16/06/2023
Mi-a placut mult acest articol!
Si-mi doresc sa il impartasesc cu voi! :)
Si are legatura si cu depresia...
Sper sa va fie de folos.
Ganditi-va daca suferiti de prea mult timp....oare n-ar putea sa fie ceva ce vine din trecut?
D**a masa placuta va doresc!
Bună seara!
Scriu despre dezamăgire fiindcă îmi doresc mult să nu mai rămânem blocați în ea. Să nu se mai dărâme universul nostru când cineva ne dezamăgește. O să o iau pe puncte.
1. Când apare dezamăgirea?
Apare când avem încredere în cineva și, având această încredere, ne permitem să venim în contact cu nevoile de relație cu acel cineva (copil, părinte, prieten, partener, câțel etc). Dacă avem o nevoie în relația cu cineva, ne așteptăm să ne-o îndeplinească. Ceea ce e just. Așadar, încrederea duce la simțitul nevoilor, ceea ce naște așteptări. Iar dezamăgirea apare când așteptările nu sunt îndeplinite. Și atunci unii dintre noi înnebunim și zicem
- "De ce am avut încredere, de ce sunt fraier"?
- "Uite ce pâțești când ai încredere în cineva!"
2. Unii dintre noi zic cu năduf și durere:
- "Cel mai bine în viață e să nu ai așteptări!"
- "Vezi, nu e bine să depinzi, eu o să îmi cresc un copil independent."
- "Mie nu îmi place să depind! Așa, nu o să fii niciodată dezamăgit!"
3. A adopta convingerile de la punctul 2) înseamnă a evita relațiile profunde.
4. Care e binele pentru oameni legat de ciclul așteptări - încredere - dezamăgire?
Construcția noastră genetică este aceea de a fi în relație cu alți oameni, de a avea nevoi de la acei oameni și deci, de a avea așteptări de la ei.
Este firesc să simțim dezamăgire când cineva pe care ne bazăm ne trădează încrederea. Important e să știm că un om mare simte o dezamăgire mică, iar un copil simte o dezamăgire mare. De aceea, când simțim o dezamăgire care nu se mai termină, e bine să știm că ea vine din partea noastră de copil. Un copil din noi a fost dezamăgit când era mic de persoanele de atașament, iar acum acea dezamăgire netrăită, neplânsă, revine în relația cu persoana din prezent.
Ce avem nevoie să dezvoltăm este așteptarea că fiecare persoană ne va dezamăgi, mai mult sau mai puțin. Adică ne va înșela niște așteptări. Adică nu ne va îndeplini niște nevoi.
Fiindcă așa suntem noi, oamenii. Dezamăgim.
(Mai e un punct important, pe care îl scriu aici, în paranteză. Dacă văd că am în jurul meu persoane că mai degrabă mă dezamăgesc decât ne e bine împreună, atunci trebuie să căutăm persoane care nu ne dezamăgesc așa de tare.)
Deci, când intru în relație cu cineva, la început am nevoie să îmi asum un risc. Iar acest risc este în funcție de cine sunt eu în acel moment. Este în funcție de ce îmi doresc eu de la o relație, de cm văd eu relație. O văd profundă? O văd mai de suprafață? În funcție de asta, eu investesc în ea încredere și alte resurse. Sigur, încrederea crește pe măsură ce crește și relația. Dar e nevoie să îmi asum niște risc.
Ne ajută să nu ne încredem orbește în cineva, ca și cm ne punem viața în mâinile lor. Asta fac copiii cu părinții lor. Noi, intrăm într-o relație asumându-ne un risc și cu încredere în acea persoană, fiindcă noi așa vrem să arate o relație - bazată pe încredere!
Încrederea e nevoie să o avem în principal în noi: iar în cazul în care acea persoană ne trădează sentimentele, noi știm că avem resurse în noi și că ne vom descurca. Asta e încrederea cea mai valoroasă! 😍
