Alina Vălu Raclariu - Clinica logopedica si de psihologia copilului

18/09/2025

16/09/2025

Școala… oh, dragă părinți, școala! Un loc cu de toate pentru toți.

Sunt zile în care te uiți la copilul tău și parcă vezi cm se aprinde o beculeț – daaa, a înțeles ceva!

Are acel moment magic când simți că evoluează, că învață, că întâlnește oameni care-i fertilizează drumul în viață.
Și tu stai și zâmbești mândru, gândindu-te: „Da, copilul meu! E pe drumul cel bun!”

Dar… ah, mai sunt și zilele groaznice.
Cele în care te uiți la el și îl vezi cm se zbate, cm se simte pierdut, cm simte că nu se potrivește ritmului impus de ceilalți. Și atunci, parcă lumea întreagă îl etichetează: „mic, slab, prost, nu știe…”

Și tu, ca părinte, simți că ai vrea să sari în fața lumii și să strigi: „Nu ești așa, copilul meu e minunat în felul lui!”

Știu, e greu să vezi asta. Și da, uneori și noi uităm că diferențele nu sunt defecte. Că fiecare copil are ritmul lui, că fiecare are resursele lui interne și, dacă nu le găsim singuri, există oameni specializați care să ne ajute să le descoperim.

Așa că luni 22 septembrie, în emisiune, o să discutăm despre toate acestea. Sper ca părinții să aibă niște „click-uri” de conștientizare.
Să înțeleagă că frustrările copilului lor nu sunt un eșec al lor ca părinți și că școala… oh, școala, e doar o etapă.

Da mai departe mesajul acesta către cine simți că are nevoie de el: o doză de încredere, un reminder că totul e trecător și că în interior avem resurse să trecem prin perioadele dificile.

Și, da, uneori trebuie doar să găsim persoana potrivită care să ne arate că drumul copilului nostru nu e niciodată greșit – doar diferit.

Link ul emisiunii îl găsiți luni în comentarii.

12/09/2025

A venit toamna, în teorie ar trebui să fie frumos: frunze galbene, miros de gutui și copii cu ghiozdănele noi care intră în școală ca în reclame.

În practică?

Realitatea la finalul primei saptamani de școală/ grădini arată mai degrabă așa: copiii plâng în drum spre grădi, părinții plâng în parcare, toată lumea e cu nervii praf, iar educatoarea zâmbește cu buzele strânse ca să nu se vadă că deja a băut trei cafele.

Și dacă unii copii sunt încă pe linia de plutire (foarte puțini, să fim serioși), majoritatea sunt în survival mode.

Nevoia cea mai mare?
Conexiune și siguranță.

Tradus: copilul are nevoie să știe că lumea nu se termină între două clopoțele, că familia îl așteaptă întreg acasă, cu îmbrățișări și biscuiți, chiar dacă a urlat ca Tarzan în clasă.

Iar părinții… oh, părinții au nevoie de siguranța că n-au greșit dramatic pe undeva, că nu și-au crescut copilul „cel mai complicat din univers”, că toate cartonașele Montessori și nopțile nedormite au avut totuși un sens. Pe scurt, vor să știe că munca lor nu s-a dus pe apa sâmbetei și că puiul lor se va putea descurca în jungla asta socială.

Așa că luni 22 septembrie, în emisiunea BZI, ne vedem live.

Eu promit să vin cu ceva lumină în haosul ăsta de început de an școlar. Și, foarte probabil, cu o doză de „e perfect normal să vă simțiți așa, nu sunteți singurii care au copilul lipit de piciorul vostru ca un rucsac cu plânsete”.

Gânduri bune și multă răbdare pana atunci! 🙏🤍

09/09/2025

Words Worth Holding Onto is a gentle collection of quotes, reminders and affirmations for children and young people navigating big feelings. Sometimes, the right words at the right time can make all the difference.

OUR TOPIC for 14 days is AFTER SCHOOL RESTRAINT COLLAPSE
NOW AVAILABLE - only £3.25 until 15 September 2025.
Introducing the After School Restraint Collapse Toolkit for Parents & Educators
Electronic download available at https://thecontentedchild.co.uk/product/after-school-restraint-collapse-the-toolkit-for-parents-educators/ or link in Bio.

