Spitalis

06/02/2025

La rugămintea mai multor prieteni care nu au citit romanul Procesul Maimuțelor Corona redau aici pledoaria inițială a avocatului:
”Avocatul merge întins spre scaunele juriului:
- La facultatea de drept ești învățat că un judecător decide o sentință după lege și după propria conștiință. Dvs, chiar dacă sunteți un grup cu rol consultativ, sau poate tocmai de aceea, veți juca rolul conștiinței instanței. Acest fapt este evident pentru că propunerea cu formarea unui juriu vine de la domnul judecător.
Albert face mai mulți pași în dreptul tuturor scaunelor din lateralul terenului de sport, privind atent în ochii fiecărui jurat. Toți poartă mască, însă nu toți au mănuși pe mâini. Cel mai blindat este medicul în combinezon roșu. În dreptul lui se oprește cel care începuse pledoaria în favoarea clientului său.
- La facultatea de medicină pe care am absolvit-o și eu și domnul doctor ești învățat că gândirea umană o realizează creierul, însă nimeni nu-ți spune unde sălășluiește conștiința în corpul tău. Artiștii spun că este în inimă, dar medicii spun despre cord că este un organ care doar pompează sângele în artere. Preoții spun că este în ceruri, la Dumnezeu, o conștiință comună și supremă.
După încă doi-trei pași prin care se poziționează astfel încât să fie perceput mai bine de tribună, oratorul continuă cu glas mai puternic.
- Filozofii spun despre conștiință că este de fapt un set de reguli pe care toți oamenii trebuie să le respecte. Practic, sunt legile care guvernează popoarele, națiunile, umanitatea. Astfel, conștiința unui singur om, chiar judecător fiind, nu poate fi deasupra sau în afara conștiinței comune a oamenilor, adică a legilor. Și totuși...
După o pauză scurtă pentru efect, pledoaria se reia:
- Și totuși cine este mai important? Omul sau umanitatea? Individul sau grupul? Nimeni nu a putut răspunde la această întrebare. Dacă tu ești cel acuzat, atunci individul este mai important, nu umanitatea. Dacă însă este un altul, atunci interesul grupului este deasupra. De ce? Pentru că altruismul este o utopie și egoismul o certitudine.
Albert se întoarce spre prezidiu, părând că se adresează doar judecătorului:
- O sentință într-un proces este întotdeauna dificil de luat. Într-un proces civil, standardul dovezilor se bazează pe balanța probabilităților, adevărul fiind varianta cea mai probabilă. Într-un proces penal, dovezile trebuie să atingă standardul numit generic ”dincolo de orice îndoială” ceea ce este mult mai greu. Oricât de multă credință ai avea că ai judecat corect, o îndoială va rămâne tot timpul în mintea oricui. Și atunci intervine conștiința! Care chinuie. De aceea meseria de judecător este o meserie nobilă, dar nu-mi doresc să ajung vreodată în locul dvs, onorată instanță. Mulțumesc.”

