Psihoterapie - Beatrice Chicoș

06/11/2024

O viață care începe cu un vis simplu și înduioșător: Gervaise își dorește o viață liniștită, un cămin stabil și o spălătorie proprie. În ciuda condițiilor grele și a privirilor dezaprobatoare din jur, ea are puterea să îndrăznească, să se ridice, motivată fiind de o speranță tenace și de dragostea pentru copiii săi. Această dorință arzătoare de a trăi o viață demnă este ceea ce îi dă lui Gervaise o lumină interioară și o frumusețe aparte; fragilitatea și rezistența ei sunt captivante.

Pe Gervaise o găsiți pe Netflix in regia lui René Clément și în interpretarea tulburătoare a Mariei Schell, o călătorie amară și profund umană în inima Parisului muncitoresc de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Bazat pe romanul „L’Assommoir” al lui Émile Zola, filmul aduce în prim-plan o femeie al cărei suflet se zbate între speranță și disperare, între iubire și suferință.
Deși e hotărâtă și curajoasă, prin ochii lui Gervaise vedem fragilitatea umană pusă la încercare în fața nedreptăților vieții.
"Gervaise" e o reflecție a suferinței universale a celor neînțeleși și subestimați care par să tragă după ei greutatea unei lumi care pare să comploteze împotriva lor. Ei există și în zilele noastre, printre noi.

Regia lui Clément aduce în prim-plan detalii precum gesturile mici și privirile pierdute ale lui Gervaise, ce transmit atât resemnare, cât și dorința de a învinge. Decorurile, lumina sumbră și realismul crud al existenței de zi cu zi sunt meticulos construite pentru a reda o lume sufocantă, una care își consumă locuitorii, golindu-i de orice urmă de speranță.

Ceea ce emoționează profund în „Gervaise” nu este doar povestea unei femei care visează să învingă sărăcia, ci mai degrabă, pentru mine, căderea ei lentă, tăcută, aproape neobservată de cei din jur, care sunt, de asemenea, copleșiți de propriile lupte. Această realitate lovește cu o forță brută și te face să te întrebi cât de mult poate o persoană să îndure până când sufletul cedează, iar visurile se dizolvă în amărăciune, pierdute pentru totdeauna.

Tot acolo găsiți un alt film tulburător de frumos și de trist despre care n am scris așa de mult dar care e preferatul meu dintre cele văzute ale lui René Clément și anume JEUX INTERDITS.
Potrivit de văzut mai ales că în lumea asta sunt unii care hotarasc să tot avem războaie.

Link sub preș! 😉

30/07/2024

International Friendship Day

@ Nimali Fernando

18/07/2024

Pentru că încă aud întrebările de genul ăsta:
”Dar ea de ce nu pleacă? De ce stă acolo?” hai să ne amintim câteva aspecte despre violența domestică.

Oricine poate deveni victimă a violenței domestice - indiferent de rasă, religie, venit sau nivel de educație. E pretutindeni.
Peste 85% din agresori sunt bărbați și abuzul domestic are loc în cadrul relațiiilor intime, interdependente, de lungă durată, adică chiar în familii, ultimul loc unde ne-am aștepta să vedem violență – asta e ceea ce face ca abuzul domestic să fie o problemă derutantă.

Există câteva etape în situațiile de abuz, etape care ar fi bine să fie cunoscute tuturor:
- crearea iluziei că celălalt este cel care are controlul în relație
- izolarea victimei
- introducerea amenințării pentru a vedea reacția
- ultimul pas în tiparul violenței domestice e agresarea fizică gravă și în nenumărate cazuri finalul înseamnă uciderea victimei.

În ciuda lucrurilor tumultuoase care se petrec între ei cei doi cred că se iubesc, le pare rău de ceea ce se întâmplă, consideră că sunt incidente izolate care nu se vor mai repeta sau găsesc tot felul de explicații și scuze pentru acestea.

