Psiholog Simona Bordeanu

Psiholog Simona Bordeanu Sunt psihoterapeut. Aduc claritate și vindecare în relații, emoții și povești de familie. Scrie-mi ✨👉
(1)

Lucrez cu femei și cupluri care își doresc o schimbare reală și profundă. Sunt un om care alege conștient drumul dezvoltării personale și să îmi fac cunoscut necunoscutul. Dorința de a te descoperi pe tine însuți și de a te vindeca este o călătorie profundă și personală, iar eu sunt aici ca să-ți fiu ghid și susținător.

Știi… mă tot gândesc la relațiile care ne rămân "mici", la fel ca unele haine.Poate nu sunt certuri mari, nu e un moment...
03/02/2026

Știi… mă tot gândesc la relațiile care ne rămân "mici", la fel ca unele haine.

Poate nu sunt certuri mari, nu e un moment clar în care poți spune „de aici s-a rupt”, ci mai degrabă o senzație care se așază încet: că te strânge, te limitează din drumul tău. Că trebuie să ai grijă cm te miști, ce spui, ce ceri, ca să fie liniște.

Și nu pentru că relația ar fi rea în vreun fel evident, iar bărbatul tău poate nu a fost chiar balaur. A fost o relație bună și ți-a fost bine într-o perioadă din viața ta.

Doar că între timp tu ai crescut. Ai început să te cunoști mai bine, să simți mai clar ce ai nevoie, să nu mai poți trece peste lucruri care înainte ți se păreau „normale”. Și, fără să-ți dai seama, simți că tot lași de la tine. Mai taci. Mai strângi din dinți. Pentru că vrei să fie bine.

Numai că nimeni nu ne spune unde e linia aia fină dintre a te iubi pe tine și a-l iubi pe celălalt. Dintre a face loc cuiva și a te scoate pe tine din ecuație.

Și la un moment dat te trezești obosită, poate confuză, întrebându-te de ce lucruri care țin de tine, limitele, nevoile, felul tău de a fi, au devenit greu de cerut.

Adevărul e că unele relații cresc odată cu noi, se lărgesc, fac loc pentru cine devenim. Iar altele rămân la mărimea la care au fost create. Și nu e vina nimănui. Doar că tu nu mai poți trăi și crea într-un spațiu care te limitează.

Cred că și postarea asta e un semn să începi să te iei și pe tine în serios. Și dacă simți că în relația ta e prea puțin spațiu, comunicare, înțelegere pentru tine, e timpul să faci ceva. Vorbește cu cineva care îți poate aduce mai multa claritate.

Ps. Poza e pentru atenție 😁

Când partenerul îți spune "Mai lasă-mă", răspunsul sănătos este calm și ferm: "Înțeleg că acum nu e momentul potrivit. D...
31/01/2026

Când partenerul îți spune "Mai lasă-mă", răspunsul sănătos este calm și ferm: "Înțeleg că acum nu e momentul potrivit. Dar asta e important pentru mine și trebuie să vorbim. Când ești disponibil, diseară la 8 sau mâine dimineață?"
Dacă primești un "nu știu" sau "vedem", nu accepți vag-ul: "Nu accept 'vedem'. Aleg eu, diseară la 8. Dacă nu funcționează, propune tu alt moment concret."
Principiul e simplu: tu oferi flexibilitate la CÂND, nu la DACĂ. El poate alege momentul, dar nu poate alege să nu discutați deloc. Tonul tău rămâne calm, fără agresivitate, ca și cm stabilești o programare medicală importantă, non-negociabilă.

La momentul stabilit, dacă încearcă să evite din nou, fii clară: "Am stabilit ieri ora asta. Am fost flexibilă și am respectat că ai avut nevoie de timp. Acum e momentul. Dacă ești prea epuizat să vorbești 15 minute despre relația noastră, atunci avem o problemă mai mare." Ceea ce NU faci: nu te scuzi și te retragi, nu escaladezi într-o ceartă, nu negociezi disperată "te rog, doar 5 minute", și nu accepți "poate" sau "vedem" ca răspunsuri definitive.

