Ionela Stoica - Psiholog clinician CIP

24/12/2025

✨ 𝑳𝒂 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍 𝒅𝒆 𝒂𝒏, 𝒖𝒏 𝒈𝒂̂𝒏𝒅 𝒃𝒖𝒏 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒕𝒊𝒏𝒆 ✨

Poate că anul acesta a fost 𝒈𝒓𝒆𝒖.
Poate a fost 𝒇𝒓𝒖𝒎𝒐𝒔.
Sau poate a fost… pur și simplu mult.

Indiferent cm a fost, vreau să știi ceva:
𝒄𝒐𝒏𝒕𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒄𝒖𝒎 𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒕𝒖 𝒂𝒄𝒖𝒎.

Sănătatea ta psiho-emoțională nu e un „𝒎𝒐𝒇𝒕”.
E felul în care 𝒅𝒐𝒓𝒎𝒊.
În care 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒊𝒓𝒊.
În care reușești să te bucuri, să plângi, să mergi mai departe.

Dacă ești obosit(ă), 𝒆 𝒊̂𝒏 𝒓𝒆𝒈𝒖𝒍𝒂̆.
Dacă nu mai ai chef, 𝒆 𝒊̂𝒏 𝒓𝒆𝒈𝒖𝒍𝒂̆.
Dacă simți că ai dus multe pe umeri, 𝒕𝒆 𝒄𝒓𝒆𝒅.

Poate că n-ai făcut tot ce ți-ai propus.
Dar ai supraviețuit. 𝑨𝒊 𝒊̂𝒏𝒗𝒂̆𝒕̦𝒂𝒕. 𝑨𝒊 𝒄𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖𝒕.
Și asta spune mult despre tine.

Un gând simplu:
𝑽𝒐𝒓𝒃𝒆𝒔̦𝒕𝒆-𝒕̦𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒇𝒓𝒖𝒎𝒐𝒔.
𝑶𝒑𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒆-𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒅𝒆𝒔.
𝑨𝒊 𝒈𝒓𝒊𝒋𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒕𝒊𝒏𝒆 așa cm ai avea grijă de cineva drag.

𝑮𝒓𝒊𝒋𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒆 𝒏𝒖 𝒆 𝒆𝒈𝒐𝒊𝒔𝒎.
E începutul vindecării.
E felul tău de a spune: „𝑴𝒆𝒓𝒊𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒖 𝒃𝒊𝒏𝒆.”

La final de an, 𝒏𝒖 îți doresc 𝒑𝒆𝒓𝒇𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒖𝒏𝒆.
𝑰̂𝒕̦𝒊 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔𝒄 𝒍𝒊𝒏𝒊𝒔̦𝒕𝒆, 𝒃𝒍𝒂̂𝒏𝒅𝒆𝒕̦𝒆 𝒔̦𝒊 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒍𝒂̂𝒏𝒈𝒂̆ 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒊 𝒕𝒖.

𝙈𝙪𝙡𝙩̦𝙪𝙢𝙚𝙨𝙘 𝙘𝙖̆ 𝙚𝙨̦𝙩𝙞 𝙖𝙞𝙘𝙞.

Cu drag,
Psiholog Ionela Stoica
🤍

26/11/2025

𝐑𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐭𝐚𝐬̦𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 – 𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚

În primii ani de viață, copilul nu are nevoie de perfecțiune, ci de conexiune. Relația de atașament pe care o formează cu părintele sau cu figura de îngrijire devine „harta” după care va naviga mai târziu în lume: cm îi va privi pe ceilalți, câtă încredere va avea în sine, cm va iubi și cm va cere ajutor.

𝑨𝒕𝒂𝒔̦𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒆𝒎𝒐𝒕̦𝒊𝒆 — 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒓𝒆𝒈𝒍𝒂𝒓𝒆, 𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒂̆, 𝒑𝒓𝒆𝒛𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆, 𝒑𝒓𝒆𝒅𝒊𝒄𝒕𝒊𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒔 𝒔𝒆𝒏𝒔𝒊𝒃𝒊𝒍 𝒍𝒂 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊, 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝑺𝑼𝑷𝑹𝑨𝑽𝑰𝑬𝑻̦𝑼𝑰𝑹𝑬

𝑪𝒖𝒎 𝒔𝒆 𝒇𝒐𝒓𝒎𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒂𝒕𝒂𝒔̦𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍?
Prin interacțiuni mici, repetate, zilnice:
- când răspunzi la plâns,
- când îl ții în brațe,
- când îi vorbești cu blândețe,
- când îi validezi emoțiile,
- când ești acolo — nu perfect(ă), ci suficient de bine.

