Psiholog Nina Sofian

Psiholog Nina Sofian https://workshop.ninasofian.ro/masterclass-blocaje Cabinetul Individual de psihologie Nina Maria Sofian

Psiholog cu drept de liberă practică
Formare în Business & Leadership Coaching
Competențe în Coachingul Cognitiv - Comportamental
Expertiză în programe de Talent Management

Specializarea în psihologie organizaționala, consiliere și coaching, cu experiența de peste 13 ani în domeniul resurselor umane în advartising & comunicare m-au pus în contact permanent cu oamenii și cu provocările lor, și cred cu tărie că nu există nimic ce nu poți depăși, atunci când realizezi că fiecare obstacol e o oportunitate de a te dezvoltă, a evolua și de a creea miracolul în viața ta.

02/02/2026

Te aștept pe pagina de masterclass, unde vei găsi un quiz care te ajută să vezi clar ce te ține pe loc atunci când vrei să ieși din sistemul tău de referință și din ceea ce deja cunoști.

Tot acolo găsești exerciții și bonusuri gândite să te susțină în procesul tău.

Haide alături de mine, informațiile de înscriere sunt în bio.

https://workshop.ninasofian.ro/masterclass-blocaje

Scriu astăzi pentru tine, dacă ești aici și revii din când în când în spațiul meu.Astăzi este început de februarie. Am d...
01/02/2026

Scriu astăzi pentru tine, dacă ești aici și revii din când în când în spațiul meu.
Astăzi este început de februarie. Am deschis pagina și mi-a apărut postarea de acum un an. Am citit-o și nu m-a surprins ce scriam atunci, m-a surprins cât de firesc a rămas totul.

În acest spațiu terapeutic, lucrurile nu se schimbă brusc. Oamenii vin, se așază, vorbesc, tac, se mai întorc o vreme la aceleași teme. Uneori pare că nu se întâmplă mare lucru, dar dacă te uiți atent, vezi cm ceva se mută încet dintr-un loc în altul. O frică se mai domolește. O decizie capătă contur. Un adevăr devine suportabil.

De un an, munca mea merge mai departe exact așa. Procese care se deschid, procese care se închid, altele care au nevoie de timp și nu cer nimic spectaculos, doar prezență.
Continuitatea nu înseamnă stagnare aici, înseamnă că există un spațiu în care oamenii pot reveni până când sunt pregătiți să plece mai departe.

Sunt tot în acest loc. Nu pentru că nu s-a schimbat nimic, ci pentru că lucrurile care contează cer consecvență întâi.Uneori cer să rămâi și să duci mai departe. Să fii acolo când apare ceva important, chiar dacă apare încet și pare că nu se schimbă nimic.

Asta este ce pot spune acum, la un an distanță. Munca continuă și „Camera în care nu te mai poți minți” rămâne deschisă. Iar procesele își urmează cursul lor, fără grabă, exact cm au nevoie.

Mulțumesc că ești aici și mă urmărești.

27/01/2026

❤️Oferă-ți iubire întâi ție.

Dimineața asta a început cu o cafea amară. Cafeaua avea potențial însă…uneori realitatea te lovește direct, fără filtru…...
24/01/2026

Dimineața asta a început cu o cafea amară. Cafeaua avea potențial însă…uneori realitatea te lovește direct, fără filtru…

Un copil de 13 ani ar trebui să fie un copil și atât. Să se joace, să greșească, să fie ghidat, nu să gândească în scenarii de moarte și acoperire de urme. Când ajungem aici, problema nu mai este doar a unui copil sau a unei familii, ci a unei lumi care a normalizat violența și a lăsat copiii singuri cu lucruri pe care nu le pot duce psihic.

Când un copil ajunge să planifice o crimă, problema nu mai este furia sau impulsul de moment. Acolo vorbim despre o gândire care s-a obișnuit cu ideea că totul poate fi controlat, ascuns și șters. Psihologic, asta apare atunci când un copil nu este văzut, auzit și ghidat și petrece mult timp în lumi unde moartea nu doare pe nimeni și greșeala se repară cu un restart.

Un adolescent nu are încă capacitatea totală de a înțelege consecințele reale ale violenței, mai ales dacă nimeni nu stă lângă el să îi explice diferența dintre bine și rău, dintre joc și viață. Dacă violența este consumată zilnic ca divertisment, fără conversații reale, mintea începe să o trateze ca pe o strategie, nu ca pe o tragedie.

