Psiholog Oana Țogan - Terapie de Echilibru

03/11/2025

Azi am stat de vorba cu marea. M-am surprins pe mine… din nou.

Ritmul apei are un fel de a-ți lua gândurile grele și a le transforma în respirație.

E așa… ca și cm Dumnezeu ți-ar șopti fără cuvinte: încetinește, femeie… viața nu se trăiește în fugă.

Nu cred că există terapeut mai sincer ca valurile.
Toate vin, toate pleacă, toate se întorc, nimic nu se pierde.
Fix ca emoțiile noastre. Fix ca procesul de vindecare.

Azi am simțit din nou ce predau femeilor în cursuri despre ,,Stima de sine și feminitate in contemporaneitate" sau in terapiile 1-1.

Feminitatea este întâi o stare, nu o performanță.
E o revenire. O curgere. O permisiune.
Îți las o poveste terapeutica.

Se spune că într-o zi, o femeie a mers la mare să își spele sufletul.
A stat pe nisip până când valurile i-au șters toate gândurile care o împovărau.
Și când s-a ridicat, marea i-a spus:

„Eu nu încerc să opresc valurile.
Eu doar le las să vină și le las să plece.
Așa își păstrează apa puterea și claritatea.”

Atunci femeia a înțeles.

Nu trebuie să ții nimic cu forța.
Nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui.
Nu trebuie să lupți mereu cu ceea ce simți.

Tot ceea ce ai nevoie este să lași emoțiile să curgă prin tine.
Să nu le blochezi, să nu le judeci, să nu le îngropi.

Pentru că vindecarea nu este control.
Vindecarea este acceptare si curgere.

Dacă astăzi te simți copleșită — nu încerca să fii mai puternică.
Încearcă doar să fii mai blândă cu tine.
Atât.

Valurile nu se tem că se vor destrăma.
Ele știu că se întorc de fiecare dată.

Și tu te vei întoarce.
Întotdeauna.

Și dacă îți permiți să fii aici — chiar și pentru câteva minute — viața îți răspunde.

Cu tot ce e mai blând.

28/10/2025

Am plecat in calatorie deja de trei zile, insa daca ma urmaresti, stii ca am nevoie sa scriu despre locuri d**a ce ma armonizez cu energia sa si d**a ce las sa se aseze aceasta in sufletul meu.

In Cappadocia, vantul ne tine in asteptarea zilei ce va urca baloanele catre cer insa noi locuri mirifice se descopera sub privirile noastre.
Am calatorit din Antalia spre aceasta zona mirifica și răsăritul de azi ne-a prins pe buggy, în inima de poveste a Cappadociei 🌄✨

Există locuri pe care nu le vizitezi… ci le trăiești sau te traiesc ele pe tine cu totul. Cappadocia este unul dintre ele. Acolo unde pământul poartă urme de lavă vulcanica, vânt și timp, iar cerul se aprinde în culori ireale la răsărit, am simțit pentru o clipă că respir într-o lume dintre lumi.

În zori, am pornit cu buggy-ul peste câmpurile roșiatice și văile sculptate de natură. Praful dimineții se ridica în urma noastră ca o manta aurie, în timp ce inimile ni se aliniau cu ritmul pământului. Dincolo de liniște și aventură, ceva nevăzut ne chema: magia locului.

Pe stâncile cu forme stranii, păreau să vegheze uriași adormiți, iar hornurile de zână își spuneau poveștile tăcute. Printre ele, porumbeii – mesageri ai dorințelor – se ridicau către cer, iar în zare, caii sălbatici ai Anatoliei galopau spre libertate. Se spune că călugării din vechime au venit aici pentru a se apropia de zei, dar eu cred că zeii încă locuiesc în această țară a miracolului și a legendei.

Aici nu e doar o destinație. Este o poartă. O călătorie dinspre lumea de afară spre lumea din tine. O lume pe care o uiți prea des, dar care la răsărit îți vorbește din nou.

🌅 În Cappadocia nu privești doar răsăritul. Îl trăiești. Îl lași să îți pătrundă în vene, să îți trezească visele și să îți amintească cine ești.
Eu am devenit parte din poveste. Și povestea… abia începe alaturi de niste oameni minunati.