În timp, aceste experiențe devin modele interne despre lume și relații.

𝑺𝒕𝒊𝒍𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒕𝒂𝒔̦𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕 (𝑩𝒐𝒘𝒍𝒃𝒚 & 𝑨𝒊𝒏𝒔𝒘𝒐𝒓𝒕𝒉):

1️⃣ Atașament securizant
Copilul se simte în siguranță să exploreze, știe că poate reveni la adult pentru confort. Apare atunci când părintele răspunde sensibil, predictibil și afectuos.

2️⃣ Atașament anxios-ambivalent
Copilul devine foarte dependent, anxios și nesigur. Apare când răspunsurile adultului sunt imprevizibile: uneori calde, alteori indisponibile.

3️⃣ Atașament evitant
Copilul pare „prea independent”, evită contactul emoțional. Apare când adultul este distant, respinge emoțiile sau pune accent mare pe autonomie fără suport emoțional.

4️⃣ Atașament dezorganizat
Copilul oscilează între apropiere și teamă, comportamentele sunt confuze. Apare în contexte de stres major, practici parentale copleșitoare sau experiențe traumatice.

𝑪𝒆 𝒆 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒔̦𝒕𝒊𝒎?
👉 Stilurile de atașament NU definesc părintele ca „bun” sau „rău”.
👉 Atașamentul se poate repara, reînvăța și transforma — prin prezență, atitudine blândă și disponibilitate emoțională.
👉 „Suficient de bine” este idealul real, nu perfecțiunea.

Copilul învață să fie cu sine așa cm experimentat că suntem noi cu el.
Iar relația de atașament rămâne cea mai puternică resursă pentru dezvoltarea lui emoțională, socială și cognitivă.

20/11/2025

𝐈̂𝐧𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 – 𝐮𝐧𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐢 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐯𝐚𝐥𝐢𝐝𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐟𝐢𝐜

În psihologia dezvoltării și în analiza comportamentală aplicată (ABA), întărirea pozitivă este considerată una dintre cele mai puternice modalități prin care putem sprijini apariția și menținerea comportamentelor sănătoase la copii.

Nu vorbim despre „laude goale”, ci despre recompensarea comportamentului dorit, astfel încât copilul să învețe ce merită repetat.

𝑪𝒆 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒍𝒊𝒕𝒆𝒓𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒑𝒆𝒄𝒊𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆:
• Copiii răspund mai bine la feedback pozitiv decât la pedeapsă (Skinner, Bandura).
• Întărirea pozitivă crește motivația intrinsecă atunci când pune accentul pe efort, progres și strategiile folosite, nu pe rezultat (Dweck – „mindset de creștere”).
• Reacțiile calde, consecvente și previzibile ale adultului susțin dezvoltarea sistemului de autoreglare emoțională (Gottman, Siegel).

𝑪𝒖𝒎 𝒂𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂̆𝒎 𝒄𝒐𝒓𝒆𝒄𝒕 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̆𝒓𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒐𝒛𝒊𝒕𝒊𝒗𝒂̆?
✔ Observă comportamentul și numește-l clar:
„Am văzut câtă răbdare ai avut în timp ce așteptai.”
✔ Pune accent pe proces, nu pe perfecțiune:
„Îmi place cm ai încercat o strategie nouă, chiar dacă a fost dificil.”
✔ Oferă întărirea imediat, pentru ca mintea copilului să facă legătura corectă.
✔ Folosește consecvența, nu intensitatea – câteva cuvinte autentice au mai mult impact decât o recompensă mare.

𝑪𝒆 𝒔𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̂𝒎𝒑𝒍𝒂̆ 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒇𝒐𝒍𝒐𝒔𝒊𝒎 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̆𝒓𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒐𝒛𝒊𝒕𝒊𝒗𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒎𝒐𝒅 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕?
• Crește încrederea în sine și reziliența.
• Scade comportamentul opozitional și impulsivitatea.
• Îi ajută pe copii să învețe autoreglarea și să repete comportamentele constructive.
• Întărește relația părinte–copil, oferind un mediu emoțional sigur.

