https://www.facebook.com/102618975963683/

Natura Umană, Online, Mangalia (2025)

17/08/2025

Fericirea - Reinterpretare Interioară la Nesfârșit.

1
‘Singurul loc unde putem fi fericiți este chiar aici, chiar acum - nu mâine, nu peste zece minute. Fericirea nu poate fi obținută. N-o putem obținem din bani sau s*x sau faimă sau prin confirmarea propriei valori de către ceilalți sau orice altceva vine din afară. Putem găsi fericirea numai în noi; acea fericirea care nu se schimbă, nu se mișcă, este mereu prezentă, mereu așteptă.

Dacă o căutăm, fuge. Dacă n-o căutăm și în loc s-o urmărim, ne investigăm propriile minți, sursa tuturor stresurilor dispare. Fericirea este ceea ce deja suntem, îndată ce mintea este clară.

Când mintea este perfect clară, ceea ce este, este ceea ce vrem. Suntem fericiți cu orice viața ne aduce. Asta este suficient, ba mai mult de suficient.’
-Katie Byron, A Mind At Home With Itself -

2.
Atunci când eram copii, nu știam să fim decât în fericire. Era starea noastră naturală. Singurele clipe de nefericire constau în necesități ce trebuiau atinse de cei mari, un zâmbet, puțină mâncare, puțină alinare, o jucărie, atenție. Îndată ce le primeam totul revenea la loc. Nimic de făcut, decât să rămâi în acea stare de fericire.

Lăsați singuri cu imaginația noastră, lumea devenea magică. Indiferent de greutățile adulților, eram fericiți cu ceea ce este. Nimic de făcut, decât să fim cu noi înșine. Nu dețineam noțiuni despre ce este frumos sau urât, bun sau rău, greșit sau corect.

Interesant este că asta ne dorim de la un copil.., să stea liniștit și astâmpărat. Nu noi…, avem destulă treabă de făcut. Ceea ce crează agitație în jur. De mici suntem educați că fericirea nu poate fi liniștea și calmul, ci agitați, lupta, ambițiile, țintele de atins.

Și treaba asta, constă în…?

Din nou Katie Byron…,

3
Totul în lume își vede de treaba sa. Tavanul stă pe pereți, pereți stau pe podea, cortinele atârnă în fața ferestrelor; toate își văd de treaba lor. Dar, când îți spui o poveste despre cm realitate ar trebui să arate, ajungi să te cerți cu tavanul sau cu pereții și totul în zadar.

Este ca și când încerci să înveți o pisică să latre. Pisica nu o să coopereze vreodată. ‘Nu, nu, îți spui, ‘nu înțelegi! Trebuie să latri. Ar fi așa de minunat pentru tine dacă ai lătra. Chair am nevoie de tine să latri. De fapt, am să-mi dedic toată viața ca să te fac să latri.’

Și după mulți ani de muncă și devotament, pisica se uită la tine și spune, ‘Miau’. Încercând să schimbi lumea, te duce într-o stare de dezamăgire mintală, căci nu ai cm s-o faci.

Asta-mi place la realitate: este ceea ce este.

Nu se va acomoda ție, oricât ai încerca să-ți dorești sau s-o forțezi sau s-o păcălești sau s-o gândești pozitiv în schimbare. Deseori spun că dacă te cerți cu realitate, pierzi - doar numai 100% din încercări.

Oamenii se schimbă sau nu. Nu este treaba ta. Treaba ta este să-ți înțelegi propria minte. Când îți înțelegi mintea, simți recunoștință oamenilor care se schimbă și recunoștință celor care nu se schimbă.

Te poți lupta cu realitate cât vrei sau…, te poți opri din bătălie suficient cât s-o înțelegi și să te eliberezi. Ajungi să cunoști ce este adevărat și de-aici vine libertate. Nu are de-a face nimic cu cineva anume din viața ta.

Persoanele din jur v-or continua să-ți apese pe butoane, până când ajungi la înțelegerea asta. Nu-i așa că-i frumos?

Totul este aranjat pentru ca tu să te luminezi total, atât timp cât ești dispusă să-ți interoghezi propriile gânduri. Tot procesul ăsta-l numesc ‘Șah Mat’.

4.
De când ne trezim nu facem altceva decât să ne luptăm cu clipa prezentă, apoi cu următoarea și următoarea… și tot așa, până ne punem în pat istoviți. Câteva succese, însă nu de durată, căci următoarea zi o luăm de la capăt.

Cu toții avem teorii noastre despre cm să fim fericiți. Le aducem modificări sau venim cu altele mai noi, însă nu ne oprim din munca noastră asiduă. Cu timpul, ecuația fericirii se complică și devine atât de complexă, încât uităm ce înseamnă să fim fericiți și liniștiți. Am pierdut complet anii copilăriei. Acum singura noastră stare este o continuă agitație, o minte asediată de năvălitorii externi ce nu au de gând să ne de pace.

Devenind adult totul devine un chin și-o suferință. Culmea este că, pe când eram copii ne doream să creștem mai repede să avem autonomia necesară de a fi mai fericiți. Acum că avem independența și puterea asta, clipele de fericire sunt extrem de rare și sunt obținute numai ducând totul la extreme. Fericirea este un ‘fulger pe cerul plin de nori.’ Trebuie să fii foarte atent când apare, căci altfel îi auzi doar tunetul.

5.
Ăsta-s apele în care ne scăldam. Și nu-i nimic rău în asta, cât timp înțelegem cu adevărat ceea ce facem. Nu ne mai mințim că de fapt munca noastră este să schimbăm lumea. Înțelegem că de fapt căutăm să fim fericiți și asta-i realitatea în care suntem.

