Oltgip DENT

Oltgip DENT Laborator autorizat de tehnică dentară CAD-CAM, întemeiat în anul 1998 de tehnician dentar Istocescu

Laborator autorizat de tehnică dentară CAD-CAM, întemeiat în anul 1998 de tehnician dentar Istocescu Anca Georgeta, realizează cu artă lucrări protetice cu o estetică deosebită, cu aspect natural, durabile și 100% personalizate. Colaborarea cu medici stomatologi, la fel de exigenți ca și noi, face ca obiectivul nostru principal și calitatea lucrărilor să fie întotdeauna pe primul loc. Ne simțim o

norați să colaborăm cu orice medic stomatolog care împărtășește aceleași valori și care pune nevoile pacientului înainte de orice. Folosim aparatură profesională de ultimă generație, dar și materiale de cea mai bună calitate care, împreună cu măiestria echipei noastre, duc la realizarea unor lucrări protetice cu un înalt nivel de calitate. Avantajele unui laborator de tehnică dentară CAD-CAM:

– estetică deosebită a lucrării
– aspect similar dinților naturali
– rapiditate în execuție
– grad ridicat de precizie
– control absolut asupra lucrării datorită unui tehnician dentar supracalificat
– materiale biocompatibile cu organismul
– funcționalitate
– permite medicului să acorde toată atenția pacientului și actului medical în cabinet
– scăderea numărului de vizite la cabinet
– puritatea produsului final
– predictibilitatea rezultatului final al lucrării

Address

Pausesti-Maglasi

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00

Telephone

+40748632535

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Oltgip DENT posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Oltgip DENT:

Share