Neglijența parentală nu arată mereu ca abandon. Uneori arată ca oboseală, comoditate, ecrane lăsate să crească în locul nostru și alegeri făcute pentru liniște. Așa pierdem direcția și valorile esențial umane, nu din răutate, ci din lipsă de implicare. Scriu asta și ca părinte, pentru că știu cât de greu este și cât de necesar rămâne să fii acolo, să explici, să corectezi, să nu lași copilul singur cu emoții pe care nu le poate duce.

Oricât de mult spui că pe tine nu te poate afecta, nu-i așa.

Poate o spun pentru prima dată public dar copiii mei au trecut prin bullying la școală iar drumul nu a fost ușor, dar am fost acolo, am vorbit, am mediat, am intervenit și am ținut relația vie. Un copil nu se reglează singur într-o lume care îl expune zilnic la agresivitate și pasivitate.El are nevoie de coreglare, iar de multe ori liniștea aparentă nu înseamnă siguranță emoțională. Are nevoie de adulți care să vadă, să audă și să nu se uite în altă parte.

Ce simt să spun este că rolul nostru este să ne ghidăm copiii și, mai departe, să contribuim fiecare în bucata lui de lume. Să vedem, să auzim, să fim mai prezenți.
Pentru că un copil de 13 ani ar trebui să fie un copil, iar dacă uităm asta, plătim cu toții.

22/01/2026

Adolescența e o perioadă de tranziție, iar ce le spui copiilor tăi acum poate să facă diferența.

Uneori un mesaj simplu, spus la timp, îi ajută mai mult decât zece explicații.

Tu ce mesaj ai observat că funcționează cel mai bine cu adolescentul tău, când îi e greu?

Capacitatea de a rămâne deschis când nu ai soluții este una dintre cele mai greu de învățat abilități emoționale. Mintea...
21/01/2026

Capacitatea de a rămâne deschis când nu ai soluții este una dintre cele mai greu de învățat abilități emoționale. Mintea noastră a fost antrenată să caute răspunsuri rapide, să repare, să controleze, pentru că incertitudinea activează anxietate și ne dă senzația că pierdem teren.

Psihologic vorbind, în momentul în care nu ai soluții, sistemul tău nervos intră într-o zonă de alertă. Vrea să facă ceva, orice, doar ca să scape de disconfort. A rămâne deschis înseamnă să nu fugi din acel disconfort, să nu îl acoperi cu explicații, sfaturi sau optimism forțat. Înseamnă să poți spune, chiar și doar pentru tine … nu știu încă și îmi este greu.

Mulți oameni confundă deschiderea cu pasivitatea. În realitate, este exact opusul. A rămâne deschis când nu ai soluții cere multă forță interioară, pentru că presupune să nu îți închizi inima ca mecanism de protecție. Când te închizi, controlezi dar când rămâi deschis, permiți procesului să se așeze în ritmul lui.

În relații, acest lucru se vede foarte clar. Când cineva drag suferă și tu nu ai ce să îi oferi concret, apare tentația de a explica, de a minimaliza sau de a grăbi vindecarea. Dar de cele mai multe ori, celălalt nu are nevoie de soluția ta, ci de capacitatea ta de a rămâne acolo fără să vrei să îl schimbi. Prezența calmă reglează mai mult decât orice strategie bine plănuită.

Din perspectivă terapeutică, acesta este unul dintre spațiile în care se produce vindecarea reală. Nu atunci când găsim imediat răspunsul corect, ci atunci când corpul învață că poate supraviețui incertitudinii fără să se închidă. Când rămâi deschis, îi transmiți sistemului tău nervos mesajul că ești în siguranță chiar și acum.

Când vorbim despre acest subiect poate cea mai mare maturizare emoțională este să renunți la ideea că trebuie să știi tot timpul ce ai de făcut.

Sunt momente în viață, în relații, în parenting, în terapie, în care singurul lucru sănătos este să rămâi prezent și viu în mijlocul necunoscutului. Din acest spațiu apar, mai târziu, claritatea, soluțiile și pașii potriviți.

