Cabinet de psihologie Florentina Drăgoi

15/11/2025

Azi am făcut primul pas, am deschis drumul. Azi, a prins viață.
Am susținut prima întâlnire on-line din Cercul încrederii, unde am vorbit despre ceva ce vedem toți în fiecare zi.
Copilul nu poate crește sănătos când familia, dascălul și psihologul merg în direcții diferite. Funcționalitatea acestui triunghi nu e un moft, e baza.
Prin Asociația Pro Life - Modelăm viitorul tău și Cabinetul individual de psihologie Drăgoi Cristina-Florentina, dăm startul oficial acestui proiect care pune la aceeași masă:
părinți, dascăli, psihologi, instituții, nu ca roluri separate, ca oameni care vor binele copilului.
Suntem la început per acest proiect, dar începutul contează. Avem nevoie unii de alții. Și ne vom duce vocea în grădinițe, școli, licee și instituții, pas cu pas, concret, cu oameni reali, nu cu teorii în aer.
Dacă ești părinte, dascăl sau psiholog și simți că ai nevoie de sprijinul unuia dintre cei trei, vino cu noi.
Scrie „NOI” în comentarii și revin cu detalii sau scrie-ne pe e-mail: prolife.noiineducatie@gmail.com

Azi am pornit la drum și deja suntem puși pe treabă.
Creștem frumos împreună și continuăm împreună! 🤗

06/10/2025

💜 De ce Tăvălug are și își merită cornițele colorate

Cineva mi-a spus într-un comentariu că Tăvălug ar fi mai "drăguț" fără cornite. Eu cred altfel. Cornițele lui nu sunt un detaliu decorativ. Sunt busola emoțională a unui personaj care îi învață pe copii (și pe adulți) că emoțiile nu sunt bune sau rele, sunt doar trăite.

🤗 Pro: De ce cu cornite:

1. Cornițele nu definesc agresivitatea. În natură, multe animale blânde au coarne: vaca, cerbul, capra. Coarnele sunt simbol de forță blândă și autoprotecție, nu de atac.
Ele spun: „Am limite, dar nu le folosesc să rănesc.”

2. Cornitele lui Tăvălug sunt colorate, nu înfricoșătoare.
Ele se aprind galben când e fericit, albastre când e liniștit, roșii când se enervează puțin, verzi când e curios.
Asta îl face vizibil emoțional. Copiii învață să recunoască emoțiile și să le numească.

3. Cornitele dau atitudine și identitate. Fără ele, Tăvălug devine doar un personaj pufos. Cu ele, devine un prieten viu, cu expresivitate. E mai ușor pentru copil să-l recunoască, să-l îndrăgească, să se conecteze.

4. Educațional, cornițele sunt un instrument vizual. Copiii mici învață prin culoare, mișcare și formă. Dacă emoțiile se pot „vedea” prin cornite, învățarea devine intuitivă.
„Uite, azi Tăvălug are cornitele albastre! E calm.”
- o poartă perfectă spre alfabetizarea emoțională.

5. Cornitele îl fac memorabil. Fiecare personaj iconic are un detaliu unic: Pinochio are nasul, Micul Prinț are eșarfa, Tăvălug are cornitele.
Ele îl scot din anonimat și îl fixează în memoria afectivă a copiilor.

🤗 Contra: De ce unii îl preferă fără cornițe

1. Cornitele pot fi asociate cultural cu ideea de „diavol”, „rău” sau „frică”. Unii adulți, nu copiii, proiectează asupra lor aceste simboluri. (De obicei, din teama de interpretare greșită, nu din respingere.)

2. Fără cornite, Tăvălug pare mai „baby-friendly” și universal neutru. În unele contexte educaționale, imaginea fără cornițe e mai „sigură” pentru cei care nu cunosc simbolistica.

3. Vizual, fără cornite pare mai rotunjor, mai „plusat”, mai „soft”. Dar - și asta e important - devine și mai generic, pierzând din expresivitate.

❤️ Concluzie: De ce aleg Tăvălug cu cornițe

Pentru că educația emoțională are nevoie de semne vizibile ale trăirii. Cornitele nu spun „sunt rău”, ci „uite, simt ceva!”. Asta îl face autentic. Iar autenticitatea nu se teme de simboluri, o transformă în limbaj.

🌈 Tăvălug cu cornitele lui colorate le oferă copiilor:

- un limbaj vizual pentru emoții,
- un model de autoacceptare,
- un prieten care se schimbă odată cu ei.