23/10/2025

,,Cand se generalizează, încrâncenarea și ura destructureaza categoriile gândirii și rup contactul cu realitatea. O lume a părelniciei se instapaneste in noi și intre noi, până ajungem sa credem că răul e bun, ca minciuna e adevăr, că ucigașul e salvator și ca putem sa ne omorâm in numele unor fantasme care mobilizează o violență arhaica si o sete imensa de razbunare, fără o minima reflecție. Asta face să nu recunoaștem răul, sa nu mai știm pe ce lume traim si sa intram in război cu orice minte care gândește, probabil de groaza confruntării cu monstrul pe care noi înșine l-am creat. A cădea in robia manipulării este, înainte de orice, o alegere a fiecăruia dintre noi. Cred ca realitatea ne forțează mereu sa creștem și sa ne observăm ca traim cu ceea ce am ales in ultimii aproape 30 de ani, dar in loc sa ne asumăm prostia, vinovăția, perversiunea distrugătoare, ne ducem cu turma la care ne-am adăugat, mânați de biciul care ne lovește și generează câte un or**sm, si cu fiecare dinamică sado-masochista ne mai omorâm câte puțin.
Ma agasează cm dăm vina pe politicieni sau presă, pe războiul hibrid și pe corupție, dar nu vedem că toate astea nu ar fi fost posibile fără participarea, alegerea, inconștiența și, uite ca o zic, prostia noastră. Nu există scuză pentru asa ceva! A expedia responsabilitatea in afara noastra inseamna să ne îndreptăm cu viteză spre prăpastie. Un exercițiu ar fi util: îndoiește-te de ceea ce susții ca o moara stricată și crede ca e un sâmbure de adevăr si in ceea ce respingi cu înverșunare, lasa-te astfel transformat pe dinăuntru de tulburarea și, poate, de revelația care ar putea veni odata cu această complexitate. Și privește cerul de deasupra, minunandu-te de frumusețea felului in care gândește si grăiește El, in nuanțe tulburător de frumoase. Un popor slab, un stat fragil e acela care nu mai privește cerul."

Dr.Psih. Lavinia Barlogeanu

Priviți mai des cerul.
Iar daca iti vine sa plângi, privește cerul și vezi ce se intampla! ( e tehnica!).
🌱Ia-ti puterea inapoi!

22/10/2025

Am gasit această imagine in una din postarile cuiva și m-a provocat mult. De ce? Pentru că simțeam ca trăiesc in ambele realități și că ambele mă reprezintă.

Am saptamana ,,Scoala Altfel" la una din scolile la care predau și mă tot gandeam ce sa lucrez cu adolescentii minunati de clasa a X-a, ALTFEL.

I-am provocat pe elevi să redescopere Universul din ei plecat de la artă fotografica: ,,Universul emoțiilor in imagini, prin artă fotografică."

Imaginea ce ti-o las a fost primul exercitiu ce l-am lucrat pe mine. Da, experimentez astfel de tehnici de lucru pentru a le verifica si apoi ofer mai departe. Am rezonat teribil cu imaginea.As spune ca ea m-a ales.

Lucrez inclusiv cu cardurile metaforice iar imaginea mi s-a părut aproape o metaforă pură.

Un tablou simplu, dar încărcat cu o simbolistică tulburătoare: un corb negru, încremenit pe pământ, și un porumbel alb, în zbor. Fundalul – două planuri radical opuse, lumină și întuneric care nu doar că separă, ci creează granița dintre lumi. Un contrast care, la prima vedere, pare atât de limpede, dar care în realitate ascunde multe intelesuri.

Trăim intr-o lume dihotomica.

O lume care ne-a învățat să separăm, sa be incadram in tipare, să etichetăm rapid: lumină și întuneric, pur și impur, bune și rău. Ca și cm existența ar fi o ecuație simplă, iar fiecare om sau faptă ar încăpea perfect într-una dintre două cutii morale.

Dar realitatea este infinit mai nuanțată. Binele și răul nu sunt două entități separate, ci două fețe ale aceleiași monede – două forțe care coexistă, se provoacă, se completează și dau sens uneia alteia.

🌱Imaginea aceasta spune ceva profund: binele nu ar avea sens fără existența răului, la fel cm lumina ar fi invizibilă fără întuneric.

Porumbelul alb e libertatea, speranța, transcendența – dar el există doar pentru că în cadru există și corbul negru, simbolul umbrei, al instinctului, al necesității brute.

Umbra nu este opusul luminii, ci materia din care lumina se naște și pe care o traversează. Imagineaza-ti o camerei intunecata in care se aprinde o lumânare.

Câtă explozie de speranța in Marele Necunoscut, cata bucurie de redescoperire!

În plan uman, binele nu este doar bunătate pasivă, la fel cm răul nu este doar cruzime manifestă. Răul uneori îmbracă hainele seducției – confort, putere, autoprotecție, orgoliu –, iar binele uneori doare: adevărul, responsabilitatea, sacrificiul, disciplina.

