Dr. Micu Gabriel - Smile ART

Dr. Micu Gabriel - Smile ART Pagină dedicată medicilor stomatologi ce doresc să-și organizeze/reorganizeze clinica sau cabinetul.

În 2009, plin de entuziasm și cu dorința de a reuși, am pășit pe drumul stomatologiei, simțind acea libertate pe care o ai la absolvirea facultății, dar fără să știi ce te așteaptă. În doar 9 ani, am crescut de la un cabinet de 35 mp, unde lucram singur 12 ore pe zi, la o clinică multidisciplinară de 250 mp cu 12 medici colaboratori și o echipă de 25 de oameni. Totul părea un succes, însă m-am confruntat cu provocările ce vin odată cu extinderea echipei – angajări nepotrivite, tensiuni și lipsă de claritate. Am realizat că, pentru a gestiona eficient o echipă și o clinică de succes, e nevoie de mult mai mult decât doar competențe medicale. Așa am decis să-mi dezvolt abilitățile în leadership și management medical. Astăzi, în România există peste 15,000 de cabinete stomatologice, dar doar câteva reușesc să devină cunoscute la nivel regional sau național. Majoritatea medicilor sunt copleșiți de micromanagement și de lipsa unei strategii clare, ceea ce îi împiedică să ajungă la potențialul lor maxim. Din acest motiv, am creat singurul program de mentorat în management stomatologic, conceput special pentru medicii stomatologi care vor să își organizeze eficient echipa și să construiască un brand puternic, denumit STEPS. Aici vei găsi soluții practice pentru a transforma cabinetul tău într-un brand local sau regional, gestionând corect echipa, pacienții și timpul tău. Dă follow pentru sfaturi și resurse care te vor ajuta să devii un lider mai bun și să îți dezvolți clinica la nivelul următor!

17/09/2025

Înainte de a încheia un contract cu o agenție de marketing, verifică ce pașii esențiali trebuie să verifici sau să consolidezi în clinica sau cabinetul tău.

O parte dintre ei sunt:
1. Uita de toate reclamele care promit „marea cu sarea”…pacientura se formeaza in timp cu rabdare si interes real față de pacient.
2. Dezvoltă-te atât de mult ca medic, încât să fii sigur că oferi pacientului cel mai bun tratament posibil sau să te asiguri că echipa ta este competentă și poate livra servicii excepționale.
3. Concentrează-te pe pacient și pe nevoile lui, imaginându-ți că în fața ta se află tatăl, fratele, sora sau cineva drag. Doar așa îi poți oferi cu adevărat cel mai bun tratament. Când intenția ta este să faci bine, binele se întoarce înzecit.
4. Creeaza o relație autentică cu pacientul. Ascultă-l, arată empatie, explică-i clar ce urmează să faci și nu grăbi consultația. Când pacientul simte că este înțeles și respectat, încrederea lui în tine crește în mod natural.

În plus, asigură-te că ai proceduri și procese bine stabilite pentru toate rolurile din clinică. Astfel, vei garanta că experiența pacientului este completă.

Acestea sunt doar o parte dintre aspectele pe care trebuie să te asiguri că le faci bine înainte de a începe să investești serios în marketing, altfel totul se poate întoarce ca un bumerang împotriva ta.

Dacă vrei să afli mai multe despre a doua ediție a programului de mentorat STEPS, pe care îl voi lansa în curând, apasă like, save, share, follow și comentează, pentru ca fiecare informație să ajungă la tine la timp.

De asemenea, te poți abona la newsletterul săptămânal din linkul din bio, unde vei primi informații pe care nu le voi aborda pe rețelele de socializare!

📍 Cei care se îndrăgostesc de zona lor de confort……vor găsi mereu scuze, vor prefera stagnarea și nu vor mișca nici măca...
02/09/2025

📍 Cei care se îndrăgostesc de zona lor de confort…
…vor găsi mereu scuze, vor prefera stagnarea și nu vor mișca nici măcar un deget pentru a schimba ceva.

💡 Adevărul e simplu: schimbarea doare, dar stagnarea costă mult mai mult pe termen lung.
🚀 Dacă vrei rezultate diferite, trebuie să ieși din cercul tău de confort și să faci pași reali spre obiectivele tale.

🔍 Tu unde ești acum — în mișcare sau blocat în același cerc?

💬 Scrie-mi în comentarii: Care e primul pas pe care îl poți face azi pentru a ieși din zona de confort?

🔥 Succesul nu se naște din comoditateFiecare provocare din viața și cariera noastră vine cu o alegere:🔹 Să o privim ca p...
30/08/2025

🔥 Succesul nu se naște din comoditate
Fiecare provocare din viața și cariera noastră vine cu o alegere:
🔹 Să o privim ca pe o oportunitate de creștere
🔹 Sau ca pe un obstacol prea mare pentru competențele noastre

💡 Adevărul? Marile realizări apar doar atunci când accepți disconfortul, incertitudinea și riscul ca parte din drum.
Nu circumstanțele te definesc, ci modul în care alegi să le interpretezi și să acționezi.

