Psiholog Logoped Horj Anca Sanda

09/10/2025

Între refuz, uitare și acceptare

Uneori, lupta dintre vocea critică și cea blândă se poartă tăcut, în interior.
O simți dimineața, când te privești în oglindă și primul gând e:
„Par obosită... n-am făcut destul.”
Sau seara, când tragi linie și vocea aceea șoptește:
„Puteai mai bine. Ai greșit din nou.”

Ne obișnuim cu vocea critică.
Crezi că te motivează, că te ține „pe linie”.
Dar, în timp, aduce oboseală, rușine și sentimentul că, oricât ai face, nu e destul.

Vocea blândă, în schimb, e cea care te-ar întreba:
„Cum te simți cu adevărat azi?”
„Ai nevoie de o pauză?”
Dar, de multe ori, nu mai are loc.
Pentru că am învățat să o numim „slăbiciune”.

În cabinet, aud des:
„Nu știu să fiu blând(ă) cu mine.”
„Dacă nu mă critic, n-o să mă mai mișc din loc.”
Și totuși, tocmai blândețea e cea care vindecă.
Ea te ajută să-ți ridici privirea, nu să te biciuiești mai tare.

Aici intervine munca psihologului — de a face loc între cele două voci, de a aduce echilibru, de a te ajuta să înveți cm arată auto-compasiunea reală, nu doar în teorie.

Între refuz, uitare și acceptare e locul unde blândețea își face din nou loc.
Dacă simți că vocea critică te conduce prea des, poate e timpul să vezi ce are de spus și cea blândă.
🧭 Psiholog Horj Anca Sanda
Spațiu de reflecție, nu de judecată.

30/09/2025

Invitație către voi, dragi urmăritori

Ca psiholog, cred profund în munca continuă cu sine – așa cm ar trebui să se întâmple indiferent de profesie. Alegerea drumului meu profesional mi-a arătat că autocunoașterea este un proces fără sfârșit, așa cm nici ziua nu încetează să răsară după cea mai lungă noapte.

În postarea anterioară vorbeam despre „întâlnirile cu sine” și îl aduceam în atenție pe Micul Prinț cu ale sale popasuri interioare. Drumul către tine însuți presupune conștientizare și asumare, dar și frică, obstacole, blocaje.

Pe drumul către mine, m-am folosit de artă și simboluri – acele „chei” care deschid porți ale inconștientului și aduc în conștient informații și revelații. Fiecare cheie cere pași, răbdare și discernământ pentru a ști ce uși poate deschide.

Imaginea de mai jos a pornit de la o simplă linie, a prins contur într-un cerc și apoi s-a transformat într-o formă.

Tu ce modalități folosești pentru a te conecta cu tine însuți / însăți?

26/09/2025

Întâlniri pe drumul către sine

În fiecare dintre noi trăiește un „Micul Prinț”.

El pornește într-o călătorie de descoperire – a lumii și a sinelui. Fiecare om, fiecare loc, fiecare situație devine o piesă dintr-un puzzle interior care se completează treptat.

Uneori, ochii văd doar imperfecțiuni. Dar „Micul Prinț” ne amintește: cu inima vei vedea lucrurile cu adevărat, nu cu ochii.

Pașii pe drumul către sine ne duc la oameni care pot fi sprijin sau provocare – vulpi sau șerpi, întâlniri care ne construiesc sau dărâmă ziduri, care ne încălzesc sau ne îngheață.

Toate vin cu un sens.
Fiecare poartă în sine comori necunoscute.

Tot ce contează e să pășești.

Să conștientizezi că, în anumite situații, e important să fii ghidat, așa cm vulpea, pe care eu o privesc ca pe un psiholog, deschide mintea și inima „Micului Prinț”.

Tu ce întâlniri ai avut pe drumul tău către tine?

Dacă simți că ai nevoie să fii ghidat pe acest drum, sunt aici pentru tine.