08/09/2025

Azi nu e despre „Succes în noul an școlar!”.

Azi e despre ceva mai greu de pus în cuvinte și infinit mai important: să găsești oameni care să te vadă cu adevărat, să te audă dincolo de răspunsurile la lecții și să te înțeleagă chiar și atunci când nu ai cuvintele potrivite. Și, poate mai frumos decât orice medalie, să poți face și tu asta pentru ceilalți.

Pentru că școala nu înseamnă doar caiete dictate impecabil și teoreme reținute la virgulă. Școala e și despre cm înveți să îți stăpânești lacrimile sau să le lași să curgă, despre cm să spui „nu înțeleg” fără rușine, despre prietenia care se naște între două bănci, despre profesoara care te vede când crezi că ești invizibil, despre prima dată când îți dai voie să te bucuri de tine.

Și pentru părinți… răbdare. În diminețile cu ochi umflați de plâns, în după-amiezile cu ghiozdane aruncate în colț și replici tăioase, în zilele când copilul pare că nu vrea să învețe nimic. Și acolo e tot școala. Și acolo e tot despre relație.

Poate că asta ar trebui să le dorim copiilor noștri azi: nu doar note bune, ci și să se simtă suficient de în siguranță încât să își lase sufletul liber.

Și să știe ca oricând se pot întoarce într-o îmbrățișare caldă.

08/09/2025

Au fost analizate 46 de studii. Peste 100.000 de participanți.
Majoritatea au raportat o asociere pozitivă între expunerea prenatală la acetaminofen (paracetamol) și riscul crescut de tulburări de neurodezvoltare la copii.
Metodologia riguroasă, evaluarea sistematică a literaturii și transparența procesului de analiză susțin faptul că acest studiu este unul de calitate, conform standardelor actuale din literatura medicală.

Totuși, asociere nu înseamnă cauzalitate. Dar poate însemna un îndemn la precauție și nu un motiv de frică.

Astfel, în contextul balanței risc-beneficiu privind cazurile de febră / durere din timpul sarcinii, dacă nu poate fi evitat medicamentul, atunci ar fi de preferat utilizarea celei mai mici doze eficiente pe parcursul celei mai scurte durate, doar în urma recomandării medicale.

Autismul este, pentru mine, un câmp de practică și de reflecție în care învățarea zilnică reprezintă însăși condiția competenței. Am ales, conștient, să-mi dedic întreaga practică unei arii bine definite din psihiatria pediatrică. Această focalizare îmi permite să urmăresc atent cercetările, să rafinez intervențiile și să rămân aproape de nevoile reale ale copiilor și ale familiilor lor. În același timp, este firesc ca un medic de familie sau un obstetrician-ginecolog să nu poată menține același nivel de actualizare într-o nișă atât de îngustă, fiindcă responsabilitățile lor acoperă un spectru foarte larg de situații clinice. Pentru ei, prioritatea rămâne centrul propriei practici de zi cu zi, iar aspectele transdisciplinare, oricât de valoroase, vin în mod realist pe locul doi. Prin urmare, îndemn la discuții deschise cu specialistul care vă urmărește sarcina, chiar cu facilitarea acestora prin intermediul studiului de față.

Vor fi multe păreri și sunt convins că informația va fi și în România subiect de breaking news, dar nu așa ar trebui privită. Mesajul responsabil este unul de precauție, nu de panică.

P.S.1: studiul a fost condus de cercetători de la Icahn School of Medicine at Mount Sinai iar Andrea Baccarelli, decan al facultății Harvard, a fost coautor senior al lucrării.
https://hsph.harvard.edu/news/using-acetaminophen-during-pregnancy-may-increase-childrens-autism-and-adhd-risk/

P.S.2: Un nor întunecat crește șansa de ploaie, dar nu garantează ploaia. Astfel, nici absența paracetamolului nu exclude, nici prezența lui nu condamnă. Risc nu înseamnă destin.

