Psihoterapeut Amanda Andrișan

17/01/2026

✨ Când mintea nu se oprește din a fi atentă
(despre hipervigilență)

Sunt oameni care observă tot.
Tonul vocii.
Schimbările mici.
Ceva „nervos” în aer, chiar și când nimeni nu spune nimic.

În psihologie, această stare se numește hipervigilență.

🧠 Hipervigilența este ca o minte „de pază”.
Mereu atentă.
Mereu pregătită.
Nu pentru că ar fi pericol,
ci pentru că, cândva, a fost nevoie să fie așa.

👧 Imaginează-ți un copil care se uită în stânga și în dreapta
chiar și pe o stradă liniștită.
Nu din frică,
ci din grijă.

A fi atent este un dar.
Dar a fi atent tot timpul obosește.

🌿 Uneori, vindecarea nu înseamnă să înțelegi mai mult,
ci să-ți dai voie să te oprești.
Să respiri.
Să simți corpul.
Să-ți spui: „Acum sunt în siguranță.”

🤍 În terapie, lucrăm cu hipervigilența cu blândețe,
fără grabă și fără forțare.

📩 Dacă simți că acest mesaj te atinge,
îmi poți scrie.

11/01/2026

„Ce încearcă emoția asta să-mi spună?”

Era una dintre zilele acelea care par normale.
Nu se întâmpla nimic grav.
Și totuși, în corp era o strângere ușoară. Ca un „ceva” care nu pleacă.

Mintea a intrat imediat în rolul ei cunoscut.
A început să caute explicații.
Să pună etichete.
Să rezolve.

„De ce simt asta?”

Dar corpul n-a răspuns.
A stat. A așteptat.

Și atunci, pentru prima dată, întrebarea s-a schimbat.
Nu de ce.
Ci „despre ce e povestea asta?”

Și, încet, emoția a prins contur.
Nu era haos.
Era o poveste despre oboseală.
Despre prea multe lucruri duse singur(ă).
Despre o parte care n-a mai fost ascultată de mult.

Nu a fost nevoie de soluții.
Doar de prezență.

Emoția nu cerea să fie corectată.
Cerea să fie văzută.

Și pe măsură ce povestea a fost lăsată să existe,
strângerea s-a mai muiat.
Nu pentru că a dispărut,
ci pentru că nu mai era singură.

Poate că și azi e una din zilele acelea.
În care nu ai nevoie să înțelegi tot.
Ci doar să stai puțin cu tine.

Și să lași povestea să se spună,
în ritmul ei.

11/01/2026

Un nou an nu începe cu forță, ci cu sens

Schimbarea reală nu apare din presiune, ci din aliniere.
Intențiile creează această aliniere între minte, emoții și corp.

Poate că anul acesta nu este despre „mai mult”.
Poate este despre mai adevărat.

Citește întreg articolul pe blog .

La început de an, mulți oameni caută răspunsuri clare:Ce să schimb? Ce să ating? Ce să obțin?

08/01/2026

Otrovertul – omul care nu fuge de oameni, ci de zgomot.

Psihiatrii au identificat un nou tip de personalitate – otroverții.

Sunt oameni care se refac în singurătate, dar care, în același timp, au nevoie de o conexiune profundă și autentică.
Le este bine singuri – cu liniștea, cu gândurile lor, cu propriul spațiu. Dar asta nu înseamnă că sunt închiși față de oameni.

Otroverții nu iubesc comunicarea superficială, zgomotul și zumzetul social de fond. În schimb, apreciază contactele rare, dar puternice, conversațiile adevărate, fără măști.

Nu sunt asociali. Doar își gestionează energia selectiv. Singurătatea – pentru refacere.
De aici începe totul.

Psihologia modernă încearcă să-i numească. Unii le spun introverți, alții ambiverți. Dar tot mai des apare un cuvânt nou, născut din observație, nu din manual: otrovert. Nu o etichetă clinică, ci o descriere exactă a unui mod de a funcționa.

Otrovertul este omul care se reface în singurătate, dar care are nevoie de legătură reală.
De o legătură adevărată, nu de zgomot social. De profunzime, nu de prezență mimată.

Text inspirat de Anatol Badarab.

06/01/2026

"Efectul Pygmalion se referă la un fenomen psihologic în care așteptările înalte ale celorlalți conduc la o performanță ridicată.

Descris pentru prima dată de Rosenthal și Jacobson în 1968, își trage numele de la mitul grecesc al lui Pygmalion. Un sculptor din Cipru ajunge să se îndrăgostească de statuia de fildeș a unei femei pe care a creat-o. El imploră zeii pentru o soție care să semene cu ea. Zeii răspund prin împlinirea cererii lui Pygmalion și statuia prinde viață.