12/09/2025

Vinovăția este o emoție care coboară omul. Puterea de a ierta și de a se ierta se construiește în timp – prin asumare, prin maturitate și prin renunțarea la dorința de a demonstra ceva, ție sau altora.

Pe cărările vieții pășim adesea prin întunericul vinovăției. Dar pas cu pas putem alege drumul spre iubire. Iubirea și grija față de noi înșine.

Mai important decât să oferi iertarea altora este să ți-o oferi ție. Atunci lucrurile capătă o altă față.

Pe drumul iertării, tu unde te afli?

Mă iert eu de fiecare dată când greșesc? De aici pornește totul, că de terminat nu se termină niciodată. Procesul. Ne plimbăm de la una la alta ca o minge ce-și caută polaritatea. Știu, trebuia să-…

10/09/2025

Fereastra Johari – un instrument pentru autocunoaștere

Știați că fiecare dintre noi are „patru ferestre” prin care ne putem privi pe noi înșine?
Modelul „Fereastra Johari” ne ajută să înțelegem mai bine cm ne vedem noi și cm ne văd ceilalți.

Zona deschisă – Ce știu și eu și știu și ceilalți despre mine.
(De ex. îmi place să ajut oamenii, sunt punctual.)

Zona ascunsă – Ce știu eu despre mine, dar nu arăt celorlalți.
(De ex. îmi ascund emoțiile.)

Zona oarbă – Ce nu văd eu despre mine, dar văd ceilalți.
(De ex. poate vorbesc prea repede fără să realizez.)

Zona necunoscută – Ce nu știe nimeni (nici eu, nici ceilalți); lucruri de descoperit.

Conștientizarea acestor patru zone ne ajută:
✔️ să comunicăm mai bine
✔️ să construim relații sănătoase
✔️ să ne descoperim punctele forte și zonele de creștere

Este un exercițiu util pentru adulți, dar poate fi adaptat și pentru copii, pentru a-i ajuta să-și înțeleagă emoțiile și comportamentele.

În cabinetul meu folosesc instrumente de autocunoaștere atât pentru copii, cât și pentru adulți, pentru a sprijini dezvoltarea personală și relațională.

21/08/2025

Cum se formează vocabularul copilului?

Vocabularul reprezintă totalitatea cuvintelor care aparțin unei limbi, din momentul formării acesteia și până în prezent. La nivel individual, vocabularul înseamnă ansamblul cuvintelor pe care o persoană le dobândește de-a lungul vieții.

Distingem între două tipuri de vocabular:

- Vocabularul activ, format din cuvintele folosite frecvent în comunicarea curentă;

- Vocabularul pasiv, alcătuit din cuvintele pe care o persoană le cunoaște, dar nu le utilizează în mod obișnuit.

Construcția vocabularului este un proces treptat, care începe din copilărie, prin explorare și interacțiune cu lumea. Copilul învață prin observare, ascultare și acțiune. Rolul părinților este esențial: fiecare experiență de zi cu zi poate deveni o oportunitate de învățare. De exemplu, atunci când avem nevoie de un obiect, putem să îl denumim clar: „Am nevoie de un pahar ca să beau apă. Hai să luăm paharul.”

În construirea vocabularului se pornește, de regulă, de la elementele cele mai apropiate copilului – familia (mama, tata, bunicul, bunica, sora, fratele), apoi se extinde treptat către obiectele și ființele din mediul înconjurător: fructe, legume, obiecte din casă, articole de îmbrăcăminte, animale etc. Astfel, copilul descoperă lumea prin cuvinte și își dezvoltă treptat atât vocabularul activ, cât și cel pasiv.

Pentru a sprijini acest proces, putem folosi și jocuri educative. Eu am pregătit două fișe cu „supă de cuvinte” în care copilul caută: fructe 🍎🍊🍌 respectiv obiecte din casă 🪑🍽️📚.