Copiii înfloresc atunci când le arătăm ce fac bine, nu doar când le semnalăm ce trebuie corectat.
Nu perfecțiune, ci ghidare. Nu presiune, ci prezență. 🤍

17/11/2025

12/11/2025

𝑼𝒏𝒆𝒐𝒓𝒊, 𝒎𝒂𝒕𝒆𝒓𝒏𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒆 𝒖𝒏 𝒗𝒂̂𝒓𝒕𝒆𝒋 𝒅𝒆 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒓𝒆, 𝒍𝒂𝒄𝒓𝒊𝒎𝒊 𝒔̦𝒊 𝒏𝒆𝒑𝒖𝒕𝒊𝒏𝒕̦𝒂̆.

Din ianuarie 2026, te invităm într-un 𝒄𝒆𝒓𝒄 𝒕𝒆𝒓𝒂𝒑𝒆𝒖𝒕𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒎𝒂𝒎𝒆, un spațiu unde putem respira împreună, fără mască și fără judecată. Un loc unde poți povesti, plânge, vindeca și zâmbi alături de alte femei care trec prin aceleași valuri.
Prin exerciții de prezență, discuții ghidate și momente de reflecție, vom învăța să ne ascultăm corpul, emoțiile și nevoile — cu blândețe și curaj.
Pentru că 𝒊̂𝒎𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒂̆ 𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒖𝒔̦𝒐𝒓. 💛

🌿 𝐴𝑡𝑒𝑙𝑖𝑒𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑎𝑝𝑒𝑢𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑒𝑐𝑡𝑎𝑟𝑒 – 𝑢𝑛 𝑝𝑎𝑠 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆𝑡̦𝑖.

12/11/2025

Uneori, copiii supradotați nu sunt cei care ridică mâna primii în clasă sau iau mereu note mari. Dimpotrivă – pot fi retrași, visători, ușor plictisiți sau chiar „neascultători”.
De multe ori, comportamentele lor sunt înțelese greșit, pentru că mintea lor funcționează altfel – mai repede, mai profund, mai sensibil.

🎓✨ 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐝𝐨𝐭𝐚𝐭̦𝐢 – 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐨𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥, 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐞

Când vorbim despre supradotare, nu ne referim doar la un IQ peste 130. Literatura de specialitate (Renzulli, Gardner, Gagné, 2005–2020) ne arată că supradotarea este un ansamblu complex de abilități cognitive, creativitate, motivație internă și sensibilitate emoțională.

𝑪𝒖𝒎 𝒊̂𝒊 𝒓𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔̦𝒕𝒊 𝒑𝒆 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒊𝒊 𝒔𝒖𝒑𝒓𝒂𝒅𝒐𝒕𝒂𝒕̦𝒊?
- Pun întrebări profunde, uneori existențiale, de la vârste mici.
- Gândesc rapid, fac conexiuni neobișnuite și pot înțelege concepte abstracte mult peste nivelul vârstei.
- Au o memorie excepțională și o curiozitate insațiabilă.
- Pot fi perfecționiști, sensibili la critică, retrași sau anxioși.
- Uneori, performanța școlară nu reflectă potențialul real (așa-numita subperformanță la supradotați).

𝑪𝒐𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒆 𝒇𝒓𝒆𝒄𝒗𝒆𝒏𝒕 𝒏𝒆𝒊̂𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆𝒔𝒆:
- Plictiseala la ore → poate fi semn de lipsă de provocare intelectuală.
- Încăpățânarea → dorință de autonomie și gândire critică.
- Sensibilitatea emoțională → parte din intensitatea lor afectivă și empatică.

𝑵𝒆𝒗𝒐𝒊𝒍𝒆 𝒍𝒐𝒓 𝒓𝒆𝒂𝒍𝒆:
- Stimulare cognitivă (activități diferențiate, proiecte interdisciplinare).
- Suport emoțional și înțelegerea perfecționismului.
- Ritm propriu de învățare – fără presiunea „de a fi cei mai buni”.
- Conectare cu alți copii cu interese similare.

𝑈𝑛 𝑎𝑑𝑢𝑙𝑡 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒 𝑢𝑛𝑖𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑙𝑒 𝑜𝑓𝑒𝑟𝑎̆ 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑒𝑚𝑜𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆.

Conform studiilor recente (Neihart & Pfeiffer, 2020), copiii supradotați au un risc crescut de anxietate, izolare și autoexigență, dacă mediul lor nu le oferă echilibru între dezvoltarea intelectuală și cea emoțională.

A recunoaște un copil supradotat nu înseamnă „a-l împinge să performeze”, ci a-l însoți să se cunoască, să se accepte și să-și folosească potențialul în mod sănătos.

04/11/2025

Uneori le cerem copiilor să fie mai buni decât reușim noi să fim.

