Psiholog Ioan Potîngă

04/02/2026

4 februarie!
O zi ca toate celelalte. Pentru toți, ziua a început la fel...

Ziua nu începe diferit. Cafeaua are același gust, ceasul sună la fel, iar tu îți spui că e doar un consult, doar niște analize. Apoi vine cuvântul. CANCER Și, dintr-odată, nu mai e vorba doar despre unul dintre voi. Boala intră direct în cuplu, fără să bată la ușă. În primele mome...

02/02/2026

Relațiile pot fi dificile, știm cu toții asta. Sunt psihoterapeut și am nevoie de ajutorul tău care poate face diferența. Lucrez la un program de intervenție pentru persoanele care se confruntă cu probleme în relație. Completarea acestui chestionar mă ajută să creez soluții reale, adaptate nevoilor tale. ⏱️ Durează doar câteva minute. Fiecare răspuns contează.

Bun venit! Numele meu este Ioan Potîngă și sunt masterand în ultimul an în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acest chestionar face parte dintr-o cercetare științifică despre relațiile de cuplu și infidelitate....

02/02/2026

„Stăm împreună doar pentru copil.”
O frază care sună responsabil, dar doare ca o ușă trântită, zi de zi.

Ai născut un copil după mulți ani de așteptare. Corpul tău a trecut printr-o naștere, prin refacere, prin nopți nedormite, prin o transformare uriașă. Iar în timp ce tu înveți să fii mamă, femeie și parteneră în același timp, el se retrage. Mai puțină apropiere. Mai puțin contact. Mai multă muncă. Mai multă distanță.

Și poate ajungi să te întrebi dacă problema e la tine. Dacă nu arăți „destul de bine”. Dacă trebuia să te refaci mai repede. Dacă ai cerut prea mult.
Adevărul e că atunci când un bărbat se retrage emoțional și s*xual, explicația este rar despre corpul tău. De cele mai multe ori, e propria lui dificultate de a face față schimbării, responsabilității, stresului sau vulnerabilității.

Când nu te mai simți dorită, nu dispare doar s*xul. Dispare siguranța. Dispare sentimentul că ești aleasă. Dispare bucuria de a fi femeie, nu doar „mama copilului lui”. Iar când ți se spune că trebuie să rămâi „doar pentru copil”, mesajul ascuns este: nevoile tale nu mai contează.

Psihoeducativ vorbind, un copil nu are nevoie de părinți care stau sub același acoperiș, dar sunt străini emoțional. Are nevoie de adulți care știu să se respecte, să se asculte și să nu trăiască din obligație. Un copil simte tensiunea, distanța și tristețea mult mai devreme decât credem.

Iar amenințările, controlul sau tăcerile lungi nu sunt semne de stabilitate. Sunt semne de frică și de lipsă de asumare.

Concluzia, spusă cu un strop de umor amar:
poți să fii mamă dedicată, femeie atractivă și parteneră valoroasă în același timp. Nu trebuie să alegi una singură. Iar o relație care te ține doar „să fie”, fără iubire și fără dorință, nu e un cămin… e doar un garsonieră cu multă liniște apăsătoare.

30/01/2026

Sunt momente în care un gând te oprește pe loc —
nu pentru că e nou, ci pentru că sună dureros de adevărat.

Copiii nu trăiesc iubirea noastră doar în prezent.
Ei o absorb.
Devine forma a ceea ce înseamnă iubirea pentru ei și standardul după care o vor măsura mai târziu.

Felul în care le vorbim nu se pierde în timp.
Devine familiar.
Se așază în ei.
Se transformă în felul în care își vor vorbi singuri când nu îi mai aude nimeni.

Această realizare poate lovi puternic.

Așa că iubește-i profund.
Vorbește-le cu grijă.
Lasă-ți vocea să fie una pe care să o poată purta cu ei.

Pentru că mult după ce copilăria se încheie,
acea voce — și acea iubire —sunt cele la care se vor întoarce.

Sursa: Inside Parenting

📷: pinterest.com

28/01/2026

Îţi priveşti băiatul cm alege cu entuziasm rochia roz sau cm pune păpuşa la masă, şi în minte îţi trece gândul: „Oare înseamnă că va fi gay?” Stai liniştit, asta nu e un semn că orientarea lui s*xuală e deja scrisă pe sertarul cu jucării.

Copiii explorează lumea prin joacă. Rozul poate fi, pur şi simplu, o culoare pe care o găsesc veselă. Păpuşile le permit să exerseze îngrijirea, empatia şi relaţiile, nu „roluri de gen” definitive. În psihologia dezvoltării ştim că, între 2 şi 6 ani, copiii testează identităţi: un moment vor fi super-eroi, apoi bucătari, apoi prinţese – fără ca asta să le bifeze un card fix de personalitate.

