Psiholog Mihaela Clapa

06/11/2025

Trăim vremuri în care vrem să știm tot: când, cum, cu cine, ce urmează, ce ne așteaptă.
Ne construim planuri precise, liste, grafice mentale ale unui viitor pe care vrem să-l controlăm perfect.
Dar viața nu e o ecuație cu rezultat fix.
Viața are virgule.
Are pauze. Are respirații între două fraze.
Are momente în care totul se răstoarnă, iar ceea ce credeai că era finalul devine doar o propoziție într-o poveste mai mare.

Virgula vieții apare exact atunci când crezi că știi rezultatul.
Când totul pare clar, ea vine și-ți spune: „Mai e ceva de învățat.”
Când te grăbești să tragi concluzii, ea te oprește: „Respiră. Nu s-a terminat.”
Când simți că totul e pierdut, viața îți șoptește: „Doar o virgulă. Nu un punct.”

Poate că nu totul merge conform planului.
Poate că oamenii pleacă, drumurile se schimbă, iar tu rămâi cu întrebări fără răspuns.
Dar tocmai acolo, în incertitudine, crești.
Acolo înveți să te lași purtat de curgerea vieții, fără să te mai agăți de fiecare cifră din ecuație.

Uneori, viața te încurcă doar ca să te reașeze acolo unde trebuia să fii.
Te învață să renunți la control, să accepți imperfecțiunea și să te încrezi în ritmul ei.

Adevărul e că viața nu greșește.
Ea doar rescrie propozițiile noastre atunci când simte că încă nu am spus tot.
Virgula nu e sfârșit. E continuare.
E o invitație să mergi mai departe, să respiri mai adânc, să te deschizi mai mult.

Așa că, te rog, nu mai calcula tot.
Lasă puțin spațiu pentru neprevăzut, pentru magie, pentru divinul care lucrează dincolo de logica ta.
Pentru că, uneori, cele mai frumoase întâmplări vin exact după virgula pe care viața o așază acolo unde tu ai fi pus un punct.

Nu e nevoie să știi tot.
E suficient să fii prezent în fiecare virgulă.
Acolo se ascunde miracolul.

06/11/2025

Cât de des ne oprim din a trăi autentic din această cauză?
Ne cenzurăm bucuriile, visurile, chiar și tristețile — nu pentru că nu știm cine suntem, ci pentru că ne temem de ecoul din jur. Dar adevărul e că oamenii nu ne văd așa cm suntem noi, ci așa cm sunt ei.

Cine are iubire în suflet, va vedea curajul tău.
Cine are frică, va vedea risc.
Cine are durere, va vedea sfidare.
Cine are pace, va vedea lumină.

Adevărul este că nu putem controla ce vor spune oamenii, dar putem alege cine devenim în ciuda vorbelor lor.
Atunci când trăiești dintr-un loc al sincerității, când acțiunile tale sunt în acord cu sufletul tău, nu mai există rușine în privirile altora. Există doar libertate.

Nu te teme de „ce o să zică lumea”.
Lumea oricum vorbește prin filtrul propriei povești, al propriilor răni și iubiri.
Tu continuă să trăiești, să simți, să alegi în acord cu tine.

Pentru că, la final, contează doar ce spui tu când taci — în fața propriei conștiințe.

Fii tu. Cu blândețe. Cu curaj. Cu adevăr.
Oamenii vor spune... exact ce au în suflet — dar tu ai puterea să spui povestea ta.

05/11/2025

Îmi vindec rănile. Un mesaj pentru părinți‼️

Dragă părinte, dacă citesti aceste rânduri, e posibil să simți un nod în gât: dorința de a proteja copilul și, în același timp, frica că vei repeta ceea ce ți s-a transmis. Vreau să-ți spun ceva simplu și esențial: faptul că te gândești la asta — că vrei să-ți „vindeci rănile” — este deja un act imens de iubire. Vindecarea nu e perfecțiune: e disponibilitate, onestitate și curaj.

