28/05/2021
Spitalul Orășenesc Oravița este în căutare de medici specialiști sau medici rezidenți de an terminal, în următoarele specialități:
- cardiologie
- gastroenterologie
- diabet, nutriție și boli metabolice
- pneumologie
- alte specialități medicale
Secția de Medicină Internă a spitalului are un număr de 60 de paturi, la care se adaugă cele 40 de paturi ale sectorului Suport COVID al spitalului, 50 de paturi în cadrul secției externe Interne - Cronici și 90 de paturi în cadrul secției externe Pneumologie. Spitalul Orășenesc Oravița deservește o populație de aproximativ 18.000 de locuitori iar în prezent se fac eforturi pentru a crește atât calitatea actului medical prin atragerea de medici specialiști sau medici rezidenți de an terminal în specialitățile menționate, cât și nivelul de satisfacție și confort al pacientului prin îmbunătățirea condițiilor hoteliere și accesului la tratamente și investigații performante. Se lucrează de asemenea la îmbunătățirea dotărilor spitalului în colaborare cu Primăria Orașului Oravița, Consiliul Local si Consiliul Județean, prin multiple proiecte aflate în diferite grade de finalizare.
Activitatea se desfășoară atât în cadrul camerei de gardă care deservește urgențe medicale, chirurgicale, ortopedice, ginecologice și pediatrice cât și în cadrul ambulatoriului integrat și a secțiilor și compartimentelor prevăzute în structura spitalului.
În ultimii ani, atât conducerea spitalului cât și Primăria Orașului Oravița au pus accent pe îmbunătățirea condițiilor hoteliere pentru pacienți, modernizarea aparaturii și extinderea dotărilor, creșterea calității actului medical. Clădirea principală a spitalului a fost renovată și igienizată integral, au fost schimbate paturile pacienților, a fost crescut nivelul caloric și calitatea meniurilor oferite de spital, s-a pus accent pe igienă și curățenie, a fost modernizată Secția de Chirurgie prin achiziția de aparatură care face posibil tratamentul chirurgical la cele mai înalte standarde atât clasic cât și minim invaziv, a fost achiziționată aparatură pentru efectuarea endoscopiilor, s-a obținut finanțare europeană pentru renovarea la standardele actuale a Compartimentului de Anestezie și Terapie Intensivă, se află în curs de implementare planul de renovare, relocare și reorganizare al camerei de gardă și au fost demarcate procedurile pentru extinderea și creșterea nivelul dotărilor secției de Radiologie și Imagistică Medicală prin amenajarea unui centru de tomografie computerizată.
Planurile de viitor ale spitalului includ continuarea îmbunătățirii condițiilor atât pentru personal cât și pentru pacienți, creșterea calității actului medical, extinderea serviciilor medicale oferite și atragerea de personal medical de înaltă calitate, dornic de afirmare într-un mediu energic, profesionist, cu valori etice și morale ridicate, în efortul de a deveni un spital de referință la nivel județean și național.
Candidații interesați pentru o colaborare cu normă întreagă, normă parțială sau contract de gărzi vor fi luați în considerare și evaluați pe baza unui interviu, a CV-ului și a recomandărilor.
Se oferă:
- pachet salarial atractiv
- facilități legate de cazare, transport
- asistență în căutarea unui loc de muncă pentru soț/soție
- variante de școlarizare pentru copii
- posibilitatea de a lucra într-o echipă tânără, profesionistă, cu un nivel crescut al exigențelor profesionale și al actului medical
- suport financiar pentru cursuri de perfecționare, specializare, etc
- condiții de lucru favorabile
- suport din partea conducerii spitalului pentru îmbunătățirea continuă a actului medical și a condițiilor de la locul de muncă
Pentru informații suplimentare, va rugăm sa nu ezitați să ne contactați prin e-mail, Facebook sau telefon.