Viața este! Noi suntem! Ne readucem aminte ceea ce am uitat de mici…, învățăm să fim. Doar să fim…, în corpul ăsta îmbătrânit de timp…, cu mintea asta alergată de atâtea de făcut…, în viața asta plină de sarcini și obligații ce depind de simțul nostru de răspundere…, alături de persoane care-și schimbă opiniile și favorurile.

Și de ce ne este atât de teamă? Ce încercăm să evităm mereu?

Autoarea continuă, în aceeași carte…,

6.
‘Cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla, întotdeauna se transformă în cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat.’

Mereu este așa! Nu avem de ce să ne temem. Bune sau rele sunte doar concepte în propria minte. Am experimentat fenomenul de-a lungul vieți. Un lucru bun și benefic s-a transformat într-un dăunător și rău într-o clipă și invers. Toate fac parte din interiorul nostru. Iar asta-i o veste minunată!

10/08/2025

O greșeală.., torente de gânduri și sentimente…

1.
Nimeni nu vrea să simtă incompetența și furia pe sine însuși, să calce în picioare lumea din jur și automat pe sine însuși. Clar că nu alegem să avem astfel de gânduri și sentimente de nefericire. Și totuși o facem! Este suficient o mică greșeală involuntară și bomba nucleară pornește, distrugând tot universul, intern și extern. Apoi începem să ne judecăm că avem astfel de sentimentele și gândurile, înrăutățind și mai mult situația.

Textul de mai jos ne aduce mai mult lumină ajutându-ne să înțelegem ce se întâmplă cu adevărat în astfel de clipe.

2.
‘Când suntem conștienți distingem aspectele din experiența noastră pe care putem să le schimbăm de cele pe care nu putem. Dacă un obiect greu cade pe piciorul meu, pot să îndepărtez greutatea, asta-i aspectul pe care pot să-l schimb, însă pulsația simțită în picior nu o pot schimba.

Dacă accept ce s-a întâmplat (chiar și pulsația cu un gram de umor), durerea rămâne, însă sunt liniștită cât timp ce senzația se dizolvă. Nu adaug frustrare și agitație, nu este necesar să lovesc cu violență în obiectul nemernic (râdeți.., dar știți că toți am făcut-o). Calmul mă va ajuta să i-au decizia înțeleaptă să pun compresii reci pe zona respectivă până să se umfle.

În situați asta, singurul lucru pe care nu-l putem control sunt evenimentele din capul nostru. Ceea ce apare în propriile minți este un mister. Gânduri și sentimente vin neinvitate și stau mai mult decât ne-am dori. Am vrea să filtrăm gândurile și emoțiile negative, să nu le lăsăm să intre în mintea noastră. Considerăm că nu trebuie decât să curățăm filtru de gândurile dureroase, critice și sabotoarea la gunoi, însă nu așa funcționează minte.

Gânduri și sentimente pe care le avem sunt strâns legate de istoria personală, de experiențele din trecut, de construcția moleculară a corpului zi de zi, de ciclul hormonal, de nivelul confortului nostru fizic, de condiția culturi în care am crescut, de gândurile și sentimentele ce au precedat evenimentului, precum și a altor multitudini de factori. Există nenumărate cauze și condiții anterioare ce s-au unit, producându-ne experiența mentală și emoțională curentă, condiții ce sunt mai presus de alegerea noastră conștientă. Nu putem controla care gând și emoție trec sau nu prin poarta conștienței. Nu putem îndepărta
gândurile și sentimentele rele, dar totuși putem să schimbăm modul cm relaționăm cu ele.

Când ne judecăm că gândim și simțim ce experimentăm, nu facem decât să înrăutățim situația. “Ce persoană oribilă sunt că am astfel de gânduri! O persoană mai bună ar avea simpatie, nu iritație!

Ai ales să ai astfel de gânduri și emoții? Dacă nu…, este necesar să te judeci? Putem să ne eliberăm de încurcătura auto-judecății, acceptând faptul că experiența avută este asta, aici și acum.

Aste-as gândurile și emoțiile care apar în conștiența mea acum. O simplă afirmație.., fără a acuza. Nu trebuie să ne criticăm că avem astfel de gânduri distructive. Pur și simplu, trebuie să le lăsăm.

Atât timp cât nu ne pierdem în poveste care justifică și întărește gândurile, totul se va disipa singur. O buruiană care nu primește apă, în final se usucă și dispare. În același timp, când un gând sau sentiment bun apare, îl ținem cu dragoste și-i permitem să înflorească complet.”
- Kristin Neff , Self-Compassion -

3.
Ne reîntoarcem la exemplu din text: ceva mi-a căzut pe picior. Eram în bucătărie prins în treabă, pe fundal muzica angelica a lui Mozart din Regina Coelia K.108 îmi producea o senzație de fericire și liniște. Duminica era minunată! O clipă de neatenți și… Auuu.

În astfel de situație, ce anume stă în puterea noastră să facem și ce anume nu stă?

Mai mult ca sigur gândurile ce-mi apar sunt legate de câtă incompetență și neatenție sunt capabil, urmate de sentimentul de rușine și neîncredere în propriile forțe. Am ales cumva să gândesc și să simt eșec și rușine? De ce sunt incompetent? De ce neatent? Îmi făceam treaba cu multă competență și atenție până în acea clipă fatidică. Tăiam vegetalele, carnea și în același timp era atent la cele două cratițe de pe aragaz. Mă descurcam destul de bine.

