Pagina de psihoterapie cu Alina B.

27/04/2026

Când Jung spunea că va vindeca un om sănătos, ne reamintea că perfecțiunea este o iluzie care ne îmbolnăvește cu totul, și că a fi om înseamnă a fi vulnerabil, a avea îndoieli și a purta răni doar de tine știute...

Incurajările mele de azi :

• ​Nu mai lupta împotriva ta:
Ceea ce tu numești „defect” este, de multe ori, doar o parte din tine care are nevoie de atenție și iubire.

• ​Ești în siguranță să fii tu:
Autenticitatea ta, cu toate nuanțele ei complicate, este mult mai valoroasă decât o imagine impecabilă, dar fără substanță reală.

​ Data viitoare când simți că nu ești „normal” conform standardelor altora, zâmbește. Înseamnă că ești viu, ești real și ești întreg și mai înseamnă că nu e nimic de reparat la tine, ci doar de descoperit.
​

Încearcă să îți faci ziua mai ușoară dacă ai citit până aici...

Bună dimineața!

25/04/2026

Astăzi despre alte aspecte care merită să fie scoase din cutia rușinii și aduse în lumina caldă a umanității acceptate.

Normalizați, vă rog: (partea a doua)

"Umbra" din momentele de fericireExistă o neliniște care apare fix când lucrurile merg bine, un fel de teamă difuză că urmează ceva rău. Nu vă certați pentru acest pesimism, deoarece el este vocea unui copil interior care a învățat, cândva, că bucuria este fragilă și că după ea vine, inevitabil, prăbușirea. Nu o alungați. Priviți-o cu blândețe și spuneți-i: Te văd. Știu că încerci să mă protejezi, dar acum, aici, sunt în siguranță.

Plictiseala în relațiile stabile.
Trăim într-o cultură a pasiunii cinematografice și am uitat că liniștea poate fi confundată ușor cu golul. Normalizați momentele de monotonie. Ele sunt adesea semnul că sistemul vostru nervos nu mai e în alertă și în sfârșit, își permite să se odihnească. Asta nu e plictiseală, e pace interioară.

Resentimentul față de cei pe care îi îngrijiți.
Fie că sunteți părinți, copii ai unor părinți bolnavi sau parteneri devotați, este uman să simțiți, uneori, furie sau dorința de a fugi. Această oboseală a compasiunii nu vă face oameni răi, ci vă face oameni epuizați. Recunoașterea resentimentului este primul pas pentru a nu-l lăsa să se transforme în tăcere otrăvită. Numindu-l, îi luați puterea.

Faptul că nu toate traumele se "vindecă" total.
Unele răni nu dispar. Ele se transformă în cicatrici care fac parte din arhitectura sufletului vostru. Scopul nu este să ajungem la o stare de puritate imaculată, ca și cm nimic nu s-ar fi întâmplat. Scopul este să învățăm să trăim o viață bogată și plină de sens împreună cu acele cicatrici, fără ca ele să mai țină cârma. Ele sunt acolo, voi sunteți aici și asta e tot ce contează.

Nevoia de a fi neperformant:
Aveți dreptul de a exista fără a produce ceva. Fără a învăța o limbă nouă în vacanță. Fără a fi cea mai bună versiune a voastră în fiecare secundă. Normalizați starea de stasis — acele perioade de incubație în care, la suprafață, pare că nu se întâmplă nimic, dar în adâncime, sufletul se reorganizează în tăcere. Lăsați-l să facă asta.

Transferul de autoritate către propriul instinct.
Normalizați ideea că terapeutul, cărțile sau mentorii nu dețin răspunsurile finale. Ei au doar hărți. Busola este la voi. Este în regulă — ba chiar este necesar — să nu fiți de acord cu un expert dacă ceea ce spune el nu rezonează cu adevărul vostru visceral. Încrederea în propria voce este, în sine, un act de vindecare.

O mică temă de reflecție:
Deseori, ceea ce numim simptom este, de fapt, o soluție creativă pe care mintea voastră găsit-o pentru a supraviețui unei situații de nesuportat. Înainte de a vă grăbi să scăpați de o stare, întrebați-vă, cu blândețe: Ce anume din mine încearcă această stare să protejeze?

Vă doresc să aveți conștientizări importante și zile bune!