💜 Cornitele lui nu sunt pentru teamă, sunt pentru înțelegere. Așa cm viața are și lămâi, Tăvălug are și culori.
Și tocmai de aceea, e viu, real și profund educativ.

PS: Eu, una, îl aleg pe Tăvălug cu cornitele lui colorate. Cornitele sunt felul lui de a spune: „Uite, simt ceva și nu mi-e rușine cu asta.” Cornitele nu sunt semn de rău, ci semn că trăiește, simte, se schimbă. Că e viu și adevărat.
Așa cm ar trebui să ne permitem și noi să fim.
Fără cornițe, Tăvălug rămâne dulce, dar pierde o parte din „viață”. Cu ele, devine un partener de învățare, un ghid al emoțiilor. E autentic, expresiv și imperfect, exact ca un om real.

Tu ce zici?
Îl vezi mai potrivit pe Tăvălug cu cornițele emoțiilor lui sau fără ele? Și de ce?

12/09/2025

Avize psihologice pentru Ordinul Asistenților Medicali (OAMGMAMR)
Locație: Piatra Neamț

Eliberez avize psihologice necesare pentru înscrierea la OAMGMAMR și exercitarea profesiei de asistent medical.
✔️ Evaluare completă și confidențială
✔️ Documente recunoscute oficial
✔️ Programări rapide

📲 Contact pentru programări: 0747 839 033

Cabinet de psihologie Florentina Drăgoi

5.0 ⭐ · Psiholog din Piatra Neamț, România

01/06/2025

Știai că părinții care se joacă au copii care îi țin minte cu inima, nu doar cu mintea? Oprește-te o secundă. Dă în mintea copilului. Azi e și despre tine.
De 1 Iunie, nu sărbătorim doar copiii. Sărbătorim și copilăria din fiecare om mare.
Aia care se ascunde prin buzunare, sub „Nu am timp!” și „Am facturi de plătit.”.

Dar azi, în parc, în mașină, în suflet…jocul se întoarce. Și-ți aduce un Jovuleț.

" Matei și Tăvălug stăteau pe bancă.
- Azi e ziua mea! spuse Matei.
- Și-a mea, spuse Tăvălug.
- Dar tu ești un monstruleț, nu copil!
- Și, hihihi, totuși, mă joc mai mult decât mulți oameni mari, chiar și copii.

Tăvălug scoase din geantă o sfoară roșie și rosti:

„Jovuleț, Jovuleț, fă un salt în sufileț!”

Pe dată, toți adulții din parc s-au transformat: o mămică juca șotronul. Un bunic dansa cu o frunză pe cap. Un tătic juca leapșa cu rucsacul copilului.

Matei a râs cu poftă.
- Dar, wow, Tăvălug, ce-i cu ei?
- E magie, prietene, spuse Tăvălug. E joaca care vindecă graba. E copilăria care n-a murit, ci doar dormea nițel."

PROVOCAREA DE 1 IUNIE
= ediția „Dă în mintea copilului!”=

Ai curaj să fii cel mai copilăros adult din jur?

Fă azi ceva complet jucăuș și neașteptat:
- Sari într-o baltă cu copilul tău.
- Joacă „Sticluța cu otravă” în parc.
- Țopăie în lift.
- Fă un selfie cu un morcov în ureche.
- Cântă „Am o căsuță mică” într-un loc public.

📸 Filmează, fotografiază sau scrie ce ai făcut și adaugă:
„Azi, copilăria mea a ieșit din buzunar.”

Hashtag:

Vrei să primești următoarea poveste cu Matei și Tăvălug?
Scrie un singur cuvânt în comentarii: "Vreau"

03/05/2025

Peste 250 de părinți și dascăli au descărcat ghidul gratuit „7 pași ca să-ți sprijini copilul să fie atent și motivat la școală”.
Știi de ce? Pentru că nevoia e reală.
Tot mai mulți adulți (părinți, dascăli) îmi spun:
„- Nu mai știm cm să-l/s-o ajutăm. Nu se mai poate concentra. Renunță repede. Se plictisește la orice.”

Dar, drag părinte și dascăl... lipsa de concentrare nu e o greșeală. E un strigăt:
„Ajută-mă să-mi pot ține mintea aici.”
Iar atenția voluntară nu se naște, se antrenează.

Din 24 mai, dau startul unor ateliere speciale pentru copii:
„Atelierele atenției și motivației”, pentru vârstele 6–9 și 9–12 ani, gândite să dezvolte:
- concentrarea conștientă;
- răbdarea în sarcini;
- motivația interioară;
- încrederea în propriul ritm de lucru.

