Psiholog Anca Achitenei

13/02/2026

“Judecarea” părintelui care nu este prezent fizic în cabinet

În cabinet observ frecvent cât de greu le este clienților să privească cu compasiune propriile experiențe dureroase. De multe ori, această dificultate vine dintr-o loialitate profundă față de părintele care le-a provocat suferința.
Văd asta mai ales la cei care, în copilărie, au fost foarte atenți la starea emoțională a părintelui. Sunt adulți care încă simt responsabilitate și înțelegere față de părinți, dar mult mai puțină grijă față de ei înșiși.
Rolul terapeutului nu este să judece sau să blameze părinții. Cei mai mulți au făcut tot ce au putut cu resursele pe care le-au avut. Nu vorbim despre părinți rău intenționați sau cu patologie, ci despre părinți „suficient de buni”, şi cei care au încercat să fie sufficient de buni.
În terapie, ne uităm cu atenție la interacțiunile care au rănit: la momentele dificile și la felul în care copilul s-a simțit atunci. Scopul este ca persoana să-și regăsească compasiunea față de sine și, de acolo, să poată construi o experiență emoțională corectivă.
Adevărul este că orice părinte va avea momente în care nu reușește să răspundă nevoilor copilului. Uneori nu are resurse, este copleșit, stresat, obosit, bolnav sau trece prin perioade grele — doliu, despărțiri, pierderea locului de muncă.
Însă, atunci când părintele nu a avut aceste resurse, copilul a rămas singur — emoțional sau chiar fizic. S-a simțit abandonat, respins, nevăzut.
Am citit cândva că unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le poți spune unei persoane care a fost abuzată este: „te-a iubit așa cm a știut/putut”. Pentru că, în acel moment, suferința ei este din nou invalidată, iar abuzul ajunge să fie confundat cu iubirea.
Așadar, ce facem în terapie?
Nu judecăm părintele — putem să-i înțelegem sau nu motivele — însă focusul rămâne pe copil și pe trăirile lui. Stăm cu acele emoții copleșitoare, le validăm, iar adultul de astăzi, în siguranța cabinetului, învață să ofere sprijinul și compasiunea pe care nu le-a primit atunci.

22/06/2025

Dragi parinti de adolescenti de clasa a VIII a,

Mâine şi miercuri copiii vostri au examen.
Au muncit mai mult sau mai puţin, vor face faţă presiunii şi emoţiilor fiecare cm poate.

Aud în practica mea de multe ori că felul în care au reacţionat părinţii a determinat sentimentul de succes sau eşec al copilului.
La greu, părintele trebuie să preia controlul, să minimizeze pagubele produse de impact.
La 14-15 ani examenul acesta este totul, la 40 ştii că e important, dar nu într-atât, că liceul e de cultură generală, că rareori iţi determină viaţa un singur eşec sau un singur succes.
Dacă vă ştiţi vulcanici, vorbiţi cu partenerul/prietenii/orice adult vă poate regla, ca mai apoi, să puteţi să coreglați voi adolescentul. Fiţi bine voi cu rezultatul ca să puteţi să-i fiţi alături.

 Înainte de examen: spuneţi-i că va face faţă, că este pregătit, că emoţiile sunt fireşti, învăţaţi-l să expire lent să işi calmeze anxietatea.

 In ziua examentului: să fie insoţit la examen, dacă e nevoie şi se poate de părintele mai puţin anxios.

 Până la rezultate, spuneţi-i că orice rezultat va avea, va fi bine şi că aţi văzut că a muncit şi e suficient pentru voi ca să fiţi mândri de el.