Secole mai târziu, piesa lui George Bernard Shaw "Pygmalion" avea să transmită și ea același idee: „diferența dintre o doamnă și o florăreasă nu este felul în care ea se comportă, ci în modul în care este tratată”. (Shaw, 1912)

Robert Rosenthal a plecat de la ipoteza că așteptările pot genera profeții auto-împlinite prin inducerea performanței și a făcut un experiment într-o școală din California, adminsitrând fiecărui elev câte un test de evaluare a inteligenței. Apou a selectat la întâmplare un eșantion de copii și au informat profesorii că aceștia sunt copii cu IQ ridicat. La sfârșitul anului școlar, toți elevii au reluat testul. În timp ce scorurile generale crescuseră, copiii cărora li s-a atribuit aleator un IQ ridicat au avut cele mai mari progrese școlare. Așteptările profesorilor au constituit o variabilă care a contribuit la rezultatele elevilor, acordându-le mai multă atenție doar pentru că au crezut că au un nivel mai ridicat de inteligență. Rosenthal a concluzionat că și factorii neobservați, precum atitudinea și starea de spirit a profesorilor, ar putea avea impact asupra elevilor.

Funcționarea efectului Pygmalion este similară cu cea a unei profeții care se autoîmplinește și poate fi explicată ca un proces în 4 etape:

🌟 Credințele celorlalți despre noi le modelează comportamentul față de noi.
🌟 Comportamentul lor față de noi influențează convingerile noastre despre noi înșine.
🌟 Convingerile noastre despre noi înșine influențează acțiunile noastre față de ceilalți.
🌟 Acțiunile noastre față de ceilalți influențează convingerile lor despre noi.

🧭 În concluzie, așteptările celorlalți de la noi ne pot influența comportamentul într-un mod semnificativ.
Așteptările scăzute ar putea duce în cele din urmă la performanțe slabe, în timp ce așteptările optimiste ne-ar putea îmbunătăți performanța."

https://www.simplypsychology.org/pygmalion-effect.html

05/01/2026

“Physical death is only one form of dying. There are other forms of dying:

We die whenever fear governs our choices.
We die when we sacrifice growth for security.
We die whenever we choose a convenient certainty over an inconvenient mystery.”

James Hollis, A Life of Meaning: Exploring Our Deepest Questions and Motivations

Art: Cdcil Colins

02/01/2026

Gânduri simple de la un psiholog pentru 2026

La început de an, în cabinet, nu vorbim despre a deveni „mai buni”.
Vorbim despre a deveni mai liniștiți cu noi înșine.

2026 nu trebuie să fie anul marilor schimbări.
Poate fi anul în care te oprești mai des.
În care te întrebi: „De ce am nevoie acum?”
Și chiar îți dai voie să asculți răspunsul.

Ca psiholog, văd zilnic cât de mult se forțează oamenii.
Și cât de mult se schimbă lucrurile atunci când apare blândețea.

Pentru 2026, îți doresc atât:
– să nu te mai grăbești să te repari
– să ai mai multă răbdare cu tine
– să faci pași mici, dar ai tăi

Nu trebuie să știi tot drumul.
E suficient să începi de unde ești.

Cu gând bun,
un psiholog 🤍

#2026

30/12/2025

EFECTUL ”MĂRUL PUTRED”

Profesorul de resurse umane și management organizational Will Felps și colaboratorii săi au realizat un experiment care oferă numeroase motive de reflecție.
Timp de o lună, au format echipe de câte patru studenți cărora le-a acordat 45 de minute pentru a rezolva o problemă de management. Echipa care obținea cel mai bun rezultat urma să primească un premiu de 100 de dolari. Studenții nu știau că în grupele lor se aflau asociați
(„complici”) ai experimentatorului, care aveau roluri precise:
Indiferentul: se lăsa moleșit pe scaun, își trântea picioarele pe masă și își verifica necontenit telefonul.
Cinicul: îi întrerupea pe toți cu remarci acide (de exemplu: „Serios?” sau „E clar că n-ai condus niciodată pe nimeni”).
Pesimistul: arăta ca și cm tocmai și-ar fi pierdut cel mai bun prieten și mormăia că sarcina este absurdă și că oricum echipa nu va reuși nimic.
Rezultatele experimentului
Chiar și atunci când ceilalți trei membri ai echipei erau inteligenți, activi și orientați spre victorie, comportamentul negativ al unei singure persoane reducea eficiența întregului grup cu 30% – 40%. Așadar, succesul unei echipe este influențat mai puțin de numărul „persoanelor puternic implicate” și mult mai mult de prezența măcar a unei singure persoane toxice.
Bibliografie
Felps, Will, Mitchell, Terence R., Byington, Eliza (2006). „How, when, and why bad apples spoil the barrel: negative group members and dysfunctional groups”, Research in Organizational Behavior, 27, 3, pp. 175-222.