25/10/2024

Se refac taberele constituite după cel de-al doilea război mondial. De data asta, tabere rivale doar pe plan economic. Să sperăm că nu va urma o rivalitate efectiv militară...
Prima este G7. Constituită de mult timp, este formată din USA, Canada, Japonia, UK, Franța, Germania, Italia. Țări care erau primele 7 economii mondiale, iar în prezent sunt în primele 10 economii mondiale. G7 are mulți aliați din țări puternice economic.
A doua este BRICS. Cuprinde 10 țări titulare: China, Rusia, Brazilia, India, Africa de sud, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Etiopia și Iran. Trei din acestea sunt în primele 10 economii mondiale: China, India, Brazilia. Rusia este pe locul 11, iar Arabia Saudită este pe 19 (conform clasamentului din 2023). În prezent există alte 11 țări care doresc să intre în BRICS: Turcia, Indonezia, Algeria, Belarus, Cuba, Bolivia, Malaezia, Uzbekistan, Kazahstan, Thailanda, Vietnam, Nigeria și Uganda. Din acest grup, doar Indonezia (locul 16) și Turcia (locul 18) merită menționate.
Financiar. G7 domină în acest moment. Singurul argument pe care îl aduc este că 70% din comerțul mondial se realizează în dolari. Se prognozează că acest procent va scădea drastic în următorii ani, mai ales dacă va fi constituită moneda BRICS.
Militar. Există un echilibru realizat de USA și Rusia. Și alte țări din cele două grupuri au capabilități militare importante, dar greu de comparat cu cele ale celor două superputeri.
Religie. O oarecare uniformizare în G7 și un mare mozaic în BRICS. Creștinismul predomină pe departe în G7. În Țările BRICS există budism, hindusism, mahomedanism, dar și creștinism.
Educație. Scădere marcată în țările G7, creștere susținută în țările BRICS.
Cercetare. Este un domeniu foarte vast, dar și foarte important. Pot fi aduse multe exemple de superioritate a unei tabere sau a celeilalte. Cercetarea fundamentală contează mai puțin, dar cea aplicată este un motor major de dezvoltare. Voi da totuși un exemplu care mi se pare edificator: explorarea spațiului cosmic. În acest domeniu, BRICS are un avans în acest moment, trei țări având capabilitatea de a trimite în spațiu cosmic echipaj uman: China, India și Rusia. G7 poate face asta doar prin Japonia, USA nu mai poate trimite în spațiu cosmic un echipaj uman de peste 10 ani de zile.
Rezerve subsolice. Superioritate netă pentru BRICS, mai ales prin aliați.
Energie. Rezerve superioare de carburanți fosili în BRICS, capacități de producție a energiei oarecum egale în cele două tabere.
Tehnologie. Un oarecare echilibru. Există încă o superioritate a G7 în tehnologia folosită în producția de bunuri și servicii, dar China și India vin tare din urmă.
Media. Superioritate totală a taberei G7 la toate capitolele. Merită subliniat doar un element care nu va fi depășit nici peste 100 de ani: Hollywood.
Siguranța alimentară. Superioritatea G7 este prin USA și Canada. China și India au mari probleme aici datorită numărului mare de locuitori.

În încheiere...
Apariția celor două tabere poate fi benefică pentru umanitate, cu condiția ca rivalitatea lor să nu degenereze militar.

11/09/2024

Există doar două tipuri de motivații pentru votul din alegeri:
1. Certitudinea.
2. Speranța.
Joe Biden și Kamala Harris sunt certitudini în politica americană. Certitudini că aceasta nu se va schimba nici pentru americani, nici pentru restul lumii. Trump este o speranță că ceva se va schimba în bine. Și pentru americani, și pentru restul lumii. Cetățenii curajoși, curaj care poate proveni și din disperare, vor vota speranța. Lașii și profitorii vor vota certitudinile.
La fel în România. PSD, PNL, USR și UDMR reprezintă același tip de certitudini. Certitudinea că vom sta tot în genunchi în fața străinilor, certitudinea că pensiile speciale sau sporurile speciale se vor menține, certitudinea că economia va fi dominată de capitalul străin, certitudinea că justiția nu va fi niciodată corectă. Simion, Șoșoacă și alții care nu au mai fost la putere reprezintă doar speranțe. Speranțe că ceva se va schimba în politica României și măcar ne vom ridica în picioare. Exact ca în USA, lașii și profitorii votează certitudinile, iar cei care au curaj votează speranța.
În România, lașii și profitorii sunt majoritari, sper ca măcar în USA să fie minoritari...

25/08/2024

http://www.spitalis.ro

Spitalul SPITALIS din orasul Negresti, jud Vaslui.

24/08/2024

Un crâmpei de politică externă pe care l-am strecurat în comedia ”O ORDONANȚĂ PIERDUTĂ”. Este o replică a lui TILIORMUS, șeful Partidului Egalității Naționale.
”TILIORMUS
Băi, politica asta externă a lui Cojohănică este tare păguboasă pentru țară. Cum să te aliezi cu delfinii din oceanul Atlantic? Păi, ăia-s deștepți, mă! Cu ăia pierzi la sigur. Eu când aveam asociat în firmă pe unul deștept, pierdeam întotdeauna. Câștigam doar dacă mă asociam cu unu fraier. Nu mai bine ne aliem cu morunii din oceanul înghețat? Că ăia au materie cenușie doar în icrele lor negre. Plus că mulți din ei încă au icrele roșii. Pe ăia îi puteam fraieri mai ușor. Cu ăștilalți suntem noi cei fraieriți.”