Dar victimele știu ceva ce voi nu știți:
e incredibil de periculos să părăsești agresorul.
Peste 70% din crimele cauzate de violența domestică se produc după ce victima a pus capăt relației, după ce a plecat; pentru că agresorul consideră că are puterea și nu mai are nimic de pierdut.

Alte urmări includ hărțuirea pe termen lung, ani de zile, amenințările, chiar și după ce agresorul se recăsătorește; refuzul accesului la resursele financiare și manipularea instanței de tutelă pentru a teroriza victima și copiii ei, care sunt obligați în mod repetat de instanță să petreacă timp nesupravegheați cu bărbatul care le-a bătut propria mama.

Dinamica unei relații obișnuite scapă adesea înțelegerii, oamenii rămânând prizonierii unei cunoașteri oarecum superficiale și fiind mai degrabă în căutarea unui vinovat sau a unei cauze concrete, eventual externe, care să explice situația.
Cu atât mai mult consecințele legăturii abuzive rămân și ele adesea și în majoritatea lor necunoscute privitorilor nespecialiști motiv pentru care unii se tot întreabă ”de ce nu pleacă pur și simplu?”
Răspunsul ar putea fi și simplu. Nu știu că sunt abuzate. Păstrează tăcerea, sunt într-o fază de negare. Sau într-un mediu suprasaturat de rușine și lipsit de resurse financiare sau de sprijin.
Apoi înțeleg că bărbatul pe care l-au iubit și cu care trăiesc ar putea chiar să le omoare dacă e lăsat.

Cu fiecare întrebare mai sus pomenită judecăm persoanele aflate într-o situație foarte complicată și ne plasăm cu un pas mai departe de ajutorul și compasiunea de care victimele au atâta nevoie.

Leslie Morgan Steiner spune:
„Am reușit să pun punct coșmarului meu rupând tăcerea. Continuu să rup tăcerea și astăzi. E modul meu de a ajuta alte victime și e rugămintea mea finală față de voi. Vorbiți despre ce ați auzit aici. Abuzul există doar în tăcere. Aveți puterea de a pune capăt violenței domestice aducând-o în lumina reflectoarelor. Noi, vicitimele, avem nevoie de toți. Avem nevoie ca fiecare dintre voi să înțeleagă secretele violenței domestice. Scoateți abuzul la lumina zilei vorbind despre el cu copiii voștri, cu colegii voștri, cu prietenii și familiile voastre. Priviți supraviețuitorii ca pe niște oameni minunați, demni de iubire care au tot viitorul în față. Identificați primele semne de violență, interveniți, aplanați și arătați-le victimelor că există o ieșire sigură. Împreună ne putem transforma căminul și familiile în oaze de pace și siguranță, așa cm ar trebui să fie.”

Leslie Morgan Steiner was in "crazy love" -- that is, madly in love with a man who routinely abused her and threatened her life. Steiner tells the story of her relationship, correcting misconceptions many people hold about victims of domestic violence, and explaining how we can all help break the si...

12/04/2024

Fuse (din nou) zilele astea (dar nu numai) vorba despre câte de raționali tre’ să fim și cât de puțin emoționali ca să dea bine la orgoliile noastre de „maimuțe evoluate” sau „homo puternicus uanăbi”.

Să avem cunoștințe despre cm ne purtăm în realitate, ca ființe umane dotate cu creier închis în propria cutie neagră, e o alternativă mai eficientă pentru a interveni decât a pretinde că trebuie să fim raționali și a nesocoti, minimiza, disprețui chiar ceea ce ne face umani, flexibili, adaptabili și empatici.