A te teme că preferinţele vestimentare sau jucăriile îl predeterminatează pe viaţă e ca şi cm ai judeca viitorii artişti după culoarea acuarelelor pe care le adoră la doi ani. Orientarea s*xuală apare mult mai târziu, când copilul ajunge la maturitate emoţională şi începe să simtă atracţie pentru cineva. Între timp, ce poartă sau cu ce se joacă nu spune cât va decide să iubească peste ani.

Dacă-l susţii să exploreze ce-l atrage fără judecată, îi oferi spaţiul de care are nevoie să-şi construiască un sine autentic. Întreabă-l ce-şi doreşte să construiască cu acele păpuşi, dacă preferă roşu sau roz, cm îi vin hainele cu imprimeu de maimuţe – şi vezi ce emoţii exprimă, nu doar ce aleg ca „obiecte”.

În concluzie, rozul şi păpuşile nu sunt indicatori de orientare, ci combustibil pentru imaginaţie. Şi cine ştie? Poate peste ani va simţi că îi vine perfect şi-un costum de astronaut roz cu cadru de joacă cu păpuşi la bord. Până atunci, priveşte cu curiozitate şi bucurie, căci cel mai colorat portret al lui se scrie cu experienţe, nu cu stereotipuri.

27/01/2026

Traim intr-o lume obsedata de etichete. Introvert sau extrovert, timid sau sociabil, retras sau expansiv. Iar daca nu te regasesti clar in niciuna dintre

27/01/2026

Te-ai gândit vreodată câte „adevăruri sigure” ai auzit despre cuplurile din comunitatea LGBTQ+ și le-ai luat ca atare? Genul de afirmații spuse cu aer de expert, de parcă cineva ar fi stat cu clipboardul lângă fiecare cuplu și ar fi tras concluzii finale.

Hai să le scuturăm puțin de praf.

Un mit foarte popular spune că relațiile dintre persoane de același s*x sunt mai instabile, mai „dramatice” și mai predispuse la despărțiri. Sună convingător… până când te uiți la cercetări serioase. Studiile arată că stabilitatea relațională în cuplurile de același s*x este, în multe contexte, similară cu cea a cuplurilor heteros*xuale. Diferențele apar mai ales acolo unde există stigmatizare socială și lipsă de sprijin, nu din cauza orientării s*xuale în sine. Cu alte cuvinte, nu relația e problema, ci presiunea pusă pe ea.

Un alt mit spune că „dacă nu există roluri clare de gen, relația nu funcționează”. Surpriză: cercetările despre dinamica economică și emoțională din cuplurile de același s*x arată exact contrariul. Când relația nu este constrânsă de așteptări rigide de tip „așa trebuie”, egalitatea și negocierea reală cresc stabilitatea și satisfacția relațională . Practic, când nu joci după un scenariu impus, ai mai mult spațiu să fii tu.

Mai există și ideea că aceste cupluri sunt „confuze” sau „în căutare”. Psihologia modernă face o distincție clară între orientare s*xuală, identitate de gen și eventualele dificultăți psihos*xuale. A fi gay, le***an sau bis*xual nu este o tulburare, nu este o deviere și nu este un simptom. Manualele clinice și lucrările de specialitate sunt foarte clare: vorbim despre variații normale ale s*xualității umane, nu despre patologii  .

Și poate cel mai persistent mit: „copiii și adolescenții sunt influențați negativ dacă aud despre aceste realități”. De fapt, educația s*xuală bazată pe informație corectă și respect pentru diversitate crește siguranța emoțională și reduce rușinea, frica și comportamentele de risc. A ascunde realitatea nu protejează, ci încurcă .

Adevărul, spus simplu, e cam așa: relațiile funcționează sau nu funcționează din aceleași motive, indiferent de orientare. Comunicarea, atașamentul, siguranța emoțională și sprijinul contează mult mai mult decât etichetele.

Concluzia, ușor amuzantă dar serioasă: miturile despre această comunitate rezistă mai mult decât unele relații tocmai pentru că nu sunt puse sub lupă. Iar când începi să te uiți la date reale, descoperi că dragostea nu e nici heteros*xuală, nici homos*xuală… e doar dragoste.
Restul sunt povești spuse prea des și verificate prea rar.

SURSE: DOI:10.1007/s13524-016-0490-x
DOI: 10.4054/DemRes.2021.44.48

PS. Toate comentariile le voi primi cu mare drag! :)

26/01/2026

Când auzi despre un copil ucis de propriii lui „prieteni”, primul impuls este să cauți monștri. Să spui că au fost niște tineri răi, needucați, fără empatie. Și e liniștitor să crezi asta. Pentru că, dacă sunt monștri, nu ne privesc. Dacă sunt „altfel”, noi suntem în siguranță.

