03/03/2025
Aseară, am văzut un film care m-a atins profund: Lumea lui Luca. Mi-a reamintit de puterea incredibilă a părinților care, în fața unor diagnostice grele, reușesc să mute munții din loc pentru copilul lor. În ochii acelui copil se vedea o lume întreagă, și cm dincolo de diagnostic este o minune de copil care vrea sa se joace și să “zboare” și să mănânce vată de zahăr. Iar iubirea și speranța părinților săi erau un balsam pentru suflet.
Ca părinte, mă regăsesc în emoțiile acelea. Ca terapeut, mă inspiră și mai mult să caut mereu soluții, să cred în potențialul fiecărui copil și să îi însoțesc pe părinți în acest drum adesea dificil, dar plin de sens.
Cred cu tărie că, indiferent de provocări, există întotdeauna speranță și cel putin o soluție. Și poate că uneori, soluția aceasta stă tocmai în capacitatea noastră de a ne conecta cu cei mici, de a-i vedea cu adevărat și de a-i sprijini cu empatie și răbdare.
Nu este prima data când conștientizez cât de mult s-a schimbat perspectiva mea de când am devenit părinte. Acum, în relația cu copiii și părinții, simt mai multă dorință de a înțelege, de a sprijini, spre o dezvoltare armonioasă si atingerea potentialului personal.
Uneori, dincolo de cuvinte, rămân doar emoțiile. Iar aseară, emoția mea a fost una de recunoștință pentru toți acei părinți care găsesc forța de a transforma imposibilul în posibil și pentru toți copiii care ne învață, zi de zi, lecții de curaj și iubire.
