10/10/2024
IPOCRIȚII
Să mă apuc acum să mă supăr că e Șoșoacă isterică, că-i Simion huligan, Ciucă, băbălău, Ciolacu, cioflingar sau Geoană, prostănac, e ca și cm m-aș supăra pe România.
Dragii mei, ăștia suntem noi, oricât de breji ne-am da, de educați și de corecți!
Fauna politică este oglinda fidelă a societății românești de astăzi.
Atâta timp cât 5 la sută dintre noi votează o persoană care, doar pentru că nu i s-a făcut un control medical serios, trece drept un om normal, atâta timp cât 10 la sută votează cu o altă persoană care face spume la gură și sare la bătaie în Parlament, ca pe maidan, atâta timp cât lumea votează cu un om care este acuzat și dovedit plagiator și se complace în postura de impostor, cât unii pun ștampila pe unul murdar de engleză cu mac la gură, atâta timp cât unii dintre noi votează amnezic pe cineva ieșit din haznaua politică de acum 15 ani, iar azi se autointitulează independent, deși p**e de la distanță a ei…. Eei, bine, atâta timp cât unii ca ei ne conduc de 30 de ani, pentru că unii ca noi i-au pus acolo, nu mai are rost să ne disociem de ei.
Politicienii de azi sunt ceea ce suntem noi.
Niște ipocriți, care ne plângem că suntem conduși de alți ipocriți, pe care tot noi i-am girat.
Așa că …mai ușor cu pianul pe scări!
Pentru că majoritatea celor care dau lecții despre moralitate critică și spurcă clasa politică, dar nu fac nimic pentru a schimba lucrurile.
Mai mult de atât, spun că le este silă de clasa politică.
În fapt, lor le este silă de România.
Pentru că, dacă nu era așa, se implicau, măcar și cu un vot!
Marius Marinescu
Ziarul Ploiestii
Nr 2112
Zpl.ro - pentru cei care stiu sa citeasca