PS: Numele TILIORMUS vine de la Teleorman...

21/08/2024

Este pe departe cea mai frumoasă secvență dintr-un film! Din aceste câteva minute de adevăr uluitor putem înțelege de ce americanii sunt un popor deosebit. Pentru că are astfel de oameni care au curajul să spună adevărul!
Noi nu avem...

Will McAvoy (Jeff Daniels) hits the nail straight on the head in the opening minutes on HBO's new series 'The Newsroom'. He is asked by a college student a ...

10/08/2024

Voi scrie un text ceva mai lung, motiv pentru care îmi cer iertare prietenilor mei. Voi încerca să explic care sunt cauzele pentru care sistemul sanitar românesc este în situația deplorabilă de acum.
Sunt două cauze principale:
1. Profesionalismul scăzut al medicilor. Motivul este degradarea gravă a calității învățământului universitar, a facultăților de medicină. Înainte de ultimul război mondial, școala medicală românească a avut vârfuri academice care au permis o dezvoltare importantă. Davila, Victor Babeș, N. Paulescu, Gh. Marinescu, C.I. Parhon sunt doar câteva nume din valorile de atunci. Teroarea comunistă din anii 50 i-a înlocuit cu personaje susținute de partidul unic și de Moscova. Aceștia au transformat catedrele sau clinicile pe care le conduceau în adevărate feude în care singurul adevăr științific sau moral era cuvântul profesorului. Îndepărtarea de Moscova de la jumătatea anilor 60 a permis în parte eliminarea acestor feudali și înlocuirea lor cu oameni ceva mai bine pregătiți profesional, dar mulți dintre ei au preluat obiceiurile predecesorilor. Din păcate la începutul anilor 80, Elena Ceaușescu s-a amestecat în școala medicală, a interzis internatul și a oprit timp de 8 ani de zile susținerea examenului de secundariat prin care medicii absolvenți puteau căpăta o specialitate. Acest examen a fost reluat abia în 1990, când mii de medici au putut intra în stagiul ce le permitea dobândirea unei specialități medicale. Măsura a fost bună, dar a fost dublată de o alta care a distrus învățământul medical universitar românesc. S-a introdus timp de 3-4 ani de zile examenul de preparator drept cadru didactic în facultatea de medicină. Cei care nu reușeau la examenul de secundariat deveneau preparatori printr-un examen susținut cu comisie locală a universității, apoi asistenți universitari, ocolind un examen național care pe atunci era corect. Acești preparatori din 1990-1994 sunt acum profesori universitari și se vede nivelul lor în calitatea profesională a noilor generații de medici ce activează în prezent în spitale. Modalitatea lor de promovare pe scara ierarhică universitară a fost facilă. Era necesar titlul de doctor în științe medicale (să nu credeți că doar la SNSPA sunt doctorate plagiate), publicarea unei cărți de specialitate pe care nu o citea nimeni și a câtorva articole în revistele de specialitate medicală care apăreau dacă plăteai o taxă piperată percepută de acele publicații ”prestigioase”. Astfel, din preparator universitar fără examen de secundariat deveneai profesor universitar în 15-20 de ani. Peste 90% din actualii profesori universitari din facultațile de medicină din țară sunt foștii preparatori din anii 90.
2. Subfinanțarea cronică de la bugetul de stat. Cauza principală a subfinațării este legislația prin care doar o treime din populația țării plătește asigurări de sănătate. Dacă ar plăti toți, bugetarea sănătății ar fi mai mult decât dublă. Aici ar mai fi ceva de spus. Deși sumele pentru finanțarea spitalelor sunt mici, sunt și folosite prost. La aproape toate spitalele de stat din țară salariile angajaților reprezintă 80-90% din totalul bugetului lor. Chiar mai mult de 90% la unele spitale. Este firesc să nu mai rămână bani pentru medicamente, materiale sanitare sau investiții în aparatură medicală.
În final, adaug că am vrut să arăt doar o parte a cauzelor pentru care s-a ajuns aici. Ar fi și altele de spus, dar deja am scris prea mult și sunt puțini care citesc atât...
PS: Fotografie nu am de postat. Sory!

