09/02/2025
Astăzi, viața părea să zâmbească. Îmi așezasem confortabil trupul într-un scaun de la clasa întâi cu o privire pierdută printre norii de deasupra lumii. Totul părea perfect: succesul, confortul, iluzia controlului. Dincolo de fereastra avionului, viața mea părea un zbor lin, o linie dreaptă spre un viitor luminos. Dar, în spatele acestui tablou perfect, un adevăr amar își făcea loc: nimic din toate acestea nu este garantat. Astăzi puteam zbura la clasa întâi; mâine, corpul meu putea fi un bagaj între patru scânduri, lăsat într-un colț rece al lumii.
Viața este o călătorie, mi-am spus, una cu o destinație pe care nu o cunoaștem. Pornim la drum plini de speranțe, planuri, dorințe. Ne construim visele ca pe niște castele în aer, crezând că avem tot timpul din lume. Și, de cele mai multe ori, uităm cât de fragilă este această călătorie, cât de ușor poate un moment să transforme un zbor liniștit într-o cădere liberă.
Când ești sus, deasupra norilor, este ușor să te lași furat de iluzia grandorii. Crezi că ești invincibil, că nimic nu te poate atinge. Dar, adevărul este altul: oricât de sus ai zbura, viața îți poate reaminti că nimeni nu rămâne pentru totdeauna în aer. Gravitația destinului este neiertătoare. Așa ajungi să înțelegi că, indiferent câte privilegii ai adunat, indiferent de câte victorii te bucuri, finalul este același pentru toți. Clasa întâi sau clasa economică, în fața morții toți devenim egali.
M-am gândit atunci la umilință, la acea virtute pe care o uităm de prea multe ori în goana noastră după mai mult. Poate că adevărata noblețe nu constă în luxul în care trăim sau în statutul pe care îl afișăm, ci în modul în care ne raportăm la viață și la ceilalți. Poate că lecția cea mai importantă este să învățăm să fim recunoscători pentru fiecare zi, pentru fiecare zbor, pentru fiecare persoană care ne însoțește pe acest drum necunoscut.
Destinația mea, ca și a ta, ca și a tuturor, este un mister. Nu știm cât va dura călătoria noastră, nici cât de lin va fi zborul. Dar tocmai această incertitudine face ca viața să fie prețioasă. Poate că, dacă am conștientiza mai des fragilitatea existenței noastre, am alege să trăim mai autentic, să iubim mai mult și să ne purtăm cu mai multă grijă unii față de alții.
Astăzi sunt aici, sus, deasupra lumii. Mâine, cine știe? Dar, în loc să mă tem de final, aleg să trăiesc fiecare clipă cu recunoștință. Viața e doar o călătorie – așa că voi încerca să o fac să merite.