24/04/2026

23/04/2026

Un psihopat poate părea, la prima vedere, chiar fermecător! Te poate induce uşor în eroare prin ţinuta lui. Uneori are costum de marcă sau haine la modă,

23/04/2026

Pentru domnii din lista mea ...

Femeile au tot spus asta, dar nu pare că ajunge la urechile celor care au nevoie să audă...

23/04/2026

Bună dimineața!

​„Vindecarea te va înfuria. Iar dacă încă nu s-a întâmplat, probabil că nu ai săpat suficient de adânc. Există o furie care trăiește sub instinctul de supraviețuire. O furie care se acumulează atunci când realizezi cât de mult din viața ta a fost modelată de disfuncția altcuiva. Cât de mult din personalitatea ta este un produs secundar al faptului că a trebuit să supraviețuiești în haos.
​Câte dintre alegerile tale nu au fost niciodată cu adevărat alegeri, ci doar mecanisme de adaptare deghizate în decizii. Iar când, în sfârșit, vezi asta, când o simți pe deplin, nu este deloc plăcut. Dar este necesar. Pentru că furia este claritate.
​Furia reprezintă limite care se formează în timp real. Furia este sistemul nervos care strigă: «Nu sunt în siguranță încă». Lasă-te să o simți. Nu este sfârșitul vindecării. Uneori, este abia începutul. "
- Brianna Wiest

22/04/2026

Astăzi un text despre lucrurile cu care nu prea ne "împăcăm " și un indemn la conștientizare .

Normalizați, vă rog: ( partea 1)

Ambivalența afectivă.
Este atât de uman să iubești pe cineva și, în același moment, să simți cm prezența acelei persoane te strânge uneori ca o haină prea mică. Emoțiile contradictorii nu sunt o erori, nu sunt un eșec al iubirii. Sunt dovada că încape în noi o lume întreagă — și una, și alta, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. Poți să ții în palme ambele adevăruri și afla acum că ele coexistă, nu se războiesc.

Nevoia de retragere.
Chiar și în cele mai calde îmbrățișări, sufletul are nevoie de o ușă care se închide doar din interior. O cameră a ta, inaccesibilă celuilalt. Intimitatea nu înseamnă să fii complet translucid. Înseamnă să știi drumul înapoi spre tine, ca să ai de unde să oferi. Te retragi nu pentru că fugi de celălalt, ci pentru că te aduni pe tine.

Doliul pentru versiunile de sine care nu se mai manifestă acum .
Uneori, tristețea care te vizitează nu are rădăcini în prezent. Este ecoul unor drumuri pe care nu le-ai parcurs. Plângi, dacă simți, după omul care ai fi putut fi. Nu pentru a rămâne acolo, în acel "dacă", ci pentru a-l elibera, pentru a-l putea îmbrățișa în sfârșit, pe cel care ești acum, cu brațele goale de regrete și pline de ce a rămas viu.

Eșecul ca etapă de autoreglare.
Nu orice cădere este prăbușire. Uneori, psihicul trage obloanele pentru că a procesat deja prea mult. Starea de apatie sau oboseala cronică nu sunt dușmani de învins, ci semnale de ascultat. Înainte să te grăbești să te repari, întrebă-te : Ce anume din mine are nevoie de acest repaus? Ce încearcă tăcerea asta să protejeze?

Faptul că vindecarea nu este o linie dreaptă.
Vor fi zile în care vei simți că ai ajuns iar la început, deși ai mers ani întregi. Aceea nu este regresie. Este o reîntâlnire cu aceeași rană, dar de la o altă înălțime. Spirala creșterii trece prin aceleași coordonate, doar că tu ești altfel acum: maii blând, poate. Mai atent la nuanțe.

Neputința în fața suferinței celuilalt.
Să normalizăm faptul că nu putem salva pe nimeni. Uneori, cel mai vindecător gest nu este cuvântul potrivit, ci curajul de a sta în tăcere lângă durerea celuilalt. Fără s-o îndulcim forțat. Fără s-o grăbim spre ieșire. Doar să fim acolo ca martori, nu salvatori.

Cum te simți citind ?
Sunt curioasă.

21/04/2026

Latura ta întunecată nu îți este dușman. Este, de fapt, o putere neexplorată și neintegrată.
​Dacă o reprimi, ea te va controla din umbră. Dacă o accepți și o integrezi, vei învăța să o stăpânești cu înțelepciune.
​Aceasta este diferența dintre a fi victima propriilor impulsuri și a deveni o forță conștientă a propriului destin.