🌟Există momente în viață când adevărata luptă dintre bine și rău se dă în interiorul nostru, nu între oameni. În fiecare decizie, în fiecare gând, în fiecare tăcere sau acțiune se ascunde o alegere morală.

Am fost și corb și întuneric în același timp, cândva...și probabil nu as fi fost ce sunt deja dacă lucrurile nu ar fi stat asa.

Revenind la imagine, aici corbul privește porumbelul nu ca un adversar, ci ca un alter ego – ceea ce el nu este, ceea ce ar putea deveni, ceea ce poate refuză să devină. Așa suntem și noi: prinși între ceea ce suntem și ceea ce am putea fi.

Adevărata maturitate morală nu înseamnă să eliminăm răul, ci să-l transformăm.

Nu să negăm umbra din noi, ci să-i dăm sens. Binele nu este o stare, este un drum. Iar drumul este ales, clipă de clipă, dintre întunericul care ne trage și lumina care ne cheamă. Poate tocmai de aceea, porumbelul zboară. El nu fuge de întuneric. El îl traversează.

Te-ai gandit vreodată că poate întunericul ce-l traversezi, e de fapt calea spre lumina?

Și dacă nu știi cum, mă gasesti aici să aflam împreună. Sunt psiholog clinician si psihoterapeut, ghid si facilitator de astfel de proces, psihoterapeut, ,,Restaurator de oameni". Mesaj wp 0766639008

Dacă consideri util ce am scris, ofera mai departe.

Ai grija de tine!

18/10/2025

„VREI SĂ DAI LA PSIHOLOGIE? ATUNCI TREBUIE SĂ ȘTII EXACT ÎN CE TE BĂGI.”

Pentru ca anul trecut am fost intrebata la doua clase de elevi, cm poti deveni psiholog clinician si psihoterapeut, redau astazi un articol ce mi-a ajuns pe pagina si cred ca este extrem de elocvent pentru cei ce-si doresc cu adevarat sa devina psiholog clinicienti sau psihoterapeuti, cm sunt si eu, dar si pentru cei care cred ca e doar o meserie „in voga” și „usurica”.

Articolul e scris de o colega psihoterapeut. Cecilia Ardusatan si se pare ca se potriveste manusa cu postarea de acum 6 zile in urma ce am facut-o despre terapeutele si feisbucitele TIK TOK ce se cred terapeute.

Dragi parinti care va decideti sa va sprijiniti copiii spre aceasta meserie nobila, aveti mai jos parcursul care odata asumat, implica efort, timp, energie si sume considerabile investite in pregatire dar care poate oferi satisfactii greu de descris in cuvinte.

Cu rabdare si sustinere, atunci cand pasiunea e mare, nimic nu-i prea mult! Cel putin asa a fost in cazul meu.
„VREI SĂ DAI LA PSIHOLOGIE? ATUNCI TREBUIE SĂ ȘTII EXACT ÎN CE TE BAGI.”

„În ultimii ani, psihologia a devenit o alegere „modernă”. Mulți spun că vor să dea la psihologie pentru că „le place să asculte oameni”, „vor să se vindece” sau „vor să ajute”.
Dar, dincolo de imaginea romantică, e o profesie extrem de complexă, lungă și solicitantă, în care nu intri doar cu empatie, ci cu o structură solidă, răbdare și o motivație clară.

1️⃣ DACĂ VREI SĂ O FACI CA SĂ-ȚI REZOLVI PROBLEMELE PERSONALE — OPREȘTE-TE.
Facultatea de psihologie NU ESTE TERAPIE PERSONALĂ.
Acolo se învață TEORIE, PSIHODIAGNOSTIC, STATISTICĂ, METODOLOGIE, PSIHOLOGIE GENERALĂ, SOCIALĂ, COGNITIVĂ, CLINICĂ.
NU se lucrează pe propriile traume, nici pe dezvoltare personală.
Dacă ai suferințe nerezolvate, ai nevoie de TERAPIE INDIVIDUALĂ, nu de studiu academic.
Altfel, riști să proiectezi propriile conflicte asupra clienților, ceea ce în practică este o formă de ABUZ PROFESIONAL.

2️⃣ DACĂ VREI SĂ AJUȚI PE ALȚII DIN IMPULSUL DE A SALVA — NU E SUFICIENT.
Toți avem o parte de salvator, dar în meseria asta, EA TREBUIE CONTROLATĂ, NU ALIMENTATĂ.
Dacă intri în profesie ca să compensezi durerea proprie, te va epuiza complet.
Relațiile terapeutice nu se bazează pe „A SALVA”, ci pe A CONȚINE, A ÎNȚELEGE și A MENȚINE LIMITE.
Un terapeut neantrenat să facă asta riscă BURNOUT SEVER, confuzii de rol și erori profesionale grave.