 La aflarea rezultatelor - Nu vă loviţi copilul atunci când deja este în genunchi (nu mă refer fizic):

• Nu plângeţi!
• Nu acuzaţi!(n-ai învăţat, ţi-am plătit atâta pregătire…)
• Nu cicăliţi!(ţi-am zis să înveţi, nu te-am pus să faci nimic, ai avut toate condiţiile)
• Nu comparaţi! (nu contează cât a luat X, şi nici că Y a picat acum doi ani şi uite ce bine a ajuns)
• Nu-l faceţi să se simtă mai ruşinat decât este (cum le spun la neamuri…)
• Nu-l lăsaţi să creadă că v-a dezamăgit (asta e frica cea mai mare, că vă vor dezamăgi)
• Nu-i daţi speranţe deşarte (ai să vezi că ai să iei notă mare; depunem contestaţie şi sigur îţi creşte punctajul; sigur intri…)
• Nu vă prefaceţi că sunteti încântaţi, că vă simt imediat, adolescenţii au nişte radare excepţionale de a detecta falsul. Mai degrabă păstraţi-vă calmul şi “haide să vedem care sunt paşii pe care-i putem face; ce putem face).

Jucaţi în minte felul în care veţi reacţiona, faceţi-vă o strategie, spuneţi puţine cuvinte şi din inimă, îmbrăţişaţi mult.

Să fim părinţii care trec acest examen (felul în care reacţionăm e examenul pe care-l avem noi de trecut).
E despre copil, nu despre noi.
Love, Anca

25/05/2025

Care e diferenta dintre psiholog clinician, psihoterapeut si psihiatru? Love, Anca

08/05/2025

Ne vedem maine la 17. O sa va rog sa imi scrieti un mesaj cu Numele si Prenumele pe WhatsApp (0742202212) pt a ne putea organiza. Va asteptam cu bucurie!

Grup de Suport pentru Codependență "The Heartbreak Group"

(Pentru cele care pun mereu pe alții pe primul loc și uită de sine.)

Ești partenera/ mama/fiica unei persoane cu probleme de dependență? A unei persoane cu tulburare/boala psihica? Esti ingrijitoarea unei persoane cu handicap/nevoi speciale/boala cronica? Parintele unui copil cu probleme de comportament?

Te simți epuizată, neputincioasă sau vinovată? Simți că te-ai pierdut pe tine încercând să salvezi pe altcineva?

Îți este greu să spui „nu”? Simți că valoarea ta depinde de aprobarea sau validarea celorlalți? Simti ca te identifici cu rolul de Salvatoare ?
Esti dependenta de iubirea/atentia cuiva?
Incerci obsesiv sa influentezi comportamentul unei alte persoane, sa anticipezi "ce va face/cand va face", simti ca te sufoci de anxietate gandindu-te cm sa previi/minimizezi comportamentul aceluia?
Dacă da, s-ar putea să te confrunți cu codependența.

Am putea incerca sa definim co-dependenta ca "dorinta de control, ajutorarea obsesiva, ingrijirea, absenta pretuirii de sine, la limita urii de sine, autoreprimarea, mania si vinovatia in exces, dependenta de anumiti oameni", tolerarea comportamentelor abuzive si lipsite de respect de orice fel, centrarea pe cealalta persoana si deconectarea de la sine si nevoile noastre.

Te invităm într-un spațiu sigur, de sprijin și înțelegere, alături de alte femei care trăiesc experiențe similare.
Acest Grup de Suport pentru Codependență este dedicat celor care vor să învețe să pună limite sănătoase, să se reconecteze cu propriile nevoi și să-și regăsească echilibrul.

E timpul să ai grijă și de tine.

Întâlnirile au loc bilunar, vinerea in săptămana pară, de la 17, cu durată de aprox 2 ore. Prima intalnire are loc vineri, 9 mai.
Locația: Iasi, str. Arcu 33
Participarea implica o donatie de 25 lei pentru (curatenie, apa, suc)

Pentru înscriere sau informații suplimentare:
https://forms.gle/aTre39BM4tg7kJLXA
[whatsup" 0742/202/212]

Nu trebuie să treci prin asta singura.

Facilitatori:
Psiholog Anca Achitenei
Psihoterapeut Ania Smaranda

24/04/2025

Grup de Suport pentru Codependență "The Heartbreak Group"

(Pentru cele care pun mereu pe alții pe primul loc și uită de sine.)

Ești partenera/ mama/fiica unei persoane cu probleme de dependență? A unei persoane cu tulburare/boala psihica? Esti ingrijitoarea unei persoane cu handicap/nevoi speciale/boala cronica? Parintele unui copil cu probleme de comportament?

