12/06/2024
Despre demoni și suferință
Înainte de a fi psihoterapeut sunt om. Am cunoscut mare parte din experiențele dureroase sau plăcute ale vieții, ca mulți dintre voi. Am luat decizii proaste, am rănit persoane care mă iubeau, am pierdut timp prețios, irecuperabil, cu oameni sau activități care nu mi-au adus mare lucru. Am trecut prin Valea Plângerii, a regretelor și am ars în Iadul personal, al vinovăției, până mi s-a desprins carnea de pe oase. Am trăit perioade din viață ca un schelet animat doar de firele invizibile ale mecanismelor sociale. Gol. Fără simțuri. Și totuși sunt aici, scriind aceste rânduri, neștiind dacă le scriu pentru mine sau pentru tine, cel care citește.
Neuroștiințele afirmă că până la vârsta de 10-12 ani creierul nostru trece printr-o perioadă de neuroplasticitate (ca o plastilină modelabilă) în care are o activitate intensă de asimilare informațională, de creare accelerată a unor conexiuni neuronale cu rol adaptativ. Acest proces continuă toată viața, scăzând pe măsură ce înaintăm în vârstă. Astfel că, într-un fel, până la 10-12 ani ne construim 75% din filosofia de viață, din modul nostru de raportare la realitate, din felul cm înțelegem lumea. E ca și cm am avea un tren căruia putem să-i schimbăm vagoanele, locomotiva, încărcătura, pasagerii, conductorul etc., dar șinele și direcția în care el va merge rămân aceleași. Poți să consideri asta o formă de destin. Totuși, lucrurile nu rămân așa toată viața. Deseori întâlnesc oameni care spun: am fost într-un fel până acum o perioadă de timp, dar m-am mai schimbat (din grupa de vârstă peste 40). Și la întrebările mele suplimentare asociază momentul schimbării cu o criză de viață, o trăire emoțională intensă, o ieșire radicală din zona de confort. Pare că suntem “condamnați” la dezvoltare personală iar asta se face numai prin suferință. Suferința ca vocație.
Acele momente traumatice rămân vii, ca repere inconfundabile, necesare pe drumul vieții. Asocierea lor cu suferința generează însă o teamă care induce un comportament de evitare inconștientă a lor. Și eu m-am îngropat în muncă, distrageri și orice mă ținea departe de a mă confrunta cu problemele mele reale. Dar într-o zi, ceva s-a schimbat. Am găsit puterea de a-mi confrunta demonii. Nu luptând cu ei – asta făcusem deja, singurul rezultat fiind accentuarea, întărirea, împuternicirea lor. Ci privindu-i doar cu o imensă curiozitate. O curiozitate detașată, ca și cm aș studia o floare pe care o văd pentru prima dată pentru a-i observa detaliile, culoarea, mirosul. Mi-am folosit toate simțurile pentru asta. Curiozitatea este singura emoție neutră pentru că ea precede o concluzie. Este etapa adunării de date de dinaintea emiterii unei judecăți de valoare. Respectiva judecată va produce o emoție, dar până la ea, până la a pune o etichetă de “bine” sau “rău”, mintea rămâne liniștită. De această liniște a minții avem nevoie. Nu căutăm vinovați, legături cauzale, ci doar vrem să înțelegem procesul, ce se întâmplă. Iar această înțelegere, după cm zice poetul, ne va elibera.
Nu poți să te vindeci dacă continui să fugi de demonii personali. Trebuie să îi înțelegi, să-i îmbrățișezi. Sună înspăimântător, nu? Dar este singura cale. Recunoaște-ți slăbiciunile. Începe prin a admite că ești în suferință. E în regulă. Toți suntem. Suferința este o experiență universală, nu te face slab. Te face uman. De ce îți este cu adevărat frică? Recunoaște-o sincer, nu te minți pe tine însuți. Dacă ești în suferință trebuie să o admiti, dacă vrei să o repari.
Confruntă-ți demonii. Aceasta este partea dificilă. Dar este și cea mai răsplătitoare. Fă-o de bunăvoie, conștient. Nu pe toți dintr-o dată, ci rând pe rând, unul câte unul. Și pentru a-i găsi folosește durerea ca o busolă. Durerea te va conduce către rădăcina problemei. Ne îndreptăm spre durere nu pentru că vrem să ne rănim, ci pentru a o înțelege și a o repara.
Am aflat pe pielea mea că evitarea demonilor nu-i vor face să dispară. Doar îi îngroapă mai adânc. Iar un demon îngropat e ca o bombă cu ceas. Va ieși la suprafață, adesea când te aștepți mai puțin. Te-ai întrebat vreodată de ce simți izbucniri bruște de anxietate sau depresie? Este demonul tău îngropat încercând să iasă la suprafață.
În final, ceva de ținut minte: suferința este prietenul tău. Ea îți arată unde ai nevoie de vindecare. Este ca o busolă care te îndreaptă spre problemă. Și toate problemele au soluții!
Servicii de consiliere psihologica on-line. Psihoterapie individuală, psihoterapie de cuplu, psiho-sexologie.