3️⃣ DACĂ O ALEGI PENTRU BANI — TREBUIE SĂ ȘTII CÂT DUREAZĂ PÂNĂ AJUNGI ACOLO.
Da, se pot câștiga bani, dar NU LA ÎNCEPUT.
Este O PROFESIE LIBERALĂ, adică nu ești angajatul nimănui, nu primești salariu fix, îți construiești totul singur: clienții, imaginea, spațiul de lucru, contabilitatea, promovarea, taxele, supravegherea profesională.
Până la stabilitate financiară pot trece ANI ÎNTREGI.
Există luni fără clienți, perioade de incertitudine și costuri continue de formare.
Câștigul vine doar odată cu REPUTAȚIA, EXPERIENȚA și SERIOZITATEA.

4️⃣ DURATA TOTALĂ: APROXIMATIV 9 ANI DE FORMARE.
✔️ 3 ANI – FACULTATEA DE PSIHOLOGIE.
Este baza teoretică. După ea, NU poți profesa încă.

Nu te califică să lucrezi cu oameni, ci doar îți oferă cunoștințe generale.

✔️ 2 ANI – MASTERAT (ÎN PSIHOLOGIE CLINICĂ, CONSILIERE SAU PSIHOTERAPIE).
După licență te poți înscrie la COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA și obții dreptul de practică sub supervizare, inclusiv în psihologie clinică.
În paralel, ești obligat să finalizezi masterul corespunzător pentru a-ți menține și extinde dreptul de practică.
Dacă alegi un master pe altă specializare (organizațională, educațională etc.), nu vei putea profesa în zona clinică.

✔️ 3–4 ANI – FORMARE ÎN PSIHOTERAPIE ACREDITATĂ DE COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA.
Aici începe partea aplicată. Fiecare formare are o durată medie de 900–1200 ORE de teorie, practică și supervizare, împărțite pe cel puțin trei ani.
Costurile pot depăși 10.000–15.000 €, în funcție de școală.
Formările acreditate în România includ (dintre cele principale):
• PSIHOTERAPIE COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ (TCC);
• PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ;
• ANALIZĂ TRANZACȚIONALĂ;
• PSIHOTERAPIE POZITIVĂ;
• PSIHANALIZĂ / PSIHODINAMICĂ;
• ADLERIANĂ;
• CENTRATĂ PE PERSOANĂ;
• SISTEMICĂ / DE FAMILIE;
• EXPERIENȚIALĂ UNIFICATOARE.
Toate sunt avizate de COLEGIUL PSIHOLOGILOR și au regim de formare lungă, cu supervizare obligatorie și dezvoltare personală consistentă.

5️⃣ ACREDITARE ȘI EXAMENE.
Te poți înscrie la Colegiul Psihologilor din România imediat după licență, dacă ai început masterul sau formarea acreditată corespunzătoare specializării pentru care soliciți atestarea.
Așadar, înscrierea se poate face în paralel cu masterul sau formarea, nu neapărat după finalizarea lor.
Inițial primești statutul de PSIHOLOG PRACTICANT SUB SUPERVIZARE, adică poți lucra doar sub coordonarea unui supervizor acreditat.
După minimum 2 ANI DE PRACTICĂ ȘI SUPERVIZARE (cu documente și rapoarte), poți susține examenul pentru GRADUL DE PSIHOLOG AUTONOM.
Mai departe, în timp, se pot obține gradele de SPECIALIST și PRINCIPAL, fiecare necesitând ani de experiență și număr minim de ore de FORMARE CONTINUĂ (CREDITE PROFESIONALE).
Dacă alegi ramura PSIHOLOGIEI CLINICE, e important să ai fie master pe clinică, fie formare clinică acreditată.
Dacă alegi ramura PSIHOTERAPIEI, e nevoie de formare completă într-o metodă acreditată.
Există și alte ramuri: PSIHOLOGIE ORGANIZAȚIONALĂ, A MUNCII, A TRANSPORTURILOR, A APĂRĂRII, EDUCAȚIONALĂ, APLICATIVĂ — fiecare cu propriile cerințe de acreditare și plată.