A rămâne deschis nu înseamnă să renunți, ci să ai încredere că procesul lucrează și atunci când tu nu îl poți controla. Și asta, de multe ori, este forma cea mai profundă de sprijin pe care ți-o poți oferi ție și celor din jur.

14/01/2026

Când alegi să închizi tu un capitol, nu îl ștergi și nu îl negi.
Îl integrezi într-o poveste mai mare, în care viața ta continuă să curgă. Renunți la ideea că cineva din exterior trebuie să îți spună cm să mergi mai departe și îți asumi responsabilitatea pentru direcția ta.

Viața ta nu este un dosar care așteaptă o ultimă semnătură.
Este un proces viu, care cere prezență, asumare și curajul de a merge mai departe.

Dacă ai dificultăți relaționale și simți că e momentul să lucrezi cu tine, lasă-mi un mesaj.
Te aștept la cabinet!


Plecând de la o discuție cu clienta mea de ieri, vreau să vorbesc despre un tip de așteptare care îți poate pune viața p...
14/01/2026

Plecând de la o discuție cu clienta mea de ieri, vreau să vorbesc despre un tip de așteptare care îți poate pune viața pe pauză.

Întâlnesc frecvent oameni care își pun viața pe pauză, convinși că au nevoie de un răspuns din afară ca să poată merge mai departe.
Așteaptă o explicație, o confirmare, o clarificare finală, ca și cm sensul propriei vieți ar depinde de replica altcuiva. În acest timp, deciziile se amână, dorințele se estompează, iar viața ta rămâne suspendată.

Din punct de vedere psihologic, așteptarea nu este greșită în sine.
Este firesc să îți acorzi un interval de timp în care să procesezi pierderea, ruptura sau confuzia. Creierul are nevoie de pauză ca să integreze ce s-a întâmplat, iar sistemul emoțional are nevoie de siguranță înainte să poată formula un sens coerent. Problema apare atunci când această pauză nu mai are un reper interior și devine un mod de a trăi.

În cabinet observ adesea cm așteptarea se transformă într-o dependență de celălalt.
Nu mai aștepți ca să înțelegi, ci aștepți ca cineva să îți spună ce a fost relația, cine ai fost tu în ea și dacă ai voie să mergi mai departe. În multe situații, acel răspuns nu vine niciodată sau vine fragmentat, ambiguu, insuficient pentru a aduce liniște.

Aici intervine un act important de maturizare emoțională.
La un moment dat, alegi să închizi tu capitolul, chiar dacă nu ai toate explicațiile. Alegi să formulezi un adevăr care să fie suficient pentru tine, nu perfect, nu validat de celălalt, ci trăibil. Închiderea nu înseamnă că minimizezi ce a fost sau că negi durerea, ci că refuzi să îți mai sacrifici prezentul pentru o claritate care nu mai vine.

Această perspectivă apare constant în literatura relațională contemporană.
Esther Perel vorbește despre ideea de final psihologic diferit de finalul factual, despre cm relațiile se pot termina în exterior, dar rămân deschise în interior, iar oamenii rămân blocați în ele ani întregi. Ea subliniază că sensul nu vine întotdeauna dintr-o ultimă conversație, ci din capacitatea ta de a integra povestea și de a o așeza într-un loc care să nu te mai țină captiv.

Și în psihologia doliului regăsim aceeași idee.
William Worden vorbește despre sarcinile doliului, una dintre ele fiind reorganizarea vieții după pierdere. Această reorganizare presupune, inevitabil, o decizie internă de închidere, chiar și atunci când nu toate întrebările au primit răspuns.

Când alegi să închizi tu un capitol, nu îl ștergi și nu îl negi.
Îl integrezi într-o poveste mai mare, în care viața ta continuă să curgă. Renunți la ideea că cineva din exterior trebuie să îți spună cm să mergi mai departe și îți asumi responsabilitatea pentru direcția ta.

Viața ta nu este un dosar care așteaptă o ultimă semnătură.
Este un proces viu, care cere prezență, asumare și curajul de a merge mai departe.

Dacă ai dificultăți relaționale și simți că e momentul să lucrezi cu tine, lasă-mi un mesaj.
Te aștept la cabinet!


Deși nu am mai scris de mult despre parenting, astăzi abordez tema relațiilor în familie, a relației de cuplu și a copii...
09/01/2026

Deși nu am mai scris de mult despre parenting, astăzi abordez tema relațiilor în familie, a relației de cuplu și a copiilor, dintr-o perspectivă psihologică și sistemică.