De ce contează vindecarea noastră?
Copiii nu doar aud ceea ce le spunem — ei absorb felul în care respirăm, reacționăm la stres, ne întoarcem către noi înșine. Modelele noastre de relaționare devin primele lor scripturi despre lume: cine sunt ei, ce merită, cm se iubește. Când alegi să te oprești și să lucrezi la rănile tale, le oferi lor cel mai prețios dar: un model viu de reparare, vulnerabilitate acceptată și speranță.

Ce înseamnă, practic, „să-mi vindec rănile”?
Nu e un singur gest magic — e un demers în pași mici, zi de zi:
1. A-l numi pe nume: recunoaște-ți emoțiile — frică, furie, tristețe — fără a le proiecta automat pe copil. Ex.: „Sunt supărată acum pentru că mi-am amintit ceva dureros. Am nevoie de un moment să mă liniștesc.”
2. A cere ajutorul: terapie, grup de suport, prieteni în care ai încredere. Vindecarea nu e o luptă solitară.
3. A repara activ: când greșești cu copilul, cere scuze și repară. Copiii învață că greșelile pot fi îndreptate.
4. A modela auto-compasiunea: vorbește-ți cu blândețe în fața copilului. Ei învață să facă la fel.
5. A învăța limite sănătoase: vindecarea include „nu”-uri care protejează; limitele sunt cel mai mare dar pentru dezvoltarea lor.
6. A crea ritualuri de siguranță: povești, respirații comune, o rutină de somn caldă — toate transmit constant securitate.

Ce să-i spui copilului (câteva fraze care pot ajuta):
„Te iubesc chiar și când sunt supărată. Supărarea mea nu este vina ta.”
„Am avut o zi grea și acum am nevoie de un pic de liniște. Vrei să stăm împreună 5 minute și să ne uităm la carte?”
„Uneori mă enervez pentru că mă doare ceva din trecut. Eu lucrez la asta ca să pot fi mai liniștită cu tine.”
„Îmi pare rău că te-am speriat. Îmi doresc să îți explic ce s-a întâmplat și să te îmbrățișez.”

Aceste fraze nu trebuie rostite ca niște lecții ci cu sinceritate, în tonul vostru.

Cum îi învățăm pe copii să-și gestioneze emoțiile prin exemplu:
>Co-reglare: când copilul plânge, stai aproape, vorbește calm și oglindește-i emoția: „Văd că ești supărat; e în regulă.”
>Etichetare emoțională: „Pari trist” — a numi starea dă putere.
>Explică-le ce faci tu ca adult: „Când mă enervez, inspir adânc de trei ori.” Învață-i tehnici simple de respirație.
>Transformă greșelile în lecții: „Am greșit, am învățat, data viitoare o să fac altfel.”

Pași concreți pentru părintele care vrea să înceapă să se vindece chiar azi:
1. Scrie într-o foaie o emoție care ți-e greu să o simți cu copilul. Pune lângă: „Când apare, ce pot face?”
2. Alege o rutină de 2 minute: respirație, o scurtă meditație sau 3 gânduri de recunoștință la sfârșitul zilei.
3. Stabilește un „protocol de oprire”: ce spui când simți că reacționezi automat (ex.: „Stop. Respir. 3 sec.”).
4. Găsește un sprijin: un terapeut, un prieten, un grup de părinți. Nu trebuie să treci singur.
5. Fă un mic ritual de încheiere a zilei cu copilul: poveste, întrebarea „Ce te-a făcut să te simți bine azi?” — construiește atenția pozitivă.

Când rănile sunt adânci — nu e rușine să ceri ajutor profesional
Dacă tensiunea e constantă, reacțiile sunt foarte intense sau trecutul te urmărește, terapia nu e un lux — e un instrument esențial. Terapia nu înseamnă decât că îți dorești să fii mai bun pentru tine și pentru copilul tău.