6️⃣ COSTURI ȘI ÎNTREȚINERE PROFESIONALĂ.
Pe lângă taxa de înscriere la Colegiu, fiecare psiholog plătește TAXĂ ANUALĂ (în prezent între 150 și 250 LEI, în funcție de categorie).
Sunt obligatorii CREDITE ANUALE DE FORMARE PROFESIONALĂ, obținute prin participare la conferințe, workshopuri, supervizări sau cursuri aprobate.
Fără aceste credite, nu poți urca în grad și riști să pierzi dreptul de liberă practică.
Costuri cu chiria spatiilor si utilitatilor pentru cei ce au si cabinet fizic.

7️⃣ UZURA PSIHICĂ – PARTEA PE CARE NU ȚI-O SPUNE NIMENI.
Meseria de psiholog este una dintre cele mai solicitante emoțional.
În cabinet ajung oameni cu TULBURĂRI DEPRESIVE, ANXIOASE, OBSESIV-COMPULSIVE, DEPENDENTE, TULBURĂRI DE PERSONALITATE sau cazuri acute, uneori cu risc suicidar.
Sunt situații care cer JUDECATĂ CLINICĂ, nu doar empatie.

E nevoie să știi CÂND TRIMIȚI CAZUL LA PSIHIATRU, cm colaborezi interdisciplinar, cm pui un DIAGNOSTIC PREZUMTIV și cm delimitezi competența ta.

Fiecare zi presupune o încărcătură emoțională enormă.
Dacă nu ai o structură echilibrată, supervizare constantă și dezvoltare personală reală, ajungi rapid la UZURĂ PSIHiCĂ, ANXIETATE, EPUIZARE, DEPERSONALIZARE.
E o meserie care cere o MINTE LIMPEDE ȘI UN SISTEM NERVOS ANTRENAT.

8️⃣ DE CE „DOAR PSIHOTERAPIA” NU E SUFICIENTĂ.
La cabinet nu vin doar oameni „care vor să se dezvolte”.
Vin oameni cu SUFERINȚĂ PSIHICĂ, uneori severă, cu medicație, cu comorbidități, cu traume complexe.
Dacă nu ai FORMARE CLINICĂ, nu știi ce tratezi.
Psihoterapia fără cunoaștere clinică riscă să devină SUPERFICIALĂ SAU PERICULOASĂ.

De aceea, PSIHOLOGIA CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIA trebuie să meargă împreună.

9️⃣ DIFERENȚA ÎNTRE „TERAPEUT” ȘI PSIHOLOG CLINICIAN / PSIHOTERAPEUT.
În România există multe cursuri scurte de „terapie” (de 6–12 luni).
Acestea NU TE FAC PSIHOTERAPEUT.
Doar formările acreditate de COLEGIUL PSIHOLOGILOR și FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE conferă dreptul de liberă practică.
Un „terapeut” care face cursuri scurte fără bază universitară NU are drept legal să trateze tulburări psihice.
Un PSIHOTERAPEUT este, prin lege, psiholog (sau medic) cu formare acreditată, supervizare, dezvoltare personală și ani de studiu clinic.

10️⃣ REALITATEA DE DUPĂ TOATE STUDIILE.
După aproximativ 9 ANI, ajungi să poți lucra independent.
Dar chiar și atunci, procesul nu se termină: trebuie să faci FORMARE CONTINUĂ, SUPERVIZARE, TAXE, să te adaptezi mereu la noile protocoale și cercetări.

Dacă lucrezi în privat, înveți să construiești UN BRAND PERSONAL, să faci promovare etică și să menții o REPUTAȚIE BAZATĂ PE CALITATE.

Dacă lucrezi la stat, te supui grilelor salariale și regulilor instituționale.

DECI…CONCLUZIA:
PSIHOLOGIA NU E O ALEGERE ROMANTICĂ.

E o profesie care cere ȘTIINȚĂ, RIGOARE, ECHILIBRU ȘI ANI ÎNTREGI DE FORMARE.
Cere să te cunoști, dar și să știi unde se termină competența ta.
E un drum de aproape un deceniu, costisitor, dar valoros — dacă îl alegi conștient.

Nu o face pentru MODĂ, nici pentru BANI, nici pentru VALIDARE.
Fă-o doar dacă ești pregătit să duci REALITATEA ACESTEI PROFESII — ZI DE ZI, CU ECHILIBRU, RĂSPUNDERE ȘI REZISTENȚĂ LA UZURĂ.”

text de Cecilia Ardusatan

17/10/2025

Nu tot ce facem trebuie să ducă la excelență. Să tinder spre ea, da.

Uneori, scopul nu e să ieșim primii… ci doar să nu rămânem aceiași.
Să învățăm ceva. Orice.
Să ne lăsăm puțin modelați de proces — chiar și când procesul ne prinde obosiți, ciufuliți și cu cafeaua uitată în cuptorul cu microunde. 😅

Când te bucuri de drum, în loc să te grăbești spre destinație, capeți experiență, răbdare, simț al umorului (obligatoriu! Eu recunosc, laacest capitol nu am excelat) și câteva riduri frumoase de la atâta mirare.😘

Poate nu devii „cel mai bun” în ceea ce faci.
Poate nu urci pe podium și nu apari în statistici.
Dar ajungi să strălucești altfel — în conversații, în empatie, în felul în care înțelegi oamenii.

Fiecare pas, chiar și cel făcut în pantofi nepotriviți, te învață ceva.
Fiecare încercare, chiar dacă nu iese din prima (nici din a treia), adaugă o nuanță nouă la povestea ta.

Pentru că, uneori, nu performanța contează, ci disponibilitatea de a explora.
Și curajul de a nu te lua prea în serios în fața necunoscutului. 😉

Eu mă bucur de proces.

Astăzi sunt psihoterapeut și profesor de psihologie, așa cm altădată am fost asistentă medicală și antreprenoare. Sau antreprenoare si psiholog clinician.

Ce voi fi mâine? N-am idee.
Dar sigur va fi o altă poveste… una care mă va duce mai aproape de mine.
( probabil nu de popularitate), dar hei — măcar material pentru o postare tot iese, inspirata de alti oameni asemeni mie😘)

Azi voi culegerea struguri...

12/10/2025

Când „psiholoagele TIK TOK” au confundat experiența personală cu 9 ani de studii si examene de specialitate

În era Instagramului, TikTok-ului și a podcasturilor de tip „vorbesc ce simt”, a apărut o specie nouă de „specialiste” în sănătatea mentală: femeia care a trecut printr-un divorț, o despărțire de băiat rău sau o criză existențială, sau are o vârsta la care nu mai are succes pe podium ca model sau prezentatoare TV, iar acum – pac! – își pune pe profil „psiholog, coach, terapeut”.

Cum a ajuns o experiența personală, oricât de profundă și dureroasă, să concureze cu minimum 9 ani de formare profesională (5 sau 3 ani de facultate, 2 ani de master, 4 ani de specialitate), sute de ore de practică supervizată, examene, cursuri de specializare și mii de pagini citite?

1. Experiența de viață NU este diplomă

Da, viața ne învață. Dar faptul că ai fost trădată nu înseamnă că poți trata trauma de abandon, respingere, umilință, trădare, nedreptate. Faptul că ai suferit nu te califică automat să ghidezi alt suflet în suferință. A fi trecut prin ceva nu te face terapeut, așa cm nici dacă ai avut gripă de 7 ori nu te face pneumolog, deși aud des comentariul de genul "am citit atât de mult despre boala mea încât am ajuns să știu mai mult decât medicii despre ea, nu mai am nevoie sa fac facultatea de medicină..."

2. Psihologia nu este despre vorbit frumos din școala vieții + ascultat empatic, deși și asta contează. Dar nu e totul...

Un psiholog lucrează cu:

procese cognitive și comportamentale,

tulburări clinice și diagnostice DSM,

mecanisme de apărare, dinamici de transfer și contratransfer,

etică, confidențialitate, legislație, suferință profundă.

Nu este despre sfaturi de genul: „Gândește pozitiv, fă un duș rece și pune o poză cu tine pe Facebook”.

3. E riscant și iresponsabil

Când o persoană cu traume și/sau tulburări de personalitate ajunge la un „coach intuitiv” fără nicio formare în domeniu, care lucrează din propria rană și nu din competență, rezultatul poate fi devastator: retraumatizare, proiecții, manipulare subtilă.

Unii oameni nu au nevoie de „povești inspiraționale” și „energie bună”, ci de:

intervenții bazate pe dovezi (evidence-based),

strategii validate științific,

siguranță emoțională și delimitare profesională clară.

4. De ce prinde fenomenul?

Pentru că:

marketingul e mai tare decât competența,

publicul nu face diferența între „psihologul este un specialist” și „influencerul este un om care citește din Brene Brown”,

e mai ușor să te identifici cu cineva care „a suferit ca tine” decât să accepți că ai nevoie de ajutor real.

5. Ce e de făcut?

Verifică acreditarea: un psiholog are aviz de la Colegiul Psihologilor din România. Nu de la „Universitatea Vieții” sau „Academia online de feminitate”.

Întreabă ce formare are: studii, supervizare, specializări.

Fii sceptic(ă) la: limbaj motivațional gol, promisiuni de vindecare rapidă, diplome luate în weekend.