Când vorbim despre familie din această perspectivă, apare inevitabil tema ordinii, chiar dacă ea stârnește rezistență emoțională.

Ordinea nu este despre cine contează mai mult, ci despre ce susține viața pe termen lung.

✅Întâi ești tu.
Tu ca adult reglat emoțional, cu limitele tale, cu capacitatea ta de a sta cu disconfortul și de a nu-l arunca pe altcineva.
Un părinte care nu este în contact cu sine va căuta sprijin unde nu ar trebui și de multe ori copilul este cel care îl oferă.

✅Apoi vine relația de cuplu.
Din doi oameni se creează un spațiu relațional, iar acel spațiu este fundația familiei.
Copilul nu apare din nimic, apare dintr-o relație, chiar dacă acea relație nu mai există în forma ei inițială.

Bert Hellinger vorbește despre ordinea iubirii și spune clar că părinții vin înaintea copiilor.
El explică faptul că atunci când un copil este pus emoțional pe primul loc, copilul devine prea mare pentru poziția lui.
În Constellations of Love, Hellinger afirmă că un copil este cel mai protejat atunci când își poate vedea părinții mari, responsabili și așezați în locul lor.
Când unul dintre părinți se sprijină emoțional pe copil, copilul încearcă inconștient să repare sistemul și asta devine o povară tăcută dar cu efecte pe termen lung.

🧑‍🧑‍🧒Aceeași idee apare și în terapia structurală de familie.
Salvador Minuchin arată că familia este formată din subsisteme clare.
Există subsistemul conjugal și subsistemul parental, iar copilul nu ar trebui să fie atras în conflictele adulte.
În Families and Family Therapy, Minuchin descrie triangularea ca fiind una dintre cele mai frecvente surse de anxietate la copii.
Când copilul devine confident, aliat sau mediator, el pierde accesul la rolul lui firesc de copil.

❓Apare totuși întrebarea firească ce se întâmplă atunci când părinții sunt separați.

📌Separarea nu anulează ordinea sistemică, ci o obligă să se reorganizeze.Relația de cuplu se încheie, dar relația parentală rămâne.
Copilul continuă să aparțină ambilor părinți, indiferent de forma familiei.

Hellinger subliniază că după separare părinții rămân mari în fața copilului.
Când un părinte caută alianță emoțională cu copilul împotriva celuilalt părinte, copilul este scos din locul lui.
Asta creează loialități rupte, vinovăție și tensiune internă, chiar dacă copilul pare adaptat la suprafață.

📖Cercetările din Journal of Family Psychology arată că nivelul de conflict post separare afectează copilul mai mult decât divorțul în sine.
Copilul poate trăi în două case, dar nu poate duce povara de a sta emoțional între părinți.

Minuchin ar spune aici că granițele trebuie să rămână clare și după separare.
Părintele rămâne părinte, copilul rămâne copil, iar conflictele adulte se gestionează în afara relației cu copilul.

Gottman completează spunând că pentru copil este mai importantă calitatea cooperării dintre părinți decât forma relației lor.
Nu este nevoie de prietenie forțată, ci de respect minim, predictibilitate și reguli clare.

💯În esență, mesajul tuturor acestor perspective este simplu și profund.
📌Tu rămâi adult.
📌Relația de cuplu sau relația parentală rămâne axa.
📌Copilul rămâne copil.

Hai pe BLOG pentru articolul complet. Îl găsești și în comentrii.👇

06/01/2026

📌Dacă după toată această perioadă de libere și relaxare încă te surprinzi tensionată, îți las o perspectivă pe care să o iei în calcul.

Privește mai atent la modul în care funcționezi și observă-te cu onestitate, pentru că sunt lucruri pe care le consideri normale, dar care vorbesc despre anxietate mascată.

✅Funcționezi, livrezi, ești apreciată, însă în interior rămâi în tensiune și control continuu, iar de cele mai multe ori nu e despre forță sau ambiție, ci despre strategii vechi de supraviețuire care cer acum un alt ritm și limite mai clare.