18/07/2024

Pentru că tentativa de asasinat împotriva lui Trump este recentă, vă ofer un fragment din romanul ZEUL FRUMUȘEL scris în perioada în care acesta era președinte:
”Acum însă sala este aproape goală. Sunt multe camere de televiziune și o mulțime de fotografi, reporterii cu microfoane în mână comentează cu aprindere evenimentul, dar nu există oficiali, consilieri sau secretari. Toate scaunele tribunei din spate sunt goale. Pe locurile de la masa dispusă în semicerc stau așezați copii de vârste diferite, unii adolescenți, alții de câțiva anișori. Fiecare națiune membră la momentul acela a Consiliului de securitate al ONU este reprezentată de ei acolo, și țările cu statut permanent și cele cu statut nepermanent. În total 15 copii și doar atâtea scaune sunt la masă. Președintele ONU și cel american se așează la masa centrală, iar unul din copii se ridică și spune:
- Declar ședința deschisă. Astăzi vom judeca o speță simplă. Dragoste și război.
Imediat se ridică o fetiță de cel mult cinci ani:
- Două țări mari se dușmănesc de mult timp. Cu ură, cu înverșunare. Lupta lor a rupt o altă țară în două. Țara de nord și țara de sud. Sau țara de est și țara de vest.
Al treilea copil continuă:
- Un băiat dintr-o parte de țară iubea o fată din cealaltă parte. Și plângea de dorul ei.
Reprezentantul Rusiei, un băiețel blonduț îmbrăcat într-un costumaș de cazac, sare în picioare, iese în fața celor doi oaspeți și începe să cânte cu glas ascuțit:
- Marușca, Marușca, Marușca maia!
Ma-Marușca, Marușca, Marușca maia!
Reporterii și chiar cameramanii din sală încep să aplaude cântecul scurt al puștiului. Cei doi oaspeți râd și ei și-l aplaudă pe micul Romeo. Imediat un alt copil vorbește din nou:
- În celălalt colț de țară, fata plângea de dorul lui.
Reprezentanta americanilor este o fetiță blondă rujată cu un roșu intens și îmbrăcată exact ca Marilyn Monroe. Iese cu gesturi de vedetă în față și începe să cânte languros:
I want to be loved by you, just you,
Nobody else but you,
I want to be loved by you,
Alone!
Pupupidu!
De această dată se aud și o mulțime de fluierături venite dinspre presă, nu numai aplauze. Trump și președintele ONU aplaudă și ei râzând. Americanul se apleacă spre celălalt și îi spune în șoaptă:
- Splendid! Copiii sunt extraordinari! Vă felicit, domnule președinte, pentru acest moment fermecător.
- Domnule președinte, este prima oară când îl văd și eu. Este o surpriză și pentru mine.
Cei doi copii, băiețelul rus și fetița americană, se îmbrățișează. Deodată, un șuierat ascuțit izbucnește din difuzoare, zbărnâind în urechile celor prezenți și imaginând o bombă care va exploda. Lumina pâlpâie de câteva ori, apoi un alt zgomot puternic și adânc străbate sala. Rusul și americanca se prăbușesc teatral la pământ. Un alt copil se ridică și spune:
- Războiul a ucis dragostea!
Primul copil care începuse ședința anunță:
- Membrii consiliului de securitate vor judeca! Domnule președinte al juriului ați stabilit sentința?
- Yes! strigă în engleză reprezentantul Chinei.
Un copilaș de nici cinci ani sărise de pe scaunul lui cu un plic în mână. Are părul ca o perie, pantaloni scurți cu bluziță albă și o fundă roșie mare la gât. Se repede la președintele american și îi dă plicul după ce face o plecăciune. Trump se ridică râzând și îl ia în brațe. Îl alintă o clipă, apoi îl aude pe copilul care părea că este conducătorul ședinței:
- Care este verdictul?
