18/10/2025
10 minute de psihopedagogie specială,logopedie și pedagogie terapeutică❗️❗️❗️
Dizabilitățile multiple
Sindromul Down (trisomia 21, mongolismul, John Longdon Down)
„Copilul cu sidrom Down o lecție de credință, nădejde și dragoste”
Acest sindrom a fost descris pentru prima dată de medicul englez John Longdon Down într-un articol publicat în 1866.
Sindromul Down reprezintă principala cauză de ordin genetic a dizabilități cognitive și este una dintre cele mai frecvente tulburări neurodezvoltare.
Copiii cu SD reprezintă o constelație de simptome care includ întârziere la nivel dezvoltării motorii, la nivelul limbajului, deficite specifice în ceea ce privește memoria verbală precum și deficite cognitive.
Dintre cauze putem aminti:
• anomaliile cromozomiale:
Sindromul Down este o afecțiune genetică provocată de prezența unui cromozom suplimentar în
construcția genetică (genom) a persoanelor afectate. Corpul uman este alcătuit din celule a căror
nucleu conține gene. Pe gene sunt înscrise toate codurile genetice pentru caracterele moștenite.
Genele sunt grupate de-a lungul cromozomilor. Fiecare celulă conține 23 de cromozomi, jumătate
provin de la mamă, jumătate de la tată. În cazul persoanelor cu SD, în loc de 23 de perechi de cromozomi sau 46 de perechi de cromozomi, în fiecare celulă s-au descoperit 47 de perechi de cromozomi.
• vârsta mamei;
• fumatul în primul trimestru de sarcină;
• contraceptivele orale;
• consumul de alcool;
• radiațiile;
• infecțiile materne;
• substanțele ovulatorii.
1. Dezvoltarea motorie
Deși literatura de specialitate pune accent pe problemele motorii hipertonia și hiperflexia există de asemenea și dovezi privind deficiențe la nivelul coordonării, planificării și organizării motorii.
2. Dezvoltarea limbajului
Dezvoltarea limbajului se leagă de dezvoltarea cognitivă. Dificultățile la nivelul limbajului se pot observa de la vârste mici, limbajul atipic reprezentându-se prin canonică, imitație vocală și producerea de sunete nonverbale. Limbajul receptiv nu este atât de afectat, în comparație cu cel expresiv. Profilul dezvoltarea limbajului la copii cu SD presupune aceleași etape ca și la copiii fără dizabilități.
Caracteristicile limbajului:
• comunicarea nonverbală în copilăria mică este dezvoltată și utilizată în interacțiunile copilului;
• deprinderile de limbaj verbal sunbt întârziate, în raport cu abilitățile nonverbale;
• vocabularul este învățat lent, dar constant;
• producția cuvintelor întârziată (primele cuvinte apar cu întârziere);
• aspectele fonologice reprezintă o provocare;
• inteligibilitatea este precară;
• adolescenții și adulții deseori comunică telegrafic prin formularea de propoziții scurte.
Etapele dezvoltării limbajului sunt:
• comunicarea nonverbală;
• utilizarea cuvintelor izolate;
• etapa celor două cuvinte;
• etapa enunțurilor scurte.
• de etapa enunțurilorcomplexe cu reguli gramaticale ce cuprinde propoziții complexe și fraze.
Limbajul este învățat deoarece copii cu SD doresc să comunice, iar cel mai important aspect care influențează rata progresului în dezvoltare îl constituie oportunitățile de comunicare zilnică, contextele de comunicare în acre copilul este inclus și are acces.
3. Deficiențele auditive
S-au înregsitrat diferențe la nivelul răspunsurilor auditive o funcționare cohleară și anomalii în dezvoltarea urechilor și a nasului la copiii cu SD care au fost asociate cu deficențe timpurii. Infecțiile urechii interne (otite), pierderile de auz chiar și cele ușoare au fost asociate cu dificultăți la nivelul dezvoltării limbajului și vorbirii.
4. Memoria verbală
Memoria verbală este una dintre cele mai comune și importante deficiențe cognitive. Prezintă deficiențe la nivelul memoriei verbale de scurtă durată compatibile cu deficiențele de învățare.
Mai mult dacă copiii nu reușesc să folosească repetiția articulatorie subvocală pentru a facilita memoria verbală de scurtă durată, întrucât aceasta are loc în mod natural în jurul vârstei de 7 ani și mulți dintre copiii cu SD nu reușesc să atingă această vârstă mentală neputând astfel să-și dezvolte aceste abilități.
Alte acuze posibile ale deficiențelor memoriei verbale de scurtă durată sunt degradarea mai rapidă a capacității de memorare, deficiențe de encodare și deficiențe de auz.
5. Percepția vizuo-spațială
În pofida întârzierilor globale și a deficiențelor cognitive abilitățile vizuo-spațiale tind să fie la nivel normal. Fidler (2005) menționa că copiii prezintă variații în procesarea vizuo-spațială, inclusiv abilități de memorare vizuală ,,integrare vizuo-motorie și imitație vizuală astfel încât acestea sunt aspectele pe care trebuie să se bazeze intervenția psihopedagogică.
6. Dezvoltarea socială și comportamentală
Dezvoltarea socio-comportamentală nu prezintă o arie deficitară la copiii cu SD.
Prezintă probleme de comportament mai puține și mai ușoare comparativ cu alți copiii cu tulburări genetice sau mentale .De asemenea ei prezintă un repertoriu limitat de joacă și rareori sunt cei care inițiază un contact.
