27/03/2021
„Trăim unul la adăpostul celuilalt”
Teoria atașamentului ne învață că persoana dragă este adăpostul nostru în viață. Atunci când acea persoană nu este disponibilă sau receptivă din punct de vedere emoțional, ne aflăm într-o situație similară cu aceea de a fi lăsați afară în frig, singuri și neajutorați.
Suntem asaltați de emoții precum furia, tristețea, durerea și, mai presus de toate, frica. Deloc surprinzător, dacă ne amintim că frica este sistemul nostru înnăscut de alarmă, care se aprinde când supraviețuirea noastră este amenințată. Pierderea legăturii cu persoana iubită ne pune în pericol sentimentul de siguranță.
Atunci când avem neînțelegeri sau certuri cu partenerii noștri cu toții simțim frică . Dar, pentru aceia dintre noi care au relații sigure, este un semnal trecător. Frica este rapid și ușor redusă la tăcere când realizăm că nu este o amenințare reală sau că partenerul nostru ne va da din nou asigurările de care avem nevoie, dacă i-o cerem.
În schimb, pentru aceia dintre noi cu relații în care siguranța este diminuată, frica poate fi copleșitoare. Suntem înghițiți de ceea ce un neurolog american (Jaak Panksepp, Universitatea de stat din Washington) numește „panica primară”. Atunci facem în general unul din următoarele două lucruri: fie cerem prea mult și devenim sufocanți în încercarea de a obține consolare și reasigurare de la partenerul nostru, fie ne retragem și ne detașăm într-o încercare de a ne alina și proteja.
Indiferent care sunt motivele sau cuvintele pe care aparent le folosim în iuresul certurilor provocate, ceea ce spunem de fapt cu aceste reacții este: „Observă-mă! Fii cu mine! Am nevoie de tine.” sau „Nu te voi lăsa să mă rănești. Mă voi calma, voi încerca să-mi păstrez controlul.”
Aceste strategii menite să gestioneze frica de a pierde legătura sunt inconștiente, iar ele funcționează, cel puțin la început. Dar, pe măsură ce partenerii care suferă recurg la ele din ce în ce mai frecvent, creează spirale vicioase de nesiguranță, ce nu fac decât să-i împingă din ce în ce mai departe. Apar din ce în ce mai multe interacțiuni în care nici unul dintre parteneri nu se simte în siguranță, ambii devin defensivi și fiecare este lăsat să presupună ce e mai rău despre celălalt și despre relația lor.
Ceea ce partenerii nu văd adeseori este că majoritatea certurilor sunt de fapt proteste față de detașarea emoțională. Dincolo de toată această suferință, în profunzime, partenerii se întreabă unul pe altul: Mă pot baza pe tine, pot depinde de tine? Ești acolo pentru mine? Îmi vei răspunde când am nevoie, când apelez la tine? Contez pentru tine? Sunt prețuit și acceptat de tine? Ai nevoie de mine, contezi pe mine? Furia, critica, pretențiile sunt de fapt strigăte de ajutor îndreptate către oamenii iubiți, strigăte menite să le miște inimile, prin care să-și recapete emoțional partenerii și să restabilească sentimentul unei legături sigure.
Dacă ne iubim partenerii, de ce nu ne ascultăm pur și simplu unii altora strigătele de atenție și legătură și nu răspundem cu afecțiune? Pentru că, în majoritatea timpului, nu suntem pe aceeași lungime de undă cu partenerii noștri. Suntem distrași sau prinși în propriile noastre planuri. Nu știm cm să vorbim limbajul atașamentului și nu transmitem mesaje clare privind nevoile noastre sau nu arătăm cât de mult ne pasă.
Sfârșim mai degrabă prin a pretinde, decât a ruga, ceea ce duce adesea mai mult lupte de putere decât la îmbrățișări. Unii dintre noi încercăm să minimalizăm nevoia naturală de a fi apropiați emoțional, concentrându-ne, în schimb, pe acțiuni ce dau doar o expresie limitată nevoii noastre. Mesajele deghizate și distorsionate nu ne lasă să ne exprimăm dorința pură și îi determină pe iubiții noștri să răspundă mai greu.
Impulsul de a ne atașa emoțional – de a găsi pe cineva spre care să ne putem îndrepta și căruia să-i putem spune „Ține-mă strâns în brațe” – este adânc înrădăcinat în genele și corpurile noastre. Este fundamental pentru viață, sănătate și fericire în aceeași măsură ca impulsurile de a căuta hrană, adăpost sau s*x. Avem nevoie de atașamente emoționale cu câțiva oameni de neînlocuit pentru a fi sănătoși fizic și mental – pentru a supraviețui.
Ca iubiți, ne menținem împreună într-un echilibru delicat, pe o sfoară. Când încep să bată vânturile neîncrederii și fricii, dacă ne panicăm și ne prindem strâns unul de altul sau ne întoarcem brusc și ne îndreptăm spre adăpost, frânghia se balansează din ce în ce mai tare și echilibrul nostru devine și mai precar. Pentru a ne menține pe frânghie, trebuie să ne mișcăm în tandem cu celălalt, să răspundem la emoțiile celuilalt. Când stabilim o legătură, ne echilibrăm unul pe altul. Suntem în echilibru emoțional.
Extras din cartea „Ține-mă strâns în brațe” de Sue Johnson
