05/10/2025
CE SE SCHIMBĂ?
Eşti trist, deprimat, și într-o zi îți întâlnești „prințul fermecător" şi te îndrăgostești nebuneşte.
Pentru o vreme uiți de tine..Uiți furia, frustrările... îți lași nevroza egocentrică deoparte pentru o vreme.
Te izolezi momentan de rănile trecutului și de vanitatea și egocentrismul tău. Eşti proiectat în totalitate pe frumosul tău Făt-Frumos, și pentru puțin timp te simți bine... pentru că uiți de tine.
Dar necazurile tale sunt acolo şi te așteaptă...
Nevrozele tale abia așteaptă să te simți încrezător, că nu vei pierde noua cucerire, iar apoi, în cele din urmă, se vor întoarce... Cum au făcut întotdeauna.
Fericirea pe care o simti inca nu este iubire, însemnată ca iubirea care vine din interior, cea care are puterea sa te vindece cu adevarat, sa te transforme cu adevarat, pentru ca in cazul acesta, ai fi total prezent pentru tine/tine, si nu proiectat/proiectat si pierdut in celalalt sau cealaltă.
Vorbesc despre dragoste care nu este o PROIECŢIE PSIHOLOGICĂ.
Ceea ce simți... vine în mare parte din faptul că ai uitat de tine doar pentru a te proiecta psihologic și emoțional pe celălalt: pierderea conștiinței de sine.
NU AI GĂSIT DRAGOSTEA, CI O OGLINDĂ PSIHOLOGICĂ POTRIVITĂ PENTRU MOMENTUL PE CARE ÎL TRĂIEȘTI ACUM. Nu este iubire, ci identificare totală şi pierderea conştiinţei de sine.
lubirea, cea adevărată, nu depinde de alții, nu înseamnă să te îndrăgostești, nu înseamnă să te pierzi în celălalt, ci să te regăsești prin celălalt, acolo unde te simți și mai mult ca înainte... si aduce cu sine o durere profunda, "constientizarea sinelui si a propriei conditii", pana cand se elibereaza complet.
Dovada este ca, d**a cateva zile, poate cateva saptamani sau luni, iata obisnuitul ego care incepe sa apara: atasamentul care se naste din frica de a-l pierde pe cel, crezi tu, te face sa simti aceasta stare de bine numita iubire, cand in schimb este o pierdere de sine... Un fel de hipnoză.
Este doar o chestiune de timp și toate problemele tale nerezolvate vor reveni mai puternice decât înainte.
Frica de a pierde "presupusa" sursa a iubirii exterioare, te va determina sa te atasezi mai puternic ca inainte, incepand subtil sa manipulezi situatiile, lasand din ce in ce mai putina libertate persoanei iubite... pentru că tu crezi că ea sau el este SURSA a tot ceea ce simți.
Dar ego-ul este mereu acolo... E doar o chestiune de timp. Mândria, vanitatea și egocentrismul sunt mereu acolo gata să se manifeste imediat ce Făt-Frumos sau Zâna Bună încep să... nu-ţi mai acorde atenție ca înainte. Apoi începi să tremuri de genul: "Ce e, iubire?"
Valul de proiectie (pe cealalta/alta) incepe sa se retraga lent... cm "este" in natura fiecarei energii dinamice, si incepi sa te indoiesti, sa ai indoieli in privinta celuilalt/celeilalte.
Proiecțiile se retrag... Vechea minte revine. Revine la normal... pentru locul în care ești. Şi frica de a pierde persoana devine tot mai puternică...și apoi cauți modalități de a te apropia, ca să nu simţi această teamă.
Și ca o proiecție, toate acestea devin un fel de conexiune psihologică/emoțională/fizică.
Nimic de-a face cu dragostea...
lubirea are legătură cu Ființa ta interioară, nu depinde de celălalt, iubirea apare din Fiinţă.
Nevoia de iubire, atenție, apreciere și aprobare.. te fac să te îndrăgostești în schimb.
Ți-ai găsit mama sau tatăl în celălalt, iar pentru o vreme, poate chiar mult timp, ne simțim ca acasă, în siguranță, protejați și iubiți.
Ne-am întors în copilărie.
Doi adulţi-copii îndrăgostiți.
Doi adulți pur și simplu iubesc o iubire care vine din poziționarea lor în Fiinţă.
Nu sunt proiectate deloc.
Ei rămân într-o stare de iubire și conștiință de sine care nu depinde deloc de celălalt.
Aleg să se deschidă și să se înalţe din ce în ce mai mult DIZOLVÂND FIECARE FORMĂ DE PROIECȚIE.
Eliberarea reciprocă de toate așteptările și proiecțiile.
Dragostea le eliberează pe ambele.
Să te îndrăgostești, să fii un amestec de așteptări și proiecții ce apar de la adultul-copil necrescut și încărcat de răni nerezolvate, nu poate decât să înceapă bine, pentru că am găsit pe cineva care ne umple golurile sau care, momentan, ne face să uităm de ele, dar apoi se termină mereu într-o dramă.
Tot materialul nerezolvat și toată inconştienţa noastră...
Sunt mereu acolo și ne așteaptă, și cu prima ocazie...
DRAGOSTEA VINE DIN MIEZUL FIINȚEI NOASTRE ȘI NU DEPINDE DE NIMENI ALTCEVA, CÂT DE NOI ÎNȘINE.
Roberto Potocniak