Aceste activități nu doar că fixează cuvintele, dar îi și motivează pe copii să descopere lumea prin limbaj. Fișele sunt potrivite pentru copiii care știu deja literele, însă pot fi ușor adaptate celor mai mici: prin culori (în cazul fructelor) sau prin indicii simple (în cazul obiectelor din casă).

Soluție fișe: Fișa 1. afine,banană, căpșună, cireșe, kiwi, măr,nectarină, pară, piersică, portocală, prună, struguri, zmeură.
Fișa nr.2 aragaz,boxă,canapea,dulap,fotoliu,frigider,masă,oglindă, scaun,tablou, televizor, vază

15/08/2025

Cum îți recunoști emoțiile înainte ca ele să te copleșească?

Emoțiile reprezintă răspunsuri complexe ale organismului la modul în care interpretăm o situație sau o experiență.

Ele implică simultan componente fiziologice (modificări în corp), cognitive (gânduri, interpretări) și comportamentale (acțiuni sau tendințe de acțiune).

Deși sunt adesea percepute ca „pozitive” sau „negative”, toate emoțiile au un rol adaptativ. Ele ne semnalează nevoi, ne ajută să luăm decizii și să reacționăm la mediu.

Exemple de emoții și manifestările lor:

Bucuria – asociată cu sentimentul de siguranță și împlinire; fiziologic, se observă relaxarea mușchilor, creșterea energiei și tendința de a socializa.

Tristețea – apare frecvent în urma unei pierderi; corpul prezintă tonus scăzut, respirație lentă, retragere din interacțiuni.

Frica – răspuns adaptativ la perceperea unui pericol; activează sistemul nervos simpatic, crește ritmul cardiac, tensionează mușchii.

Furia – declanșată adesea de percepția unei nedreptăți sau a unei amenințări la adresa integrității personale; crește tensiunea arterială, accelerează respirația, intensifică tonusul muscular.

Dezgustul – răspuns de respingere față de stimuli considerați nocivi sau nepotriviți; determină încrețirea feței, senzație de greață și evitarea sursei.

Recunoașterea reacțiilor fiziologice este primul pas în gestionarea sănătoasă a emoțiilor.

Practicarea autoobservării zilnice poate îmbunătăți autocontrolul și reziliența emoțională.

Tu ce emoție ai recunoscut azi în tine?

07/08/2025

Corpul între rușine și admirație

Corpul oferă o multitudine de posibilități de a explora lumea în care trăim.
Dar ce te faci când el e supus unor standarde – scrise sau nescrise – care îl înrobesc?
Care îl împing până la limita în care ajunge să trăiască doar pentru a satisface priviri, așteptări, comparații?

Și mai dureros: ce faci când, neștiind cm să faci față acestor presiuni, te angajezi în comportamente alimentare nesănătoase?
Când trăiești într-o dietă continuă, într-o nemulțumire permanentă față de propriul corp, pe care ajungi să-l învinuiești pentru lipsa ta de stare de bine?

Din păcate, genul feminin este supus frecvent acestui tip de ciur social și cultural.
Compară, se compară, e comparat.
Frustrarea crește, iar neiubirea devine un mod de viață.

Corpul nu e un instrument pe care pot să-l modelez după cm îmi imaginez.
El mă conține.

Până nu există o dorință sinceră de a-l cunoaște, de a-i înțelege nevoile, de a-i oferi hrană, somn, mișcare, grijă, nu pot avea pretenția ca el să mă susțină în obiectivul meu.
Pentru că da, uneori obiectivul meu e ambalat frumos, dar ascunde un egoism:
„Eu am un scop. Tu, corpule, trebuie să te conformezi. Nu mă interesează ce simți, doar să arăți cm vreau eu.”

Și dacă, pe drum, te carențezi? E treaba ta.
Adevărul e că, de multe ori, nu ne pasă.
Ne purtăm cu corpul în funcție de cm ne simțim emoțional:
– Îl încarc.
– Îl privez.
– Îl pedepsesc.
Fără să mă gândesc că toate aceste excese sau lipsuri ajung, într-un final, să doară. Și când corpul suferă, suferința cuprinde tot ceea ce sunt.