Totul prin: brain gym, lateralitate, jocuri de focalizare, mindfulness, fișe creative, joacă și joc cu sens.

Se vor organiza fizic, în cabinetul meu de psihologie și on-line, pentru cei care locuiesc în alte orașe.
Doar 6 copii/grupă.
Un spațiu sigur, cald și profesionist, cu exerciții validate în ani de lucru cu sute de copii.

Dacă ai simțit și tu că al tău copil are nevoie de sprijin, acum e momentul.
Locurile sunt limitate și deja mulți părinți m-au întrebat când începem.

Scrie-mi mesaj cu textul:
„Vreau atelierul de atenție!”
și îți trimit toate detaliile.

P.S. Dacă n-ai descărcat încă ghidul care a declanșat valul de reacții, îl găsești aici:

https://payhip.com/b/VF1UW

P.P.S. Atelierele nu lucrează doar cu atenția și motivația.
Lucrează, în profunzime, și cu inteligența socială și adaptarea copilului în grup, inteligența adaptativă.

Pentru că tot mai mulți copii au dificultăți în a se integra, în a-și face prieteni sau în a-și gestiona emoțiile în relații.
Și ceea ce contează cel mai mult la școală nu e doar cât de bine scriu sau citesc, ci cm se simt în mijlocul celorlalți.

Aceste întâlniri sunt și un spațiu de:

- socializare conștientă;
- antrenare a cooperării;
- recunoaștere a propriei valori în grup;
- reintegrare blândă pentru cei care s-au simțit excluși sau retrași.

Copiii învață nu doar cm să se concentreze, ci și cm să aparțină.
Pentru un viitor în care încrederea și relațiile sunt la fel de importante ca rezultatele.

02/04/2025

Nu râdeți…
Am 51 de ani, învăț la master, din nou, mă joc cu bias-uri cognitive, învăț tehnologie, fac sport, scriu idei pe șervețele și… pun fețe vesele pe banane în supermarket.
Ce legătură au toate astea?
Le testez pe mine însămi. Pe bune.
Nu doar citesc despre bias-uri.
Le trăiesc. Le simt. Le surprind când mă păcălesc.
Asta fac și în parentingul conștient:
Nu livrez rețete, ci filtre. Ochelari. Întrebări. Claritate.

Între o poveste cu Matei și Tăvălug, un atelier pentru părinți și o postare despre reguli cu blândețe…
Îmi observ mintea cm etichetează, presupune, generalizează.
Uneori râd. Alteori mă opresc.
Bias-urile? Nu doar un subiect de psihologie... aprofundat acum, la masterat. Sunt ochelarii invizibili prin care percepem copiii, părinții, colegii… și pe noi înșine.

Da, testez bias-uri în timp ce scriu idei pe șervețele, fac fețe vesele pe banane în magazine și mă gândesc la sensul unei crize de furie în mijlocul supermarketului.
Învăț tehnologie cu răbdare (și cafea).
Fac sport.
Creez, simt și mă mir de fiecare dată când un copiluț mă întreabă:
"-Flori, tu ești mama psihologilor?!"

Bias-urile sunt ca niște lentile colorate care ne fac să vedem un copil ca „răsfățat” când, de fapt, … vrea doar conectare.
Sau ca „dificil”, când, de fapt, … are o nevoie nespusă.
Le porți și tu. Le port și eu. Contează doar să le observăm.

Am strâns aceste reflecții într-un mini-ghid simplu, cald și aplicabil:
„5 ochelari invizibili care îți afectează relația cu copilul și cm să-i recunoști.”

Scrie „VREAU” în comentarii sau mesaj privat și ți-l trimit cu drag.
Și dacă azi ți se pare că vezi totul mai clar… poate ai schimbat ochelarii.

P.S. Tu ce ochelari porți azi când te uiți la copilul tău? Sunt ai tăi… sau ai trecutului tău?

30/03/2025

... Circuitul care lipsește și copiii care trag semnalul de alarmă...

Câți copii mai trebuie să "nu stea locului", să "dea din picioare", să "țipe", ca să ne dăm seama că nu e doar despre ei?
Ci și despre noi, cei mari, care nu vorbim între noi?

Lucrez cu copii, adolescenți. Îi ascult în cabinet. Îi privesc în ochi. Îi văd cm se sting sau cm explodează pentru că acasă e un fel, grădinița e altfel, școala, hmmm, mult altfel, iar terapia, alt univers.

