04/02/2026
România producea camioane care erau considerate indestructibile. Camioanele Roman și DAC erau construite pentru teren greu, pentru munți, șantiere și armată. Unele modele au fost exportate masiv în țările arabe, unde rezistența lor în deșert era apreciată enorm. Aceste vehicule grele au devenit un simbol al ingineriei mecanice românești, bazându-se pe simplitate, putere brută și capacitatea de a funcționa în condiții în care alte mașini cedau tehnic.
Istoria acestor giganți a început printr-o colaborare strategică cu producătorul german MAN. Inginerii din Brașov au preluat licența pentru motoare și șasiuri, dar nu s-au limitat la a copia. Ei au adaptat tehnologia germană la realitățile dure ale infrastructurii locale și la cerințele specifice ale industriilor grele. Motorul diesel rezultat era unul robust, capabil să tracteze sarcini imense și să funcționeze cu combustibil de o calitate inferioară, un avantaj logistic major în zonele izolate.
Marca „Roman” a devenit rapid omniprezentă pe șoselele și în carierele de piatră din țară. Fabricate la Întreprinderea de Autocamioane Brașov, aceste vehicule erau coloana vertebrală a transporturilor. Se distingeau prin cabina lor specifică și prin emblemă, literele A și B stilizate. Capacitatea de producție a uzinei era uriașă, liniile de asamblare scoțând zeci de mii de unități anual pentru a satisface cererea internă și contractele externe.
În paralel, a fost dezvoltată gama DAC (Diesel Auto Camion), care includea modele specializate pentru sarcini extreme. Acestea aveau un design mai angular și erau adesea echipate cu tracțiune integrală 6x6 sau 8x8. Inginerii au proiectat aceste camioane să urce pante abrupte și să traverseze vaduri de apă adânci, fiind ideale pentru exploatările forestiere din Carpați sau pentru transportul trupelor și echipamentelor militare pe teren accidentat.
Un vârf al ingineriei românești a fost modelul gigantic DAC 120 DE. Acesta era un camion basculant de carieră, un monstru tehnologic care putea transporta 120 de tone de minereu la un singur transport. Roțile sale aveau un diametru de peste 3 metri, iar sistemul de propulsie era diesel-electric, similar cu cel al locomotivelor: motoare electrice puternice erau montate direct în roțile din spate, eliminând necesitatea unui ax cardanic clasic care s-ar fi rupt sub greutate.
Exporturile au vizat în special Orientul Mijlociu, dar și China sau America de Sud. În deșerturile din Irak sau Siria, camioanele românești erau preferate pentru sistemul lor de răcire supradimensionat, care prevenea supraîncălzirea motorului la temperaturi de 50 de grade Celsius. Simplitatea lor mecanică permitea șoferilor să efectueze reparații direct pe marginea drumului, folosind doar unelte de bază, fără a depinde de diagnoze computerizate complexe.
Robustețea lor a fost testată și în competiții internaționale dure, precum Raliul Paris-Dakar. Echipele românești au participat cu camioane DAC modificate, demonstrând lumii întregi fiabilitatea platformei tehnice. Faptul că un camion de serie, cu minime modificări, putea traversa mii de kilometri de dune și rocă fără a se dezintegra a fost o reclamă extraordinară pentru industria din Brașov.
Platforma industrială unde se produceau aceste vehicule era un oraș în sine, având propriile turnătorii și forje. Acolo se producea totul, de la cele mai mici șuruburi până la blocurile motoarelor și lonjeroanele șasiului. Oțelul folosit era tratat termic după rețete specifice, conferind axelor o rezistență la torsiune care este rară în producția modernă de masă, orientată azi mai mult spre reducerea greutății.
Chiar și în prezent, la decenii după ce au ieșit pe poarta fabricii, multe dintre aceste camioane sunt încă active. Le vedem transportând bușteni sau lucrând în construcții, refuzând să se predea în fața timpului. Supraviețuirea lor se datorează principiului de „supradimensionare” inginerească; piesele erau făcute să reziste la sarcini mult mai mari decât cele specificate în manualul tehnic.
Moștenirea lăsată de Roman și DAC este una de mândrie tehnică. Brașovul a fost, pentru o lungă perioadă, un punct vital pe harta auto europeană. Aceste camioane nu au oferit lux sau sisteme electronice avansate, dar au oferit certitudinea că pot ajunge la destinație, indiferent dacă drumul era asfaltat, plin de noroi sau acoperit de nisipul fierbinte al deșertului.