E adevărat că oamenii spun lucruri lipsite de empatie.
„Vai, te-ai îngrășat!”
„Du-te la sală!”
Și uite cm afirmația devine bici, iar biciul cade peste corp.
Pentru că, după ce aud asta, trebuie să găsesc un vinovat.
Și cm cel mai la îndemână este corpul meu, îl pedepsesc. Îl urăsc. Îl reduc la formă.

Uit că eu și corpul meu suntem parteneri de drum. Nu dușmani.

Așa se naște un ciclu neîntrerupt de neiubire. De lipsă de grijă.

Rușinea de corp nu ține doar de estetic. Ține de identitate.

Ne rușinăm că avem forme.
Că îmbătrânim.
Că avem vergeturi, celulită, kilograme în plus sau în minus.

Și mai e ceva important:
confundăm des nevoia corpului cu nevoia emoțională.
Mintea cere alinare și noi o dăm trupului.
Îi dăm gusturi, mâncare, plăceri de moment – care nu sunt pentru el, ci pentru ceva de care, poate, nu suntem conștienți.
Îl îndopăm cu ceva ce nu-i face bine, pentru că emoționalul cere.
Dar ce-ar fi dacă am sta puțin cu noi și am întreba:
– Ce simt cu adevărat acum?
– E foame? Sau e teamă? Dor? Singurătate?

Abia atunci când învățăm să fim prezenți în corp, să fim blânzi cu ce suntem, să-l ascultăm…abia atunci se oprește lupta.

Blândețea apare atunci când nu mai lași ochi străini să-ți spună cine ești,
ci când te privești în oglindă și alegi să fii acolo pentru tine.

Cu iubire. Cu timp. Cu răbdare.

🤍 Iubește-ți corpul. Și el te va iubi pe tine.

31/07/2025

Rușinea – între stigmat și adevăr

Rușinea este o emoție care pendulează între ceva mare și rău. Dar ce este de fapt?

Ce este rușinea?
O emoție complexă, adesea greșit înțeleasă. Nu e întotdeauna dramatică, dar are o influență profundă asupra noastră.

Cum se simte?
Evităm privirea, simțim o confuzie mentală scurtă, ne dorim să dispărem. Corpul reacționează: fața, gâtul, pieptul se înroșesc.

Ce face rușinea?
– Sabotează starea de bine.
– Este folosită adesea de părinți abuzivi pentru a controla copiii.
– Poate lăsa urme adânci în identitatea noastră.

familia de emoții din gama rușinii include:
– stânjeneală
– vinovăție
– jenă

Prejudecăți despre rușine:

1️. "Rușinea e rea."
Mulți evită cuvântul. Dar rușinea e o experiență universală, parte din viața noastră de zi cu zi.

2️. "Rușinea e inamicul."
Societatea impune idealuri imposibile, mai ales femeilor, prin reclame și roluri prestabilite. E un teren fertil pentru rușine.

3️. "Rușinea e opusul stimei de sine."
Apariția rușinii în jurul vârstei de 2 ani joacă un rol esențial în dezvoltarea unei stime de sine autentice. Ele nu se exclud — se influențează reciproc.

4️. "Stima de sine este 100% despre sine."
Nu. Ea depinde mult de relațiile cu ceilalți. În special, de cele care aduc bucurie reciprocă. Nu este o experiență separată, fără legătură cu lumea exterioară.

29/07/2025

Atenția – cheia învățării și a dezvoltării armonioase

Atenția este prima dimensiune psihică invocată pentru a justifica succesul/insuccesul și vizează capacitatea copilului de a se concentra, de a selecta informații relevante și de a susține efortul mental. Fără ea, învățarea devine dificilă, comunicarea e fragmentată, iar jocul – superficial.

