Cabinet Psihologie Consiliere Dezvoltare Personală Gabriela Năstase

Cabinet Psihologie Consiliere Dezvoltare Personală Gabriela Năstase Consilier Dezvoltare personală.Profesor psiholog școlar

19/08/2025

" Să o rănești tocmai când se lupta să nu se frângă... acolo ai pierdut tot.
Nu doar ca bărbat.
Ci ca om.
Ea nu ți-a spus niciodată cât o durea.
Purta în tăcere bătălii grele, cărând poveri care o trăgeau în jos, și totuși... se ridica în fiecare zi cu puterea de a-ți fi aproape.
Chiar și atunci când ea însăși era pe marginea prăpastiei.
Se îneca în gânduri, își punea la îndoială valoarea, se lupta cu viața și cu propriile umbre...
Și, totuși, te iubea. Cu tot ce avea.
Iar tu?
Ai fost încă o rană.
Ai fost confuzie când avea nevoie de claritate.
Ai fost distanță când tânjea după apropiere.
Ai fost indiferență când avea nevoie de siguranță.
Și când altcineva a rănit-o, n-ai înțeles.
N-ai văzut cât o durea. N-ai simțit nevoia ei de sprijin, de un umăr, de o vorbă.
Dar când ai rănit-o tu, nici atunci n-ai înțeles.
Ai minimalizat, ai ignorat, ai ridicat din umeri...
Ca și cm durerea provocată de tine nu conta.
Ca și cm sentimentele ei nu meritau luate în seamă.
Nu ai văzut cât de tare sângera...
Ai apăsat exact acolo.
Nu ai fost scutul ei...
Ai devenit motivul pentru care a învățat să-și ridice ziduri mai înalte.
Acolo ai căzut. "

09/08/2025

Dormim, dar nu ne odihnim cu adevărat.
Corpul stă, dar mintea continuă să proceseze, să îngrijoreze, să planifice.
Oboseala psihică nu se vede, dar se simte în fiecare aspect al vieții.
Productivitatea scade, răbdarea dispare, iar motivația se risipește.
Nu e nevoie doar de somn.
E nevoie de pauze reale. De echilibru. De grijă față de propria minte.

