Psihoterapeut Amanda Andrișan

Psihoterapeut Amanda Andrișan Alături de tine in procesul tău de transformare și îmbunătățire.

Servicii psihologice on-line și fizic:
- psihoterapia tulburarilor de comportament adulti și copii;
- psihoterapie de cuplu;
- consiliere psihologică vocațională;
- intervenții TSA.

16/03/2026

Astăzi am venit la psiholog… dar stați liniștiți, nu pentru mine 😄 Am venit să adunăm informații utile pentru voi!
Pregătim un nou episod de podcast Manifest alături de psihoterapeutul Amanda Andrișan, în care vom vorbi despre stres, relații, presiunea financiară și multe alte lucruri care ne afectează pe toți.
Rămâneți aproape, urmează un material tare fain!

Misiunea mea este să aduc valoare în viața oamenilor din jurul meu. Mulțumesc InBUSINESS.club pentru  oportunitate.
12/03/2026

Misiunea mea este să aduc valoare în viața oamenilor din jurul meu.

Mulțumesc InBUSINESS.club pentru oportunitate.

01/03/2026

Ai început o discuție despre o problemă simplă, punctuală: ceva ce te-a deranjat în comportamentul lor. Însă, o oră mai târziu, te simți amețit, tremuri și, dintr-un motiv absolut absurd, te trezești că îți ceri TU scuze pentru o greșeală pe care ai făcut-o acum trei ani. Cum s-a ajuns aici?

Acest mecanism poartă numele de „Conversații Circulare” (sau „Salată de cuvinte”). Manipulatorul știe foarte bine că l-ai prins pe picior greșit și că trebuie să evite asumarea responsabilității. Așa că lansează o perdea de fum: schimbă brusc subiectul, proiectează vina pe tine, atacă la persoană, neagă lucruri pe care abia le-a spus și învârte logica până când creierul tău intră în scurtcircuit. Nu este o lipsă de comunicare; este un atac de tip „Denial of Service” asupra minții tale.

👉 Când ajungi să plângi de frustrare pentru că „nu te poți face înțeles”, ai pierdut jocul, pentru că ei exact asta voiau: să te consumi pe tine, nu să rezolvați problema. În cartea „Arta controlului interior” am explicat pas cu pas cm să recunoști acest sabotaj și cm să blochezi instantaneu o conversație care se învârte în cerc. Dacă vrei să înveți să nu mai pici în plasa acestor devieri toxice, ți-am lăsat link-ul către carte în primul comentariu. Este scutul tău mental.

O minte reglată emoțional cunoaște o regulă de fier: nu negociezi cu haosul. Dacă ai expus o problemă și răspunsul lor este o avalanșă de acuzații menite să te zăpăcească, ridică-te și pleacă. Tăcerea ta este singurul răspuns pe care o conversație ilogică îl merită.

25/02/2026

IDENTIFICAREA CU AGRESORUL
- Când perpetuezi tiparul abuziv al părinților tăi

🥹E multă durere în adultul devenit părinte, care a crescut într-un mediu abuziv. E multă neputință, pentru că toți porii încearcă să fugă de trăirea acelor emoții refulate, să nege tiparul disfuncțional. Însă acesta există și controlează puternic din inconștient. Te duce în depresii, în anxietate puternică sau...te face și pe tine un AGRESOR.

❗Din păcate, o realitate dureroasă a traumei este că cel suferind se identifică inconștient cu agresorul său, pentru a putea "răzbate". Și când ajunge adult, abuzează pe cei mai slabi decât el. Pentru că acum poate. Acum nu mai e copilul lovit și rușinat, ci e adult, părinte - și face asta (chiar fără să vrea) față de copilul său.

🫤În această fugă cei care suferă teribil sunt copiii. Din nou și din nou. Până când adultul își va face curajul de a pune stop și de a își rezolva propriile răni în terapie. Nu spun că părintele nu suferă. Vinovăția poate fi teribilă. Însă dacă ai un minim gram de conștiință, nu vei vrea să rămâi acolo, în tiparul abuzatorului. Vei face ORICE pentru a ieși.

Nu există scuză pentru a nu face terapie, în ziua de azi. Și nu există altă cale, ca să dizolvi furii nesfârșite, agresivitate intensă, ură reprimată, abuz.

Poți citi mii de cărți și asculta sute de podcasturi. De fapt, doar te amăgești că vrei sa schimbi ceva. De fapt, îți hrănești un orgoliu că "faci ceva". Nu, nu faci nimic. Continui să rămâi un abuzator, pentru că asta ai primit și pentru că ți-e prea teamă să te uiți în tine.

Dar cine plătește prețul pentru lașitatea ta? Copilul, al cărui suflet e distrus zilnic.

Să crești cu o mamă sau cu un tată abuziv nu e doar o traumă care se adaugă în ființa ta. Este ÎNSĂȘI DISTRUGEREA FIINȚEI. În astfel de relații, "răul" este INTERNALIZAT și va distruge DE LA INTERIOR întreaga viață.

Astăzi mama îți dă o palmă de îți lasă urme și urlă constant din rănile și epuizarea ei, mâine vei eșua în toate aspectele vieții tale și te vei urî pentru cât ești de lipsit de valoare.

Acest text nu este despre părinții care au MOMENTE de epuizare sau greșesc uneori. E despre cei care sunt DOMINAȚI de agresivitatea lor.