Timpul se scurgea cu repeziciune, iar eu eram conform graficului organizatoric al singurei zile de gătit și curățenie pe care o am în săptămână. Și totuși, micile probleme apar…, rămâi fără sare, apa de băut se termină, ceva nu fierbe cm trebuie… copii sunt prea agitați…, partenerul nu a cumpărat ce era pe listă.

Ghici ce…., numai în astfel de situații gândurile și sentimentele de incompetență apar. Chiar și gândurile de genul ‘Celălat nu este în stare de nimic’ sau ‘Condițiile astea de trai insuficiente’, sunt tot o variație a aceluiași sentiment de rușine și neîncredere în propriile forțe. Nimic din toate aste nu au fost alese intenționat. Nu am ales să-mi sabotez graficul, ci o acțiune, care a condus la o alta, care a creat o alta și tot așa….

4.
Ce este de făcut în astfel de situație?

Totul începe prin a accepta că neatenția s-a întâmplat. Aici, fac o pauză de la text și vreau să invit puțină blândețe asupra cuvântului “neatenție”. Cu toții am fost antrenați să considerăm “neatenția” ca fiind păcatul suprem, ce trebuie combătut cu vehemență. Consider că o astfel de gândire ne creează tensiune și rușinea interioară.

Neatenția este parte din noi, din propria minte. Ea există în mintea fiecăruia și este o funcție normală a minții. Apare atunci când sunt prea multe lucruri de făcut și care concurează concomitent în atenția noastră. Este un semnal al aglomerație în care ne găsim câteodată în viață. Și poate începem să ne judecăm că nu suntem în stare să ne organizăm mai bine?! Totuși, există clipe când suntem prea obosiți, bolnavi, aglomerați…, nu-i așa?

Se pare că mintea dintre noi, atunci când are de-a face cu multiple munci de îndeplinit, se centrează pe unele în detrimentul altora. Când m-am centrat pe tăiat vegetalele și carne, am fost atent la cuțit și am pierdut din vedere obiectul greu lăsat pe marginea mesei de lucru. Nu am ales să fac asta, ci pur și simplu o acțiune a creat o condiție, care a creat o alta, care a dus la asta.

5.
Chiar dacă cunosc toate astea, totuși vinovăția și judecata propriului sine apar neinvitate. Indiferent cât de mult încerc să le îndepărtez, ele-mi rămân mult timp imprimate în interior. Nu le-am invitat, ci ele există. De ce? Cum așa?

Este felul cm relaționez când un moment de neatenție mi se întâmplă. Nu știu să relaționez altfel, decât certându-mă și criticându-mi acțiunile. Asta am învățat să fac de mic copil. Certat și corectat mereu, când acțiunile nu au fost corespunzătoarea comunității din care am făcut parte. Mesajul imprimat a fost, ‘Numai printr-o ocară violentă și energică ai să reușești să te corectezi și să stârpești slăbiciunile.’ Bineînțeles că nu a funcționat și nu va funcționa. Ci doar mi-a accentuează rușinea și neîncrederea de sine.

6.
Ce-ar fi dacă de acum încolo relaționăm precum adulții responsabili? Cum?

Acceptând că neatenția este parte normală din viață. Ne asumăm slăbiciunea umană și o recunoaștem ca fiind parte din normalul cotidian. Uitarea și neatenția, indiferent cu ce tehnici și metode am încerca să le combatem, vor exista într-o anume măsură.

Omenirea luptă cu înverșunare să le extirpe din minte, însă fără un rezultat măreț. Câteva victorii ici colo, însă bătălia rămâne.

Recunoscându-ne slăbiciunea, ne este de ajutor să mergem mai departe de eveniment. Nu rămânem blocați în judecata și sentimentul de vinovăție, ci continuăm, acceptându-ne întregimea interna. Uitarea, neatenția, suntem și ele tot noi! De ce să ne cenzurăm?
Astfel relaționăm cu blândețe și înțelegere față de sinele nostru. Nu ne mai batem și nu mai suntem violenți cu noi înșine. Și cine știe…, poate chair reușim să ne oferim câteva cuvinte blânde, pline de înțelepciune, ‘Nu-i nimic neîndemânatecu-le, tot te iubesc.’

În felul ăsta, devenind mai respectuoși cu noi înșine, poate suntem și cu cu cei dragi atunci când uită să facă ceva sau greșesc instrucțiunile stabilite de comun acord.

03/08/2025

Propriile vorbe la adresa sinelui.

1.
În noi există o voce, cu care suntem în dialog mereu. Fie că punem țara la cale sau revizuim scene din trecut sau analizăm universul, dialogul intern ne aduce multă bucurie, dar și multă suferință. Pentru mulți din noi, dialogul intern nu este perceptibil, întâmplându-se în inconștient și de obicei este unul violent, nu prea amabil la adresa sinelui.

Imaginează-ți că tocmai ai gafat, în stil mare. Nimeni nu-i de învinovățit, decât acțiunea ta. Cum crezi că sună discuția internă? O să fie una indulgentă și plină de înțelegere și susținere?! Dacă ești ca mine, cu siguranță auzi vorbe de ocară. Șoapte interioare, care-mi spun că ar fi trebuit să fiu mai atent, mai chibzuit. Care-mi readuce aminte de alte greșeli similare sau nu, din care nu am învățat mai nimic. Apoi urmează adjective și epitete nu prea demne de un homo sapiens. Și toate sunt bine intenționate, bineînțeles. Căci altfel cm aș învăța din greșelile comise?

2.
“Compasiunea de sine înseamnă să te tratezi la fel cm te-ai comporta cu cineva drag, care trece prin momente dificile, fie că a dat-o în bară sau se simte nepotrivită sau pur și simplu trece prin clipe grele. Cultura noastră, pune multă importanță pe bunătatea ce trebuie s-o arătă prietenilor, membrilor familie și vecinilor noștri, când sunt la ananghie. Dar, nu menționează nimic când vine vorba de noi înșine. Compasiunea de sine este o practică în care învățăm să fim buni prieteni cu noi înșine, atunci când avem nevoie cel mai mult; învățăm cm să devenim proprii aliați interni, decât să fim un inamic din interior. Însă, în mod normal nu ne comportăm cu noi înșine, așa cm o facem cu cineva drag aflat în dificultate.

Se spune că trebuie ‘Să ne comportăm cu alții, ca și când am fi noi înșine.’ Și totuși, nu cred că ar fi o idei bună! Imaginează-ți că prietena ta cea mai bună, te sună îndată ce tocmai a fost părăsit de partenerul ei și conversația decurge astfel,

‘Bună, spui tu răspunzându-i apelului. Ce mai faci?’
‘Teribil,’ zice ea înecată în lacrimi. ‘Îl ști pe Mihai, cu care mă întâlneam? Este singurul bărbat pe care-l apreciam cu adevărat, de când am divorțat. Tocmai mi-a spus că pun prea multă presiune pe el și că vrea doar să rămânem amici. Sunt devastată.’

Tu oftezi și-i spui, ‘Păi, să fiu onest, ești prea bătrână, urâtă și plictisitoare. Să nu mai pomenesc și că mereu ai nevoie de cineva să te ajute cu ceva. Oh.., plus că ai mai pus și 10 kg pe tine. Dacă aș fi în locul tău nu mi-aș mai face speranțe să-mi găsi pe cineva care să mă iubească. Ce mai,… sincer…, nu-l meriți!’

Ai vorbi în felul ăsta cu cineva la care ți? Sigur că nu. Însă, în mod ciudat, exact asta ne șoptim când ne aflăm în astfel de situații.

Având compasiune de sine, învățăm să ne vorbim ca și când ne-am adresa unui persoane dragi, ‘Îmi pare rău că treci prin clipe grele. Ești bine? Cred că ești foarte supărată. Nu uita, sunt aici cu tine. Te apreciez enorm de mult. Pot să te ajut cu ceva?’”
-Kristin Neff and Christopher Germer, The Mindful Self-Compassion Workbook-

3.
Textul de mai jos, ne îndeamnă să devenim conștienți de vorbele șoptite în interior. Este un lucru măreț, să identificăm dialogul cu care ne petrecem viața de zi cu zi și cine șițe, poate treptat să-i modificăm tonul. Într-adevăr, nici unul din noi nu ne permitem să aruncăm astfel de vorbe unei persoane străine. Și totuși, o facem fără să gândim când vine vorba de sine?! Cu ce scop?

Am fost învățați de mici că trebuie să suporți consecințele atunci când greșești, iar ocara internă este una din ele?! Consecințele reale ce însoțesc acțiune greșită sunt precum o umbră. Oricât am încerca să fugim de ele, ne urmează oriunde! Chiar dacă comportamentul a fost intenționat sau nu, justificabil sau nu, suntem nevoiți să trecem prin ele. Asta-i legea pe planeta asta.

Însă, dialogul dur la ce ajută? Când vine de la o altă persoană, este de înțeles că exprimă teama și frustrarea, daunele suferite și dezamăgire simțită de altcineva.

Dar, dialogul urât și brutal intern funcționează? Am reușit să ne educăm mai bine astfel? Am reuși să evităm eternele greșeli? Acelea care se repetă la nesfârșit? Nu.

Vorbele grele și trasul de ureche nu a funcționat și nu va funcționa. Ci doar ne sperie și ne transformă într-o persoană nesigură, speriată și terorizată de un tiran intern. Conversații de genul ăsta, ce poate dura poate luni sau ani, ne subminează și mai mult încrederea de sine și curajul de a sta pe propriile picioare. Nu fac decât să aprofundeze și mai mult rușinea și nesiguranța de sine.

4.
Cu o voce plină de compasiune și înțelegere, chiar dacă pe moment avem impresia că nu facem altceva decât să ne răsfățăm comportamentele rele, în timp invităm înțelepciunea în ecuație. Fiind blânzi atât cu părțile bune din noi, cât și cu celălalte, ajungem să le cunoaștem mai bine. Le invităm să iasă din inconștientul în care se ascund, să le cunoaștem mai bine și să înțelegem cu adevărat învățămintele lor ascunse.

Ajungem să ne întâmpin sinele temător și plin de rușine cu demnitate și curaj. Ceea ce consider că asta înseamnă să suporți consecințele propriilor acțiuni, fie ele bune sau rele.

27/07/2025

Într-O Lume Divizată

1.
Lumea este formată din noi și ei. Organizarea asta a funcționat de-a lungul a milioane de ani aducându-ne liniște, confort, siguranță. În același timp tot ea ne-a adus și războaie, genocid, separare. Azi vă invit să examinăm un pic, conceptul pe care-l deținem despre universul nostru: ‘Noi’ contra ‘Lor’.