Am trimis scrisori. Am invitat la dialog. Am scris cu răbdare și speranță.
De multe ori? Tăcere.
Știu, nu e ușor să ai 25 de copii la clasă. Știu, nici părinților nu le e ușor. Știu, psihologii aleargă și ei între dosare, burnout și vocație.

Dar copilul? Copilul așteaptă.
Și, până când ne organizăm noi, el trăiește rupt.
Între reguli care se bat cap în cap.
Între așteptări care nu comunică.
Între etichete care îl strivesc: „neastâmpărat”, „nepoliticos”, „necooperant”.

Mesajul meu e simplu și vine cu maturitate, drag părinte, dascăl, psiholog, nu cu reproș:
Colaborarea nu e un moft. E o urgență.
Fiecare copil are nevoie de un circuit viu între casă, clasă și cabinet.
Să vorbim. Să ne ascultăm. Să ne asumăm.
Fiecare în felul său. Dar împreună.

Dacă ești părinte, scrie un mesaj educatoarei/învătătoarei/dirigintelui:
„- Cu ce pot ajuta?”
Dacă ești educator/înv. /prof, întreabă:
„ - Cum e copilul acasă?”
Dacă ești psiholog creează "noduri" (legături), nu doar rapoarte.

Și dacă ești parte dintr-un copil, atunci, știi:
Împreună e singura cale.

Exercițiul de la "masa rotundă"
Separat, ne descurcăm. Împreună, creștem.

Închide ochii. Imaginează o "masă rotundă",
Pe un scaun, stă mama.
Pe altul, educatoarea/înv/proful.
Pe altul, psihologul.
Pe ultimul scaun, stă copilul.

Toți sunt acolo pentru el.
Dar nu vorbesc între ei.
Se uită în direcții diferite. Trag fiecare de copil, într-o altă parte, cu cele mai bune intenții.
Copilul tace. Sau explodează. Sau fuge.

Acum, schimbăm povestea:

Toți se întorc spre centru.
Încep să vorbească.
Mama spune ce vede acasă.
Educatoarea descrie ce se întâmplă în colectivitate.
Psihologul le ascultă pe amândouă și pune în cuvinte nevoile reale ale copilului.
Nu se ceartă. Nu se învinovățesc. Caută "noduri" (legături).
Copilul zâmbește.
Nu pentru că totul e perfect, ci pentru că nu mai e singur.

Continui cu încă un exercițiu simplu:
„Îmi dau voie să întreb…”

Indiferent cine ești – părinte, educator/înv./prof sau psiholog – alege una dintre întrebările de mai jos și rostește-o sincer, în relația ta cu ceilalți doi:

🆘 „- Cum îl pot ajuta și eu, așa cm îl ajuți tu?”
🆘 „- Ce observi tu și eu nu văd?”
🆘 „ - Cum facem să-i fim de folos, împreună?”

Scrie întrebarea pe o foaie. Pune-o pe frigider. Sau într-un mesaj. Sau în ședința de luni.

Chemarea ta la masă:

Te chem la "Masa rotundă".
Nu perfectă. Nu ideală. Doar umană.
Unde nu ne judecăm. Ne ascultăm.
Unde nu avem toți răspunsuri, dar avem prezență.

Dacă ești părinte, întreabă.
Dacă ești educator/înv, prof, deschide.
Dacă ești psiholog, mediază.

Copilul/adolescentul are nevoie de acest cerc.
De această voce comună.
De această echipă.

Nu-l mai lăsa singur, între noi. Adu-l în mijlocul cooperării.

P. S. ❤️ Dacă ești părinte:
Trimite un mesaj educatoarei/învățătoarei copilului tău:
"- Aș vrea să fim o echipă. Ce observi la copilul meu în colectivitate și cm pot susține și eu acasă?”

❤️ Dacă ești educator:
Scrie un bilet sau un mesaj scurt mamei/tatălui:
„- Astăzi copilul a fost mai atent în jocul cu cuburi. Poate încercăm și acasă ceva similar. Ce părere ai?”

❤️ Dacă ești psiholog:
Propune o întâlnire sau un apel scurt între tine, părinte și educator:
„- Ce-ar fi să ne auzim 10 minute, doar să aliniem direcțiile pentru copil? E un gest mic, cu impact mare.”

Un copil echilibrat este dovada vie că adulții din jurul lui comunică.

Alege un scaun la "Masa rotundă".
Scrie. Sună. Întreabă. Deschide.
Circuitul începe cu tine.