Dacă partenerul refuză constant să aibă conversații importante chiar și după ce tu comunici sănătos și pui limite clare, asta e un red flag major, arată evitare strategică, nu circumstanțială, și îți oferă informația de care ai nevoie despre ce fel de partener ai cu adevărat.

16/01/2026

„Unde sunt bărbații buni?”

Marea confuzie a femeilor foarte citite este că ajung să caute, fără să-și dea seama,
un egal în cunoaștere, nu un partener.

Și pentru că știu multe despre relații, atașament, traume, comunicare, au impresia că asta e criteriul principal al alegerii în dragoste.

„Vreau pe cineva la nivelul meu.”
„Vreau pe cineva care să înțeleagă.”
„Vreau pe cineva cu care să pot vorbi.”

Și e firesc.
Dar relațiile nu se construiesc între doi oameni care știu la fel de mult despre același lucru.
Nu ne alegem un partener ca pe un coleg de facultate.
Ne alegem un om cu care ne completăm în cunoaștere.

Într-o relație sănătoasă, unul știe mai mult despre emoții, celălalt știe mai mult despre acțiune.
Unul simte mai repede, celălalt ține direcția când lucrurile devin haotice.

Unul pune cuvinte pe ce se întâmplă în interior,
celălalt creează siguranță prin prezență, nu prin explicații.

Și invers.
Pentru că rolurile se mai schimbă.

Problema apare când cunoașterea devine criteriu de alegere în iubire.
Când cel care știe mai mult ajunge să corecteze,
să explice,
să conducă.

Și celălalt, care poate ar fi fost un bărbat bun, începe să se simtă mic.
Judecat.
Insuficient.

Nu pentru că nu vrea să crească.
Ci pentru că nu poți crește într-un spațiu în care ești mereu judecat.

Bărbații nu se retrag pentru că femeile sunt deștepte.
Se retrag când inteligența devine ierarhie.

Iar femeile nu rămân singure pentru că cer prea mult.
Ci pentru că cer simetrie acolo unde e nevoie de complementaritate.

O relație nu e un concurs de competențe.
E un dans.
Când unul conduce, celălalt urmează.
Când unul cade, celălalt ține.
Când unul știe, celălalt învață.
Și apoi se inversează.

Asta e maturitatea relațională.
Nu să știți la fel.
Ci să vă faceți loc unul altuia.

Un bărbat devine mai mult lângă o femeie care îl vede și îl apreciază.
O femeie se poate relaxa lângă un bărbat care o susține.

Dacă te-ai surprins gândindu-te „Nu e la nivelul meu”
poate merită să te întrebi: „Cum ne putem completa?”

Îți mulțumesc că m-ai citit până aici. 🤗
Mă onorează. ✨
Și sunt curioasă: Tu după ce criterii ai ales partenerul?

15/01/2026

Vreau să știi că e super ok să fii leneș în ianuarie.
E un efect secundar al lui decembrie.

Cu cât ai tras mai mult în decembrie
să aduci bucurie în familie,
să alegi cadourile perfecte,
să termini proiecte,
să închizi cu bine anul 2025
cu atât te lovește mai tare non-munca din ianuarie.

Așa că întâmpini noul an cu lipsa de chef, neproductivitate și amânarea.

Dacă zilele astea nu-ți vine să începi nimic,
dacă te miști mai greu,
dacă stai mai mult și faci mai puțin,
nu e o problemă.

Nu te grăbi.
Nu te certa.
Nu te compara.

Ianuarie e despre a te aduna ca să ai energie pentru următoarele 12 luni. E și asta o muncă importantă.🤗

14/01/2026

Cum ajunge o femeie deșteaptă să trăiască lângă bărbatul ei ca lângă un coleg de apartament?

