28/07/2025
Fericirea-i un lucru mărunt!
Scris de psy. Drd. Sergiu Sidei
Am dat de Robert Waldinger acum ceva vreme, omul care conduce de ani buni unul dintre cele mai lungi și complexe studii despre viața oamenilor – "Harvard Study of Adult Development". Această este o cercetare foarte complexă și foarte dragă mie tocmai din cauza simplicității care crează acest imens complex atât de haotic, construind picătură cu picătură, zi după zi, minut după minut, secundă după secundă, exact ceea ce devine viața noastră cotidiană.
Studiul ăsta a început în 1938, cu sute de participanți, iar cercetătorii de la Harvard Medical School și Harvard University i-au urmărit toată viața lor, până în ziua de azi (inclusiv pe copiii lor)când numărul participanților a trecut de 7000. Au strâns mii de pagini de date despre sănătate, relații, carieră, obiceiuri, boli, divorțuri, fericiri, eșecuri. Și va imaginați oare care e concluzia după opt decenii.... ? Nu banii, nu faima, nu cariera, nu faptul că ai fost “cineva” pe hârtie aduccfericirea, ci relațiile pe care le avem cu cei din jur. Comunitatea. (Waldinger & Schulz, 2023).
Și când zic relații, nu mă refer să ai o grămadă de prieteni pe Facebook sau să te cunoască lumea la suprafață. E vorba de relații reale, profunde, conexiunile alea în care contezi cu adevărat pentru cineva și cineva contează pentru tine. Waldinger ne explică cm relațiile de calitate nu doar că te fac mai fericit, dar îți protejează sănătatea fizică la fel de mult ca somnul bun sau sportul (Waldinger, 2016).
Oamenii care au relații solide îmbătrânesc mai frumos, fac față mai bine stresului și chiar trăiesc mai mult. V-ați întrebat vreodată de ce unii oameni trec peste probleme și par mai rezilienți? Poate că nu e doar “firea lor”, ci rețeaua de sprijin pe care o au.
Din punct de vedere psihologic, mecanismul este dublu: pe de o parte, suportul social reduce nivelul de cortizol și inflamația cronică (Taylor, 2011); pe de altă parte, sentimentul de apartenență reduce anxietatea existențială (Baumeister & Leary, 1995).
Cei mai nefericiți și mai izolați, în schimb, nu doar că erau mai triști – corpurile lor efectiv cedau mai repede. Singurătatea cronică s-a dovedit a fi un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, depresie și declin cognitiv (Hawkley & Cacioppo, 2010). Nu trebuie să fii psiholog ca să vezi cm singurătatea sapă încet, dar studiul ăsta a pus totul în cifre și e greu de contrazis. Câți dintre noi nu ne complacem în ideea că “ne descurcăm noi și singuri”, însă realitatea este că în timp, toți cai care alegem, sau cărora prin circumstanțe în afara capacității noastre de control ne-a fost aleasă această rută insulară social, individualistă sau izolaționistă vom plăti foarte scump.
Waldinger mai spune un lucru important: nu contează doar dacă “ai o relație” (adică ești căsătorit, ai copii sau nu). Contează calitatea. Sunt oameni care au trăit căsnicii pline de conflict care din nefericire au devenit mult mai bolnavi și mai nefericiți decât cei singuri (Fincham & Beach, 2010). În schimb, există oameni care nu au o familie tradițională, dar au dezvoltat prietenii strânse și asta le-a fost suficient ca să trăiască o viață cu sens. Psihanalitic vorbind, relațiile stabile și empatice oferă un “holding environment” (Winnicott, 1965) – un spațiu psihic în care poți să fii vulnerabil și totuși să te simți în siguranță. Am sa va invit spre exemplu să reflectați oare câți dintre noi putem spune sincer că avem măcar o persoană în viață cu care putem fi complet noi înșine, fără mască?
Ce m-a făcut să stau pe gânduri e că majoritatea dintre noi investim mult mai multă energie în joburi, bani și chestii care par “importante”, dar pe care nu le luăm cu noi. Ne căsnim pentru următorul salariu mai mare, următoarea casă, următoarea vacanță exotică… și uneori ne trezim singuri sau goi pe dinăuntru. Waldinger zice că: "relațiile bune nu apar din senin, trebuie construite, reparate, întreținute. Asta implică eforturi mici, dar constante: să suni un prieten, să-ți ceri iertare, să stai la masă cu familia fără telefon, să menții legătura chiar și atunci când nu e comod” (Waldinger & Schulz, 2023).
Și dacă e să rămâneți cu o idee interesantă, cu potențial să deschidă porțile percepției spre orizonturi care vă pot face viața mult mai agreabilă, e că relațiile interumane sunt literalmente cel mai bun predictor al unei vieți care să îți placă și pe care sa o poți numii fericită și nicidecum faptul că ai un IQ mare, ai strâns sau moștenit avere, sau ai reușit să atingi o anumită poziția socială (Waldinger, 2016). Dacă ai în viața ta oameni de care ești aproape, cu care poți fi vulnerabil și care sunt acolo când ai nevoie, ai câștigat!
Asta e genul de realitate pe care îl știm cu toții, dar îl ignorăm cu succes pentru că e “prea simplu”. Dar uite că după 80 de ani de cercetări Academice, de date concretr, Harvard, cea mai buna școală din lume, confirmă că e singurul lucru care cu adevarat contează.
Referințe:
Baumeister, R.F. & Leary, M.R. (1995) The need to belong: Desire for interpersonal attachments as a fundamental human motivation. Psychological Bulletin, 117(3), 497–529.
Fincham, F.D. & Beach, S.R.H. (2010) Marriage in the new millennium: A decade in review. Journal of Marriage and Family, 72(3), 630–649.
Hawkley, L.C. & Cacioppo, J.T. (2010) Loneliness matters: A theoretical and empirical review of consequences and mechanisms. Annals of Behavioral Medicine, 40(2), 218–227.
Taylor, S.E. (2011) Social support: A review. In: Friedman, H. (ed.) The Oxford Handbook of Health Psychology. Oxford University Press.
Waldinger, R. (2016) What makes a good life? Lessons from the longest study on happiness [TED Talk].
Waldinger, R. & Schulz, M. (2023) The Good Life: Lessons from the World’s Longest Scientific Study of Happiness. London: Simon & Schuster.
Winnicott, D.W. (1965) The Maturational Processes and the Facilitating Environment. London: Hogarth Press.