🎓 Psihologia este o profesie. Nu o vocație de Instagram.

Este despre responsabilitate, nu despre popularitate. Este despre a sta cu trauma altuia fără să o faci despre tine. Și mai ales, este despre a ști să spui uneori: „Nu știu, dar am învățat să caut.”
Text preluat.

10/10/2025

30/09/2025

✨ Știai că, de cele mai multe ori, oamenii caută ajutor abia atunci când „nu mai pot”?

Adevărul este că psihoterapia nu este doar despre criză, ci despre prevenție, claritate și reconectare cu tine.
La fel cm îți faci analize de rutină pentru sănătatea fizică, și mintea și sufletul au nevoie de un spațiu sigur unde să fie ascultate și înțelese.

🔑 O întrebare pentru tine astăzi: Dacă ai avea un loc în care să îți așezi gândurile, durerile și fricile fără să fii judecat(ă), ce ți-ar fi cel mai ușor să vindeci?

Psihoterapia poate fi exact acel spațiu. Eu îl creez pentru cei care simt că a venit momentul să se întoarcă la ei înșiși și să își (re)construiască echilibrul interior.

💬 Lasă-mi un mesaj privat dacă vrei să povestim despre cm te pot sprijini.

26/09/2025

Astazi simt SA MA INTORC la mine, prin scris, si va las si cateva informatii despre ceea ce inseamna UN PARCURS TERAPEUTIC.
Am un ragaz acum, dimineata, si in conexiune directa cu ceea ce s-a intamplat ieri, redau aici.
Am fost la cabinet dimineata, apoi la ore si in tot acest timp m-am gandit la clienti, elevi, si constat cu uimire cate preocupari legate de propria existenta au si adultii dar si elevii adolescenti.
Nu e ca si cm nu stiam, insa se adancesc problematicile. Multi m-au intrebat si despre vise, cosmaruri mai exact, despre vinovatie, rusine si multe altele asemeni.
Ma straduiesc, ca de fiecare data, sa creez si ofer informatii, materiale, tot mai valoroase pentru voi. Astazi va fi despre ce reprezinta un proces terapeutic asumat si cosmaruri din viata.
Stiu ca un proces de introspectie poate fi anevoios, pot confirma acest lucru din propria munca cu mine ce o fac zilnic, mai ales cand simt ca tensiunea si presiunea tascurilor ma determina sa mai ies de pe sine, sunt om, nu uit asta, dar cine a spus ca lucrul cu Sinele este ceva facil?
E doar pentru campioni/oane, barbati, femei asumate, ce-si dau voie sa se priveasca asa cm sunt, sa puna lupa pe momentul in care se afla, pentru a accede mai apoi un nou drum, vechi altfel: de a porni inapoi ACASA in sufletul sau.
Nu multe persoane pot duce. Stiu asta. Orice iesire din zona de confort, din rutina, vine cu provocari si deranj.
Daca tu cauti formule miraculoase de una doua sedinte maxim daca se poate, iti spun ca nu e decat o mare pacaleala.
Imi amintesc de o clienta care a venit in cabinet pentru ca-si dorea sa planga si nu mai putea. Avea 3 ani de cand nu varsase o lacrima si voia sa ma intrebe daca e normal. Traise momente crunte, si-ar fi dorit eliberarea lacrimilor, dar nu iesea decat tensiune si incordare accentuata. Intrase in freeze emotional. Inghet total.
Am pus cateva intrebari si suvoiul s-a pornit năprasnic. Toata intalnirea de o ora, a plans cand incetisor, cand mai dureros, uneori cu vorbe, eu nefacand altceva decat sa o contin. Sa fiu acolo martora si partasa la acest ritual de eliberare, pe care ea il astepta de atat de mult timp.
In actul terapeutic daca cineva nu doreste sa mearga mai adanc in procesarea ranilor interioare, pentru ca incepe sa doara pe alocuri, sau il pune in dificultate, ( prin ceea ce descopera in temele si recomndarile de casa ce le fac, scot umbrele la vedere, apoi le pun o oglinda ce-i obliga sa lasa mastile sa cada, iar ei nu sunt pregatiti sa se arate), renunta brusc, sau dispar din terapie pur si simplu, fara macar un mesaj de incheiere a colaborarii noastre.
Oricat de bland ar fi proceul, daca cel in cauza nu e pregatit sa-si asume, va renunta. Sie e ok si asta. Oricat de putin am sapat spre a descoperi comoara ce zace in interior, e mai mult decat nimic.