Te simți epuizată, neputincioasă sau vinovată? Simți că te-ai pierdut pe tine încercând să salvezi pe altcineva?

Îți este greu să spui „nu”? Simți că valoarea ta depinde de aprobarea sau validarea celorlalți? Simti ca te identifici cu rolul de Salvatoare ?
Esti dependenta de iubirea/atentia cuiva?
Incerci obsesiv sa influentezi comportamentul unei alte persoane, sa anticipezi "ce va face/cand va face", simti ca te sufoci de anxietate gandindu-te cm sa previi/minimizezi comportamentul aceluia?
Dacă da, s-ar putea să te confrunți cu codependența.

Am putea incerca sa definim co-dependenta ca "dorinta de control, ajutorarea obsesiva, ingrijirea, absenta pretuirii de sine, la limita urii de sine, autoreprimarea, mania si vinovatia in exces, dependenta de anumiti oameni", tolerarea comportamentelor abuzive si lipsite de respect de orice fel, centrarea pe cealalta persoana si deconectarea de la sine si nevoile noastre.

Te invităm într-un spațiu sigur, de sprijin și înțelegere, alături de alte femei care trăiesc experiențe similare.
Acest Grup de Suport pentru Codependență este dedicat celor care vor să învețe să pună limite sănătoase, să se reconecteze cu propriile nevoi și să-și regăsească echilibrul.

E timpul să ai grijă și de tine.

Întâlnirile au loc bilunar, vinerea in săptămana pară, de la 17, cu durată de aprox 2 ore. Prima intalnire are loc vineri, 9 mai.
Locația: Iasi, str. Arcu 33
Participarea implica o donatie de 25 lei pentru (curatenie, apa, suc)

Pentru înscriere sau informații suplimentare:
https://forms.gle/aTre39BM4tg7kJLXA
[whatsup" 0742/202/212]

Nu trebuie să treci prin asta singura.

Facilitatori:
Psiholog Anca Achitenei
Psihoterapeut Ania Smaranda

02/03/2025

Teorii şi modele privind doliul
Modelul privind traiectoria doliului de George Bonanno

Spre deosebire de modelele clasice (Kubler-Ross, care descriu etapele doliului), modelul lui Bonanno stipulează că reacţiile la pierdere sunt mult mai variate şi nu urmează un parcurs fix. Acest model subliniază importanţa recunoaşterii şi respectării diferenţelor individuale în procesul de doliu.

După acest model, persoanele îndoliate pot urma patru traiectorii distincte:

- Traiectoria rezilienţei – persoana îndoliată are capacitatea de a face faţă pierderilor cu o relativă stabilitate emoţională, reuşeşte să se adapteze la pierdere, continuându-şi viaţa fără tulburări emoţionale severe. Cercetările sale arată că multe persoane sunt reziliente, nu e obligatoriu să treacă printr-o suferinţă copleşitoare şi îndelungată şi că revin la echilibru emoţional în urma unei pierderi. Aceastea apelează la resurse interne (abilităti de reglare emoţională) şi la resurse externe (reţeaua de suport social).

- Traiectoria doliului întârziat – reacţii întârziate, neaşgteptate, deşi initial părea că persoana face faţă foarte bine, arătând chiar o aparentă absenţă a suferinţei emoţionale. De obicei are legătură cu un factor declanşator (explicit, cm ar fi o aniversare), sau neidentificat.

- Traiectoria de recuperare – suferinţă iniţial copleşitoare care se diminuează în timp pentru a face faţă unei funcţionalităţi normale. O perioadă de suferinţă intensă, urmată de o recuperare treptată.

- Traiectoria durerii cronice – suferinţă intensă şi persistentă care împiedică funcţionarea zilnică şi bunăstarea pe termen lung (emoţii copleşitoare, zdrobitoare, furie incontrolabilă şi vinovăţie intruzivă care nu se diminuează în timp). Persoana rămâne blocată în suferinţă pentru o perioadă lungă, îşi pierde capacitatea de funcţionare, ceea ce necesită o intervenţie terapeutică.