Doar că adevărul e mult mai incomod.

Problema reală nu începe în ziua crimei. Începe cu mult înainte, într-un sistem care îi lasă singuri pe adolescenți exact când emoțiile lor sunt cele mai intense și mai greu de gestionat. Trăiesc furie, rușine, umilință, respingere, frică – dar nu au unde să le ducă. La școală nu există consilieri suficienți. Sau există doar pe hârtie. Un om la sute de elevi, uneori doar pentru statistici, nu pentru relație reală.

Bullyingul? De multe ori e „rezolvat” prin tăcere. Se minimizează, se ascunde sub preș, se redenumește „glumă”, „conflict minor”, „copiii sunt copii”. Doar că pentru cel care e umilit zilnic, nu e o glumă. E o traumă repetată. Iar pentru cei care agresează, e un semnal clar: poți continua, nimeni nu te oprește.

Adolescenții nu au încă un creier complet matur când vine vorba de controlul impulsurilor și empatie. Emoțiile sunt intense, iar capacitatea de a anticipa consecințele este limitată. Fără ghidaj, fără spațiu de descărcare, fără adulți disponibili emoțional, tensiunile se adună. Și ce nu se exprimă sănătos, explodează. Uneori verbal. Alteori fizic. Iar uneori… ireversibil.

Când spui „nu avem bani pentru consilieri școlari”, de fapt spui „descurcați-vă singuri cu ce aveți în cap”. Când o școală ascunde bullyingul ca să-și protejeze imaginea, transmite un mesaj periculos: suferința ta nu contează dacă ne strică reputația.

Și acum partea amar-ironică: ne mirăm de tragedii, dar investim mai mult în renovarea fațadelor decât în sănătatea emoțională a copiilor. Pereți proaspăt vopsiți, adolescenți plini de furie și nimeni care să-i asculte.

Concluzia? Nu, problema nu sunt „copiii de azi”. Problema este că îi lăsăm singuri exact când au cea mai mare nevoie de adulți care să vadă, să audă și să intervină. Iar când ignori emoțiile prea mult timp, ele nu dispar.

Devin știri de breaking news.

22/01/2026

Relațiile care durează nu se construiesc pe autoritate sau obligație.

Ele se construiesc lent —
prin respect, reparare și un interes autentic pentru cine devin copiii noștri.

Când investim în conexiune acum,
când ascultăm la fel de mult pe cât ghidăm, când facem loc vocilor copiilor noștri alături de ale noastre,
punem bazele a ceva durabil.

Nu o relație ținută laolaltă de datorie,
ci una pe care ambele părți își doresc să o păstreze aproape.

Acest tip de legătură nu apare peste noapte.
Crește prin consecvență,
prin momente de prezență și reparare, prin alegerea conexiunii din nou și din nou.

Când construim cu această intenție,
nu facem parenting doar pentru azi — ci modelăm o relație care are spațiu să crească mult după ce copilăria se încheie.

Sursa: Inside Parenting

📷pinterest.com

19/01/2026

Startul pentru o nouă poveste! Acum într-o echipa mai mare!

10/01/2026

Relațiile de cuplu din comunitatea gay sunt adesea discutate, judecate sau presupuse — dar foarte rar sunt cu adevărat înțelese prin date reale.
De aceea am creat acest chestionar, ca parte a unei cercetări academice pentru o disertație în psihologie despre relații de cuplu și infidelitate.

Majoritatea studiilor existente folosesc modele construite aproape exclusiv pe cupluri heteros*xuale, ceea ce înseamnă că experiențele persoanelor gay sunt adesea ignorate sau interpretate greșit.

Completând acest chestionar, ajuți la crearea de date reale despre relațiile gay — date care pot influența terapii mai corecte, servicii mai bune și mai puțină stigmatizare.
Participarea ta nu ajută doar un proiect academic.
Ajută comunitatea.

Bun venit! Numele meu este Ioan Potîngă și sunt masterand în ultimul an în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acest chestionar face parte dintr-o cercetare științifică despre relațiile de cuplu și infidelitate....

10/10/2025

Azi m-am întors din viitorul unor liceeni!
Am descoperit împreună cu ei că “o zi cu ghinion” care aduce o notă mică sau chiar un examen picat nu ne reprezintă. E doar o etapă din viața noastră și mergem înainte.
Am fost exemplul lor în care le-am arătat că ține doar de noi să alegem direcția către care vrem să mergem.
Mă bucur că mi-am reconfirmat că toți tinerii de azi sunt buni, frumoși cu potențial.
Mă înclin în fața lor!