Intervenția psihopedagogică timpurie
Copiii învață printr-o varietate de moduri: prin jocuri libere, prin joc susținut, prin experiențele zilnice din viața de zi cu zi, prin jocuri de modelare și construcție, în timpul jocului și al activităților zilnice, prin învățarea structurată planificată, atunci când sarcinile sunt realizate în pași mici, modelate și exersate ( este nevoie de modelare pentru a fi siguri că abilitatea este dobândită). Exersarea duce la consolidarea abilităților și utilizarea flexibilă a acestora în situații noi. (Preda, 2000)
Părinții și profesorii pot ajuta copiii cu SD să învețe prin jocuri spontane, jocuri planificate și învățare structurată.
1. Jocul
Toți copii învață prin joc.
Ne jucăm cu bebelușii din primele luni de viață. Uneori copiii cu dificultăți de învățare au nevoie de ajutor pentru a învăța să descopere care este rolul jucăriilor, cm să se joace cu ele. E util să arătăm bebelușului ce face o jcărie, cm să o facă să scoată sunete, cm să o facă să se miște, cm să o răsucească, cm să o ascundă sub pătură sau într-o cutie.
Puteți avea jucări, păpuși și să le arătați cm să le dați de mâncare, să le îmbrăcați, să le cântați, să vă jucați.
- Uite cm o îmbrac pe Mina în costumul cel roșu!
Jocul este primul și poate cel mai important mod de a ajuta copiii pe măsură ce cresc fiind o metodă distractivă de învățare (Ungureanu,1998).
2. Învățarea structurată
Există mai multe moduri prin care copiii sunt ajutați să învețe. Copiii cu dificultăți de învățare și dezvoltare întârziată deseori nu au abilitățile necesare să învețe în moduri obișnuite cm ar fi de exemplul abilitățile motrice pentru a prinde o jucărie, a răsuci părțile unei jucări sau abilități ale limbajului oral - pentru a intra într-o conversație, așa că abilitățile lor de a crea propria învățare sunt reduse.
Mai mult este nevoie să aibă nevoie de multe exemple de asociere (de exemplul să audă o pisică, un cățel înainte de a învăța sau de mai mult exercițiu la o sarcină (de a bea din cană, cu lingurița, de a scride semne grafice , de a desena după contur, să pună forme geometrce într-o cutie, etc) înainte de a le stăpâni.
Aceste ocazii de învățare trebuie planificate.
Metode de predare învățare
a. sarcini de învățare structurată
Sesiunile de învățare structurată ar trebui să încerce să combine metodele de învățare obișnuite cu cele structurate. În situațiile obișnuite de învățare părinții, profesorii, bunicii, frații și surorile, împreună cu psihoterapeuții folosesc modelarea, imitați și construirea pentru a arăta copiilor cm să facă unele lucruri. Învățarea structurată va oferi posibilități simplificate și repetate de a învăța anumite lucruri și apoi de a fi repetate (exersate) în conteste zilnice. Astfel citirea cărților de povești împreună oferă posibilitatea de a învăța cuvinte și contexte noi și pot fi folosite pentru a mări posibilitățile de învățare prin alegerea unor cărți pentru învățarea vocabularului, culorilor sau a numerelor.
Dacă sarcina de învățare este divizată în pași mici și copilul este ajutat la fiecare pas (când are nevoie) el va rezolva sarcina cu succes.
Dacă este lăsat singur copilul e posibil să nu înțeleagă cm să realizeze sarcina și are eșec de fiecare dată.
b. Exersarea
Exersarea este un concept deosebit de important în dezvoltarea copilului. Învățarea implică să fi novice, să faci greșeli, să rezolvi sarcina de lucru. Pe măsură ce copii învață să vorbească, cuvintele pe care le produc doar aproximează cuvintele produse de adulți.
Copiii învață să citească, recunoașterea cuvintelor se face fără efort și se gândesc la fiecare cuvânt.
Astfel pe măsură ce exersează - citesc mereu același cuvânt - recunoașterea cuvintelor devine rapidă și automată.
c. Automatizarea
Automatizarea abilităților primn exersare face ca acestea să fie nu numai achiziționate mental ci învățate și ușor de achiziționat. Este foarte importantă deoarece abilitățile automatizate devin rapid disponibile pentru a sprijini activități mai complexe.
Cunoașterea cuvintelor care denumesc numerele pe de rost face sarcinile de a număra mai ușoare și cunoașterea cuvintelor prin citire face mai ușoară citirea pentru înțelegerea textului.
Tehnici pentru formarea abilităților de scris-citit-calcul
Dintre tehnicile de scris-citit-calcul amintim:
a. scrierea pe nisip, fîină albă, spumă de ras, cu pietricele;
b. permite utilizarea văzului, atingerii, sunetului pentru a percepe cifra și litera;
c. manipularea de obiecte cm ar fi bețișoarele, boabe de cereale uscate;
d. construire cu cuburi, plăci colorate;
e. construire de puzzle;
f. realizarea de conexiuni muzicale - tehnica implică simțul auditiv care poate fi combinat cu cel vizual și tactil;
g. desenarea problemei
Pentru învățarea înmulțirii 4 x10 copilul aranjează 3 rânduri a câte 10 pietricele, vizualizează operația și identifică modul de rezolvare.