Un concept important al modelului este flexibilitatea emoţională, abilitatea de a alterna între momente de tristeţe şi revenirea la activităţile zilnice, ceea ce ajută la adaptarea sănătoasă, treptată, la pierdere.

Modelul subliniază capacitatea naturala a oamenilor de a se adapta la pierderi, nu toţi vor avea nevoie de terapie sau alt ajutor specializat, dar dacă durerea devine cronică, este important de solicitat (psiholog, terapeut, psihiatru, preot, grup de suport…).

Sa invatam sa cerem, dar mai ales sa primim ajutor!
Love, Anca
Imagine creata de Caras Ionut

24/02/2025

Teorii şi modele privind doliul – Teoria ataşamentului

Doliul nu e ceva ce trece într-o perioadă finită de timp, uneori, în funcţie de pierdere nu va trece toată viaţa. Însă emoţiile devastatoare, senzaţia de dezintegrare vor trece, şi, vindecarea înseamnă a avea parte de emoţii nuanţate, a putea simţi mai degrabă tristetea, dorul şi mai puţin panica şi anxietatea.
- Persoanele cu ataşament sigur au interiorizat sentimentul de sigurnaţă, de securitate şi încredere care le permite să facă faţă situaţiilor stresante sau dureroase
 Au avut figuri de ataşament care au fost disponibile, consecvente şi sensibile la nevoile lor
 Îşi pot exprima durerea sănătos, vor căuta sprijin şi se adaptează treptat la pierdere.

- Persoanele cu ataşament anxios (hipervigilenţă, teamă de abandon)
 Pot exprima durerea într-un mod intens şi prelungit
 Pot experimenta o anxietate de separare exacerbată şi pot avea dificultăţi în a-şi recăpăta echilibrul emoţional
 Terapeutul poate identifica resursele şi susţine la gestionarea anxietăţii, reglarea emoţiilor, construirea unei reţele de sprijin stabile.

- Persoanele cu ataşament evitant (minimizarea emoţiilor, valorificarea independenţei)
 Pot părea că fac faţă durerii într-un mod detaşat şi raţional, încercarea de suprimare a emoţiilor dureroase, ignorarea, ascunderea lor în spatele unei faţade de “sunt bine” (scufundarea în muncă, coordonarea vieţii altor membri ai familiei. Etc.).
 Distragerea atenţiei pe termen scurt, nerezolvarea durerii pe termen lung
 Terapeutul poate susţine în exprimarea emoţiilor, căutarea sprijinului, acceptarea treptată a pierderii

- Persoanele cu ataşament dezorganizat – pot experiment un doliu haotic şi imprevizibil (între emoţii foarte intense şi detaşare)
 Dificultăţi în a-şi regla emoţiile şi a găsi sens în pierdere
 Pot avea reacţii impulsive sau autodistructive.

Doliul afectează toate ariile vieţii persoanei îndoliate, inclusiv sănătatea:
- Sănătatea fizică: tulburări de somn, dureri musculare, probleme digestive, oboseală cronică, scăderea imunităţii
- Sănătatea mintală: anxietate, depresie, sindrom de stres posttraumatic.

Apelarea la un specialist, la un grup de suport, sau la o reţea de suport pe care fiecare dintre noi ar trebui să o aibă şi să o ofere sunt factori esenţiali care contribuie la un doliu sănătos, la strategii de adaptare sanatoase deoarece rup izolarea, normalizează emoţiile şi duc la identificarea resurselor necesare pentru adaptarea la noua realitate.
Love, Anca

16/02/2025

DOLIUL - Etapele doliului

Doliul este o experienţă emoţională intensă şi complexă la pierdere. Nimeni nu este scutit de experienţa doliului pe parcursul vieţii.