Scriu următoarele – doar prima parte dintr-o serie - după cm zic cercetări și experimente din câmpul științelor sociale aka psihologie, pe foarte foarte scurt:

• în toate domeniile vieții proiectăm modele și tipare de ce vreți voi de la drumuri și mașini până la industrie alimentară și sănătate care să ne aducă informații și siguranță tocmai pentru a combate, a corecta și a compensa erorile datorate deciziilor noastre ineficiente, greșite, iraționale de-a dreptul, toate datorate frecvent capacității noastre umane limitate de a practica (rațional) ceea ce știm că e bine pentru noi; de câte ori n-ai mâncat ceva ce știai că nu e tocmai bun pentru tine, ceva gustos și plin de calorii, o băutură în plus? De fumat și mesajele de pe pachetele de țigări mai e nevoie să zic? Sau de mesaje scrise în timpul condusului?
• De câte ori nu ai auzit despre decizii eronate, comportamente nepotrivite sau tranzacții financiare la nivel înalt despre care ai considerat că n-ar fi trebuit să aibă loc dar, ce să vezi, nu doar că există dar mai au și efecte asupra vieții noastre, a tuturor.
• Ți s-a întâmplat să fi fost extrem de motivat să realizezi o sarcină și de fapt performanța ta a sfârșit prin a fi mediocră sau nici măcar atât? iLogica strikes again! Sau poate ar trebui să zic iRaționalul?
• Știai că stimulentele pe piața muncii pot avea chiar efecte contrare mai ales când e vorba de sarcini complexe? Sau poate crezi că tot ce e mai scump e și superior calitativ?
• Știați că ne place în general să ne câștigăm „hrana” și nu ne prea satisface picatul din cer? Poate pe raționalele pisici, singurele care n-au avut nici o problemă în a urma cea mai comodă cale.
• Ați întâlnit efectul lipsei de sens al muncii voastre? Pentru că efectul acesta precum și cel al prezenței sensului în ceea ce muncim sunt mult mai intense decât s-ar crede. Tu știi de ce faci ceea ce faci la muncă sau în altă parte? Când ți-ai pus ultima dată problema asta? Ai tras deja concluziile? Poate ar fi o idee bună, asta mai ales dacă cumva simți că ești în roata de hamster! Iar dacă te plângi constant de o chestie din viața ta e musai să ai cu tine discuția despre sens! ;)
• Pentru că tot vorbim de muncă, inclusiv segmentarea sarcinilor are efecte contrare – este eficientă la nivel micro și un pericol major la nivel macro în tehnologie, răpește sensul și satisfacția, poate ajunge să trateze oamenii ca pe roboți. Dar hey, noi încă ne credem ființe raționale și punct.
• Alt efect relativ puțin conștientizat și cu efecte puternice este cel prin care efortul și resursele investite produc atașament față de obiectul sau proiectul respectiv. Ca atunci când nu poți renunța la o relație după „atâția ani investiți” sau ok, același lucru pentru o afacere pentru care aduci bani de acasă. Mi se întâmplă și mie când îmi cos vreo ținută de tango care arată jalnic și pe care o mai țin o vreme în dulap pentru că nu mă îndur să o arunc din prima. Mai am și alte exemple dar te las să te gândești la ale tale.
Efortul aduce satisfacție și valorizare, nevoia de scădere a disonanței și industria care ne lasă să customizăm cât de mult se poate, toate fac parte din viața noastră, fie că înțelegem, fie că nu! 😉 știți cât de mult supraevaluăm sarcinile în care am depus efort?
• Tot despre (i)raționalitatea umană – avem tendința de a crede că orice soluție e mai bună cât timp e „a mea” devenind dependenți de propriile idei și riscând inutil când rămânem inflexibili la ideile altora.
• Comparațiile între oameni și cimpanzei au sugerat că împărțim acest sentiment înnăscut al dreptății și că răzbunarea joacă un rol important în ordinea socială atât a primatelor cât și a oamenilor, indiferent dacă există costuri personale. Dau doar un exemplu: cazurile de divorț!

Mă opresc aici pentru că e mult și nu mai avem răbdare dar ... va urma!

Iraționalitatea este o parte importantă și fundamentală din noi.
Enjoy!