Le cerem să fie atenți, organizați, echilibrați.
Le cerem să gestioneze stresul, să facă față evaluărilor, să rămână motivați, să se descurce printre schimbări rapide și așteptări mari.

Și totuși, noi, adulții, abia reușim uneori să ne adunăm la capătul unei zile.

Noi ne pierdem răbdarea.
Noi uităm să luăm pauze.
Noi rămânem blocați în locuri de muncă în care ne-am prăfuit încet, ani la rând.
Noi ne copleșim de responsabilități pe care nu știm întotdeauna să le gestionăm.

Și, fără să vrem, le cerem copiilor eleganța emoțională pe care noi înșine nu am învățat-o la timpul nostru.

Nu pentru că suntem răi.
Nu pentru că vrem să punem presiune.
Ci pentru că sperăm ca lor să le fie mai bine.

Dar poate că drumul nu începe cu ei.
Poate că începe cu noi.

Cu sinceritatea de a le arăta că și adulții se pot simți pierduți.
Cu curajul de a spune „nu știu” sau „îmi e greu”.
Cu disponibilitatea de a ne observa limitele și de a ne trata propriile epuizări cu aceeași blândețe pe care o așteptăm de la ei.

Copiii nu au nevoie să fie „mai buni ca noi”.
Au nevoie să ne vadă pe noi conștienți, prezenți, dispuși să învățăm.
Nu perfecți, ci autentici.

Poate că adevărata lecție este aceasta:
nu le cerem copiilor să performeze mai mult, ci să trăiască mai bine.
Iar pentru asta, primul pas este să ne uităm cu atenție la felul în care trăim noi.

Și să avem curajul să fim oameni.

30/10/2025

„E nevoie de un sat ca să crești un copil.”
Un proverb vechi, dar mereu adevărat.

Copilul nu aparține doar familiei sale - el aparține unei lumi care îl modelează zi de zi, prin priviri, cuvinte, gesturi și tăceri.
Când un copil este privit cu blândețe de vecina care îl salută dimineața, când este ascultat cu răbdare de educatoare, când primește o vorbă bună de la cineva din comunitate, el învață, fără să știe, ce înseamnă siguranța.

Copiii cresc în relație. Cresc atunci când sunt văzuți, validați și lăsați să fie.
Ei înfloresc acolo unde adulții aleg să colaboreze, nu să judece.
Unde școala și familia devin parteneri, nu adversari.
Unde comunitatea întreabă: „Ce putem face împreună pentru acest copil?” în loc de „Cine e de vină?”

Fiecare dintre noi are o fărâmă de responsabilitate în creșterea copiilor din jur.
Un zâmbet, o încurajare, o carte dăruită, o oră de voluntariat – toate acestea construiesc în copil sentimentul că lumea e un loc în care merită să fii.

Pentru că educația nu se întâmplă doar în bănci, ci în fiecare întâlnire umană care lasă urme.
Copiii noștri vor deveni adulții care vor clădi (sau nu) comunități vii.
Și totul începe acum, cu felul în care îi privim, îi ascultăm și îi creștem — împreună. 💛

Ce amintire frumoasă aveți din copilăria voastră, legată de oameni din sat / cartier?

28/10/2025

Modelul casei creierului – o explicație simplă pentru părinți

Imaginează-ți creierul ca o casă cu două etaje.

La parter locuiește creierul emoțional – partea care reacționează imediat: se sperie, se înfurie, se apără.
La etaj se află creierul rațional – partea care gândește, planifică, înțelege și se controlează.

Când copilul tău (sau tu) e copleșit,
🔥 „ușa spre etaj se închide” – creierul rațional se deconectează.
Nu mai are sens să explici, să corectezi, să moralizezi.
Creierul nu poate auzi. E ocupat să se protejeze.

Ceea ce are nevoie copilul în acel moment nu e o lecție, ci conectare.
O pauză. O respirație. Un „Sunt aici.”
Așa se deschide din nou ușa – și putem urca împreună la etaj,
acolo unde putem vorbi, învăța și repara.

🧠 E biologie, nu sfidare.
Calmul tău e scara care-l ajută să urce din nou.

19/10/2025

Fiecare ediție a prinde viață prin energia, deschiderea și dorința voastră de a crește împreună. Astăzi am simțit, încă o dată, puterea comunității și frumusețea colaborării dintre oameni care cred în educație, echilibru și sens.
Vă mulțumim că ați fost parte din povestea noastră și pentru că, prin fiecare întâlnire, dați sens misiunii pe care o ducem mai departe.