Un îndemn final — vindecarea e un dar transmis
A vindeca nu înseamnă să ascunzi cicatricile, ci să le transformi în povești despre cm ai învățat să te îngrijești. Copilul tău nu are nevoie de părinți perfecți; are nevoie de părinți care se pot ridica după ce cad, care știu să ceară iertare și să arate cm se repară o inimă.

Dacă azi simți vină că nu ai început mai devreme — iartă-te. Dacă azi simți recunoștință pentru că ești pe drum, celebrează-te. Fiecare pas mic spre vindecare face un drum mai blând pentru generațiile care urmează.

Ești deja părinte când alegi să te vindeci. Și asta contează mai mult decât crezi.

31/10/2025

Când tăcerea e mai grea decât zgomotul

Zâmbești tuturor, dar înăuntru totul te apasă.
Porți grija tuturor, dar uiți de tine.
Taci când ai nevoie să vorbești.
Rămâi în picioarele când ai nevoie să te așezi.

Aceasta nu e slăbiciune. E oboseala emoțională mascată.
Și există un singur lucru care te poate salva: să-ți dai voie să fii tu. Să respiri. Să spui „nu mai pot”.

‼️ Dacă simți asta, nu ești singur. Distribuie. Cineva are nevoie să citească asta azi, să știe că nu e singur(ă) în această oboseală invizibilă. ❤️

Există o oboseală pe care nimeni nu o vede. Nu are febră, nu are dureri vizibile, nu se arată în somn lipsit de odihnă. Este oboseala emoțională, tăcută, subtilă… mascată.

Este acea senzație când zâmbești tuturor, dar înăuntru simți că totul se destramă. Când îți faci griji pentru fiecare relație, pentru fiecare rol, pentru fiecare așteptare… și uiți să îți întrebi propriul suflet cm se simte.

Este acea povară invizibilă care îți strânge pieptul, chiar și atunci când nimeni nu te apasă. Este oboseala de a fi „ok” când, de fapt, ești pe punctul de a ceda. Este oboseala de a-i purta pe alții și de a-ți uita propriile nevoi.

Și totuși, în mijlocul acestei oboseli, există un adevăr: nu ești slab. Nu ești defect. Nu trebuie să fii mereu puternic. A fi obosit emoțional înseamnă doar că ai trăit, că ai simțit, că ai purtat mai mult decât puteai.

Cititorule,
Dă-ți permisiunea să te oprești. Să respiri. Să spui „nu mai pot” fără frică, fără vină. Să te asculți pe tine înainte de a asculta pe oricine altcineva.

Uneori, cea mai mare putere este să recunoști că ai nevoie de tine mai mult decât de orice altceva.

29/10/2025

!!!!! Burnout-ul: boala invizibilă a oamenilor care nu știu să renunțe !!!!!!!!!!!

Moartea tragică a doctoriței Ștefania Szabo, găsită fără viață în camera de gardă, nu este doar o știre.
Este un semnal. Un semnal amar al unei lumi care confundă valoarea personală cu productivitatea.

Nu e vorba doar despre medici.
E despre profesori care nu mai pot, despre părinți care duc totul pe umeri, despre antreprenori care nu dorm, despre angajați care trăiesc cu mailurile în sânge, despre oameni care își măsoară ziua în eficiență, nu în prezență.

Ce este burnout-ul — dincolo de epuizare?
Burnout-ul nu e doar oboseală. Nu trece cu o cafea, cu un weekend liber sau cu o vacanță de 3 zile.
Este un colaps psihic și emoțional care apare atunci când energia ta se scurge mai repede decât reușești să o reîncarci.

Psihologic, burnout-ul înseamnă:
Extenuare cronică: te simți gol, fără vlagă, chiar și după odihnă.
Detașare emoțională: nu mai simți empatie, bucurie sau motivație.
Scăderea performanței: oricât te străduiești, simți că nu mai poți face față.
Pierderea sensului: totul devine o rutină mecanică, fără scop.