Copiii care își pot concentra atenția reușesc mai ușor să urmeze instrucțiuni, să înțeleagă ce li se spune și să-și ducă sarcinile la bun sfârșit. Totodată, atenția este strâns legată de dezvoltarea limbajului, a memoriei și a gândirii logice.

În practica logopedică și psihologică, antrenarea atenției este adesea un prim pas în intervenție, mai ales în cazul copiilor cu întârzieri în dezvoltare sau dificultăți de învățare.

Pentru a sprijini dezvoltarea acestei abilități, am pregătit trei fișe de lucru, menite să stimuleze atenția vizuală, concentrarea și logica:
🧩Labirint – copilul găsește drumul corect către ieșire. Antrenează atenția vizuală și perseverența în rezolvarea unei sarcini;
🧩Potrivirea jumătăților de imagini – exersează atenția la detalii și discriminarea vizuală.
🧩Identificarea culorii următoare într-un șir logic – copilul observă modelul și anticipează corect următoarea culoare. Dezvoltă atenția susținută și capacitatea de anticipare;

Fișele pot fi utilizate atât acasă, cât și în cabinet, individual sau în cadrul unor activități de grup. Recomand un mediu fără distrageri și feedback pozitiv constant pentru menținerea motivației.

Le puteți descărca din postare și adapta în funcție de nivelul de dezvoltare al copilului.

Pentru întrebări legate de intervenție sau recomandări personalizate, sunt aici să vă sprijin.

22/07/2025

Cum să comunici cu adolescentul tău – tu, ca părinte

Comunicarea cu fiul sau fiica ta aflat(ă) în perioada adolescenței poate părea, uneori, imposibilă sau de neînțeles. Tocmai această etapă vine adesea cu dorința puternică de afirmare a propriei identități și a independenței.

Așa cm ai făcut și până acum, continuă să cultivi responsabilitatea pentru propriile decizii. Fii prezent. Ascultă-l cu adevărat atunci când vine spre tine, chiar dacă uneori pare să o facă rar sau indirect. Respectă-i alegerile și deciziile, chiar dacă nu le înțelegi pe moment.

Încurajează-l să facă față provocărilor și amintește-i constant de punctele sale forte. Oferă-i sprijin, nu doar soluții. Discută deschis, cu calm, și respectă-i nevoia de intimitate și spațiu personal.

Acceptă faptul că adolescentul tău crește, se transformă, și are nevoie de autonomie. Aceasta se dezvoltă treptat, pas cu pas. Independența nu apare peste noapte și, cu atât mai puțin, atunci când copilul este hiperprotejat, criticat frecvent sau lipsit de responsabilități.

Adolescenții nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți care aleg să fie acolo, constant și sincer.

Tu cm reușești să păstrezi legătura cu adolescentul tău?

01/07/2025

Gând – Emoție – Comportament: o relație vitală

Mintea noastră e ca un cazan în care fierb gânduri proprii, gânduri preluate de la ceilalți, emoții, conflicte vechi și amintiri. Totul se amestecă acolo. Mintea caută sens, caută control – încearcă să înțeleagă ce i se întâmplă.

Emoțiile sunt clocotul care apare în acest „cazan”.
Iar comportamentul? Este doar rezultatul vizibil – ceea ce se varsă din el: o reacție impulsivă, un gest, o decizie luată în grabă... sau, dimpotrivă, tăcerea apăsătoare.

De cele mai multe ori, ne concentrăm pe comportament – pentru că este ceea ce vedem. Dar el nu este „motorul” – ci doar mișcarea.

🔍 Dacă vrem să înțelegem de ce reacționăm cm o facem, trebuie să ne întoarcem la Gând.

O minte agitată, plină de „zumzet” continuu, nu poate trăi cu adevărat prezentul.
O minte liniștită recunoaște gândurile, le înțelege și le dă sens. Ea știe să aleagă, să se bucure, să trăiască conștient.

📌 Exercițiul zilnic de autocunoaștere și atenție la propriile gânduri este un pas esențial către echilibru interior.

Tu cm îți liniștești mintea?