Niciun copil nu merită să crească cu o mamă sau un tată abuziv, de la care simte că primește ură!

Oricât de rănită a fost acea mamă/acel tată, e DATORIA ei/lui să facă terapie și să oprească această cascadă traumatică de creșteri abuzive. Până nu e prea târziu.

Iar părintele nonviolent este aproape la fel de responsabil de abuz și va fi urât "la pachet" de copil, când crește, pentru că nu l-a apărat și salvat de mediul abuziv.

STOP violenței fizice și emoționale asupra copiilor



Poza shutterstock

21/02/2026

"Mă-ntrebi cm am înnebunit. Păi, a fost cam aşa:

Într-o zi, cu mult înainte ca zeii să se fi născut,
trezindu-mă din somn, am descoperit că toate măştile-mi fuseseră furate, cele şapte măşti pe care le-am modelat şi purtat de-a lungul a şapte vieţi.

Alergam fără mască pe străzile-aglomerate strigând: "Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi... "
Bărbaţii şi femeile râdeau de mine, iar unii, de teamă, s-au ascuns în case.

Iar când am ajuns în piaţă, un tânăr de pe-un acoperiş a strigat: "Omul e nebun." Am ridicat privirea să-l văd; soarele mi-a sărutat întâia oară faţa; atunci pentru prima dată sufletul mi s-a aprins de iubire şi-am jurat să nu mai port niciodată mască. Ca-n transă, am strigat:
"Binecuvântaţi, binecuvântaţi fie hoţii care mi-au furat măştile!"

Astfel am ajuns un nebun. Acum am găsit libertatea singurătăţii şi siguranţa celui care nu este înţeles de nimeni, pentru că cei care ne înţeleg iau în robie câte ceva din noi."
_______________________
Kahlil Gibran

Copilul nu moare niciodată.Fiecare om care nu și-a încheiat o anumită lucrare spirituală rămâne, în adâncul lui, un copi...
15/02/2026

Copilul nu moare niciodată.
Fiecare om care nu și-a încheiat o anumită lucrare spirituală rămâne, în adâncul lui, un copil deghizat în adult.

Este minunat să fii copil atunci când ești cu adevărat copil. Și este cumplit ca, la o vârstă fragedă, cineva să te oblige să te porți ca un om mare.
La fel de dureros este însă să rămâi copil atunci când ai devenit adult.

A te maturiza înseamnă să așezi copilul interior la locul lui firesc: să-l lași să trăiască în tine, dar nu ca un conducător, ci ca un însoțitor.
El ne dăruiește uimirea de fiecare zi, puritatea intențiilor și jocul care ne regenerează.
Dar nu trebuie niciodată să ajungă un tiran.

— Alejandro Jodorowsky

,,Japonezii au înțeles multe despre viață. Te-ai săturat vreodată de anumiți oameni, de anumite situații? Japonezii au o...
05/02/2026

,,Japonezii au înțeles multe despre viață.
Te-ai săturat vreodată de anumiți oameni, de anumite situații? Japonezii au o vorbă: „Shikata ga nai”, spun ei, „învață să renunți”.

,,Shikata ga nai" este o filozofie de viață: pentru că există oameni, dar mai presus de toate lucrurile, care te otrăvesc: „Ar trebui să am”, „Aș putea avea”. Dar uneori nu este necesar să lupți, ci să renunți. „Cunoașterea înseamnă să înveți ceva în fiecare zi. Dar înțelepciunea înseamnă să renunți la ceva în fiecare zi”.
,,Shikata ga nai", spun ei, fii ca apa care nu se înfurie în fața unui baraj, ci curge în jurul lui, care stinge incendii, spală pământul, erodează piatra, nu cu forță, ci cu blândețe.

Fii precum valurile, care știu să plutească ușor pentru că știu să lase lucrurile să meargă: frica de a nu fi suficient și vocea celor care spuneau că o picătură nu poate deveni niciodată un val nu are validitate. Pentru că chiar și o singură picătură poate face oceanul să tremure."

Guendalina Middei
🙏❤️

04/02/2026

Research shows that chronic emotional stress — especially in relationships where boundaries are repeatedly crossed — keeps the body in a state of threat. Over time, this doesn’t just affect mood; it impacts identity, clarity, and mental health. The body starts to carry what the mind keeps trying to justify.

Sometimes it’s a friendship marked by imbalance.
A role that demands constant self-sacrifice.
A family dynamic where limits are ignored.
Or a relationship where your presence is tolerated, but your needs are not.

We stay because we’re wired for connection.
We keep giving because hope, attachment, and loyalty are powerful forces.
But when connection repeatedly costs safety, the nervous system eventually responds with exhaustion, numbness, anxiety, or collapse.

Letting go isn’t a failure of love.
It’s a regulated response to prolonged dysregulation.

Healing requires safety. Growth requires room.
You cannot restore yourself in environments that continually activate threat responses. You cannot expand while constantly bracing.

People may say you’ve changed.
What’s often happening is that your body has stopped tolerating what your heart once tried to endure.

Leaving isn’t abandonment.
It’s self-preservation.
And sometimes, the most evidence-based act of healing is recognising when distance is no longer avoidance — but protection.

✍️Natasha Ann
🎨 Annie Hamman

Address

Bogdan Vodă 56
Radauti
72500

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Amanda Andrișan posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Amanda Andrișan:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram