡𝑢𝑎𝑙 𝑣𝑖𝑖, 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑒.

Nu am simțit niciodată că „învăț prea mult” (așa cm mi se spune uneori, cu un amestec de mirare și compasiune, ca și cm învățarea ar fi o povară care ar trebui, la un moment dat, să se încheie).
În schimb, simt foarte repede când nu mai învăț. Atunci apare o formă de închidere interioară greu de explicat: gândirea devine repetitivă, curiozitatea scade, iar lumea pare mai mică decât este în realitate.

Mult timp am crezut că învățarea este o etapă. Școala, facultatea, specializarea, apoi profesia - și de acolo începe aplicarea a ceea ce știi. Astăzi îmi este clar că aceasta este una dintre cele mai periculoase iluzii ale maturității: aceea că identitatea se stabilizează definitiv.

Din perspectivă psihologică, mintea nu este construită pentru stabilitate, ci pentru adaptare. Neuroplasticitatea - capacitatea creierului de a se reorganiza continuu - nu dispare odată cu tinerețea, ea rămâne activă atâta timp cât o folosim. Când nu o mai folosim, nu se „conservă” ci se reduce.

A învăța lucruri noi, mai ales în afara domeniului în care suntem deja competenți, nu înseamnă acumulare de informație, ci antrenarea flexibilității cognitive. Este exercițiul prin care ieșim din automatismele profesionale și din certitudinile prea bine instalate.

Am observat că, atunci când rămân doar în zona în care mă simt sigură, identitatea mea devine rigidă. Când însă mă expun la un domeniu nou, la o idee care mă obligă să reiau lucrurile de la zero, apare o recalibrare interioară. Devii din nou începător. Și tocmai această poziție de început reactivează ceea ce psihologia numește mentalitate de creștere - disponibilitatea de a te transforma, nu doar de a performa.

În timp, am înțeles că nu învăț doar ca să știu mai mult. Învăț ca să nu rămân blocată într-o singură versiune a mea.

Identitatea nu este un dat fix, ci o construcție narativă în continuă rescriere. Ce alegem să explorăm, ce alegem să înțelegem, domeniile în care acceptăm să fim stângaci la început - toate acestea devin parte din povestea despre cine suntem.

Când cineva spune „eu mi-am învățat profesia, nu mai am nevoie de altceva”, aud, de fapt, o formă de închidere. Nu profesională, ci psihică. Pentru că reducerea lumii la un singur cadru de referință simplifică realitatea, dar o și sărăcește.

Pentru mine, învățarea continuă a devenit o practică de igienă mentală. Exact cm corpul are nevoie de mișcare ca să nu înțepenească, mintea are nevoie de necunoscut ca să nu se rigidizeze. Nu este un proces mereu confortabil. Să reînveți, să nu știi, să greșești din nou sunt experiențe care lovesc direct în orgoliu dar ele mențin viu ceva esențial și anume capacitatea de a rămâne deschis.

Nu cred că educația este despre acumulare. Cred că este despre mobilitate interioară. Iar maturitatea, așa cm o înțeleg astăzi, nu înseamnă să ajungi la un punct stabil, ci să îți păstrezi disponibilitatea de a te deplasa - intelectual, profesional și uman - ori de câte ori lumea îți arată că mai există ceva de înțeles. 💜

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

24/02/2026

𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐧𝐮 𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥𝐚, 𝐯𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐫𝐜𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥𝐞𝐳𝐞 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐢𝐧𝐞.

În multe relații, schimbarea nu este primită cu ușurință. În momentul în care începi să pui limite, să nu mai accepți presiunea, vinovăția sau confuzia, dinamica se modifică. Pentru tine este un proces de clarificare și maturizare emoțională. Pentru celălalt poate fi resimțit ca o pierdere a locului pe care îl avea în relație.

Atunci controlul nu mai apare direct, ci indirect: 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐚̆𝐫𝐢, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐫𝐢𝐬 𝐚𝐥𝐭𝐨𝐫𝐚, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐫𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐥𝐮𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐭𝐚. Psihologic, aceasta este o reacție de apărare la schimbare, nu o dovadă că ai greșit.

Ieșirea dintr-o astfel de dinamică nu înseamnă să te justifici fără sfârșit, ci să rămâi consecvent cu tine, chiar dacă nu toți vor înțelege imediat.
Echilibrul nu vine din a câștiga o luptă de versiuni, ci din a nu mai avea nevoie să lupți pentru a-ți apăra identitatea.

Uneori, cel mai sănătos lucru pe care îl poți face este să lași povestea să circule… și să îți vezi, liniștit, de drumul tău.💜

Articolul integral pe această temă este publicat pe site-ul: https://psihoterapeutgabrielapadurariu.ro/cand-cineva-nu-te-mai-poate-controla-va-incerca-sa-controleze-povestea-despre-tine/

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

20/02/2026

𝐂𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦 𝐜𝐮 𝐧𝐨𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐧𝐮 𝐧𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐬𝐞 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜?

Există un moment despre care se vorbește prea puțin: nu cel în care oamenii se ridică, ci cel în care sunt încă jos.

Se observă adesea că, atunci când un om eșuează, devine propriul său judecător necruțător. Exact când ar fi nevoie de sprijin interior, apare critica. Exact în momentul vulnerabilității, mulți se tratează ca și cm ar trebui să fie mai puternici, mai lucizi, mai „în regulă”.
Psihologic, aceasta este o inversare profundă: în loc ca persoana să se regleze prin grijă față de sine, încearcă să se repare prin presiune.

Reacția obișnuită este apariția imediată a unor întrebări: „Ce fac ca să-mi revin?” „Cum mă ridic mai repede?” „Ce tehnică aplic?”

𝐃𝐚𝐫 𝐞𝐬̗𝐞𝐜𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐝𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭̗𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐚𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐫𝐚𝐩𝐢𝐝. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 „𝐨𝐦 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥❞ 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐮𝐬𝐭̗𝐢𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐭𝐚̆. 𝐈𝐚𝐫 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐠𝐫𝐚𝐛𝐚̆, 𝐜𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐞, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨 𝐯𝐫𝐞𝐦𝐞, 𝐞𝐱𝐚𝐜𝐭 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞.
𝐀𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐢. 𝐈̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐢̂𝐧 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐞𝐬̗𝐭𝐞 𝐜𝐚̂𝐭 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐚̆𝐳𝐮𝐭𝐚̆.

Este posibilă rămânerea lângă propria neputință fără dispreț de sine? Poate fi acceptat faptul că, uneori, nu există răspunsuri, control sau claritate?

𝐀𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐥𝐚̆𝐛𝐢𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞, 𝐜𝐢 𝐨 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐦𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐞𝐠𝐥𝐚𝐫𝐞. 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐭𝐚𝐜𝐚𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫.

Paradoxal, eșecul este singurul loc unde nu mai există nimic de demonstrat. Rămâne doar persoana, fără mască, fără comparații, fără roluri.

Și poate că exact aceasta este partea cea mai grea - dar și cea mai umană:
Să fii jos și să nu-ți faci rău în acest timp.
Să nu te biciuiești.
Să nu te grăbești să devii din nou „bun”.
Să rămâi, pur și simplu, în relație cu tine.

Ridicarea apare, de cele mai multe ori, în mod firesc. Dar felul în care stă cineva cu sine înainte de a se ridica, schimbă totul.
—
Articolul integral pe această temă este publicat pe site-ul: https://psihoterapeutgabrielapadurariu.ro/blog/

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞,
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 ✧

Gabriela Pădurariu Mihnea - Psiholog clinician și psihoterapeut

24/05/2026

02/05/2026

18/04/2026

10/04/2026

31/03/2026

20/03/2026

07/03/2026

03/03/2026

27/02/2026

24/02/2026

20/02/2026

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Tuesday	12:00 - 20:00
Wednesday	12:00 - 20:00
Thursday	12:00 - 20:00
Friday	12:00 - 20:00