Clinica Quantum Terapii Complementare

Clinica Quantum Terapii Complementare Terapiile aplicate la orice distanță: Reiki, Bioenergie, Terapia Bowen. Cursuri: Reiki, Bioenergie

Mii de mulţumiri celor mai noi fani în ascensiune! Elenaclaudia Pitiu
20/12/2024

Mii de mulţumiri celor mai noi fani în ascensiune! Elenaclaudia Pitiu

🙌🙏
30/11/2024

🙌🙏

TRANSFORMĂ STRESUL ÎN VITALITATE ȘI ARMONIE!

Capacitatea practicii Reiki de a neutraliza efectul nociv al stresului este promovată intens de mai mult timp.

În loc de statistici și teorii vă povestesc două situații în care personal mi s-a demonstrat că este adevărat ce se spune.

Prin 2004 la un curs de terapii complementare, o doamnă care practica reflexoterapie de câțiva ani, practicând pe mine îmi spune foarte contrariată:

-Ești prima persoană la care în partea de sus a degetului mare, unde este punctul stresului, nu găsesc deloc acumulări. Cum reușești să nu ai deloc stres acumulat în corp?

I-am spus că sunt practicant Reiki și zilnic practic pe mine, că am cabinet etc. Urmarea a fost că mai mult de jumătate din participanții la acel seminar mi-au cerut să le organizez un curs de Reiki, ceea ce am și făcut.

Altă dată tot într-o perioadă foarte stresantă din viața mea am mers la un aparat de biorezonanță operat de două doamne, una medic și cealaltă psiholog.

Aparatul a găsit câteva probleme minore pe aparatul digestiv. Când au ajuns la capitolul stres, au repetat de trei ori analiza respectivă pentru că nu apărea în organismul meu nici urmă de stres.

Doamna medic era foarte contrariată:

-Dar cum, dumneavoastră nu trăiți în societate? Sunteți prima persoană, de trei ani de când lucrăm cu acest aparat care nu are deloc stres în organism. Cum faceți?

Doamna psiholog i-a spus că sunt practicant de Reiki, o tehnică japoneză de vindecare și probabil asta este explicația.

Pentru mine a fost revelator faptul că în două perioade de stres intens din viața mea, pe două căi diferite, am primit confirmarea că stresul nu se acumulează în organism!

Convingerea mea este că fiecare își poate găsii calea, practica cea mai potrivită prin care poate obține rezultate similare sau chiar mai bune!
Succes! https://www.cristianvasilescu.com

Să fie de folos🙌🙏

03/11/2024

Address

Ploiesti

Opening Hours

Tuesday 10:00 - 13:00
16:00 - 19:00
Wednesday 10:00 - 13:00
16:00 - 19:00
Thursday 10:00 - 13:00
16:00 - 19:00

Telephone

+40723678281

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Clinica Quantum Terapii Complementare posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Clinica Quantum Terapii Complementare:

Share

Category