28/05/2026
Joi.
Ziarul Ploiestii. 🎩
Am dezgropat articolul pe care îl repostez în săptămâna aceasta de pauză, datorită acelei fetițe curajoase de clasa a Va, Ilinca.
Aseară am plâns.
De ce?
Am ascultat discursul/ manifestul ei de suflet, care ar trebui citit în buclă, la fiecare ședință a comisiilor sau inspectoratelor din învățământ, dar participanții să nu stea cu telefonul în mână, așa cm a făcut-o "DOMNUL" ministru.
O parte din durerile Ilincăi le știam de la propriul meu copil care este tot clasa a Va, de multe ori simțindu-mă neputincioasă și frustrată în fața sistemului de învățământ actual.
"Sistemul"/ "Sistemele" vor fi întotdeauna limitate, corupte și autosuficient, asta e de când lumea și pământul.
Dar...sistemul suntem NOI.
Fiecare dintre noi poate schimba ceva, cât de puțin, în jurul lui, făcând Rai din ce are și mai ales din ce este, cu blândețe, implicare și profesionalism.
Citiți cu răbdare și prezență, dacă aveți copii...mai ales copii care se pregătesc pentru examene în perioada aceasta.
Ilinca ești...MARE! Mă înclin!🎩❤️
⏳️🪽
Articol 20 Februarie 2025
Sănătatea mintală a copiilor noștri – Mit sau realitate?
⭐️
” - Dacă ar veni la tine în clasă un psiholog, despre ce ai vrea să vă vorbească?
-Despre sănătatea emoțională a copiilor.
-Mulțumesc, dragul meu!”
Este un scurt dialog pe care l-am avut duminică seara, cu feciorul meu de 11 ani.
Posibil să spuneți că e normal, până la urmă doar e copil de psiholog.
Nu. E copilul unei mame și al unui tată. Nu al unui psiholog și al unui inginer.
Nu mai este demult un secret că întradevăr el a fost scânteia care a reaprins în sufletul meu un vis, demult încuiat într-un sertar, dar nu eram psiholog când m-am născut …că mamă.
Recunosc faptul că răspunsul lui nu m-a mirat, ci m-a bucurat, pentru că este de fapt răspunsul unei generații.
Generația Alpha.
Acei copii născuți începând cu anul 2010, într-un context socio- economic caracterizat în mare parte de o explozie a tehnologiei, o generație care estimativ se apropie de 2 miliarde de copii, în anul 2025, devenind astfel cea mai mare generație din istorie.
Care au fost în general primele jucării ale copiilor din generația Alpha? Telefoanele și tabletele, ecranele device-urilor, devenind nu numai la fel de familiare ca figurile părinților, ci și un altfel de babysitter, un păcălici, pentru a mânca sau a sta ”liniștiți”.
O generație pe cât de frumoasă , pe atât de anxioasă, privată de relații sociale reale, cu tulburări alimentare și de somn, cu o rezistență scăzută la frustrare , atenție fragmentată și de foarte multe ori deficitară în ceea ce privește relațiile și conexiunile sociale reale.
Acești copii au trăit o copilărie remodelată, cu o tranziție extremă de la joaca în aer liber, de la bătut mingea pe maidan, de la leapșa și cititul cărților de aventuri, la jocuri video online și rețele sociale.
Săptămână trecută, mergând într-o școală din mediul rural, unde le-am vorbit elevilor de clasa a V a, despre sănătatea mintală a copiilor, mai specific despre metode de protecție împotriva efectelor utilizării în exces a tehnologiei, am constatat faptul că toți știau ce înseamnă și ce face în general un psiholog, auziseră de anxietate, depresie și alcoolism.
Ei nu aveau părinți psihologi.
Ulterior am cunoscut și o parte din părinții acelor copii.Erau oameni simpli, care muncesc mult, unii pe bani putini, care se zbat zilnic pentru a asigura nevoile de baza a familiei lor.
