03/09/2023
O nouă săptămâna cu spor vă doresc tuturor !
Fața nevăzută a unui terapeut (maseur, cosmetician etc) 😉
L-a întrebat cineva pe Gabor Mate cât ar trebui să dureze o ședință de terapie?
Cât este capabil terapeutul să rămână prezent, perfect racordat la emoțiile clientului, dar în același timp complet conștient de tot ce se activează în el însuși?
Cât timp poate să susțină și să conțină clientul fără judecată?
Cât timp îl poate însoți cu compasiune?
Freud a fost cel care a normalizat ședința de 50 de minute, dar fiecare ar trebui să știe cât poate duce.
Aș vrea să-ți imaginezi că ești complet prezent cu partenerul tău timp de 50 de minute.
Ești acolo cu toată ființa ta, într-o oglindire perfectă, atât de sincronizați, încât simți în corpul tău ce simte el.
Ești acolo pentru a-l ajuta să facă față adevărurilor celor mai dureroase ale vieții lui, la care nu ar avea curaj să se uite singur. Pentru că el se judecă și nu crede la nivel visceral, că merită iubire.
Tu ești acolo să-i dai compasiunea pe care n-a avut-o, poate, niciodată. Ești acolo să nu-i permiți să se judece.
Ești acolo pentru orice furtuni emoționale.
În același timp ești total conștient de ce se întâmplă în interiorul tău, de ce se activează, de gândurile și de emoțiile care apar, de tot ce te-ar putea scoate din starea de prezență.
Cât de ușor crezi că este? Cât ești capabil să îți păstrezi starea de prezență fără să-ți zboare gândul la orice altceva, fără să ieși energetic de acolo?
Procesele autentice de terapie sunt foarte consumatoare.
Inclusiv activitatea cerebrală este diferită de orice altă activitate cognitivă (apropo de cei care spun că e un job ca oricare altul).
Sunt zone cerebrale care se supra-activează în timpul terapiei, zone corelate cu învățarea, empatia, arii neuronale pe care, în mod normal, nu le activezi atât de mult.
Asta duce și la o demineralizare mai rapidă (spun medicii specialiști în traumatologie), motiv pentru care un terapeut trebuie să compenseze aceste pierderi cât mai repede.
Un alt aspect ignorat de mulți este cel energetic. Cei mai mulți oameni nu sunt conștienți de ce se întâmplă în plan energetic într-un proces terapeutic.
Gabor Mate a povestit de cm l-au scos șamanii dintr-un retreat pe care trebuia să-l conducă pentru că era prea încărcat de reziduuri traumatice și incapabil, în acel moment, să-i susțină pe ceilalți.
Așa că l-au concediat și a intrat într-un proces de curățare profund.
„Clear the trauma you absorb.” Curăță trauma pe care o absorbi de la ceilalți.
E inevitabil. Dacă ești prezent și racordat la client, este absolut imposibil să nu fii atins.
Ce se întâmplă de fapt? Oamenii vin la mine pe teme recurente care nu întâmplător fac parte din povestea mea de viață.
Am sute de ore de terapie individuală și de grup (cu semnături și parafe 😊 ) și tot se întâmplă să se mai activeze ceva din trecut. O altă nuanță a aceleași experiențe de pierdere, la un alt nivel de profunzime, la un alt nivel de conștiință. Iar când ești față în față cu un om cu o experiență aproape identică, amintirile traumatice din tine vibrează din nou. Ca două instrumente muzicale care vibrează pe aceeași frecvență.
Ideea că trebuie să vindeci tot înainte să-i însoțești pe ceilalți este irealistă. E nevoie de procese lungi de autovindecare, e adevărat, și de supervizare continuă. Dar niciodată n-ai să vindeci TOT.
Ca terapeut trebuie să te pregătești să fii și urât de unii oameni. Dacă toți oamenii te iubesc, ai o problemă. 😁 Asta e din folclor, dar la fel de adevărată.
Te vor urî acei oameni care nu sunt pregătiți, nu pot sau nu vor să vadă și să accepte Adevărul despre ei înșiși.
Adevărul se ridică mereu la suprafața conștientului, așa cm murdăria se ridică deasupra apei. Oricât de multă compasiune ai avea pentru unii oameni, asta nu înlocuiește compasiunea pe care ei înșiși nu și-o oferă. În lipsa compasiunii, nu vor putea să facă față Adevărului. Te vor urî pentru oglinda în care nu se pot uita.
E un risc pe care trebuie să ți-l asumi.
Te vor critica și atunci când nu le vei valida povestea falsă pe care și-au spus-o despre ei înșiși: că nu sunt iubiți, că nu merită să fie fericiți, că sunt victime.
Și iarăși, e un risc pe care trebuie să ți-l asumi.
Pentru că la un moment dat, ceva se va întâmpla și în inima lor, iar compasiunea se va trezi din nou la viață. EI înșiși se vor trezi din nou la viață.
Pentru mine profesia asta e o chemare a sufletului. E un proces sacru, și tare mă bucur atunci când oamenii simt asta și onorează aceste întâlniri așa cm merită. Ca băiețelul care venea la mine în cabinet și spunea că „miroase a biserică”. Sau ca fetița cu sindrom Down care ofta mereu, repetând „Ah! Viață!”
💕Ah! Viață! Numai un copil poate să scoată atâta Adevăr din el.
Autor psihoterapeut Anca Butnariu, via Andreea Diaconica