27/03/2025

Într-o lume care aleargă, eu m-am oprit.
Am lăsat agenda jos. Mi-am turnat o cafea.
Am deschis Jurnalul de mamă și am scris:

„Copiii își vor aminti cm i-ai făcut să se simtă.”

De acolo încep totul. Din inimă.
Lucrurile relaționale nu se așază cu „fă așa” sau „nu mai face”.
Se așază cu povești.

Așa s-au născut și Matei și Tăvălug, cu furia lor, dar și cu îmblânzirea.
Așa a apărut și Purcica Norica, cu nasul mofturos și regulile spuse pe limba copiilor.
Povești care se joacă, nu se moralizează.
Care ating. Care aduc zâmbet și înțeles.

Vrei să le trăiești și tu, împreună cu copilul tău?
Le găsești zilnic în , pe TikTok.
Acolo unde educația emoțională devine joc, iar joaca devine învățare.

TikTok: ,

Imaginile sunt create cu noul model Reve Image 1.0 din ChatGPT.

25/03/2025

Nu repari prin control. Repari prin prezență. Aici. Așa. Împreună.

Zilele trecute, un băiețel din cabinet mi-a spus:
„- Flori, mami țipă și zice că mă iubește. Dar eu nu mai știu dacă iubirea e cu țipat sau cu îmbrățișare.”
Cuvintele lui m-au înfipt în scaun. Nu cu vină. Cu responsabilitate.
Le aud des…
De la mame copleșite, de la tați epuizați, de la copii care încearcă să înțeleagă lumea mare prin emoțiile lor mici.

Ce facem când tot ce știm e controlul, dar tot ce are nevoie copilul e conexiunea?

Așa s-a născut ghidul meu:
"Prim-ajutor emoțional în fața furiei copilului”
Un PDF cu 5 pași simpli, clari, pentru părinți epuizați care vor să repare… cu blândețe.

Vrei să-l primești?
Lasă-mi în comentarii: „DA, vreau ghidul!”
Îți trimit linkul de abonare la newsletter și imediat după, primești ghidul pe e-mail.

23/03/2025

În această duminică, lasă deoparte agitația gândurilor despre săptămâna viitoare și oprește-te pentru un moment. Te-ai întrebat vreodată: „Unde mi-e prezentul?” În graba cotidiană, ne pierdem adesea în planuri și amintiri, uitând să savurăm clipele care se întâmplă acum.

Imaginează-ți că fiecare respirație este o fereastră deschisă către o lume plină de posibilități.
Descoperă puterea mindfulness-ului, câteva minute de conștientizare pot transforma modul în care îți începi săptămâna și îți readuce bucuria clipelor simple.
Comentează mai jos cu gândurile tale despre prezent și împărtășește această postare cu cineva care ar avea nevoie să-și reamintească magia momentului prezent!

Minunat pentru duminică seară sau orice moment de reconectare, îți las un exercițiu simplu, dar profund:
Exercițiu: „5-4-3-2-1, ancora în Prezent”

Acest exercițiu te ajută să revii în corpul tău, în simțuri, în AICI și ACUM.

1. Oprește-te din orice faci. Stai jos. Respiră adânc.
2. Spune cu voce tare sau în gând:

- 5 lucruri pe care le vezi în jurul tău (ex: „văd cana de ceai, văd norii pe geam…”).
- 4 lucruri pe care le simți cu corpul (ex: „simt picioarele pe podea, simt căldura puloverului…”).
- 3 lucruri pe care le auzi (ex: „aud frigiderul, aud vocea mea în cap…”).
- 2 lucruri pe care le miroși (sau ai mirosi, dacă nu miroase nimic în acel moment).
- 1 lucru pe care îl guști (sau ți-ar plăcea să guști).

Bonus: La final, întreabă-te blând:
Ce are nevoie corpul meu acum?
Și oferă-i acel lucru, poate fi un pahar cu apă, întindere, sau o pauză de respirație.

Folosește-l zilnic, timp de o săptămână. Începe cu duminica, finalizează cu sâmbăta. Vezi cm te simți.

P.S. Dacă simți că ai nevoie de mai multă prezență și liniște în viața ta, te invit cu drag să te înscrii în „Roata conștientizării”, un parcurs de 21 de zile de mindfulness gratuit, pe WhatsApp, începând cu 31 martie. Vei primi zilnic exerciții scurte, întrebări de reflecție și sprijin blând, ca să te reîntorci la tine. Dacă te înscrii azi, ai o surpriză.
Scrie-mi „VREAU ROATA” în comentarii sau mesaj privat și îți trimit link-ul de înscriere.
Hai să învățăm împreună să trăim cu adevărat în prezent.