Cel mai cunoscut model este Kubler-Ross, a fost dezvoltată de o psihiatră în anii 1969 în lucrul ei cu pacienţii cu boli terminale şi apoi extrapolat la doliu în general.
Aceasta a observant existenţa unor răspunsuri emoţionale comune la cei care se confruntă cu pierderea:

- NEGAREA - acesta este un răspuns protector şi instinctiv al psihicului, la pierdere, permiţându-ne să gestionăm treptat impactul emoţional (uluire, amorţeală, deconectare, panică, refuzul de a crede). “Aflaţi în această stare, noi facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne întoarce la starea dinainte sau pentru a pretinde că situţia în care ne aflăm nu s-a petrecut deloc. Această etapă este caracterizată de foarte multă anxietate şi teamă”. (cuvinte ca: nu se poate aşa ceva, nu e adevărat, nu s-a întâmplat ne revin obsesiv în minte).
“Negarea este un mecanism de absorbţie a şocurilor de către suflet. Ea este o reacţie instinctivă şi naturală la durere, pierdere şi schimbare. Ne protejează şi ne fereşte de loviturile vieţii, până când reuşim să acumulăm alte resurse pentru a face faţă situaţiei.”

- FURIA – vine din nedreptatea pierderii, ataşamentul faţă de ceea ce s-a pierdut. Este îndreptată faţă de persoane, viaţă, situaţie, Dumnezeu…). “În funcţie de natura pierderii, putem fi doar puţin daţi peste cap, relativ iritaţi, de-a dreptul furioşi sau prinşi în capcana unei furii dezlănţuite.”

- NEGOCIEREA – “încercăm să încheiem un târg cu viaţa, cu noi înşine, cu o altă persoană sau cu Dumnezeu, pornind de la premisa că dacă vom face cutare sau cutare, (sau dacă altcineva va face cutare sau cutare), nu va mai trebui să suferim pierderea respectivă. În acest fel, nu încercăm doar să amânăm inevitabilul, ci să îl prevenim integral.” Uneori negocierile sunt rezonabile, alteori sunt iraţionale, absurde (dacă nu spăl pe jos, X se face bine)

- DEPRESIA/TRISTEŢEA – când vedem că târgul nu funcţionează şi suntem nevoiţi să ne adaptăm la realitatea nouă pe care nu mai putem să o negăm, vine jelirea pierderii, tristeţea. Această etapă ne permite înţelegerea amplorii pierderii în încercarea de adaptare la ea (gol, retragere, pierderea interesului pentru activităţi obişnuite). “Tristeţea care însoţeşte în mod natural pierderea este nu doar permisă, ci reprezintă cea mai sănătoasă opţiune pe care o ai la dispoziţie.”

- ACCEPTAREA – învăţăm să trăim cu pierderea şi poate, chiar să-i găsim sensul. Această etapă indică sfârşitul conflictului interior şi găsirea unui echilibru emoţional. Înseamnă înţelegea faptului că durerea va face parte din viaţa noastră (o perioadă mai scurtă sau mai lungă, sau chiar o viaţă), că nu ne mai dezintegrează şi că putem experimenta şi alte emoţii, că ne putem bucura din nou. “Prin urmare, nu ne mai agităm, nu mai încercăm să controlăm totul sau să ne ascundem, ci ne integrăm plenar în această realitate, conştienţi că nu vom putea merge mai departe decât pornind din acest punct (cel în care ne aflăm la ora actuală).

“Atunci când suferim o lovitură din partea vieţii, noi încercăm să ne protejăm automat prin negare, până când ajungem să ne simţim mai pregătiţi pentru situaţia în care ne aflăm. La fel, trebuie să trecem prin etapa mâniei şi a acuzării altora, până când ajungem să ne scoatem aceste emoţii din sistem. Trebuie să încercăm apoi să negociem un târg, iar la sfârşit să plângem. “
(toate paragrafele între ghilimele sunt din “Renunţă la codependenţă”, pag 227-235, imagine construită de AI)
Love, Anca

09/02/2025

Despre codependenţă

”Îngrijirea de sine reprezintă o artă, bazată pe o idee fundamentală care le este străină foarte multor oameni: aceea de a ne dărui nouă înşine lucrurile de care avem nevoie” M Beattie