Crezând că el trebuie să-l citească, Trump lasă jos puștiul din brațe și desface plicul. În timp ce citea, copiii se ridică pe rând și rostesc de 15 ori:
- Make love, not war! Faceți dragoste, nu război!
După ce a citit scrisorica adusă de puștiul chinez, președintele american închide ochii încruntându-se, apoi scutură din cap și pune plicul în buzunar. Se uită o clipă dezorientat în jur, apoi începe să aplaude. Aplauzele celor prezenți izbucnesc și Trump așteaptă să se termine. Abia atunci începe discursul:
- Acum șaizeci de ani, în una din cele două țări care se dușmăneau, trăia un adolescent blond. Ca mine! adaugă întorcându-se brusc spre presă și provocând râsete. Un adolescent ce cucerea fetele cu același strigăt: Make love, not war! Nu știu cm cucerea fetele celălalt blond din țara dușmană, probabil și el le ademenea vorbindu-le despre dragoste, nu despre război.
Râsetele ce izbucniseră din nou din zona presei îl încurajează pe american să continue:
- Când adolescentul a devenit un tânăr, au venit niște zmei răi și au vrut să-l ia la război. Dumnezeu însă l-a ocrotit și l-a ferit de nenorocirea din Vietnam. După mulți ani, tânărul a îmbătrânit înconjurat de dragoste și văzând războiul doar la televizor. Făcând multă dragoste și niciodată război!
De această dată, Trump se întoarce cu o privire dură și sfidătoare spre presă. Primește doar zâmbete crispate.
- La bătrânețe, o zână i-a apărut în vis și i-a spus că va ajunge un zeu al războiului. Blondul adolescent care umbla după fete, tânărul care scăpase de blestemul numit Vietnam, bătrânul acum bogat și înțelept a ajuns președinte. A fost dus într-un castel alb și i s-au arătat niște butoane de unde se pornea războiul. Le-a ascuns într-un dulap închis cu o cheie pe care de atunci o poartă tot timpul la piept. Lângă cruce. Și a jurat în gând să nu deschidă vreodată dulapul cu butoane. Niciodată!
În sală este acum liniște deplină.
- Probabil că și blondului din cealaltă țară i s-au arătat niște butoane când a devenit președinte. Într-un castel roșu! zâmbește Trump spre presă. Și lui i s-a spus că este de-acum un zeu al războiului, așa cm mi s-a spus și mie. Poate că și el a simțit fiori reci pe spate, la fel cm am simțit și eu, când a înțeles cât de mult rău pot face butoanele alea. Probabil că și el poartă o cheie la gât ca și mine, poate că tot lângă o cruce. Ortodoxă! face americanul același balet spre presă.
Trump continuă abia după o nouă pauză pentru efect:
- Sunt sigur că dacă președintele Putin ar fi aici, lângă mine, v-ar spune exact același lucru. Noi suntem doi bătrâni, eu am trecut de șaptezeci de ani, iar Vladimir se apropie și el de vârsta asta. Însă chiar și acum, și eu și el preferăm să facem dragoste, nu război! surâde americanul. Speranța de pace, de dragoste vine de la voi, copii, nu de la noi. Noi ne vom face datoria de a opri războiul acum, în viitor voi trebuie să o faceți! Pentru ca un Romeo rus să poată iubi o Julieta americană. Sau invers, un american tânăr să cucerească o rusoaică frumoasă. Din ce am văzut acum, am speranța că o veți face și veți trăi în pace unii cu alții. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Președintele întoarce brusc spatele și trece fără să se uite pe lângă reprezentanții presei care îl asaltează cu întrebări strigate.”

12/07/2024

Oare de ce este nevoie ca fiecare instituție publică să aibă purtător de cuvânt? Directorul nu știe să vorbească singur?