21/01/2026
Te-ai intrebat vreodata de ce atunci cand cineva se plange la tine de ceva, primul impuls e sa oferi solutii pentru a ,,repara`` situatia?
Te gandesti ca se intampla asta pentru ca esti altruist/a si vrei sa ajuti, asa-i?
Graba de a da sfaturi, de a-l scoate pe cel din fata ta din situatie, de a-l face să zâmbească, „să se simtă bine”, spune adesea mai mult despre noi si mecanismele noastre de aparare, despre neputința noastră de a sta cu durerea (a lor sau a noastră).
Când dăm soluții fără să ni se ceară, de fapt le îngreunăm oamenilor drumul spre propriile resurse: nu mai apucă să-și simta emoțiile, sa simta manifestarile corporale, nici să vorbească deschis si cu increderea ca fac un lucru bun impartasind.
Cum putem chiar sa ajutam?
✅ Doar sa ascultam, fara nici o observatie personala.
✅ Sa punem intrebari pentru a-l ajuta pe celalalat sa intre in detaliu in situatie, ceea ce il/o ajuta la o mai buna intelegere a propriei situatii.
✅ Evitam sa stabilim gravitatiea situatiei, prin expresii de genul ,, se putea si mai rau”.
Când nu mai tratăm durerea celor dragi ca pe o urgență de reparat, cand nu le mai facem despre rolul nostru in acea suferinta, relațiile devin mai sustenabile, isi indeplinesc rolul de sprijin, devin locuri unde oamenii se descarca si se descoperă.