Gânduri bune,
dr. Cotică George Bogdan 🌿🌤

05/09/2025

Poate una dintre cele mai mari griji ale părinților cu care vorbesc nu are legătură cu cât de repede prinde copilul tabla înmulțirii sau dacă știe poezii pe de rost.
Nu. Grija adevărată e alta: cm o să fie primit copilul lor în lume?
O să fie văzut? Înțeles? Respectat? Sau o să fie strivit sub greutatea indiferenței și a comparațiilor?

De multe ori îmi spun părinții: „Mi-e teamă că nu va fi acceptat…”
Și eu le reamintesc mereu că ceea ce copilul duce în lume nu începe la școală, ci acasă. În felul în care ne vorbim unii altora la masă. În felul în care ne cerem iertare, chiar și de la cei mici. În felul în care arătăm respect și bunătate.

Copiii își iau rucsacul emoțional din familie. Dacă acolo găsesc înțelegere și conectare, asta vor duce mai departe, chiar și în curtea școlii, printre colegi. Și da, lumea nu va fi mereu blândă, dar dacă ei au învățat acasă să fie blânzi și să ceară blândețe, atunci vor ști să caute și să ofere relații sănătoase.

04/09/2025

Pentru că atunci când îți ceri scuze copilului, nu se prăbușește nimic din autoritatea ta, dimpotrivă: se construiește ceva ce valorează infinit mai mult. Îi arăți că și tu, omul mare, care știe să facă cafeaua fără să dea în foc și care plătește facturile la timp, greșești. Și că greșeala nu e sfârșitul lumii, ci doar o parte normală din ea.

Copilul tău învață atunci că vulnerabilitatea nu e rușinoasă, că nu trebuie să porți mască de „eu am mereu dreptate” ca să fii iubit. Că iubirea rămâne, chiar și după ce ai ridicat tonul, chiar și după ce ai zis ceva ce nu trebuia. Și mai ales că repararea contează.

Când îi spui „iartă-mă, am greșit”, îi dai lecția pe care niciun manual nu ți-o poate explica: respectul. Îl respecți ca om întreg, nu ca pe o versiune micșorată a ta. Îi arăți că vocea lui contează, că emoțiile lui nu sunt de decor. Și, undeva, peste ani, când va greși și el în fața altcuiva, își va aminti că scuzele nu micșorează omul, ci îl fac mai real.

03/09/2025

“Ceva pentru imunitate? Că începe acuși grădinița…

Dragi părinți,

Am mai spus si repet: copiii noștri vor fi sănătoși atâta timp cât sunt într-un mediu în care se simt în siguranță, iubiți și acceptați exact așa cm sunt.

Grădinița nu e un mediu cunoscut, doamna educatoare/învățătoare e cel mai probabil un străin, ceilalți copiii sunt tot niște străini. Totul este nou pentru ei și străin. Așa că este evident să existe o perioadă de acomodare, o perioadă în care copiii vor avea tot felul de schimbări, inclusiv la nivel fizic.

Boala lor, la început de grădiniță, e modul corpului lor de a răspunde la tot ceea ce se petrece în jur. E un mod de comunicare cu noi, cm am mai spus.

Într-una din cărțile mele preferate zice așa:

“Una dintre cele mai frecvente neînțelegeri de astăzi se manifestă prin excesul nostru de a înscrie diferite manifestări într-o paradigmă medicală. Considerăm suferințele fizice drept boli, în loc să le înțelegem ca limbaje simbolice prin care copilul sau adultul încearcă să spună ceea ce nu poate spune prin cuvinte, fie pentru că nu e clar, fie pentru că nu poate fi exprimat prin cuvinte, pentru că e insuportabil, contradictoriu, ori amenințător.ˮ (Mami, tati, mă auziți?, Jaques Salome)*

Ca adulți, poate fi mai ușor să înțelegem originea unei somatizări pe care o manifestăm. Copiii, însă, au nevoie de ajutorul nostru, de suportul nostru și deschiderea noastră pentru a le putea „citi″.

De aceea, acum mai mult ca niciodată au nevoie de noi. Va urma o perioadă stresantă si confuză pentru ei, iar noi le putem fi alături. Cu răbdare, cu iubire, cu respect, cu înțelegere si cu multă încredere în ei.”

Adina Georgiana Gentimir