18/11/2025
În vara anului 1913, Munții Alpi au fost martorii unei întâlniri unice: Albert Einstein și Marie Curie au făcut o drumeție în care au discutat despre știință și societate, ca doi călători obișnuiți pierduți printre crestele munților.
Einstein ajunsese în Samedan, în zona înaltă a Engadinei, unde Curie petrecea câteva zile alături de fiicele ei, Irène și Ève, însoțite de o guvernantă. De acolo au pornit împreună pe poteci luminoase, trecând pe lângă lacuri liniștite și sate care păreau suspendate între cer și piatră.
Fetele mergeau înainte, râzând și alergând peste pietrișul instabil, fără să bănuiască faptul că, la câțiva pași în urmă, pășeau doi dintre cei mai mari savanți ai lumii.
Einstein și Curie înaintau încet, vorbind fiecare în ritmul propriu.
Ea era absorbită de noile întrebări ridicate de teoria cuantică.
El era cufundat în universul elastic pe care îl construia în mintea lui, unde timpul se curba, iar gravitația începea să capete forma unei geometriei a spațiului.
Discutau într-un amestec de franceză — pe care Einstein nu o stăpânea complet — și germană — pe care Curie o folosea cu reticență. Totuși, se înțelegeau perfect. Pentru ei, știința era o limbă maternă.
Și atunci s-a petrecut momentul acela mic, omenesc, pe care manualele nu îl povestesc.
În timp ce traversau o zonă abruptă, Einstein s-a oprit brusc, a atins ușor brațul lui Marie Curie și i-a spus, cu curiozitatea impetuoasă a unui copil:
— Trebuie să înțeleg exact ce se întâmplă cu o persoană prinsă într-un ascensor care cade în gol…
Fiicele lui Curie au izbucnit în râs, convinse că Einstein se temea de un accident bizar. Nu știau că acel “ascensor imaginar” avea să devină germenele uneia dintre cele mai profunde idei ale fizicii moderne: principiul echivalenței, centrul teoriei relativității generale.
Curie a zâmbit, recunoscând imediat că lumea se schimbă datorită întrebărilor care par neînsemnate.
Și au continuat să meargă așa: doi giganți sub giganții Alpilor, vorbind ca niște prieteni vechi cărora le este permis să reinventeze lumea de la zero.
O zi pierdută în munți.
Un moment suspendat în istorie.
Și amintirea faptului că, uneori, genialitatea începe cu o întrebare rostită în mers. 🙂
Sursa Atlas Geografic