Cabinet Psihologie Cristina Stărică

Cabinet Psihologie Cristina Stărică Psihoterapeut de familie şi cuplu, consilier vocaţional, supervizor în consiliere educaţionalǎ. Sunt psihoterapeut, doctor în ştiinţe, pǎrinte şi profesor.

Cursurile speciale de psihoterapie de familie şi cuplu şi îndelungata practicǎ terapeuticǎ m-au ajutat să mă dezvolt ca profesionist. Abilitǎţile psihoterapeutice le-am perfecţionat şi prin susţinerea numeroasele ateliere de lucru, pe care le-am organizat. Prin studiile doctorale m-am specializat în consilierea în carierǎ. Am învǎţat sǎ identific şi sǎ realiz programe de dezvoltare vocaţionalǎ, sp

ecifice fiecǎrei persoane, conform trebuinţelor organizaţionale şi individuale. De asemenea, sunt cadru didactic universitar şi membrǎ a “Centrului de consiliere vocaţionalǎ”, la Universitatea Petre Andrei din Iaşi.

Cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului, vă transmit toate gândurile mele bune și urări de fericire alături de cei drag...
24/12/2024

Cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului, vă transmit toate gândurile mele bune și urări de fericire alături de cei dragi.

Astăzi, de la 18:30 povestim cu experți de top din IT, psihologie, resurse umane și leadership, ca tu să înveți de la ce...
19/12/2024

Astăzi, de la 18:30 povestim cu experți de top din IT, psihologie, resurse umane și leadership, ca tu să înveți de la cei mai buni – cei care nu doar anticipează viitorul, ci îl creează!

🎁 Conferința „What's new, pussycat?” 2025 va fi moderată de Dora Morhan, omul care aduce oamenii împreună și știe să spună poveștile care contează.
Specialist în comunicare și promotor dedicat, Dora a coordonat proiectul de brand al Iașului, poziționând orașul pe harta celor mai atractive destinații din România.

🥁Numărătoare inversă a luat sfârșit! Astăzi, de la 18:30 povestim cu experți de top din IT, psihologie, resurse umane și leadership, ca tu să înveți de la cei mai buni – cei care nu doar anticipează viitorul, ci îl creează!

Aruncă o privire peste agenda completă și înscrie-te GRATUIT aici:
https://wantsome.ro/whats-new-pussycat-2025/

Pachet de discipline post-universitare (prerechizite), pentru dobândirea competenței de PSIHOTERAPEUT pentru absolvenții...
04/09/2024

Pachet de discipline post-universitare (prerechizite), pentru dobândirea competenței de PSIHOTERAPEUT pentru absolvenții facultăților de medicină generală (medicii psihiatri), asistență socială, filosofie, pedagogie, teologie.

ÎN ATENȚIA absolvenților facultăților de medicină generală (medicii psihiatri), asistență socială, filosofie, pedagogie, teologie, care doresc să dobândească competența de PSIHOTERAPEUT!

Disciplinele solicitate de Colegiului Psihologilor din România, pentru completarea cunoștințelor specifice de specialitate din domeniul psihologiei (cunoscute și sub denumirea de prerechizite) sunt incluse în Programul postuniversitar: „Psihologie, psihoterapie şi consiliere în ştiinţele conexe”, organizat de Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, prin Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială.
Programul conține disciplinele: Introducere în psihologie; Psihologia dezvoltării; Psihologie clinică/Psihopatologie; Evaluare psihologică/ Psihodiagnostic; Introducere în psihoterapie.
Amănunte: https://www.upa.ro/cursuri-postuniversitare-2021-2022/psihologie-psihoterapie-si-consiliere-in-stiintele-conexe/

ÎN ATENȚIA absolvenților facultăților de medicină generală (medicii psihiatri), asistență socială, filosofie, pedagogie,...
04/09/2024

ÎN ATENȚIA absolvenților facultăților de medicină generală (medicii psihiatri), asistență socială, filosofie, pedagogie, teologie, care doresc să dobândească competența de PSIHOTERAPEUT!

Disciplinele solicitate de Colegiului Psihologilor din România, pentru completarea cunoștințelor specifice de specialitate din domeniul psihologiei (cunoscute și sub denumirea de prerechizite) sunt incluse în Programul postuniversitar: „Psihologie, psihoterapie şi consiliere în ştiinţele conexe”, organizat de Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, prin Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială.
Programul conține disciplinele: Introducere în psihologie; Psihologia dezvoltării; Psihologie clinică/Psihopatologie; Evaluare psihologică/ Psihodiagnostic; Introducere în psihoterapie.
Amănunte: https://www.upa.ro/cursuri-postuniversitare-2021-2022/psihologie-psihoterapie-si-consiliere-in-stiintele-conexe/

Address

Tǎtǎraşi, Strada Pictorului Nr. 3, Centrul Medical „Sf. Parascheva”
Iasi

Opening Hours

Monday 11:00 - 18:00
Tuesday 11:00 - 18:00
Wednesday 11:00 - 18:00
Thursday 11:00 - 18:00
Friday 11:00 - 18:00

Telephone

0745 167 146

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Psihologie Cristina Stărică posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet Psihologie Cristina Stărică:

Share

Category