11/07/2025
De vorbă cu Luna, un dialog interior
— Lună, tu care ai văzut atâtea plecări și întoarceri, de ce mă chemi mereu înapoi, când totul pare să-mi ceară să merg înainte?
— Pentru că ceea ce numești „înainte” nu e decât o întoarcere spre un tu mai adânc. Fiecare pas te duce, de fapt, mai aproape de începutul uitat.
— Atunci ce rost mai are să caut? De ce să urc munți, să îmbrac roluri, să caut sens în forme care se risipesc?
— Pentru ca în fiecare efort să descoperi esența. Formele se schimbă, dar voința care le modelează rămâne. Tu nu ești zidul, ci mâna care alege unde și ce să clădească.
— Și totuși... de ce revin mereu aceleași lecții, sub alte chipuri? De ce simt că umblu în cerc?
— Pentru că cercul este cheia. În fiecare revenire se ascunde o profunzime pe care n-ai atins-o prima dată. Tu nu repeți viața, tu o adâncești.
— Dar durerea? Ce fac cu tot ce apasă, cu ceea ce nu se lasă uitat?
— O porți, așa cm pământul poartă rădăcinile: nevăzute, dar vii. Durerea devine răbdare, răbdarea devine înțelepciune.
Cu drag,
Suada ❤