22/03/2025

Am dat cu mopul pe emoții azi. Și, surpriză, tot ce aveam nevoie era… o cafea și puțin Deep Purple.

Sâmbăta începe, ca de obicei, cu haos organizat: mop, aspirator, jucării sub canapea, 3 cafele reci și un copil care întreabă dacă poate mânca chipsuri la micul dejun, așa-i, dragă prietenă?

Dar azi, eu, una, mi-am făcut o prioritate în listă:
„Curățenie interioară, 10 minute.”

Și ghici ce? N-am găsit praf.
Doar oboseală emoțională, dor de mine și o melodie de dans care m-a făcut să râd singură în...baie. Nu mai zic de fredonat, o, da!

Realitatea e asta:
Poți da cu mopul toată ziua și tot să te simți neîmplinită în inima ta.
Uneori ai nevoie mai degrabă de:
- o cafea băută stând jos
- 3 minute de muzică care-ți amintește că ai șolduri
- și permisiunea să zici „Azi nu vreau să fiu perfectă, vreau să fiu prezentă! "

Hai să facem azi un club secret al femeilor care aleg și altceva în afară de șmotru:
🤗 Bea cafeaua cu două mâini.
🤗 Dă play la piesa ta preferată și dansează 30 secunde doar simțind.
🤗 Fredonează și iar fredonează.

🤗 Spune-mi în comentarii cu ce melodie ți-ai făcut azi curățenia interioară?

P.S.: Dacă tot folosești mopul… măcar fă-o pe ritm.

`


`

21/03/2025

E vineri, vine week-end-ul... și hai cu o poveste!

Copiii nu spun mereu ce simt. Uneori, când sunt obosiți, triști sau copleșiți, răspund printr-un „Nu vreau să te văd!” sau chiar un îmbrâncit. Dar ce e dincolo de aceste reacții? Cum îi ajutăm să înțeleagă ce se petrece înăuntrul lor?

Așa s-a născut povestea de azi. ❤️ Scriu povești pentru că ele completează ceea ce uneori cuvintele simple nu pot face. Pentru că Matei și Tăvălug sunt atât de aproape de inimile copiilor și ale părinților, iar asta îmi bucură sufletul.

📖 Povestea: "Matei și ziua în care a împins pe toată lumea"

"Matei stătea cu mâinile încrucișate, obrajii roșii și buza tremurândă.

" - Nu vreau să mă vezi! Sunt un prost!"

Își scutura mânuțele, iar lacrimile i se adunau șiroaie. Astăzi, totul mersese prost: s-a supărat pe Alex că i-a luat locul la masă, a împins-o pe Ana că i-a atins creionul și, când doamna l-a întrebat ce s-a întâmplat, a izbucnit în plâns.

Tăvălug s-a apropiat încet, a clipit din ochii lui mari și mov și l-a întrebat blând:

"- Matei, ți-e greu azi, așa-i?"

Matei a pufnit supărat:

"- Toți sunt răi! Pe mine nu mă înțelege nimeni!"

Tăvălug s-a ghemuit lângă el și a scuturat din urechiușele pufoase.

"- Știi ceva? Când nu ne simțim bine, nu trebuie să îi facem și pe ceilalți să se simtă la fel."

Matei s-a uitat mirat la el.

" - Dar ce să fac dacă mă supăr așa repede?"

" - Să spui ce simți!" i-a răspuns Tăvălug.
„- Sunt obosit. Sunt trist. Am nevoie de o pauză.” Atunci, ceilalți vor ști cm să te ajute.

Matei a oftat. Apoi, încet, și-a întins mâna către Tăvălug și l-a tras într-o îmbrățișare.

" - Și dacă uit?"

Tăvălug a zâmbit:

" - Eu sunt aici să îți amintesc!"

🥁 Morala poveștii:
Când te simți trist, furios sau obosit, nu îi răni pe ceilalți. Spune ce simți și cere ajutorul. Răutatea nu e soluția niciodată!

🤗 P.S. 📚 Dacă ai avea această carte fizic, unde ai citi-o copilului tău?
👉 Acasă, la culcare?
👉 În mașină, în drum spre grădi?
👉 În tren, într-o călătorie magică?

Scrie-mi în comentarii! 💜