09/08/2025

“MUȘCHIUL SUFLETULUI(PSOAS), cel care-ți păstrează traumele!
Avem un corp tare inteligent, iar cei conectați cu propriul corp, știu și simt semnalele interioare primite prin corp atunci când ne adâncim în drame sau traume emoționale.
Totuși de existenta unui mu**hi care memorează durerile sufletului și apoi face pe portalul între tine și trecut, nu este foarte cunoscută de multă lume.
Acest mușchi, nu numai că ne influențează echilibrul, flexibilitatea, puterea și funcționarea organelor, însă și stabilitatea emoțională, nivelul de energie și întreaga sănătate.
Acest mu**hi, influențează totul, de la durerile de spate, starile de anxietate și până la experiența orgasmului în întreg corpul.
Acesta este mușchiul Psoas este cel mai lung și profund mușchi al corpului nostru, doar ne stochează durerile, și este format din două perechi de mușchi care traversează frumos zona lombară, zona pelviană și incheietura șoldului, fiind legat la extremități de vertebra T12 toracică și de capsula osului femural.
Mai pe înțelesul tuturor, e singurul mușchi care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală.
Corpul nostru ține minte tot ce ni s-a întâmplat, de ordin fizic și psihic. Fiecare traumă, chiar și micro-traumă, dezamăgire sau momente în care "crezi" că esti bine și nu te afectează, a ajuns la celulele din corp.
Emoţiile trăite, generează un răspuns al corpului, o manifestare, așa suntem noi oamenii, construiți, însă dacă acea exteriorizare fizică nu a existat, rămânem cu imensul "bagaj" sentimental.
Acest mușchi ne afectează viața emoțională de zi cu zi și vitalitatea. De fapt el este un țesut dotat cu inteligență care conține dorința noastră de a supraviețui și de a înflori ca ființe umane. Este un mușchi emoțional care transmite cm ne simțim, zonei de sub abdomen, ceea ce cunoaștem sub numele de instinct, adică instinctul din intestin.
Când această zonă a corpului este tensionată si contractată pot apărea multe boli, atât fizice cât și psihice.
Acest mușchi leagă picioarele de coloana vertebrală, în apropierea șoldurilor. Cănd mușchiul psoas functionează bine, acționează ca un pod de suspensie între picioare și trunchi.
Este foarte important să accepți, să trăiești
procesul supărării, al tristeții, al durerii, așa cm ne vine, natural. Ca o furtună de furie, tristețe, angoasă.
Adică dă-ți voie să plângi, să fii vulnerabilă, să scoți din corp suferința, ești om, nu robotul programat să-și reprime emoțiile pentru că așa dă bine în jur.
Nepriceperea noastră sau chiar ignoranța în a ne trăi durerea, face echipa cu mușchiul aceasta, numit si “MUȘCHIUL SUFLETULUI ”, care duce cât duce, iar apoi ne atenționează cm poate el mai bine, prin tot felul de simptome, afecțiuni, dureri.
În cazul în care simți că șoldurile sunt închise, rigide, nu răspund ușor la exercițiile de întindere, este clar că mușchii din zona respectivă sunt tensionați, contractați și obișnuiți să fie așa de vreme ce stilul nostru de viață cuprinde 8 ore de stat pe scaun și cel puțin încă una în mașină, stres la ordinea zilei și, dacă se poate, cronic.
Muschiul Psoas face un tandem cu amigdala, acea zonă a creierului care este responsabilă de răspunsurile primordiale menite să ne țină în viață prin luptă sau fugă, zona care mai este numită și creierul reptilian.
Pentru că este conectat și de diafragmă, acest mușchi influențează și respirația și prin urmare răspunsurile de frică sau anxietate.
Ritmul vietii, declanseaza în permanență sistemul nervos, care acţionează asupra mușchiului Psoas, făcându-l să fie încordat în permanență. Ca urmare, mușchiul se scurtează, ceea ce dă naștere la dureri de spate, sciatica, scolioză, probleme cu discul, probleme cu șoldurile, dureri de genunchi, dureri în timpul menstruației, infertilitate și probleme digestive. Mai mult decât atât, un Psoas încordat pune presiune asupra nervilor, împiedică buna curgere a fluidelor în corp și îngreunează respirația din diafragmă.
Ce putem face, este acordăm mai multă atenție lucrurilor mai mici, sau mai mari, care se adună și pun presiune, de orice fel, pe bucuria noastră de zi cu zi. Nu poți sări în sus de fericire dacă spatele sau sufletul îți este înțepenit de durere.
Când însă treci prin ceva neplăcut, asigură-te că îți permiți să simți momentul. Nu-l ignora și nu-l repezi. Pe lângă asta, sportul, exercițiile de întindere a coloanei si de deschidere a șoldurilor, sunt cele mai bune.
Sunt câteva remedii prin care poți recupera bucuria, dacă îți dorești,
-odihna pe podea,
-întinderea coloanei vertebrale pe podea.
-respiratia abdominală.
Din momentul în care învățăm să abordăm viața fară tensiune cronică, mușchiul Psoas începe să se relaxeze. Astfel ne creăm starea de pace interioară și ne putem conecta la noi înşine, recunoscând cănd suntem cu adevarat în pericol, fără a reacționa.”
Sursa: Petrus Laurentiu

02/08/2025

Nu, mama nu este vinovată pentru tot răul care
i se întâmplă copilului!🥲
Nu mai învinovățiți mamele pentru orice lucru ce nu merge bine – e o povară mult prea grea pentru umerii lor.
Cei care le acuză cel mai des sunt, paradoxal, tocmai cei care ar trebui să le sprijine: cunoștințe, femei fără copii sau chiar membri ai familiei…
Dacă un copil răcește, mama e de vină – sigur l-a îmbrăcat prea subțire sau, dimpotrivă, l-a înfofolit prea tare și a transpirat.
Dacă plânge des, tot mama e de vină – nu i-a făcut un program strict.
Dacă are o criză de tantrum în public, iarăși mama e de vină – că nu știe să gestioneze situația.
Dacă nu doarme noaptea, e din vina mamei – sigur a greșit ea ceva, n-a respectat rutina de somn sau l-a învățat să stea prea lipit de ea!
Dacă îl dor dințișorii, are colici, e plictisit, bolnav sau nefericit – tot mama e de vină!
Dacă ia o notă mai mică la școală sau are dificultăți la o materie – evident, e vina mamei că nu a făcut destule teme cu el…
Este, se pare, cea mai ușoară soluție: să găsești un vinovat. Și cine e mereu lângă copil? Mama!
Toți o acuză că l-a făcut dependent de ea, că l-a ținut prea aproape. Dar aș vrea să văd un tată, o bunică, o prietenă, oricine altcineva care petrece 24 de ore din 24 cu copil mic, zi de zi…
Nimeni nu e în pielea unei mame și nimeni nu are dreptul să o judece. Ea face, mereu, ceea ce crede că e mai bine pentru copilul ei.
Nu toți știu cât de ușor un copil poate să-ți testeze limitele răbdării. Nu toți știu cm e să-ți pierzi calmul în cele mai banale momente sau cât de tare te doare sufletul când copilul tău suferă.
De aceea, mamele se dedică trup și suflet – renunță, pentru o vreme, la ele însele pentru a fi alături de cei mici. Nu, nu e un sacrificiu. Așa simte o mamă că trebuie să fie. Dar uneori, au și ele nevoie de înțelegere, de sprijin, de ascultare – nu de judecată.
O mamă își asumă întreaga responsabilitate. Citește, se informează, întreabă medicul, caută soluții, face tot ce poate pentru binele copilului său.
Așa că, nu le mai judecați pe mame!
Dacă poți, ajut-o.
Dacă nu, încurajeaz-o. Spune-i că face o treabă minunată și că e cea mai bună mamă din lume pentru copilul ei.
Și dacă nici asta nu poți face, atunci măcar… nu arunca cu acuzații în ea!🤍
✍🏻 Autor O mamă
(Drepturile de autor sunt rezervate.)