🙌Observarea este primul pas prin care începi să îți schimbi relația cu tine, iar mai departe te invit pe blog, unde găsești resurse gratuite despre psihologie practică și management emoțional. 👉BLOG

👫Noi, oamenii, și relațiile dintre noi m-au fascinat mereu și m-au ghidat spre o parte importantă din munca mea, cea de ...
31/12/2025

👫Noi, oamenii, și relațiile dintre noi m-au fascinat mereu și m-au ghidat spre o parte importantă din munca mea, cea de psihoterapeut relațional. Prețuiesc mult această parte a profesiei mele, iar azi scriu despre relații.

🎆Pe final de an, observ că sunt persoane care își fac bilanțul în minte ca pe un inventar. Câte cărți au citit, câte cursuri au făcut, câte revelații au avut, iar apoi, în aceeași seară, se poartă cu ei înșiși aspru sau cu cei din jur pe repede înainte. Nu e greșit să ne facem bilanțul, dar contează mult spațiul emoțional din care îl facem.

În ultima perioadă am observat ceva care pentru mine a devenit foarte clar. Progresul relațional începe într-un loc de introspecție, mult mai tăcut.

✅Începe în felul în care trăiești când ești obosit, când ești iritat, când nu îți iese cm vrei și, totuși, alegi să îți conții emoțiile ca să nu rănești.

✅Începe când îți vine să te justifici și, în loc să o faci, te oprești și te întrebi ce butoane ai apăsat în celălalt și la ce reacționezi tu.

✅Începe când îți dai seama că ai lipsit dintr-o conversație importantă și nu te grăbești să te scuzi, ci îți asumi și revii ca să clarifici.

Mi se pare un reper bun, la final de an, să te întrebi dacă ai lăsat pe cineva cu o durere pe care ai fi putut să o previi. Nu ca să te pedepsești, ci ca să te întorci cu maturitate și să repari acolo unde se poate.

📌Uneori, repararea înseamnă un mesaj simplu. Am înțeles, îmi pare rău, vreau să fiu mai atent/ă.

📌Alteori, înseamnă o limită pusă mai devreme, ca să nu vă mai prindă iar același tipar care vă rănește pe amândoi.

Mai e o întrebare care mie îmi place mult, pentru că nu te lasă să te minți frumos.

❓Dacă ai accepta pentru tine felul în care te porți tu cu altcineva.
Dacă ai primi, fără să te strângi pe dinăuntru, tonul tău, graba ta, lipsa ta de răspuns, evitarea, amânarea?
Când poți să răspunzi sincer la întrebarea asta, începi să fii altfel în relația cu tine și cu ceilalți. Mai responsabil, mai real.

Pentru mine, dar și pentru tine, las aici câteva întrebări pe care să ți le adresezi înainte de final de an:
❓Am fost mai atent/ă la impactul meu?
❓Am reparat când am greșit?
❓Am avut curajul să spun îmi pare rău, fără să adaug încă trei explicații ca să mă apăr?

Dacă intri în anul nou cu o singură intenție în zona relațiilor, las-o să fie asta. Să fii mai atent la impactul tău și să repari când greșești.

Îți doresc un nou an în care să te bucuri de relații mai conștiente și de oameni lângă care poți rămâne tu, cu tot ce ești.❤️


🎆La final de an, eu simt recunoștință și îți mulțumesc pentru curajul cu care ai mers mai departe, chiar și atunci când ...
30/12/2025

🎆La final de an, eu simt recunoștință și îți mulțumesc pentru curajul cu care ai mers mai departe, chiar și atunci când ți-a fost greu și nu arăta totul roz.

✅Pentru 2026, îți doresc să nu te mai grăbești nicăieri, pentru că nu ești în urmă, ești exact acolo unde ai nevoie să fii acum. Îți doresc să te simți mai mult acasă în tine, în alegerile tale, în ritmul tău.

💫Și să construiești viața pas cu pas, cu oameni adevărați, cu relații în care poți respira, și cu momente mici care, peste ani, rămân.

Address

Bulevardul Pipera, Nr. 1/IA, Integral Business Center
Pipera
077191

Opening Hours

Monday 11:00 - 19:00
Tuesday 11:00 - 19:00
Wednesday 11:00 - 19:00
Thursday 11:00 - 19:00
Friday 11:00 - 19:00

Telephone

+40745532238

Website

http://www.ninasofian.ro/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Nina Sofian posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Nina Sofian:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category