Dar sub aceste simptome se ascunde o durere profund umană:
frica de a nu fi suficient, rușinea de a spune „nu mai pot”, presiunea de a demonstra mereu că „merit locul meu”.

De ce ajungem aici?
Pentru că trăim într-o cultură a grabei, performanței și comparației.
Ni se spune că trebuie să fim mereu „în formă”, „pe val”, „disponibili”.
Ne definim prin rezultate, nu prin starea de bine.
Ne temem că dacă ne oprim, vom fi uitați.

Dar paradoxul e crud:
cu cât alergăm mai mult după succes, cu atât ne pierdem sufletul în fugă.

Burnout-ul nu apare peste noapte — e o moarte lentă a vitalității.
O zi în care spui „lasă, rezist”,
o săptămână în care îți ignori corpul,
un an în care uiți să trăiești.
Și, încet, inima se stinge fără să ceri ajutor.

Ce se întâmplă înăuntru?
Din punct de vedere psihologic și biologic, burnout-ul este o prăbușire a sistemului de reglare a stresului.
Cortizolul rămâne permanent ridicat, somnul devine superficial, sistemul imunitar slăbește, emoțiile se amorțesc.
Ajungi să funcționezi pe pilot automat, cu o mască de eficiență, dar cu un gol uriaș în interior.

Este ca și cm creierul și sufletul tău spun:
> „Ajunge. Nu mai pot să te țin în picioare dacă tu refuzi să te oprești.”

Burnout-ul nu e semn de slăbiciune. E semn că ai fost puternic prea mult timp.

Oamenii care ard de burnout nu sunt leneși, nu sunt „delăsători”.
Sunt, de cele mai multe ori, perfecționiștii, empaticii, responsabilii, cei care duc totul, care nu cer ajutor.
Ei cred că lumea se sprijină pe umerii lor — și uneori chiar se sprijină.
Dar și coloanele de marmură se fisurează, dacă nimeni nu le mai îngrijește.

Cum se vindecă?
Nu cu rețete rapide, ci cu curajul de a te reconecta cu tine.
Vindecarea burnout-ului înseamnă:
1. Oprire conștientă.
Nu poți vindeca o rană în timp ce alergi.
2. Recunoașterea durerii.
Nu e rușine să spui „mă doare viața mea”.
3. Reînvățarea limitelor.
Să spui „nu pot acum” devine un act de iubire de sine, nu de egoism.
4. Restabilirea contactului cu plăcerea.
Bucuria mică e medicamentul sufletului: un ceai cald, o plimbare, o carte, un apus.
5. Ajutor specializat.
Terapia te ajută să recuperezi sensul, să reconstruiești echilibrul dintre „a face” și „a fi”.

Un mesaj pentru tine, cel/cea care citești acum:
Dacă te regăsești în rândurile astea, nu te rușina.
Nu ești defect, ești doar obosit până în oase.
Și ai voie să te oprești.

Viața ta nu se măsoară în câte taskuri ai bifat.
Ci în câte dimineți te trezești împăcat cu tine.

Te rog, nu mai confunda sacrificiul cu iubirea.
Nu trebuie să arzi ca să luminezi lumea.
E suficient să trăiești — autentic, cu blândețe, cu limite.

Hai să schimbăm narațiunea.
Să nu mai glorificăm oamenii care „nu se opresc niciodată”.
Să-i onorăm pe cei care știu când să respire.

Pentru că burnout-ul nu este o dovadă de putere,
ci un strigăt de ajutor pe care corpul și sufletul îl dau atunci când mintea nu mai vrea să audă.

În memoria celor care au ars prea mult,
și în sprijinul celor care încă mai pot aprinde în ei o lumină blândă, fără să se mistuie.

14/10/2025

Legătura de sânge nu justifică suferința emoțională

Ni s-a spus de mici că „familia e totul”. Că trebuie să iertăm, să răbdăm, să ne sacrificăm pentru că sunt ai noștri.
Dar ce se întâmplă când aceiași oameni care ar trebui să ne iubească devin sursă constantă de durere?