27/07/2025

ORICINE ÎNCEARCĂ SĂ-ȚI FACĂ RĂU, TE FACE MAI PUTERNIC. Lumea e plină de oglinzi ciobite. Oameni care nu se pot privi pe ei înșiși și care, în loc să-și vindece umbrele, încearcă să le proiecteze asupra ta. Îți vor răul, dar nu pentru că ești rău. Ci pentru că tu le amintești, fără să vrei, cine nu sunt ei încă.
Când ești bârfă, înseamnă că ai valoare în spațiul mental al celorlalți. Oamenii nu bârfesc golul. Bârfesc ceea ce le mișcă ceva. Le activează invidia, comparația, neputința. Într-un fel, bârfa e confirmarea că exiști. Că stârnești. Că îți faci simțită prezența, chiar și acolo unde n-ai fost invitat.
Când ești invidiat, e pentru că tu porți în tine ceva ce altcineva nu a găsit în el. Și în loc să te admire, te atacă. Pentru că e mai ușor să arunce cu noroi decât să urce muntele.
Dar iată secretul: tu nu trebuie să răspunzi. Nu trebuie să dovedești nimic. Nu trebuie să cobori acolo unde ei vor să te tragă. Trebuie doar să continui. Să-ți ții coloana dreaptă. Inima deschisă. Să mergi înainte, chiar și atunci când te calcă pe urme.
Fiecare om care ți-a dorit răul te-a învățat să îți setezi granițe. Fiecare bârfă ți-a arătat că ai ajuns într-un punct în care nu mai poți fi ignorat. Fiecare atac te-a antrenat să nu mai ceri validare din afară. Să fii ceea ce ești. Să rămâi demn. Să-ți cultivi forța interioară, nu reacția.
Adevărata putere e să poți rămâne întreg atunci când alții încearcă să te frângă. Să poți privi înapoi, nu cu ură, ci cu recunoștință: „Mulțumesc. Fără tine, nu ajungeam aici.”
Și acolo începe adevărata valoare. Când nu doar că ești vorbit, judecat, atacat. Ci când continui, în tăcere, să crești. Iar cei care te-au vorbit de rău... rămân cu gustul amar al propriei neputințe.

Sursa: Razvan Vasile

29/06/2025

"Astăzi mi-a dat prima palmă... dar mi-a dat o floare și mi-a spus că nu o să se mai repete..
așa că l-am iertat!
Astăzi m-a lovit atât de tare, încât mi-am pierdut cunoștiința.. dar mi-a dat o floare.. știu că-i pare rău...
așa că l-am iertat!
Aseară m-a trântit de perete și m-a sugrumat. Totul părea un coșmar, nu-mi venea să cred ce trăiesc... Dimineață m-am trezit plină de vânătăi. Știu că regretă, mi-a trimis flori azi.
așa că l-am iertat!
Astăzi a fost o zi specială.
A fost înmormântarea mea.
Azi nu îmi mai poate aduce flori, pentru că ieri m-a lovit atât de tare, încât am cedat.
(Sunt multe femei în lume, victime ale violenței în familie, și nu vor să iasă din această relație toxică pentru că le e frică de gura lumii sau nu vor să lase copii fără tată.
Lumea mereu vorbește, iar copii vor crește și vor înțelege că e mult mai bine să crești într-un mediu sănatos!)
Nu lăsați o floare să vă facă să uitați, iar un bărbat să vă umbrească fericirea!
Și nu uitați:
FLORI, POT FI ADUSE ȘI PE MORMÂNT!