Unii trimit mesaj, dar considera ca terte persoane i-au consiliat si au influientat decizia de a se opri. Uneori real, insa de cele mai multe ori, nu. Uneori preoti.Alteori terapeuti le spun sa nu acceada cursurile ce le propun.
Inclusiv acest gest final, spune foarte multe despre cel in cauza dar si despre acei preoti, terapeuti.
Atata timp cat vei dormi in camera cu niste scheleti in dulap, nu te astepta sa ai visuri pe norisori si sa te miri de ce nu se opresc cosmarurile.
Iata ce spune stiinta de aceasta data despre analiza cosmarului propriei vieti dar si a celui din vise.
În psihanaliză, coșmarurile sunt privite ca o „fereastră” către conținuturile inconștiente și către conflictele nerezolvate ale psihicului. Mai exact:
🔹 Freud
• Pentru Freud, visele (inclusiv coșmarurile) sunt „calea regală către inconștient”.
• Ele exprimă dorințe reprimate, travestite de cenzura psihică.
• Coșmarul apare atunci când travestiul eșuează, iar dorința sau conflictul refulat irumpe într-o formă crudă, amenințătoare, care trezește persoana.
• Exemplu: un coșmar poate să exprime o dorință puternică, dar refulată, prezentată în vis ca ceva periculos sau intolerabil.
🔹 Jung
• Jung punea accent pe dimensiunea simbolică a visului.
• Pentru el, coșmarurile sunt mesaje ale inconștientului colectiv, menite să aducă în fața conștiinței aspecte ignorate sau respinse din propria personalitate („umbra”).
• Ele nu sunt doar expresia unui conflict reprimat, ci și o invitație la transformare și integrare interioară.
🔹 Psihanaliza contemporană spune:
• Coșmarurile pot fi înțelese și ca modalități prin care psihicul încearcă să proceseze traume.
• În special la persoanele cu PTSD, coșmarurile repetă sau simbolizează experiențe traumatice pentru ca mintea să le poată integra.
• Sunt privite ca o încercare de „muncă psihică” — de a gestiona anxietăți, frici, dorințe sau amintiri greu de tolerat.
👉 În esență, psihanaliza vede coșmarul nu ca pe un „accident al somnului”, ci ca pe un mesaj important din inconștient: fie o dorință reprimată, fie o traumă care cere integrare, fie o parte a sinelui ignorată care vrea să fie recunoscută. Si orice metoda terapeutica care te duce mai aproape de tine, fie meditatie ghidata, hipnoza, (acolo unde psihicul permite), sau teste proiective, artterapie, neurografica, NLP, etc, va scoate la suprafata auza dezechilibrului din viata celui in cauza.
Metodele ce le folosesc? Recunosc, unele sunt atipice poate. Sa vorbesti cu tine in oglinda in cabinet, cu scaunul pe care sta o papusa, figurina, sa desenezi, colorezi ca atunci cand erai copil, sa scrii scrisori mortilor, dar nu inseamna ca nu sunt validate stiintific chiar daca nu sunt prea populare.
Imi amintesc cm in primul an de casnicie, ma trezea sotul meu din somn in timp ce eu vorbam si plangeam in hotote. Ii lua cateva minute bune sa ma convinga ca am visat.
Daca nu ai facut pana acum testul ACE din internet, iti spun doar ca din cele 8 sau 10 traume descrise acolo, depinde de sursa ce o accesezi, doar una nu am bifat-o, in rest le-am trait pe toate.
Ideea ce vreau sa ti-o transmit este ca, pana nu-ți ierti calaul, nu te poti elibera din „prizonierat”.
Si daca poate ai pus cuiva pe frunte aceata eticheta de calau, nu va putea nimeni sa i-o scoata pentru a te simti tu mai bine. Va trebui singur sa i-o dezlipesti pentru a te usura.
Cand ramai in feeze, inghet, mintea se blocheaza initial si cu cat te apropii mai mult „de locul faptei” s-ar putea sa se activeze un sentiment de panica.
In mod natural, acesta a fost mecanismul ei de aparare, insa pe masura ce te avanti sa spargi acest bloc de ghata luând tarnacopul in maini, tu de fapt incepi real procesul de eliberare.
Astazi am avut nevoie sa-mi amintesc de acest inceput al procesului meu therapeutic si despre cosmarul de a ramane mai departe in bule traumatice din care altfel, te poti elibera. Personal, m-am eliberat cu adevarat abia d**a varsta de 40 ani.
Mi-am dorit sa-ți ofer acest articol spre a reflecta la cine si cm esti in acest moment in viata ta.
Si-apoi sa nu uiti: Ai grija de tine!🤗❤