2.
“Psihologul Jay Van Bavel, a condus un experiment în care a pus un grup de students să privească imaginea un păpuși transformându-se încet în chipul unei persoane reale. Le-a cerut studenților să apese pe un buton în clipa când simt că păpușa a devenit o persoană. Majoritatea studenților au apăsat butonul cam pe la jumatea procesului de transformare.

Apoi, a repetat din nou testul și a introdus o nouă variabilă. Le-a spus studenților numele colegiului la care persoana din poză merge. Când le menționa studenților că persoana frecventa același colegiu cu ei, studenții identificau persoana fiind umană, mult mai repede. Când le spunea că frecventează colegiul rival, studenții așteptau mai mult timp până să identifice păpușa fiind umană.

Cu cât ne înconjurăm cu persoane care arată și vorbesc la fel cu noi, cu atât sentimentul de trib este mai puternic și începem să împărțim lumea în două - un grup intern format din oamenii noștri și un grup extern alcătuit din oamenii ăia. Cu cât începem să vedem un anume grup ca fiind oamenii ăia, cu atât mai ușor ne este să-i dezumanizăm și să-i vedem că fiind dinafara Comunității.”
- Kazu Haga, Healing Resistance -

3.
Împărțim lumea în ‘Noi’ și ‘Ceilalți’. Este o funcție a minții umane întipărită bine în adâncuri, ce se întâmplă fără noi. Milioane de ani ne-a ajutat să distingem pe cei apropiați de ceilalți. În mijlocul alor noștri ne simțim înțeleși, iubiți, acceptați, în siguranță. Suntem departe de primejdioasele triburi, neamuri, popoare, de animalele prădătoare.

Asta-mi aduce aminte de o altă povestioară….

4.
“..activista socială, Fran Peavey se plimba prin campusul Universității Stanford, când întâlnește un grup de persoane cu echipament de filmat, care se înghesuiau în jurul unui cimpanzeu lăsat liber pe o femelă cimpanzeu legată de un lanț. Cimpanzeii erau parte dintr-un experiment, iar cercetătorul împreună cu spectatorii (majoritatea bărbați) încercau să-i împerecheze.

Masculul nu a avut nevoie de prea multe încurajări. Urla și trăgea de lanțul micuței femele, în timp ce ea schelălăie și încearcă să-i evite avansurile. Un sentiment de empatie năvălește peste Peavey. Apoi ceva neașteptat se întâmplă:

Deodată, femela-și smulge lanțul din strânsoarea masculului și spre uimirea tuturora, pășește prin mulțime direct spre mine și mă i-a de mână. Apoi mă conduce de partea cealaltă a mulțimii, către celălalte două femei prezente și-și unește mâinile cu una din ele. Toate trei, stăteam împreună formând un cerc.

Îmi aduc aminte de senzația dură a palmei sale în mâna mea. Micuța cimpanzeu ne-a recunoscut și a apelat la noi de-a lungul a mii de ani de evoluție, formându-și propriul său grup de sprijin.”
Tara Brach, True Refuge -

5.
Este frumos să ai un grup de sprijin, cu care să-ți împărtășești bucuriile și inima. În care să găsești susținerea și înțelegerea. Este minunat să formezi un noi, ceea ce autorul numește Comunitate.

Avem nevoie de cercul nostru. În același timp, când uităm că ‘Noi’-‘Ei’ este doar un concept care să ne ajute în anumite situații, ajungem să credem că lumea este bună dacă este ‘Noi’ sau rea când este ‘Ei’. Destinul celor din jur depind de tabără în care-i încadrăm. Cu toții am văzut asta la alegerile prezidențiale, când limbajul folosit de candidați, definea clar un ceilalți care ne amenință integritatea. Dar cine erau ceilalți care ne amenințau integritatea? Membrii familiei, prieteni dragi, vecinii noștri de ani de zile, care aveau simpatii diferite. Se simțea în societate, o ură și o teamă imensă.

6.
Vremurile periculoase în care războinicii și năvălitorii ne amenințau au trecut. Viața s-a îmbunătățit considerabil și a devenit mult mai stabilă. Există o anume securitate și siguranță pe străzi și în viața fiecăruia dintre noi. Singura primejdie pe care o întâmpinăm zilnic sunt propriile credințe neexaminate cu care pictăm lumea din jur. ‘Noi’ cei buni contra ‘Lor’ cei răi este vie la fiecare pas și ne produce teamă și frică. Aprinde televizorul și ascultă! Rușii, Ucrainienii, Palestinienii, Evreii, Iranienii, Naționaliștii, Comuniștii! Există o grămadă de primejdii în jur când privești știrile. Dar dacă le stingem și stăm liniștiți pe canapea ascultând o muzică bună sau savurând o cină plăcută, unde au dispărut toți? Unde este primejdia?

7.
Privește în jur. Observă cm fără să știi, universul îți este separat în două. Oricine nu-i ca tine este Ceilalți. Oricine este în aceeași barcă cu tine devine Noi. În același timp, remarcă când cineva din barcă nu mai seamănă cu tine, ce se întâmplă? Cum devine ‘Ceilalți’. O simplă remarcă, o bluză de o culoare mai deschisă și totul se transformă.

Este o linie foarte subțire, care poate te trece foarte repede de partea Cealaltă. Persoana respectivă nu mai are parte empatia, compasiunea, înțelegerea noastră. Dispar complet, în locul lor făcându-și loc ura, mânia, furia, limbajul violent. Se întâmplă între frați, neamuri, prieteni buni de ani buni, soț-soție, mamă-fiu, tată-fiică…, nimeni nu scapă, atâta timp cât mintea rămâne neexaminată.