27/06/2025

🧠 Creierul uman este mai complex decât orice computer creat vreodată și are mai multe conexiuni decât stelele din galaxie.
Creierul nostru conține aproximativ 86 de miliarde de neuroni, iar fiecare neuron se poate conecta cu alți până la 10.000 de neuroni prin sinapse. Asta înseamnă că în total, în creierul unui singur om, pot exista peste 100 de trilioane de conexiuni sinaptice – un număr atât de uriaș, încât depășește totalul stelelor din Calea Lactee (estimativ 100–400 miliarde).
Mai fascinant este faptul că aceste conexiuni nu sunt statice: ele se modifică în permanență, în funcție de gândurile noastre, experiențe, emoții și amintiri. Practic, creierul tău se rescrie singur în fiecare clipă – un proces numit neuroplasticitate.
Cu alte cuvinte, în interiorul fiecărei persoane există un univers la fel de vast și misterios ca spațiul cosmic.

22/06/2025

Nu mă mai supăr pe bârfele despre mine. Am învățat că oamenii nu aruncă cu pietre decât în copacii care dau roade. Și da… viermii aleg întotdeauna cele mai bune fructe. Când aud ce se spune, zâmbesc amar. Nu pentru că nu doare, ci pentru că am învățat că nu toți vor înțelege tăcerile mele, luptele mele sau felul meu de a iubi lumea, chiar și atunci când ea mă rănește.
Nu am nevoie să fiu pe placul tuturor. Mi-e suficient să fiu în pace cu mine, cu conștiința mea și cu Dumnezeu. Las vorbele lor să treacă pe lângă mine. Cine mă cunoaște cu adevărat, nu are nevoie de explicații. Cine mă judecă fără să mă știe… oricum nu ar înțelege. Eu merg mai departe — cu inima plină, nu cu mâinile goale. Cu răni, dar și cu demnitate. Pentru că eu știu cine sunt. Și asta e tot ce contează!

21/02/2025

OAMENII SE ÎNTÂLNESC CÂND TREBUIE, NU CÂND VOR.
Uneori, două suflete se regăsesc în această lume, de parcă o forță nevăzută le-a trasat drumurile să se încrucișeze exact la momentul potrivit. Aparent, este întâmplare. Aparent, este coincidență. Aparent, totul pare perfect.
Dar uneori, oamenii se pierd. Nu pentru că și-au dorit asta, nu pentru că nu s-au iubit suficient, ci pentru că viața își are propriile căi. Aparent, e vina unuia. Aparent, e vina celuilalt. Dar, în realitate, nimic nu e greșit. Nimic nu e întâmplător.
Undeva, cândva, înainte ca lumea să fi prins formă, două fărâme de stea s-au recunoscut printre galaxii și s-au iubit fără margini. S-au alergat prin univers, și-au șoptit promisiuni și și-au promis că se vor regăsi. Și nu s-au uitat.
Apoi a venit viața și i-a așezat în lumi diferite. Pe unul l-a trimis departe, peste oceane și orizonturi. Pe celălalt, l-a lăsat printre ruinele sufletului său, să se caute printre cioburi.
Și da, doare să fii departe de ceea ce știi că îți aparține. Doare să simți că ai pierdut ceva ce era menit să fie al tău. Dar adevărul e că iubirea adevărată nu se pierde. Se reîntoarce. Când e timpul. Când suntem pregătiți să o trăim.
Uneori, oamenii se întâlnesc și nu se mai lasă. Uneori, iubirea chiar e îndrăgostită. Uneori, două suflete își aparțin în tăcere, dincolo de ani, distanțe și vieți.
Și, aparent, totul pare întâmplător.
Dar, în realitate, e doar povestea pe care am scris-o cu mult înainte ca viața să ne fi adus aici. O poveste veche, care ne așteaptă, răbdătoare, să ne amintim că ne aparținem...
- Preluat de pe web

Address

Strada 1Decembrie1918
Mangalia
905500

Opening Hours

Monday 04:00 - 20:00
Tuesday 04:00 - 20:00
Wednesday 04:00 - 20:00
Thursday 04:00 - 20:00
Friday 04:00 - 20:00
Saturday 00:00 - 16:00
Sunday 00:00 - 17:00

Telephone

+40733787812

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Psihologie Consiliere Dezvoltare Personală Gabriela Năstase posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet Psihologie Consiliere Dezvoltare Personală Gabriela Năstase:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram