Echilibru pentru Suflet

12/01/2026

Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. A fost o experiență care chiar a contat! 🫶🏻

💬 Testimonial din grupurile de intervizare

👋 Vrem să v-o prezentăm pe Tania Dihel, psiholog clinician și psihoterapeut, participantă în unul dintre grupurile noastre de intervizare online.

Tania lucrează în cadrul propriului cabinet de psihologie și oferă psihoterapie pentru adulți, în Oradea și online.
Mai multe informații despre ea și abordarea sa găsiți aici:
🌐 www.echilibrupentrusuflet.ro și
https://m.facebook.com/EchilibruPentruSuflet/?locale=ro_RO

✨ Cum a fost experiența de intervizare pentru ea?

„Am avut o experiență foarte plăcută și utilă în cadrul acestei intervizări. Pentru mine e important să fiu în contact cu alți psihoterapeuți, cu care să pot lega relații bazate pe valori comune și principii profesionale similare, de aceea mă bucur că am putut face parte din acest grup.

Împreună cu colegii mei am reușit să creăm un spațiu sigur, în care să reflectăm în ritmul nostru și să ne ghidăm intervențiile psihoterapeutice într-un mod mai eficient. Am putut explora diverse abordări, idei concrete și tehnici utile în practică.

Psihoterapia poate fi o profesie solitară, iar acest grup de intervizare mi-a adus mult sprijin – atât profesional, cât și personal. Aș recomanda experiența oricărui psihoterapeut care își dorește să crească, atât ca profesionist, cât și ca om.”

🌱 Mulțumim, Tania, pentru prezență, implicare și deschiderea de a împărtăși această experiență.
Ne bucurăm că ai fost parte din grup 🤍

02/01/2026

Știu că se pune mult accent pe găsirea motivației și menținerea ei. Însă… Motivația e instabilă și rareori funcționează de una singură pe termen lung. Sunt alte aspecte, poate mai puțin cunoscute, dar mai importante: angajamentul față de ce contează pentru tine, respectiv capacitatea de a continua chiar și când nu ai chef (disciplina). Schimbarea nu apare în zilele în care suntem motivați, ci în cele în care alegem să mergem mai departe chiar și fără entuziasm, dar cu sens. Chiar și când motivația lipsește, chiar și când frica e prezentă, iar rezultatele nu se văd încă…

Eu chiar încurajez oamenii să fie mai atenți la disciplina pe care o au (dincolo de motivație). Nu înseamnă să ne forțăm sau să devenim rigizi, ci să continuăm să facem pași mici și repetabili chiar și atunci când nu avem chef, fără să ne pedepsim pentru asta.

Așadar… Nu aștepta să te simți motivat ca să începi, căci motivația poate veni pe drum. ✨

La mulți ani, cu suflet ușor în 2026! 🤗

30/12/2025

După cm unii dintre voi poate ați observat deja, anul acesta am decis să expun mai mult latura mea personală: să vedeți mai bine cine e OMUL din spatele specialistului. Nu-mi vine așa ușor 🤭 dar îmi doresc să închei acest an în aceeași notă, împărtășind cu voi câteva reflecții personale. ✨

Pentru mine, cuvântul care descrie cel mai bine acest an a fost OAMENI.

Am cunoscut mulți OAMENI frumoși, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Am cunoscut colegi psihoterapeuți cu care am întemeiat legături puternice, bazate pe valori comune și principii profesionale similare. Printre aceștia se numără și câțiva psihoterapeuți pe care i-am cunoscut doar online (deocamdată), cu care am împărtășit idei și experiențe, iar aceste conexiuni (chiar dacă la distanță) s-au dovedit la fel de puternice. 😊 De asemenea, mă gândesc aici și la OAMENII pe care i-am întâlnit la cabinet de la începutul acestui an… care nu mai sunt chiar aceiași pe care îi întâlnesc acum la final de an. Fiecare ședință a noastră a contribuit la o schimbare în felul în care își construiesc viața.

Parcă anul acesta am conștientizat cât de mult în viața asta ține de OAMENI: educația se face prin OAMENI, sănătatea de care avem parte se face prin OAMENI, iubirea se face prin OAMENI. Tot ce se clădește cu adevărat are rădăcini în OAMENI și în legăturile pe care alegem să le cultivăm și să le transformăm în energie care hrănește viața noastră, zi de zi, în toate nuanțele ei.

E important să avem noroc cu oamenii pe care îi întâlnim… Și, în același timp, să nu uităm că o parte din acest noroc ni-l și construim singuri, prin curajul de a ne deschide, de a arăta CINE SUNTEM cu adevărat și de a investi timp și atenție în legături care merită să crească. 💛

Toate, pentru mine, sunt foarte importante.

Tania 💌

29/12/2025

Frica poate fi un indicator că ne îndreptăm spre ceva important pentru noi. 🩵

Nu trebuie să scăpăm de frică, de îndoială sau de nesiguranță înainte de a acționa într-o anumită direcție (potrivită pentru noi). E suficient să facem loc acestor experiențe interioare și să ne mobilizăm în viața noastră ghidați de valorile noastre. Nu ajută să evităm disconfortul la nesfârșit...

„Faceți noi greșeli” - adică haideți să fim mai flexibili și deschiși spre învățarea din experiență. Nu este o problemă să greșim, ci că ne blocăm încercând să nu mai simțim emoții negative.

Ca mesaj de final de an, vă propun să vă antrenați curajul în mod repetat (în fiecare zi, dacă trebuie) și să-i permiteți fricii să stea lângă voi (nu să vă luptați cu ea ca să o reduceți la tăcere). 🤗✨

#2026

28/12/2025

✨ Întrebări de reflectare DESPRE SINE
Care sunt cele trei lucruri pe care le-am învățat despre mine în acest an?
Care a fost cea mai mare provocare pe care am depășit-o și ce am învățat din ea?
Unde am fost mai curajos decât aș fi prezis?

✨ PRIVIND ÎNAINTE
Ce vreau să păstrez din acest an și ce vreau să las în urmă?
Care este starea interioară pe care vreau să o cultiv (nu doar obiectivele mele)?
Ce mic pas, realist, pot face pentru mine la începutul anului viitor?

Noul An poate fi fie frână, fie motor, în funcție de cm îl folosim:

✋ frână atunci când ne încărcăm cu reguli rigide, cu multe „trebuie” care ne îndepărtează de ceea ce contează pentru noi

🏍️ Sau motor atunci când ne cunoaștem (măcar cât de cât) valorile și facem pentru pași mici, asumați înspre ceea ce contează pentru noi (pași făcuți chiar și în disconfort)

Va doresc un 2026 în care să fiți mai flexibili și ancorați în ceea va oferă sens! 💛

#2026

23/12/2025

Sunt destui oameni pentru care această perioadă nu arată deloc ca în poze…

Câți sunt cei care au pierdut pe cineva drag și pentru care Crăciunul nu mai e la fel?
Câți au trecut printr-un divorț sau o separare și simt că toate ritualurile de altădată vin acum ca o amintire a ceea ce nu mai este?
Câți duc lupte (boală, infertilitate sau alte pierderi tăcute) despre care nu se vorbește la masa de Crăciun?
Câți se simt atât de apăsați de alte dificultăți (probleme financiare, instabilitatea locului de muncă, conflicte, anxietate, depresie, singurătate) încât, pur și simplu, nu mai au energie să „treacă” prin aceste sărbători?
Câți se întorc „acasă” și retrăiesc tensiuni de familie, critici, comparații, întrebări intruzive?

Pentru unii, această perioadă poate aduce la suprafață multă durere: dorul de cineva care nu mai e, sentimentul că nu aparții nicăieri, comparația (constantă) cu ceilalți care par fericiți, vinovăția că nu simți ce „ar trebui” să simți, anxietatea care se amplifică… Poate că nu e nevoie să luăm de-a gata povestea Sărbătorilor, să ne forțăm să fim veseli sau recunoscători doar pentru că așa ni se spune, ci să ne permitem să ne întrebăm sincer: Ce port în sufletul meu în aceste zile? 💡 Și dacă răspunsul nu e unul „pozitiv”, poate că primul pas nu e să-l corectăm, ci doar să-l recunoaștem. Deschiderea si curiozitatea sunt întotdeauna o idee bună (eu așa le zic clienților mei la cabinet). 💛

Articolul l-am scris în mod practic, cu câteva strategii concrete, realiste, pentru anxietatea și deprimarea care se activează de sărbători. Sunt lucruri care pot fi puse în aplicare fără presiunea de a „face totul perfect”, ci mai degrabă cu grijă față de SINE. 🎯

Link în primul comentariu. 💻

21/12/2025

Știți care e răspunsul preferat al psihologilor? Depinde. 🤭

Bucuria sărbătorilor de iarnă depinde de cm reușesc ele să răspundă nevoilor noastre: conexiune, sentimentul de apartenență, ritualurile care dau sens și momentele în care ne permitem să fim prezenți. Însă „bucuria” de multe ori e transformată în ceva rigid, care îi face pe mulți să creadă că „nu sunt ok” dacă nu sunt fericiți, deși psihologia ne arată că emoțiile sunt foarte diverse, fluctuante și influențate de istoria personală, de pierderi, oboseală sau context.

Noi reușim să ne bucurăm cu adevărat de sărbători atunci când ne permitem să trăim aceste zile cu suficientă blândețe, sens și relații care ne fac bine, chiar și atunci când bucuria coexistă cu tristețea, cu dorul sau cu îngrijorarea.

Am pregătit și niște strategii din Psihologia Pozitivă pentru a ne bucura cât mai mult de această perioadă a anului. Le găsiți în articolul de mai jos. 😊🎄

Adesea uităm care este scopul principal al sărbătorilor de iarnă, și anume, acela de a sărbători: nu prin cadouri scumpe și bunuri materiale, ci prin prezență și conexiune interumană. Este un bun prilej pentru a pune accent pe relații, mai degrabă decât pe aspecte materiale (și stră...

12/12/2025

Să știți că pe mine încă mă uimește cum, din lucruri aparent banale (o pauză de 10 secunde înainte de a răspunde, niște gânduri scrise pe o foaie sau pe telefon) se pot schimba, încet-încet, tipare de gândire - simțire - comportament. Vezi cum, în timp, reacționezi altfel: nu te mai aprinzi la fel de repede, poți să rămâi în contact cu tine chiar și atunci când treci prin momente mai tulburi.

Săptămânal aud: „Nu știu cum, dar parcă în ultima vreme nu m-am mai pierdut așa ușor…” Însă eu știu cm și le și spun: prin munca făcută pas cu pas, repetitivă (uneori plictisitoare), care în aparență nu pare mare lucru, dar transformă lucrurile din interior.

De asta eu obișnuiesc să le setez niște așteptări realiste clienților, încă de la prima ședință. Le spun că vom începe treptat, pas cu pas, că este nevoie de răbdare până reorganizăm lucrurile pe interior. Oricât ne-am dori, nu putem grăbi procesul terapeutic. E nevoie de timp ca mintea (și corpul) să aibă un nou mod de a reacționa. Dacă lucrurile în terapie s-ar întâmpla prea repede, dintr-o dată, ar fi… copleșitor. 😵‍💫 (De aceea „metodele revoluționare” din psihologie nu sunt recomandate - și, de fapt, nu există cu adevărat.)

De asemenea, în practica mea nu lucrez cu tehnici complicate. Mă bazez pe dezvoltarea unor abilități simple și ancorate în realitate: curiozitate, întrebări care invită la deschidere (nu care încurcă) și exerciții pe care omul le poate aplica în viața lui de zi cu zi. Pe el asta îl interesează: să vadă schimbări în viața lui de zi cu zi și să reafirme controlul în viața sa. Eu chiar cred că schimbarea vine din lucruri mici, repetate și nu din metode „spectaculoase”.

Deci, da, terapia uneori e mai „meh”. Însă doar în „banalitățile acestea” putem construi libertatea interioară. 🥰

09/12/2025

În această perioadă a sărbătorilor, îmi doresc să aduc mai aproape de voi câteva articole pe care le-am scris acum câțiva ani, relevante pentru sezonul în care ne aflăm. Și, poate, să vă inspire să trăiți altfel de aceste Sărbători de Iarnă. ✨🎄

Astfel că, pentru început aș vrea să discutăm despre alegerea cadourilor. Ce spune psihologia despre asta? Cred că știți deja că experiențele împărtășite cu ceilalți contează mai mult decât obiectele primite în dar. De ce? Pentru că experiențele aduc conectare emoțională, generează mai multe emoții pozitive și amintiri împreună. Un cadou se poate uita (sau strica), dar o amintire rămâne și se poate reactiva emoțional la nesfârșit.

La urma urmei, cadourile nu trebuie să ne amintească despre cât costă, ci despre cât DIN NOI se vede în ele.
De Sărbători, merită să oferim ceva ce nu se poate împacheta: prezență, timp, emoție, afecțiune.

Nu în ultimul rând, cel mai potrivit cadou e cel ce servește unei nevoi reale. 💛

Că tot e vremea sărbătorilor și cadourilor, iar adesea suntem în pană de idei sau suntem grăbiți, v-am pregătit câteva sugestii de cadouri mai „psihologice".

06/12/2025

Îmbrățișările, pupicii, atenția și afecțiunea nu sunt răsfăț pentru că ele nu creează dependență, ci siguranță emoțională și încredere în lume. Un copil devine mai puternic pentru că se simte văzut, ascultat și important. Iubirea îl învață pe copil că este valoros. Afecțiunea îl ajută să se regleze emoțional (îl liniștește). Iar atașamentul sănătos formează autonomia copilului. 💛

Și atunci ce e răsfățul?
O iubire fără structură, fără limite și fără toleranță la frustrare fragilizează copilul (iar mai târziu, adultul).

Răsfățul apare când:
- copilul NU mai aude „nu”
- dorințele lui devin ordine
- părintele se simte vinovat când pune limite
- copilul nu tolerează așteptarea, refuzul, pierderea
- adulții îi reduc orice disconfort

Cu alte cuvinte, copilul este protejat nu doar de pericole, ci și de realitate.
Care este problema?
Viața NU va face același lucru. 😵‍💫

Psihologia dezvoltării ne spune că un copil are nevoie de limite la fel de mult cm are de afecțiune. De ce? Pentru că iubirea fără limite creează copii nesiguri, nu copii fericiți (așa cum, poate, am avea tendința să credem).

Psihoterapeutul D. W. Winnicott în cărțile sale explică foarte frumos despre ~ frustrare optimă ~, adică acele frustrări mici și suportabile, care îl învață pe copil că nu primește totul imediat, că viața nu e mereu convenabilă și că emoțiile neplăcute sunt o parte inevitabilă a vieții.

Dar de ce au părinții tendința să răsfețe?
Pentru că vor să fie iubiți, poate se tem să nu fie „părinți răi”, poate au răni emoționale nerezolvate, confundă autoritatea cu abuzul sau, pur și simplu iubesc, dar nu știu cm să „structureze” iubirea.

Iubirea adevărată nu presupune să nu suferi niciodată, ci să înveți că poți suporta ce doare și, în același timp, să știi că ești iubit. Asta e valabil și pentru noi, ca adulți.

Așadar, nu te întreba „Cum îl fac fericit acum?”, ci întreabă-te „Ce adult vreau să cresc?” 🪴

📚Vă recomand:
D. W. Winnicott - „Copilul, familia și lumea exterioară”
Alfie Kohn - „Parenting necondiționat”

01/12/2025

Sunt oameni care, prin natura lor, sunt (mai) suspicioși, geloși, lipsiți de încredere atât în propria persoană, cât și față de partener sau față de oamenii din jur. Cauzele pot fi multe, inlcusiv o mare rană de abandon. Motivul de gelozie nu e dat de partenerul de cuplu, ci, de multe ori, sunt experiențe dureroase din copilărie și adolescență (pe care părinții nu au știut să le gestioneze corespunzător).

Gelozia patologică (care nu este fondată pe realitate), din păcate nu poate fi tratată decât dacă cel care suferă cere ajutor, iar asta se întâmplă foarte rar. Se poate ajunge ca, în relație, partenerul „acuzat” să își consume tot timpul și energia pentru a-l asigura pe celălalt, pentru a nu-l provoca, pentru a-l mulțumi, ceea ce nu se întâmplă niciodată.

O gelozie excesivă poate duce, în timp, la violență verbală și fizică. Persoana care are în permanență sentimentul de gelozie, în loc să construiască o relație, face prizonier din persoana cu care este în cuplu. Oamenii care simt și realizează că au aceste probleme de gelozie au nevoie de un proces psihoterapeutic care să îi poată ajuta să gestioneze (spre binele lor și al cuplului) aceste excese de gelozie.

Gelozia patologică poate fi tratată cu succes, dar e un proces lent și dificil. Mulți ajung în terapie abia când relațiile lor sunt deja tensionate sau când comportamentele lor au ajuns la limită, ceea ce face schimbarea și mai grea. Realist vorbind, unii abandonează pe parcurs pentru că se confruntă cu multe frustrări sau pentru că nu sunt (încă) pregătiți să își asume pe deplin responsabilitatea emoțională. Pentru cei care rămân consecvenți, terapia le oferă șansa de a construi relații mai sigure, de a-și gestiona trăirile și de a-și recăpăta libertatea emoțională. 💛

28/11/2025

Noi, ca psihoterapeuți, învățăm ani de zile cm să NU dăm sfaturi.

Așa cm un chirurg învață ani de zile ce să taie și, mai ales, ce să NU taie, noi, ca psihoterapeuți, învățăm ani de zile când să vorbim și când să tăcem, când să oferim mai mult spațiu sau când să venim cu întrebări de reflectare.

Știu că termenul de „consiliere” vine de la „conseil” din lb. franceză, dar nu înseamnă a oferi sfaturi, ci a fi alături de cineva în procesul în care își descoperă busola interioară și propria voce. Învățăm, în schimb, cm să ghidăm persoana, cu deschidere, curiozitate și răbdare, să își descopere propriile răspunsuri, din interiorul său.

Consilierea nu presupune că eu, în rol de psiholog „îți spun ce e bine pentru tine”, ci „te ajut să descoperi ce are sens pentru tine”. De fapt, nimeni nu știe ce e mai bine pentru altul, asta e o iluzie. Nimeni nu poate ști ce e potrivit pentru altcineva în lipsa trăirii lui interioare. Și chiar și dacă ar ști, asta nu-i dă dreptul să împingă sau să forțeze o decizie. De ce? Pentru că nu știi dacă celălalt are suficiente resurse interioare pentru a lua acea decizie, dacă și-o dorește cu adevărat, dacă și-o asumă până la capăt… Mai ales dacă vorbim despre decizii majore de viață (ex. divorț).

De fapt, în terapie nu găsim soluții, ci le construim pas cu pas, astfel încât oamenii să ajungă să trăiască mai împăcați cu propriile alegeri. Psihologul nu impune un drum, ci face lumină asupra terenului. Clientul, mai apoi, decide, în libertatea sa, ce dorește să facă (și ce-și asumă).

Spun asta pentru că am impresia că multă lume crede că poate face o consiliere psihologică sau că a face asta este ceva „instinctiv”. Parcă e minimalizat rolul real al psihologului care pentru asta s-a pregătit ani de zile… Când toată lumea „face consiliere”, cu greu se mai vede diferența dintre o conversație bine intenționată și un proces terapeutic, făcut pe bune.

Noi, ca psihoterapeuți, nu ne dăm cu părerea despre poveștile oamenilor. Asta poate face oricine. Noi știm CE să ascultăm, CUM să ascultăm și mai ales ce NU e potrivit să spunem.

În spatele unei ședințe reușite stau ani de formare, multe ore de practică, supervizare, intervizare, studiu, etică. Ca psihoterapeuți, ne dezvoltăm capacitatea de a recunoaște mecanismele de apărare, distorsiunile cognitive, dinamica interioară a clientului (și a relațiilor sale), nu doar povestea pe care ne-o spune.

Un psihoterapeut nu e doar „un om empatic cu diplomă” sau „talentul de a spune vorbe frumoase”, e muuult mai mult decât atât.