03/11/2025
(agrotis exclamationis)
.. toate sentimentele şi pasiunile implicate în experienţa abruptă a er***smului toxic, îşi manifestă simbolistica sfârşitului iminent sub forma unui dispreţ faţă de sine, deloc abstract şi foarte convingător în dualitate.
de la senzaţia iniţială de curgere şi de aparentă împlinire erotică, până la dramatismul compulsiilor repetitive ale însingurării şi ale disperării...
de la plăcerea emanată în senzualitatea erotică, până la realitatea conservării vinei şi, nu în cele din urmă, a înstrăinării de Celălalt...
de la aprinderea scânteii, până la stingerea ei, egoul despovărat de naturaleţea sa conflictuală şi combativă, propune sinelui ipostazierea sa într-o instanţă marcată de anvergura dramei!
ce fatalitate!
cu excepţia sensului de a fi conştient de aventura trăită, când dispreţul faţă de sine sfârşeşte în chinurile şi neliniştile vinei, şi mai puţin în aşteptările Celuilalt!
în strânsul pumnului, în mersul apăsat, în scrâșnetul dinţilor, în evitare, în abandon, în orice nu seamănă a iubire, aşteptările într-o relaţie toxică sunt şi vor fi întotdeauna întemniţate regretului.
dar nu înaintea tăcerii.
tăcerea aceea imobilă şi indiferentă, violentă, dar fără abuz, care sparge timpanul până la însângerare şi care nu lasă amprentă... dâra de sânge care nu exclude asediul conştiinţei.
şi vina.
asediul conştiinţei şi al vinei care alunecă dincolo de absurditate, numai pentru că TU ţi-ai propus să te iei mai în serios..., chiar dacă dezinteresat că pe scena lumii, cortina suspendă continuitatea actului despărţirii de un Celălalt toxic în rumoare şi aşteptări...
fatalitate?
această tăcere, când fiecare nu mai are ce să spună, fiindcă înstrăinarea nu mai tolerează împlicare, ci numai refuzul de a mai fi lângă Celălalt?
refuzul conştient, care să pună capăt minciunii exacerbate a egoului de a-şi croi drum spre eliberare, fiindcă stigmatul asediului conştiinţei şi al vinei a însemnat ca el să moară puţin câte puţin.
ca psiholog, am înţeles că indiferent dacă a fost sau încă mai este vorba de pasiune, de sărut, de îmbrăţişare..., de visare, de posesiune, de amăgire, de suferinţă..., aventura celor implicați într-o relaţie toxică, a încercat şi încearcă să-i vindece pe protagonişti de o criză a identităţii.
ce fatalitate!
ca doi străini, în numele iubirii, prea posesivi în a se seduce de dragul aventurii, să-şi fi lăsat loc fiecare în sufletul celuilalt o rană, o frântură desprinsă dintr-un er***sm maladiv, imprevizibil, născut, animat şi înmormântat din orgoliu şi din cenzura consimţită ca ecou al trezirii conştiinţei!
dragostea pentru un Celălalt inaccesibil propune, în cele din urmă, dincolo de manifestarea crizei de identitate, declanşarea unui principiu distructiv! din punct de vedere psihanalitic, dacă începutul de poveste este adorabil, dacă în etapa următoare fiecare îşi minimizează ponderea implicaţiilor, finalul va face ca fiecare dintre ei să devină fie un obiect de satisfacere a unor minime dorinţe, fie unul sau amândoi vor refuza rolul de mim...
dragostea pentru un Celălalt inaccesibil face imposibilă concretizarea sentimentului autentic de iubire, şi asta nu oricum!
dintr-un motiv mult mai subtil de înţeles, celui împlicat într-o poveste de iubire cu un Celălalt inaccesibil îi este aproape imposibil să se elibereze de drama personală de care este conştient!
dar asta este doar aparenţă!
căci adevăratul sens al semnificaţiei dramei, constă în faptul că sinele are nevoie să se îngroape din când în când în noroiul lipsit de duh şi să-şi frângă zborul de înger într-o colivie ţesută chiar şi în trupul Celuilalt, devenit necunoscut!
şi atunci, când fiecare cade în neputinţa de a ţine calea în direcţia împlinirii sinelui prin iubire, pentru cei care nu-şi mai aparţin, zborul este darul care le salvează sufletul!
ca fiinţe înaripate cerului, odată ce sufletul scapă de trupul vlăguit, devenim frânturi...
chiar dacă frânturi de identităţi ale celor care au iubit, demult, ceva în noi, dar şi certitudini a ceea ce ei şi-au reprimat!
cândva.
__
3 noiembrie 2025, Moineşti
(Cătălin Găman, r. ‘Sub cerul toamnei tale. Poveşti cu îngeri’
(art/sculpture, Renzo