🌿 De ceva vreme sunt pasionată de codependenţă şi de felul în care renunţăm la viaţa noastră pentru a o controla pe a altuia/altora. Uneori de nevoie, alteori din neputinţă, dar vestea bună este că putem să ne detaşăm şi să începem să avem grijă şi de noi.
🌱 Codependentul este o persoană care îngrijeşte, controlează, anticipează comportamentul unui dependent (alcool, droguri, jocuri, mâncat…, a oricărei persoane cu un comportament compulsiv), a cuiva cu tulburare psihică, a unui adolescent rebel, a unui copil atipic, a unui părinte neputincios.
Totul se învârte în jurul controlării comportamentului celuilalt, a anticipării şi salvării celuilalt. Ajungem să ne invârtim în triunghiul:
Salvator (eu fac atâtea pentru tine)
Victima (celalalt este nerecunoscător, nu vede câte fac şi la câte renunţ pentru el)
Abuzator (izbucnesc necontrolat: urlând, cicălind, jignind).

Uneori putem alege să ne distanţăm, să plecăm din relaţie, alteori nu putem face asta, dar putem alege să ne detaşăm, să învăţăm să ne asumăm în primul rând responsabilitatea pentru noi, iar pentru celălalt atât cât este responsabilitatea noastră (codependenţii sunt oameni supraresponsabili, aşa că de multe ori cred că tot din jurul lor este responsabilitatea lor).
Prima regulă atunci când salvăm pe cineva este să ne asigurăm că suntem noi în siguranţă. Plecând de aici, să începem să vedem care e responsabilitatea noastră pentru noi, care pentru celălalt/ceilalţi (vorbim în terapie, cu un prieten, punem pe hârtie).
Love, Anca

02/02/2025

Ce sunt constelaţiile familiale?

Constelaţiile familiale sunt o metodă terapeutică dezvoltată din terapia sistemică de Bert Hellinger.

La baza constelaţiilor familiale stă conceptul de câmp morfogenetic al biologului englez Rupert Sheldrake. Ideea centrală a acestei teorii este aceea că, membrii unei specii sunt conectaţi printr-un câmp morfogenetic comun: când un individ învaţă un nou comportament, sau suferă o transformare, această informaţie este inregistrată în camp şi accesibilă şi celorlalţi membri ai speciei.

Hellinger transpune acest concept în sistemele familiale. El postulează existenţa unui câmp familial transgeneraţional care conţine memoria întregii istorii a familiei, incluzând evenimentele semnificative, traumele, secretele, excluderile. Toate acestea influenţează inconştient pe membrii familiei chiar dacă nu au acces direct la aceste informaţii.
În timpul unei constelaţii familiale se consideră că acest câmp este activat şi făcut vizibil prin conectarea la memoria colectivă.

Bert Hellinger postulează existenţa unor legi ale sistemului, pe care le numeşte Legile ordinii şi ale iubirii:

- Să aparţină – orice membru are dreptul de a aparţine sistemului, indiferent de acţiunile sau istoria proprie. Excluderea sau lăsarea în urmă a unui membru creează un dezechilibru care se poate manifesta şi după generaţii;
- Să respecte ordinea – în care au ocupat locul în sistem – părinţii înaintea copiilor, fraţii mai mari înaintea celor mai mici, etc. Dacă ordinea se respectă, sistemul e în echilibru, dacă nu, apar disfuncţii (de exemplu prin parentalizare, când un copil preia atribuţiile unui părinte);
- Echilibrul dintre a da şi a primi – pentru a fi o relaţie sănătoasă, trebuie să existe un echilibru între a da şi a primi.

Constelaţiile familiale ajută la identificarea inversiunilor ierarhice, a excluderilor, a confuziilor de rol şi a locului fiecărui membru, pentru a se putea restaura ordinea naturală a sistemului.

Totodată, prin reprezentarea spaţială a familiei, aduce în lumină loialităţile invizibile care blochează indivizii în tipare repetitive, pentru ca fiecare să devină liber să îşi trăiască propria viaţă şi sa ajungă la un echilibru sănătos între apartenenţă şi diferenţiere.
Love, Anca