Adevărul este că familia nu e definită de ADN, ci de respect, siguranță și iubire autentică.
Să pui o limită nu înseamnă că ești „rău” sau „neascultător”. Înseamnă că îți alegi sănătatea emoțională în locul loialității oarbe.

Multe persoane trăiesc ani de zile în vinovăție pentru că nu pot să mai suporte manipularea, haosul, critica sau lipsa de empatie venite din interiorul propriei familii.
Dar loialitatea nu ar trebui să te distrugă.
Nimeni nu merită acces nelimitat la tine doar pentru că poartă același nume de familie.

Relațiile sănătoase, chiar și cele de sânge, se construiesc pe echilibru:
- comunicare sinceră
- respect reciproc
- libertatea de a spune „nu” fără teamă

Uneori, vindecarea începe tocmai atunci când alegi să te protejezi, chiar și de cei pe care îi iubești.
Pentru că iubirea adevărată nu înseamnă „rămâi, chiar dacă te doare”, ci „vreau să fim bine, dar fără să ne distrugem unul pe celălalt”.

A pune o limită nu e lipsă de iubire.
Este o formă profundă de iubire de sine.

Mihaela ❤️

01/10/2025

🌑 Gândurile toxice care ne îmbolnăvesc 🌑

Nu întotdeauna ceea ce ne macină vine din afară. De multe ori, cele mai puternice „otrăvuri” vin din interior – din gândurile pe care le repetăm zilnic. Ele se infiltrează în corp, în emoții și în relații, transformându-se în surse ascunse de suferință.

De ce sunt atât de periculoase?
Pentru că aceste gânduri toxice nu sunt doar idei trecătoare. Creierul nostru nu face mereu diferența între ce gândim și ce trăim. Când rulezi constant „nu sunt suficient de bun”, „nu merit iubire”, „o să dau greș”, corpul răspunde ca și cm ar fi în pericol. Se eliberează cortizol și adrenalină, sistemul imunitar slăbește, somnul se dereglează, iar anxietatea și depresia își fac loc.

Cele mai frecvente gânduri toxice:
„Nu sunt destul.” – creează rușine și perfecționism paralizant.
„Trebuie să îi mulțumesc pe toți.” – duce la epuizare și pierderea sinelui.
„Nu am voie să greșesc.” – blochează curajul și spontaneitatea.
„Nimeni nu mă iubește cu adevărat.” – aduce izolare și auto-sabotaj.
„Nu mai are rost.” – alimentează lipsa de speranță și depresia.

Ce nu se spune suficient de des:
1. Gândurile toxice nu sunt „adevărul”, ci repetiții ale unor mesaje învățate – de multe ori din copilărie, de la părinți, profesori sau experiențe dureroase. Creierul nostru doar le-a înregistrat ca pe niște „benzi audio” care rulează pe fundal.
2. Creierul este neuroplastic – asta înseamnă că putem rescrie aceste tipare. Nu e ușor, dar este posibil. Prin exerciții de conștientizare, restructurare cognitivă și compasiune de sine, putem înlocui aceste voci critice cu unele blânde și realiste.
3. Tăcerea interioară e la fel de periculoasă ca gândurile negative – când ne negăm emoțiile și ne prefacem că „totul e bine”, corpul vorbește pentru noi: prin insomnii, dureri de cap, tensiune musculară, tulburări digestive.

Cum putem începe vindecarea?
1. Observă-ți gândurile: nu le combate imediat, ci întreabă-te „A cui voce este asta? A mea sau a cuiva din trecut?”.
2. Înlocuiește critica cu blândețe: dacă ți-ai vorbi prietenului cel mai bun așa cm îți vorbești ție, ar mai rămâne lângă tine?
3. Scrie-le pe hârtie: când pui gândurile toxice în afara ta, își pierd din putere.
4. Ancorează-ți corpul: respirația conștientă, mișcarea, relaxarea musculară reduc efectul biochimic al acestor gânduri.
5. Cere ajutor: terapia te ajută să identifici rădăcinile și să transformi mesajele toxice în resurse.