Sănătatea mintala și emoțională a copiilor, ar trebui să fie o preocupare majora, atât la nivel micro, în cadrul familiei de baza, cât și la nivel macro, în societate, în sistemul educațional și economic, fiind esențială pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor și a adolescenților de azi, pentru a avea o perspectiva mai optimista asupra viitorului adulților de mâine.
Dar pentru asta este nevoie de investiții de orice fel: bani, timp, dedicare, atenție, răbdare, empatie, încredere.
Cum suntem noi, părinții acestor copii, indiferent dacă facem parte din Generația Y (Milenialii) sau Z ?
Teoretic suntem încrezători, curioși, progresivi și la fel de conectați la tehnologie.
Practic?! Pendulăm între două tendințe periculoase: una a protecției excesive din lumea reală și cealaltă a protecției insuficiente din lumea virtuală, a copiilor noștri.
A crește și a educa copiii din generația Alpha, este din start o provocare pe care trebuie să o abordăm din mai multe perspective, pentru că ei nu sunt preocupați doar de tehnologie și realitate virtuală, ci și de mediul înconjurător și protejarea acestuia, sustenabilitate și activități care să le facă viața mai frumoasă, în prezent și în viitor.
”Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca”, spunea cineva la un moment dat. Subscriu.
Ziua are 24 de ore. Și a lor și a noastră.
Gândiți-vă și spuneți-vă cu sinceritate, cam cât timp petreceți cu ochii pe ecrane, de orice fel?
Trist, nu-i așa? Și pentru noi și pentru ei.
Suntem cu toții conectați permanent în online, dar copiii sunt expuși unor riscuri mult mai mari, tocmai pentru că nu au mereu acea maturitate emoțională pentru a distinge binele de rău, conținutul potrivit de cel nepotrivit, fiind victime directe sau colaterale ale cyberbully-ingului și a altor pericole din cyberspace, devenind ușor dependenți de ecrane, asemenea unui adult care devine dependent de alcool, tutun sau alte activități nocive.
Sănătatea mintală a copiilor, odată afectată, are efecte devastatoare asupra vieții lor, fiind stigmatizați, discriminați, etichetați, existând riscul că aceștia să-și canalizeze energia, cândva pură și bună, spre comportamente nesănătoase, precum consumul de alcool, droguri sau comportamente sexuale riscante.
Fetele sunt foarte vulnerabile, fiind afectate de iluzia perfecțiunii și a comparației, devenind mai agresive atât verbal cât și fizic, dar și mai expuse agresiunilor sau hărțuirii.
Băieții devin mai anxioși și deprimați, nu se mai joacă și nu mai explorează natura, devin din ce în ce mai curioși de pornografie (prea devreme), dezvoltă dependențe de jocuri și simt uneori că au o viață lipsită de sens, în afara camerelor proprii și a consolelor de joc.
Niciun psiholog nu are vreo baghetă magică în cabinet, ca să ”repare” un copil sau un adolescent afectat de expunerea excesivă la tehnologie, nici părinții nu au praf de zâne, dar au totuși la îndemână instrumente de supraveghere și control asupra device-urilor propriilor copii.
Și mai au ceva.
Puterea de a alege, în calitate de adulți, reprezantând totuși o autoritate în viața copilului, oricât de blândă sau fermă ar fi acea autoritate.
Adultul hotăraște dacă achiziționează un smartphone sau un playstation la o vârstă prea fragedă, adultul decide dacă permite accesul nelimitat la rețele sociale, la fel cm adultul își rezervă mai mult timp de petrecut cu copilul sau îi cultivă independența și autonomia prin joaca cu alți copii, îi ghidează abilități de relaționare interpersonală, inteligență emoțională și gândire critică.
De ce toate astea?
Pentru dezvoltarea naturală a abilităților sociale ale copiilor și pentru a evita o posibilă predispoziție către anxietate sau depresie în viitorul lor de tineri adulți.
”Copiii sunt ca cimentul proaspăt. Orice cade pe ei îi marchează.” (Dr. Haim Ginott)
Vorba aceea: Atenție! Cade tencuiala!
Vă îmbrățișez cu sufletul,
Psih. Cristina-Irina Budurin
