01/11/2025
“Toată ziua mă gândesc la asta și apoi noapte o spun.
‘De unde am venit și ce ar trebui să fac?’
Nu am nici o idee.
Sufletul meu este din altă lume, sunt sigur de asta
și intenționez să ajung acolo.
Beția asta a început într-o altă tavernă.
Când ajung înapoi în locul ăla, am să fiu complet treaz.
Între-timp, sunt precum o pasăre de pe alt continent, stând în cotețul ăsta.
Vine ziua când am să zbor,
dar cine este acum în urechea mea ce-mi aude vocea?
Cine spune cuvinte cu gura mea?
Cine privește cu ochii mei? Ce este sufletul?
Nu pot să mă opresc din întrebări.
Dacă aș putea sorbi o singură picătură de răspuns,
aș putea evada din închisoarea asta de bețivi.
Nu am venit de bunăvoie aici și nu pot pleca de bunăvoie.
Cine m-a adus aici trebuie să mă ducă acasă.
Poezia asta.
Niciodată nu știu ce am să spun.
Nu o plănuiesc.
Când sunt în afara spusului ei,
devin foarte tăcut și foarte rar vorbesc ceva.”
-Rumi-
Ajungem într-un punct în viață când suntem plini de întrebări.
Ce anume ne aduce pe saltea sesiune de sesiune? Ce găsim în fiecare formă din secvență? Ce simțim în versurile de mai sus?
Dacă până acum, dețineam răspunsurile, acum înțelegem că de fapt nu știm nimic. Și asta ne sperie enorm. Începem să ne vedem vulnerabilitate în fața misterului numit viață.
Așa că, la jumatea vieții, pornim la drum într-o căutare. Nu știm ce anume, însă avem intuiția că dacă reușim, restul vieții se așează de la sine.
O respirație, o senzație, un sunet și ne cufundăm într-un lac de tăcere și liniște. În jur, haosul are sens, disconfortul se transformă în curaj. Nimic nu are sens și totuși este cunoscut.
Mă opresc aici. E timpul practici…
