28/11/2025
Când "a face" devine o apărare împotriva anxietății
Se spune că motorul schimbării este acțiunea. Nu este suficient doar să îți dai seama care este sursa unei probleme sau mecanismul prin care ea apare. Situația nu se va schimba dacă nu începi să faci ceva în această privință sau să acționezi diferit.
În plus, capacitatea de a acționa, de a fi proactiv este apreciată în lumea în care trăim. E considerată de multe ori un semn al sănătății și robusteții psihice. Capacitatea de a acționa e așteptată firesc în urma unui scop și a unui plan stabilit. La final, satisfacția vine tocmai din atingerea acestui scop.
Însă sunt situații când acțiunile devin o formă de apărare împotriva anxietății.
Acțiunile pe care cineva le face într-un mod defensiv au rol de liniștire, de diminuare a vinovăției sau de a dovedi că e productiv și deci util. Acest tip de acțiuni nu au niciodată o finalitate, ci doar scurte momente de repaus.
În cazul acesta, oamenilor le e greu pur și simplu să stea locului. Sentimentul că nu există dacă nu fac ceva e copleșitor.
În terapie se poate întâmpla să întrebe imediat "ok, și acum ce să fac?" Sau să tolereze cu greu momentele de tăcere, de impas, revenirile în același loc. Presupunerea e că ar trebui să înainteze constant. Abaterea de la acest ritm e văzută ca un eșec. A gândi sau a simți devine inutil, iar a face devine un mod de a evita asta.
Dacă pentru unii provocarea e să acționeze, să facă ceva cu lucrurile pe care le-au aflat despre ei, pentru alții este să reușească să se abțină din a căuta mereu ceva de făcut. Să lase suficient spațiu pentru a se întreba și a putea raspunde la "cine acționează?" și "de ce acționează?"