Mesaj terapeutic: Nu gândurile ne definesc, ci ceea ce alegem să facem cu ele. Când începi să privești cu compasiune și curiozitate vocea ta interioară, în loc să o crezi orbește, faci primul pas spre vindecare.

29/09/2025

Ni se pare ușor să oferim, dar greu să cerem.

Oferim pentru că așa am învățat că suntem valoroși: atunci când îi facem pe ceilalți să se simtă bine. Dar când vine momentul să avem și noi nevoie… ne blocăm. Ne e teamă să nu fim respinși, judecați sau considerați slabi.

Și totuși, adevărul este altul:
Atunci când cerem, nu arătăm slăbiciune, ci umanitate.
Atunci când cerem, lăsăm pe cineva să pătrundă în vulnerabilitatea noastră și îi facem loc să fie aproape de noi cu adevărat.
Atunci când cerem, relațiile capătă profunzime.

Cei care ne iubesc cu adevărat nu așteaptă să fim perfecți sau puternici. Ei vor să știe că pot fi acolo și în fragilitatea noastră.
A cere este, de fapt, un dar: le dăm voie celorlalți să ne iubească nu pentru ce facem, ci pentru cine suntem.

Mesaj terapeutic: A oferi este minunat, dar a ști să ceri este la fel de important. Când cerem, nu ne diminuăm valoarea, ci ne întărim legăturile. Nu există iubire și prietenie adevărată fără reciprocitate.

26/09/2025

☀️🌈

25/09/2025

A fi o persoană bună nu înseamnă a permite altora să treacă peste tine sau să profite de bunătatea ta. Bunătatea autentică include capacitatea de a recunoaște când este prea mult, când relațiile sau situațiile îți consumă energia sau îți rănesc emoțiile.

Oamenii cu empatie și compasiune înțeleg că a pune limite sănătoase nu îi transformă în persoane dure sau egoiste. Dimpotrivă, este un semn de maturitate emoțională și respect față de sine. A ști să spui „stop” atunci când este nevoie, arată un act de protecție, de responsabilitate și de iubire față de propria persoană.

A fi bun nu înseamnă a fi fraier. Înseamnă să fii conștient, să fii curajos și să-ți alegi relațiile și situațiile care te susțin și te respectă. Bunătatea înțeleaptă este despre echilibru: dăruiești, dar nu te pierzi.

23/09/2025

Axa creier–intestin: rolul microbiotei în sănătatea mintală

În ultimii ani, comunicarea bidirecțională dintre sistemul nervos central și microbiota intestinală – cunoscută drept axa creier–intestin – a atras un interes tot mai mare din partea comunității științifice. Cercetările arată că microbiota intestinală are un impact mult mai extins decât se considera inițial, fiind implicată nu doar în sănătatea digestivă, ci și în reglarea emoțiilor, a răspunsului la stres și a echilibrului psihic.

Microbiota intestinală și dezvoltarea sa
Microbiota începe să se formeze încă din primele zile de viață, fiind influențată de factori precum modul nașterii (natural sau prin cezariană), tipul de alimentație (lapte matern vs. formulă) și mediul înconjurător. De-a lungul vieții, dieta, stresul, antibioticele și alți factori de mediu continuă să modeleze diversitatea și echilibrul florei intestinale.

Disbioza și impactul asupra sănătății mintale
Un dezechilibru al microbiotei – cunoscut sub numele de disbioză – a fost corelat cu multiple afecțiuni, atât gastrointestinale, cât și extragastrointestinale. În plan psihic, numeroase studii au asociat disbioza și inflamația intestinală cu tulburări precum anxietatea și depresia. Aceste constatări susțin ipoteza că microbiomul intestinal joacă un rol esențial în menținerea homeostaziei emoționale.

Probioticele – o posibilă soluție terapeutică
Prin capacitatea lor de a restabili echilibrul microbian, probioticele devin tot mai mult subiect de interes în prevenirea și tratarea tulburărilor psihice. Cercetările sugerează că anumite tulpini probiotice pot reduce simptomele de anxietate și depresie, acționând indirect asupra neurotransmițătorilor și sistemului imunitar. Cu toate acestea, domeniul necesită în continuare studii clinice riguroase pentru a determina cu precizie ce tipuri de probiotice și în ce doze sunt eficiente.

Concluzii
Axa creier–intestin oferă o perspectivă inovatoare asupra modului în care abordăm sănătatea mintală. Îngrijirea microbiotei printr-o dietă echilibrată, reducerea stresului și utilizarea probioticelor reprezintă o direcție promițătoare pentru prevenirea și ameliorarea tulburărilor emoționale. Într-un context social în care anxietatea și depresia sunt tot mai răspândite, aceste descoperiri deschid drumul către intervenții integrative și personalizate.

Secure .gov websites use HTTPS A lock ( ) or https:// means you've safely connected to the .gov website. Share sensitive information only on official, secure websites.

15/07/2025

🫧 „Ce mi se întâmplă?” — Când gândurile nu se mai opresc și corpul trage semnalul de alarmă.

Poate că ai început să te simți neliniștit(ă), deși totul pare „ok” în exterior.
Poate simți că inima îți bate mai tare fără un motiv clar, că nu mai poți respira profund sau că mintea ta se învârte într-un carusel de gânduri.

Poate ești obosit(ă) de atâta grijă, de gânduri care nu te mai lasă să te bucuri de viață… și nici nu știi exact de ce.
🔁 „Simt că e prea mult.”
🔁 „Mi-e teamă că înnebunesc.”
🔁 „Parcă nu mai sunt eu.”

🌀 Dacă te regăsești în aceste trăiri, e posibil să te confrunți cu anxietate sau atacuri de panică.
Și nu ești singur(ă).

🔎 Ce este anxietatea?
Anxietatea este un mecanism de supraviețuire al corpului nostru.
Dar atunci când trăim prea mult timp în alertă, în control, în frică, acest sistem rămâne activat în exces.
Rezultatul?
Gânduri repetitive și copleșitoare: „Și dacă...?”, „Dacă nu reușesc?”, „Dacă pierd controlul?”
Senzații fizice neplăcute: inima bate repede, stomacul se strânge, mâinile tremură, apar amețeli sau o frică profundă că „se întâmplă ceva rău”.
Dificultate în a dormi, în a te relaxa, în a simți bucurie.
Sentimentul că nu mai ai siguranță nici în corpul tău, nici în tine.
Aceasta este realitatea pentru mii de oameni.
Nu e o slăbiciune. Nu e ceva ce poți „ignora”. Este un strigăt al corpului tău după grijă și blândețe.

💬 Ce poți face?
În terapie învățăm împreună:
🫶 Să-ți asculți corpul cu blândețe, nu cu frică.
🫶 Să-ți recunoști gândurile fără să le crezi pe toate.
🫶 Să regăsești acel spațiu intern unde poți respira, chiar și când totul pare haotic.
🫶 Să nu te mai simți singur(ă) în lupta ta.

Este un proces. Dar este posibil. Și nu trebuie să-l parcurgi de unul(una) singur(ă).

🌱 Dacă simți că e momentul să începi vindecarea…

Scrie-mi „Vreau să mă liniștesc.”
Vom stabili o întâlnire în ritmul tău, fără presiune, fără așteptări. Doar cu spațiu sigur pentru tine.

💌 Poate ai un prieten sau o persoană dragă care tace, dar duce greul în sufletul ei. Poți distribui această postare — poate fi exact mâna întinsă de care are nevoie.

Cu empatie și încredere,
Mihaela ❤️