8.
“Cine este inamicul tău?
Mintea este inamicul tău.
Nimeni nu te poate vătăma, mai tare decât o minte neantrenată.

Cine este prietenul tău?
Minte este prietenul tău.
Nimeni nu te poate sprijinii și nu are grijă de tine mai bine, decât o minte bine antrenată.

Nici măcar cea mai bună mamă sau tată.”
-Buddha-

20/07/2025

Confuzia în care ne scăldăm cu toții.

1.
Ce anume ne creează suferință? Cum să facem față tensiunilor interne? Cine ne aduce atât de mult necaz și nefericire?

2.
“Pot să identific numai trei feluri de muncă în univers: munca mea, munca ta și munca Domnului. Orice este în afara controlului meu, al tău, al oricui, îl denumesc munca Domnului.

Majoritatea stresului vine pentru că suntem mental în afara propriei munci. Când gândesc, ‘Trebuie să-ți găsești ceva de muncă’, ‘Vreau să fii fericit’, ‘Trebuie să ajungi la timp’, ‘Trebuie să ai mai multă grijă de tine’, sunt în munca ta. Când mă îngrijorez de cutremure, inundații, războaie sau mă întreb când am să mor, sunt în munca Domnului. Când sunt mental în munca ta sau în munca Domnului, mă simt separare. Am observat asta în 1986. Eram mental în munca mamei mele, gândit, ‘Maică-mea ar trebui să mă înțeleagă mai bine’. Imediat am simțit singurătate și am realizat că, de fiecare dată când m-am simțit rănită sau singură, eram în munca altuia.

Dacă tu îți trăiești viața, iar eu sunt mental în viața ta, cine este aici având grijă de viața mea? Amândoi suntem acolo. Fiind mental în treaba ta, mă împiedică să fiu prezentă în a mea. Sunt separată de mine însumi, întrebându-mă de ce viața mea nu funcționează.

Să gândesc că știu ce este bine pentru altcineva, înseamnă că sunt în afara propriei afaceri. Chiar și dacă as face-o în numele dragostei este pură aroganță, având ca rezultat tensiune, agitație și teamă. Știu ce-i corect pentru mine? Asta este singura mea afacere de avut grijă. Lasă-mă să lucrez la asta, înainte să încerc să-ți rezolv problemele.

Dacă înțelegi aceste trei munci, destul să rămâi în propria ta afacere, poți să-ți eliberezi viața în moduri de neimaginat. Data viitoare, când te simți stresată și într-un disconfort, întreabă-te în care muncă ești mental implicată. S-ar putea să râzi în hohote! Întrebarea asta te poate aduce înapoi în tine însuți. Și poate ai să ajungi să vezi că niciodată nu ai fost cu adevărat prezentă, că mai mereu ai locuit mental în munca altora. Doar să observi că ești în munca altei persoane te poate aduce înapoi în sinele tău minunat.

Și dacă practici asta mai mult, ai să ajungi să vezi și că nu ai nimic de făcut, că viața ta merge perfect de bine și singură.”
- Byron Katie, Loving What Is -

3.
Citind textul de mai sus, este cât se poate de clar cm toate nefericirile noastre provin din confuzia cu care ne aruncăm în viața altora. Încercând să-i organizăm și să-i modelăm după ceea ce credem că trebuie să fie, chiar și în numele dragostei și corectitudinii. Bineînțeles că niciodată nu ne-a reușit. Singurul succes avut a fost o grămadă de agitație și dezamăgire în jur.

Este eliberator de știut că nu universul înconjurător este cel care are puterea asta. De fiecare dată când ceva nu merge conform planurile, în loc să arunc vina pe cineva sau ceva, ce-ar fi să mă opresc și mă întreb, “În munca cui m-am băgat acum?” Okay, mi-am făcut un plan, însă am ținut cont de asta? Cercetând astfel, de fiecare dată am aflat că mă simt tensionat sau în conflict când sunt implicat mental în munca altei persoane. Bineînțeles că nimeni nu are grijă de munca mea, căci consider că ea este să mă ocup de afacerile celorlalți! Nu-i de mirare că viața nu funcționează și sunt blocat.

Tot așa mă simt și atunci când altă persoană este implicată mintal în munca mea. Simt cm cineva îmi restricționează opțiunile și-mi îngustează spațiul de manevră. Există un aer apăsător atât pentru mine cât și pentru cealaltă persoană. Cuvintele circulă, fie cu multă restricție, fie curg cu violență.

4.
În munca cui m-am implicat mental? Cine mai este implicat mental în munca mea? Sunt întrebări care, atunci când sunt meditate adânc, ne pot aduce mult mai multă claritate. În astfel de clipe, înțelegem că există o confuzie ce trebuie adresată, nu-i nimeni vinovat. Viața este o investigație. Nimeni nu s-a născut cu un manual de folosință despre cm să trăiești pe planeta asta, în societate asta. Cu toții învățăm din mers, cu ajutorul greșelilor și succeselor. Să identifici care este munca mea, munca ta și munca Domnului, este unul dintre uneltele care ne sprijină în studiile nostre.

În felul ăsta, nu mă mai implic în munca altei persoane și revin în treaba mea. Când cineva este implicată în munca mea, mă opresc din a arunca vina și încerc să aflu de ce? Încerc să aduc mai multă lumina în situație.

13/07/2025

Cum ne vedem unii pe alții, în realitate.