🚀 Alege să urci, nu să te oprești.
Pentru că, în final, este doar o alegere.

💬 Tu cm vezi provocările din viața ta acum — ca oportunități sau ca blocaje? Scrie-mi în comentarii!

🎯 Schimbarea reală în clinică începe cu viziune și acțiuni clare.Nu lăsa frica de rezistență a echipei să devină o scuză...
26/08/2025

🎯 Schimbarea reală în clinică începe cu viziune și acțiuni clare.
Nu lăsa frica de rezistență a echipei să devină o scuză pentru amânare.
📌 Definește obiective pe termen mediu și lung.
📌 Creează procese îmbunătățite.
📌 Implică întreaga echipă în implementare.

💡 Adevărul: procrastinarea îți costă timp, bani și oportunități.
Succesul nu apare din noroc, ci din strategie și pași concreți urmați consecvent.

🚀 Care e prima acțiune clară pe care o poți începe azi pentru a-ți duce clinica la următorul nivel? Scrie în comentarii!

Cum îmi fac ordine în gânduri? Prin efort. Prin disciplină.Prin acele pauze scurte dintre seturi, când corpul tace și mi...
24/06/2025

Cum îmi fac ordine în gânduri? Prin efort. Prin disciplină.
Prin acele pauze scurte dintre seturi, când corpul tace și mintea vorbește limpede.

Mulțumesc, , pentru ghidare!
Energia din sală se transformă în viziune. Iar viziunea… în rezultatele tuturor proiectelor mele.

Vrei să oprești pierderile și să crești eficiența clinicii tale?✅ Programează o întâlnire gratuită pe gabrielmicu.ro/ste...
18/06/2025

Vrei să oprești pierderile și să crești eficiența clinicii tale?
✅ Programează o întâlnire gratuită pe gabrielmicu.ro/steps
🎯 Descoperă cm te poate ajuta cursul STEPS să transformi haosul în performanță.

Echipa ta are un impact direct asupra deciziilor pacienților.De aceea, am creat un ghid gratuit pentru medici stomatolog...
03/06/2025

Echipa ta are un impact direct asupra deciziilor pacienților.

De aceea, am creat un ghid gratuit pentru medici stomatologi care vor o echipă aliniată, convingătoare și eficientă:
👉 „5 exerciții mentale care cresc rata de acceptare a tratamentelor”

✔️ Exerciții simple, dar strategice
✔️ Testate în practică

Vrei ghidul? Lasă un comentariu cu “ECHIPA”, iar eu îți trimit în DM linkul de descărcare.

20/11/2024

Care sunt cele mai mari provocări în clinicile stomatologice din România?

• ❌ Lipsa unei comunicări eficiente în echipă
• ❌ Implicare scăzută a personalului
• ❌ Absența procedurilor clare

Toate aceste probleme apar din lipsa unei organizări bine structurate, iar organizarea depinde de acțiunile și deciziile proprietarului.

Soluția?
✨ Programul STEPS – creat special pentru clinici stomatologice!

Ce îți aduce?
✅ O echipă care comunică mai bine
✅ Personal mai implicat
✅ Proceduri clare și eficiente

💡 Rezultatul? O clinică organizată și o echipă motivată!

📅 Programează o întâlnire cu mine și hai să discutăm concret despre soluțiile care ți se potrivesc! 🚀

Stabilirea obiectivelor 🎯 este un subiect pe care mulți antreprenori medici încă nu îl stăpânesc pe deplin. Totuși, dacă...
19/11/2024

Stabilirea obiectivelor 🎯 este un subiect pe care mulți antreprenori medici încă nu îl stăpânesc pe deplin. Totuși, dacă vrei să ai succes, trebuie să ții cont de câteva lucruri esențiale:

✅ Obiectivele să fie clare
✅ Specifice și detaliate 📝
✅ Măsurabile 📊
✅ Cu un termen realist de realizare ⏳
✅ SCRISE! 🖊️

Dacă vrei să înveți cm să-ți setezi obiective eficiente și să creezi o strategie pe termen lung pentru clinica ta 🏥, hai să discutăm!

Programează o întâlnire accesând link-ul din bio. 👩‍⚕️

💡 Te voi ajuta să faci primii pași spre succesul pe care îl meriți! 🌟

,

Address

Bulevardul Republicii, Nr. 43
Onesti

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Dr. Micu Gabriel - Smile ART posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Dr. Micu Gabriel - Smile ART:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category