Găsiți ideile de mai sus descrise pe larg în cartea lui Dan Ariely – Iraționalitatea benefică

Feisbucul n-are „simțindu-se irațională” 😅

23/02/2024

Roxana Dumitrache sesizează cu finețe ceva ce avem nevoie să înțelegem și să acceptăm cu privire la generațiile anterioare; ceva despre care se vorbește puțin în această lumină dar care este indispensabil pentru construirea solidarității de care noi femeile avem atâta nevoie.

Cea mai bună prezentare sunt tot propriile ei cuvinte pe care le redau mai jos; găsiți 13 minute din viața voastră pentru a-i asculta discursul pe care îl voi lăsa în comentarii.

„E discursul la care țin cel mai mult, poate și pentru că e contraintuitiv pentru mine: are o oarecare tandrețe și emoție pe care eu sunt educată să nu le afișez public. Sper să fie și un discurs puternic, e despre bunicile și generații întregi de femei care au supraviețuit tranziției românești și au făcut-o prin ceea ce am numit spirală a sacrificiului. Și, paradoxal, despre Inteligența artificială, vulnerabilizări și prejudecăți. Este al doilea speech TEDx pentru mine și de departe cel pe care, dintre toate intervențiile mele publice, vreau să-l asculte fiica mea. Și poate și alte fiice. Mulțumesc, , Suceava e a doua mea casă!”

11/10/2023

"Când viața ne pune la încercare, ce ne dorim cel mai mult să primim din partea prietenilor apropiați și a familiei?
Majoritatea ne gândim cam la același lucru.
Vrem să știm că putem să contăm pe cineva, că avem pe cineva care ține la noi cu adevărat, care are răbdare să ne înțeleagă, care vede cât de tare suferim și cât de greu ne este.
Vrem să avem lângă noi o persoană care își face timp pentru noi, să ne asculte, să ne dea voie să vorbim despre ce simțim, fără să se aștepte că ne
vom înveseli sau că ne vom preface că suntem bine, cineva care ne susține, ne tratează cu blândete și ne oferă sprijin, cineva care ne arată prin ceea ce face că nu suntem singuri."

17/09/2023

M-am împotrivit cât am putut căștilor, mult timp; 'auzul și urechile trebuie protejate' era o mantră; asta încă de pe vremea cursurilor mele despre deficiențe senzoriale, în facultate.
Azi cred că e mai grav ceea ce nu vrem sau nu putem auzi. Apoi am aflat că și ochii obosesc și se cer protejați mai ales că plâng la ceea ce le este dureros să 'vadă'.
Așa că am amestecat protecțiile, aș vrea să zic că am renunțat la ele dar sunt și eu om, le folosesc cât pot, nu întotdeauna pe cele potrivite sau eficiente.

Ascult diverse în căşti iar când sunt acasă în boxe; am dat cu mantra de podea, sunt deja puțin surdă și puțin oarbă 👓 cm îmi șade bine la vârsta mea; cel mai mult îmi plac în căști cărțile; îl consider un gest reparatoriu față de copilul care am fost cândva, copilul căruia nu i-a citit nimeni povești și care a fost certat că irosea curent electric pe citit.

De ieri îmi citește Ana Barton 😍 Ophanim-ul ei și am râs singură pe drum, prin casă și în pat neputând să adorm de încântare, de entuziasm și de ușurătate; pentru că universul femeilor din Ophanim - în ciuda faptului că personajul e bărbat - este în același timp copleșitor și foarte familiar, plin de speranță și de o iubire tămăduitoare, inundat de dor și de o simțire curajoasă pusă în cuvinte cu umor.
Să dai lumea în surdină, să înveți să dormi, să te lași transparent și câte și mai câte mi-au amintit de propriile experiențe că deh, sunt lucruri pe care am și eu nevoie să le uit și apoi să mi le reamintesc constant, ca să pot trăi.
M-a uns pe suflet și mi-a ridicat niște pietre de moară de pe inimă, după cm zice autoarea; nu, nu cordul - organul ăla care pulsează sânge - ci alălaltul care simte și cu care luăm de fapt decizii; da, știu despre creier dar las puțin psihologia azi în favoarea metaforei.

Îmi face bine să citesc asemenea cărți în care, la fel ca în tango, pot să simt toate șuvoaiele care-s de simțit. O încântare să fii viu!

Și iaca așa m-am întors la psihologie deși, între noi fie vorba, nu cred că plec cu adevărat vreodată: dați-vă timp și loc să simțiți.

Mă opresc aici dar nu înainte să vă intreb: voi cu ce v-ați sau urmează să vă delectați sfârșitul ăsta de săptămână?

28/08/2023

Știu că e luni și e foarte cald iar știrile sunt îngrozitoare. Poate puteți face ceva în legătură cu asta sau poate că nu, depinde.

Dar indiferent de ceea ce faceți în timpul săptămânii veți avea nevoie și de pauză, de relaxare, de mișcare și cu siguranță de un sandwich de iubire. Cum e ăsta?
Păi găsiți una dintre rețete pentru sandwich-ul de iubire în acest film care rulează în cinema zilele astea, numai bun să-i faceți loc în agendele voastre.
Dorințe, regrete, iubire, tristețe, pierdere, riscuri, echilibru și foarte multă acceptare.
S-a spus că e "o dramă subtilă și surprinzător de profundă".
Pe mine m-a atins această flexibilitate și reconfigurare elegantă a personajului în fața unei realități care e suficient de severă: o experiență colectivă care ei îi este refuzată și impactul deciziilor altora.
O interpretare captivantă, nuanțată, care îți atinge inima.
Enjoy!

Vezi trailerul filmului Copiii celorlalti și cumpără Copiii celorlalti bilete online

17/08/2023

Mai nuanțat despre granițe și progres de la Domnica Petrovai:

"Tendința multora la începutul unui proces terapeutic este să perceapă ca fiind un progres gestul de a pune limite sau granițe celorlalți, convinși fiind că asta este soluția la propriile frustrări, pentru reglarea furiei sau a resentimentelor pe care le-au avut până acum în relații. Acest lucru, însă, este un alt mecanism de protecție, nu un progres. Sunt foarte rare situațiile în care este nevoie de o distanțare sau chiar de o ruptură sau încheierea anumitor relații.

Este o diferență foarte clară între pedeapsă, ca urmare a nevoii tale de a te proteja de cineva, pentru că i-ai perceput comportamentul într-un anumit fel, și granițele sănătoase, firești, care vin foarte natural în timp. Granițele nu sunt o reacție, un impuls sau o soluție la o problemă în relații. Tendința de a exprima granițe prea devreme este doar o reacție de control, care nu va îmbunătăți înțelegerea de sine și, în niciun caz, relația cu celălalt. Granițele reale protejează conexiunea cu celălalt, extind și aprofundează încrederea în relație și permit celor doi să se exprime într-un mod asumat, uneori, vulnerabil. Iar granițele exprimate duc la o înțelegere mult mai profundă a fiecăruia. Granițele reale nu duc la resentimente, frică sau distanță, ci, dimpotrivă, îi apropie pe cei doi. . .

Progres este atunci când rămâi curios în relații, mai ales când simți disconfort și tensiune interioară fără să îți fie teamă că lași garda jos și vei fi rănit din nou. Or, atunci când recurgi la analize și cauți certitudini, granițele devin pedepse și protecții rigide."

Link în comentarii.

01/08/2023

Când mai căutăm emoțiile rătăcite de capul lor prin stomac să ne amintim această expresie: "evaluare cognitivă".
Emoțiile sunt generate în creier și reflectă ceea ce credem într-o situație despre noi înșine.
Evaluăm mult, constant.
Odată născute emoțiile avem răspunsuri emoționale, fiziologice și comportamentale.
Caracteristica lor importantă e ca sunt subiective.

Și, ca să nu ne mai demonizăm unii pe alții cm că suntem unii prea raționali sau prea emoționali - pur şi simplu pentru că lucrurile nu-s în alb și negru ci mult mai complicate, amestecate.

Link în comment.