1.
Pentru a putea procesa cu rapiditate evenimentele din jur, minte fiecăruia dintre noi este echipată cu un proces foarte puternic și extrem de rapid. Fiece intră în contact cu noi, în secret, este categorizat și așezat în memorie, pentru ca să putem procesa mai departe noutatea vieții. Următoarea dată când reîntâmpinăm acel ceva nu mai suntem nevoiți să luăm de la capăt procesul de recunoaștere. Destul de impresionant, nu-i așa?

Ca orice lucru pe planete asta, are o parte bună și una rea, care trebuie supravegheată și îmbunătățită…..

2.
“Psihologii spun că noi, ființele umane, creăm categorii de-a lungul vieții, în care inconștient, ne punem experiențele ce sunt aproape similare. Aceste categorii sunt denumite de către specialiști, ‘scheme’. Schemele sunt automate, lipicioase și esențiale pentru a parcurge lumea. Îndată ce cunoaștem schema pentru un scaun, nu trebuie să investigăm mereu fiecare obiect care are patru picioare, o placă la înălțime de șezut și un spătar. Cu siguranță, nu toate asocierile sunt periculoase, dar când o facem unei ființe umane, daunele sunt bineștiute.

Schemele sunt precum o umbră atașată procesul nostru de gândire conștient și se camuflează în așa fel încât să nu le putem controla. Dacă nu lucrăm să le contracarăm, v-or persista de-a lungul timpului. Probleme sociale apar atunci când nu reușim să aplicăm schemele numai obiectelor mecanice precum scaunele….”
- Rhonda V. Magee, The Inner Work of Racial Justice -

3.
Este foarte folositor de știut că, dacă ne-am fript odată punând mâna pe mânerul încins de la oală, a doua oară, creând o schemă din experiența dureroasă nu o mai repetăm. Însă același proces îl aplicăm și persoanelor din jur fie ele dragi sau nu. Creăm diferite scheme în jurul fiecărei persoane, prieteni sau dușmani, femeie sau bărbat, bătrân sau tânăr, șef sau subaltern, arb sau negru, din Vest sau din Est. Ne ajută să înțelegem mai bine societate în care ne aflăm. Ne aduce mai multă liniște și înțelegere.

Și totuși…. Așa este? Funcționează? Chiar ne aduce mai multă liniște și înțelegere? Sau ne creează confuzie și agitație?

4.
“Un tată și fiul său sunt implicați într-un accident de mașină. Tată-l moare pe loc, fiul este dus de urgență la spital. La urgență, chirurgul privește băiatul și spune, “Nu pot opera băiatul ăsta, este fiul meu.” Cum este posibil?

Încercând să rezolvi ghicitoarea asta, cu siguranță ai deja câteva răspunsuri la îndemână. Înainte să găsim soluția, ne întoarcem în 2012, când i-am arătat ghicitoarea mamei mele. A citit-o și a rămas confuză. M-a întrebat dacă nu cumva există o eroare gramaticală în text. După vreo cinci minute de discuții, răspunsul ei final a fost, “Chirurgul era tată-l lui, care de fapt nu a murit, ci fantoma sa s-a reîntors în sala de operație.”

Pentru ai da soluția, am întrebat-o, “Ce-ai făcut weekend-ul trecut?” Mi-a spus că a fost de serviciu. “Și,…ce faci când ești de serviciu?” Iritată-mi strigă, “Operez!”

Apoi, dintr-o dată se prinde. Își pune mâinile pe față, acoperindu-și rușinea și jena pe care o simțea. Mama mea, care este un chirurg, nu și-a imaginat vreodată chirurgul din ghicitoare ca fiind femeie.

Când m-am lovit de ghicitoarea astea, ca student la drept, și eu am avut multe soluții: tată adoptiv, celălat tată homos*xual, chiar m-am gândit și la posibilitatea unui preot,… până când mi s-a dat răspunsul: chirurgul este mama sa.

Asta-i puterea de a asocia mental concepte de tip ‘chirurg’ cu genul ‘feminin’ sau ‘masculin’. Cu timpul astfel de asociații mentale devin obiceiuri mentale și crează percepția cu care interceptăm celălalte ființe umane.”
- Anu Gupta, Breaking Bias -

5.
Când vine vorba de ființe umane, totul se complică. Am fost crescuți și educați în diverse moduri și culturi diferite. Fiecare din noi am crescut într-o societate cu tipare, scheme, bias-uri despre lumea din jur, pe care le-am asimilat și le-am aplicat la rându-ne. De asemeni, timpurile s-au schimbat, anii au trecut și ceea ce am învățat de la părinți, școală, religie, despre societatea, acum nu mai sunt valabile sau au fost îmbunătățite.

Îmi amintesc pe timpul copilărie mele, asta în anii de aur ai comunismului, când eram obraznic mi se spune să fiu cuminte căci dacă nu vin ‘țigănii’ și mă i-a în sac sau auzeam povești îngrozitoare în jur cm că niște ‘țigăni’ au venit și l-au furat pe copilul Cutărescu și câte și mai câte legate de tiparul ‘țigăni’. Ca rezultat, am dezvoltat o frică, teamă și ură în jurul tiparului “țigan’. Asta până când am ajuns în Vest și am fost pus în tiparul “țigan’, căci acolo oricine era din România era considerat unul. În acel moment m-am întrebat, cine este de fapt această persoană? există în realitate sau este doar un concept pe care-l aplicăm doar ca să ne speriem și să ne producem ură pentru o cineva anume? Este justificabil ca de fiecare dată când sunt în apropierea unei persoane pe care o consider ca fiind ‘țigan’, inima să-mi bată puternic și să devin agitat? Oare îmi folosește la ceva acum?