Nu într-o zi.
Nu printr-o ceartă mare.
Ci încet. Atât de încet încât nici nu-ți dai seama când s-a întâmplat.

La început ați fost o echipă. Apoi ați devenit eficienți.
Tu, femeie inteligentă, capabilă, cu o viață „așezată” ai început să ții lucrurile în mișcare.
Copiii. Programul. Facturile. Listele.
Totul merge. Totul funcționează.

Relația voastră a devenit un mic departament de logistică.

„Ai luat-o pe cea mică?”
„Ai plătit rata?”
„Ce mâncăm diseară?”

Și nu e nimic greșit în aceste întrebări.
Doar că, la un moment dat, au rămas singurele.

Nimeni n-a mai întrebat:
„Tu cm ești?”
Și nici n-ai fi știut ce să răspunzi.

Nu pentru că nu îl mai iubești.
Ci pentru că ești obosită.
Obosită să ții totul sub control.
Obosită să fii cea matură, responsabilă, care „se descurcă”.

👉 Și într-un corp obosit, mereu în gardă, pasiunea dispare.
Sexul s-a amânat. S-a anulat. Cu atâta oboseală cine să mai aibă chef de pasiune
A devenit „mai încolo”.

👉Apoi v-ați oprit din râs.
Nu pentru că nu mai aveți simțul umorului.
Ci pentru că glumele sunt înlocuite de iritare. De oftat. De dat ochii peste cap.

👉 Și ați încetat să mai visați împreună.
Nu pentru că nu vă mai pasă,
ci pentru că fiecare a rămas cu visul lui, cu cariera lui, cu responsabilitățile lui.
Sub același acoperiș, dar în lumi paralele.

👉Știai că ar trebui să vorbiți.
Dar ai evitat conversațiile grele.
Pentru că, de multe ori, când ai încercat, nu te-ai simțit înțeleasă.
Așa că ai tăcut.
Ai minimalizat.
Ai îngropat emoții.

Și tot ce e îngropat nu dispare.
Se transformă, în timp, în distanță.

Într-o seară, poate la masă, îți trece un gând care te sperie: „Suntem doi străini.”

Aici ajung mulți oameni buni.
Nu cei care nu știu.
Ci cei care știu prea mult și simt prea puțin.

Relația voastră e plină de lucruri nespuse.
De nevoi lăsate pe ultimul loc.
De o femeie care a obosit să fie puternică.

Și asta se poate repara.
Nu cu soluții rapide.
Nu cu „mai mult efort”.
Ci cu siguranță, cu ghidaj și cu spațiu real pentru adevăr.

Asta fac în terapia de cuplu.
Ajut doi oameni să se întâlnească din nou.

Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc că ai citit.
Rămâi aproape.
Vorbesc despre relații și probleme reale,
Și despre cm se reconstruiește intimitatea, pas cu pas. ❤️

Lucrând cu femei ca tine, văd același lucru: multe dintre „calitățile” tale, empatia imensă, capacitatea de a calma tens...
08/12/2025

Lucrând cu femei ca tine, văd același lucru:
multe dintre „calitățile” tale, empatia imensă, capacitatea de a calma tensiuni, atenția la nevoile celorlalți, forța de a performa impecabil, nu vin din liniște, ci din rănile tale.

Aceste abilități s-au format din nesiguranță și alertă continuă.

Ai crescut în case în care trebuia să fii atentă „la aer”, la ton, la fețe, la ce urmează.
În familii în care armonia depindea de cât de bine anticipai tu furtunile.
În contexte în care „să te descurci” era obligatoriu, iar „să fii copil” un lux.

Astăzi, oamenii te aplaudă:
„Ce femeie puternică!”,
„Ce femeie capabilă!”,

Dar aproape nimeni nu vede prețul: hipervigilență, oboseală cronică, corp tensionat, minte în alertă continuă, nevoia de a controla tot ca să nu se repete ce-ai trăit.

Așa ajungi, fără să vrei, să trăiești pe modul supraviețuire, chiar dacă viața ta actuală nu mai cere asta. Psihicul tău încă te protejează… de un pericol care nu mai există.

Adevărata creștere nu înseamnă doar „am devenit mai puternică”.
Adevărata creștere înseamnă să înveți să te simți în siguranță.
Să poți lăsa jos armura care ți-a salvat viața, dar care acum te apasă.

Să iei reflexele născute din teamă și să le transformi în moduri de a trăi care nu te mai epuizează, acesta este drumul spre vindecare.
Iar pentru tine, aici poate începe, în sfârșit, libertatea. ✨

Prin cabinetul meu trec, zi după zi, oameni care poartă aceeași rană ascunsă: intră în relații ca jumătăți, nu ca oameni...
05/12/2025

Prin cabinetul meu trec, zi după zi, oameni care poartă aceeași rană ascunsă: intră în relații ca jumătăți, nu ca oameni întregi. Vin convinși că iubirea trebuie să le astupe golul, să le repare lipsa, nu să le ofere un spațiu în care să respire și să se așeze ca două ființe complete.

Și aud, iar și iar, aceeași propoziție „fără tine nu sunt nimic”, rostită nu cu tandrețe, ci cu frică. Cu disperarea cuiva care simte că, dacă pierde mâna celuilalt, cade în gol. Așa începe dinamica durerii: fiecare gest devine un test, fiecare tăcere o amenințare, iar toată energia se mută în lupta nevăzută de a nu fi părăsit. De aici se nasc anxietatea, hipervigilența, acea performanță emoțională epuizantă cu care unii încearcă să-și câștige locul în inimile altora.

Iar paradoxul, care surprinde, e când începem să lucrăm cu grija de sine, cu limitele, cu puterea de a sta singuri, relațiile se reașază aproape magic. Panica se retrage. Controlul slăbește. Și apare un nou adevăr: „pot să fiu cu tine fără să mă pierd pe mine.”

Iar asta, pentru mine, rămâne cel mai fascinant lucru: că cele mai stabile și vii cupluri nu sunt cele care se lipesc de teamă, ci cele formate din doi oameni întregi. Două persoane care își lasă unul altuia spațiu, curiozitate și libertatea autentică de a alege, nu din nevoie, ci dintr-o liniște interioară care nu mai cere validare nonstop.

Din perspectiva mea, ca terapeut care lucrează cu femei, observ cât de des sărbătorile devin un teren fertil pentru perf...
02/12/2025

Din perspectiva mea, ca terapeut care lucrează cu femei, observ cât de des sărbătorile devin un teren fertil pentru perfecționism și autosacrificiu.

Multe femei intră în decembrie cu presiunea de a fi „gazda ideală”, „mama prezentă” și „femeia care poate tot”, în timp ce nevoile lor emoționale sunt amânate până după Revelion. În realitate, ceea ce obosește nu sunt pregătirile, ci standardele nerealiste și dialogul interior critic: „ar trebui să fac mai mult”, „nu e destul”, „ceilalți se descurcă mai bine”.

Din punct de vedere terapeutic, Crăciunul este un moment bun de a observa aceste tipare și de a exersa limite blânde: să spui „nu pot tot”, „am nevoie de ajutor”, „am nevoie de pauză”. Relațiile nu se construiesc din mese perfecte, ci din prezență, vulnerabilitate și siguranță emoțională.

Iar pentru multe femei, cel mai vindecător cadou este permisiunea de a fi în sărbătoare, nu doar de a o produce.

În terapia transgenerațională investigăm contextul în care ai apărut în lume, atmosfera familială, emoțiile, relațiile ș...
02/12/2025

În terapia transgenerațională investigăm contextul în care ai apărut în lume, atmosfera familială, emoțiile, relațiile și experiențele la care ai fost expusă pentru a înțelege cm aceste influențe timpurii au lăsat o amprentă în trăirile tale de astăzi!

De 1 Decembrie, mă gândesc la o Românie pe care am învățat să o iubesc abia după ce am plecat departe de ea.În 2008 am p...
01/12/2025

De 1 Decembrie, mă gândesc la o Românie pe care am învățat să o iubesc abia după ce am plecat departe de ea.

În 2008 am plecat în Statele Unite. Transferată în filiala americană a companiei IT în care lucram, trăiam ceea ce credeam că e visul american. Puteam sta până în cinci ani, dar m-am întors după doi.
Privind acum înapoi, îmi dau seama cât de curajoasă am fost atunci. Și cât de nepregătită eram pentru întâlnirea cu o lume atât de „diferită”.

America era țara shoppingului, a reducerilor care te făceau să uiți de tine, a mall-urilor luminoase și a străzilor mari, ordonate, curate.
A regulilor clare, puse în practică.
A traseelor de drumeție impecabile, în care natura era aproape cosmetizată.
Îmi amintesc că am vizitat o peșteră în care… era un ecran LCD ce prezenta informații. Și m-am întrebat: „Unde e misterul? Unde e sălbăticia? Unde e viața?”

Eram cetățean cu toate drepturile, dar nu acasă.
Pentru că, oricât de strălucitoare era America, nu era România.

Îmi lipseau tradițiile.
Îmi lipsea haosul acela pe care doar aici îl găsești.
Îmi lipseau prietenii.
Îmi lipseau profunzimea discuțiilor și moștenirile culturale.
Îmi lipsea natura cu traseele ei neșlefuite.
Îmi lipsea că nu eram eu, cea reală, cea sinceră.

Și se pare că, uneori, trebuie să pleci departe ca să înțelegi cât de fain e acasă cu toate neajunsurile de aici!

La mulți ani, România!
La mulți ani nouă, celor care plecăm, ne întoarcem, ne rătăcim și, oriunde ne poartă viața, ducem cu noi o bucățică din România!

De foarte mult timp, femeile aleg siguranța pentru că lumea în care cresc le spune că e mai bine să fie „în regulă” decâ...
30/11/2025

De foarte mult timp, femeile aleg siguranța pentru că lumea în care cresc le spune că e mai bine să fie „în regulă” decât autentice, mai bine „protejate” decât libere. Și ajung astfel să trăiască în relații, familii sau in roluri care le țin întregi pe dinafară, dar fracționate pe dinăuntru.

Ca terapeut, văd durerea aceasta zilnic: femei care au făcut tot ce trebuie, dar nu ceea ce simt. Femei care au fost „în siguranță”, dar s-au pierdut pe ele însele!

Nevoia cea mai mare a unui bărbat este să se simtă util, valoros, necesar. Pentru el, contribuția și rolul pe care îl ar...
29/11/2025

Nevoia cea mai mare a unui bărbat este să se simtă util, valoros, necesar. Pentru el, contribuția și rolul pe care îl are în viața femeii sunt profund legate de identitatea și siguranța lui emoțională. Atunci când simte că poate ajuta, că este sprijin, că prezența lui contează, el se deschide, iubește mai liniștit și își găsește locul în relație.

Noi, ca femei, am crescut într-o lume care ne-a să fim independente, puternice, capabile să rezolvăm totul singure. Și de multe ori, fără să ne dăm seama, transmitem mesajul că „nu avem nevoie de nimeni”. Că ne descurcăm singure cu orice.

Iar pentru un bărbat, acest mesaj poate fi dureros. Îl poate face să se îndepărteze, să se închidă, să devină iritat sau furios. De fapt, în spatele reacțiilor lui stă adesea un singur lucru: teama de a fi inutil. Teama de a nu mai avea un loc, de a nu mai fi văzut ca valoros.

Când înțelegem nevoia din spatele comportamentului cuiva, abia atunci putem porni pe drumul schimbării!

Address

Copou
Iasi
700465

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 17:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Simona Bordeanu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Simona Bordeanu:

Shortcuts

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category