De asemeni, tot în aceleași vremuri, rolul femeii era foarte limitat și strâns legat de casă. Am crescut să nu văd femeia ca fiind în stare să se descurce singură, să repare ceva, să conducă o echipă de bărbați, să aducă bani în casă. Vremurile s-au schimbat și tranziția a schimbat rolurile fiecărui gen, însă în minte mi-a rămas tiparul implementat. Deseori mă trezesc, când interacționez cu o prietenă, având un sentimentul de superioritate în propriul dialog sau atitudine.

O altă schemă sau bias pe care l-am căpătat este legat de educație. Copil fiind, educați primită venea numai sub forma violenței verbale sau fizice, inducându-mi frică și teamă. Când mă găsesc în rolul de educator sau învățător, mereu sunt foarte atent la modul cm vorbesc sau mă comport, căci dacă nu, mă trezesc ridicând vocea și impunându-mi opiniile; educația se transformă în teroare.

Poziția de lider pe vremuri, nu putea fi dezbătută, pusă sub semnul întrebării, ci doar urmată în de-aproape. Desigur, majoritatea liderilor veneau pe parte de PCR și nu erau populari sau prea capabili, măsurile lor fiind dezastruoase uneori, așa că subalternii, pentru ai face față situației de zi cu zi lansau bârfe și zvonuri irealistice despre persoana respectivă. Era singura unealtă la îndemâna omului simplu de a lupta înapoi, într-un sistem opresiv, fără să se simte o victimă impotentă. De fiecare dată când mă aflu într-un colectiv, mă găsesc gândind și vorbind bârfe despre liderul, șeful, managerul meu, chiar dacă persoana este un suflet blând și competent. Beneficiul? ..un sentiment de dreptate pe care-l am când bârfesc, însă nemulțumirea, stresul și tensiunea internă despre locul de muncă, crește treptat.

Care sunt tiparele tale pe cale le ai depsre lumea din jurul tău? Cum navighezi universul tău?

Un alt exemplu, dintr-o altă carte minunată despre acest subiect fascinant…..

6.
“Cu doi ani în urmă, sora mea mai mare Finot, trebuia să se opereze. Finot nu poate citi sau scrie și are intelectul unui copil, chiar dacă este foarte matură emoțional și foarte fericită. Sunt tutorele ei, însă trăiește într-o comunitate minunată de persoane ca ea, supravegheate medical, undeva într-un al stat. M-am dus acolo în ziua operației, am rămas cu ea peste noapte și apoi câteva zile după operație când au eliberat-o. Liderul casei în care locuiește a fost cea care a internat-o. Liderul lui Finot, Nadege, mi-a spus că sunt încântate de chirurgul care o va opera, Dr. Laborde. A fost foarte atentă și talentată în a-i explica fiecare detaliu lui Finot, în așa fel încât să poată înțelege.

În ziua operație, așteptam în camera pre-operațională pe Dr. Laborde, împreună cu alți pacienți și doctori. Cu excepția unei asistente filipineze, toți cei care erau în aceea camera erau albi. Anestezistul, un bărbat alb, se apropie de noi. Asistentul chirurgului, și el un bărbat alb, vine și se prezintă. Apoi Dr. Laborde intră. O persoană tânără, de culoare închisă și femeie.

Nu mă așteptam la asta. Știam că este femeie, dar am presupus că era albă. M-am simțit foarte rușinată de presupunerea avută.”
- Seben Selassie, You Belong-

7.
Călătoresc mult cu avionul prin Europa și de multe ori am avut ocazia să fiu vecin de scaun cu o familie de etnie Romă. Simt cu teama-mi inundă interiorul și încerc cu disperare să delimitez un spațiu în scaunul meu. Simt cm judecata învățată de mic despre termenul ‘țigăni’ începe să curgă…. Și persoana de lângă mine? Un copil minunat, cu ochii mari și gingași, mă privește plin de bucurie și-mi aruncă un surâs enorm. Mama lui, cu un bebeluș în brațe ce-l leagănă ușor. Este o femeie foarte tânăra care are deja doi copii, încercând să-i liniștească și în același timp să facă față prejudecăților din jur. Dacă avionul s-ar prăbuși, cu toții am fii niște ființe umane într-un avion. Nimic special. Și totuși suntem vii!!

Acest proces este foarte subtil și rapid. Nimeni nu scapă din a fi încadrat într-o schemă sau bias sau tipar. Când considerăm că persoana care trebuie să facă curat în casă este soția sau soțul, când considerăm că este normal să stai cu băieții la o bere sau să mergem cu fetele la cumpărături, când ne trimitem copilul să cumpere ceva ce am uitat fără să ținem cont că sunt implicați într-o activitate importantă pentru ei, când considerăm că soțul trebuie să ducă cu mașina la reparat sau soția trebuie să aibă grijă de bebeluș… și câte și mai câte… toate astea sunt înrădăcinate în cultura și educația fiecăruia dintre noi.

Și pentru a ne înțelege unul cu altul, trebuie să le vedem ca fiind ceea ce sunt, niște scheme în mintea umană. Nu sunt reguli de urmat sau de ținut! Cum eu am schemele mele și tu ai bias-ruile tale. Nu este normal să ne omorâm unul pe altul, încercând să ne impunem unul altuia cultura cu care am fost educați!

Natura Umană

17/08/2025

10/08/2025

03/08/2025

27/07/2025

20/07/2025

13/07/2025

Address

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category