Centrul de psihologie "COPE"

23/05/2026

Am văzut în ultima perioadă provocarea aceea cu pozele și m-am gândit să pornesc și eu una… dar cu cărți.

Regulile sunt simple:

1. Postează o carte care te-a impresionat, te-a pus pe gânduri sau pe care ai recomanda-o cu drag și altora.

2. Etichetează-mă în postare, ca să pot descoperi și eu titluri noi.

3. Apoi provoacă o altă persoană să facă același lucru.

Singura condiție: și persoana provocată să mă eticheteze mai departe, ca să pot urmări traseul provocării și să văd ce cărți interesante apar pe drum. 😊

Eu încep cu „Rușinea” – Joseph Burgo.

O carte care m-a impresionat pentru că vorbește despre una dintre cele mai ascunse și dureroase emoții umane. Mi-a plăcut modul în care autorul arată că, de multe ori, în spatele anxietății, perfecționismului, furiei sau nevoii de a demonstra ceva se ascunde, de fapt, rușinea. O lectură care te ajută să te înțelegi mai bine și să privești cu mai multă compasiune atât spre tine, cât și spre ceilalți.

O provoc pe: Ionela Simon

Sunt curioasa unde va ajunge provocarea și ce bibliotecă virtuală vom construi împreună. 😊

16/05/2026

„Harta emoțiilor” de Sandra O’Connor nu este neapărat o carte ușor de citit și nici o lectură „rapidă”. Este o carte care cere răbdare și reflecție, mai ales pentru că intră foarte mult în zona dezvoltării emoționale timpurii și a felului în care experiențele din primii ani modelează omul de mai târziu.

Cartea este structurată interesant: prima jumătate vorbește în mare parte despre bebelușie și copilăria mică — perioada în care se construiește, de fapt, „harta emoțională” a copilului. Se discută despre atașament, plasticitatea creierului, reglare emoțională, rolul relațiilor timpurii și modul în care creierul învață să asocieze lumea cu siguranța sau cu anxietatea.

A doua parte a cărții merge spre preadolescență și atinge și câteva aspecte legate de adolescență: identitate, emoții complexe, influența grupului, social media, autoreglare și felul în care toate experiențele timpurii își pun amprenta mai târziu.

Nu este o carte simplă, dar mi se pare una dintre acele cărți care explică logic multe dintre trăirile și reacțiile copiilor și care reușește să demonteze o serie de mituri despre comportamentele lor. Este mai degrabă o carte de înțelegere profundă decât o lectură de relaxare — genul de carte care te face să privești altfel emoțiile copiilor și chiar propriile reacții ca adult.

01/05/2026

A trecut ceva vreme de când nu am mai recomandat cărți… dar simt că e momentul să reiau acest obicei drag mie.

De acum, voi reveni cu recomandări săptămânale de cărți care inspiră, vindecă și aduc valoare.

Dacă iubești lectura, rămâi aproape.

Prima recomandare din această serie: Confidence – Roxie Nafousi.

O carte caldă și practică despre stima de sine, valoare personală și cm îți construiești încrederea pas cu pas. Nu promite miracole, ci te ajută să te privești cu mai multă blândețe și curaj.

Părerea mea: este o carte valoroasă, din care fiecare cititor poate găsi o idee, un capitol sau o perspectivă cu care să rezoneze. Uneori, exact pasajul de care ai nevoie apare la momentul potrivit.

O recomand oricui simte că s-a îndoit prea mult de propria valoare.

16/01/2026

Atașament vs Limite - sau de ce „NU”-ul nu rupe iubirea

În cabinet aud foarte des o teamă care apasă greu pe părinți:
„Dacă pun limite, copilul nu mă va mai iubi…”

Adevărul este că atașamentul sigur nu se construiește din „da” permanent, ci din siguranță. Copilul nu are nevoie de un părinte care cedează mereu.
Are nevoie de un părinte care rămâne prezent, calm și ferm, chiar și atunci când el se prăbușește emoțional.

Limitele NU distrug atașamentul. Îl întăresc.

Fără limite clare, copilul nu devine „mai liber”. De cele mai multe ori devine mai anxios, mai agitat și mai greu de liniștit și asta pentru că un copil mic nu poate gestiona libertatea absolută.
Iar când adultul nu ține direcția, copilul simte (inconștient):
„Dacă nimeni nu conduce… înseamnă că nu sunt în siguranță.”

Limita sănătoasă arată iubire

O limită pusă cu blândețe transmite:
„Te văd. Te înțeleg. Și totuși… eu rămân ferm.”

Asta se numește conținere emoțională:
copilul își poate trăi emoția, fără să fie lăsat singur în haosul ei.

Crizele nu sunt un eșec

Atașamentul sigur se construiește prin ruptură și reparare. Adică: copilul se supără, plânge, țipă… iar părintele rămâne acolo.

Nu e nevoie de predici.
Nu e nevoie să „convingi” copilul să fie bine.
E nevoie de prezența ta.

Exemple din viața reală:
- plecarea din parc
- oprirea tehnologiei
- refuzul unei jucării
- mersul la somn

Poți spune simplu: „Știu că îți e greu. Înțeleg că ești supărat. Și tot plecăm.”

Când copilul lovește sau mușcă

Aici limita devine protecție. Nu îl lași să lovească, nu pentru că e „rău”, ci pentru că are nevoie să simtă:
„Eu te opresc. Eu pot să țin lucrurile în siguranță.”

Uneori, dacă nu se poate altfel, o retragere scurtă pentru siguranță NU este abandon, ci o măsură de protecție a relației:
„Sunt aici. Revin imediat ce e sigur.”

Copilul nu se rupe de tine pentru că îl refuzi.
Se rupe atunci când tu devii speriat, imprevizibil sau te pierzi în fața emoțiilor lui.

Limitele sunt gardul unei grădini.
Fără ele, copilul nu se simte liber. Se simte singur.

Și poate cel mai important:
Ești un părinte bun când pui limite cu iubire.
Copilul tău NU are nevoie de tine perfect.
Are nevoie de tine ferm, cald și prezent.

Photo: Pinterest

22/11/2025

Kendama: când rolul de mamă spune „Ajunge!”, dar rolul de psiholog spune „Lasă-l, că e bine pentru creier!” 🙈🙆‍♀️

Recunosc sincer: dacă aș primi un leu pentru fiecare poc de kendama auzit în casă, azi îmi scriam postarea de pe plaja din Bali.

Copilul e fericit, kendama zboară prin aer, iar eu… îmi testez limitele într-un mare fel !

Dar!
Apare psihologul din mine — calm, luminat și cu o diplomă care nu mă lasă să confisc jucăria. Pentru că, surpriză: jocul ăsta care sună a bătălie cu obiecte din lemn… e de fapt un mini-laborator de dezvoltare pentru copii.

Ce vede mama:

„te rog eu frumos… nu încă un PLOP! pe parchet , în usa! “

Ce vede psihologul:

„Concentrare, autoreglare emoțională, motricitate fină… interesant, foarte interesant.”

Și sincer? Amândouă avem dreptate.

Beneficiile reale (care mă împiedică să zic- STOP JOC!

• Copilul trebuie să fie complet prezent ca să reușească încă “ o șmecherie” . Kendama îl scoate din agitație și îi antrenează să se concentreze pe un singur obiectiv, exact ca un exercițiu de mindfulness în mișcare.
• Își dezvoltă coordonarea mână–ochi, perfectă pentru viitorii medici, artiști și orice meserie cu lucruri de finețe.
• Exersează răbdarea (mai mult decât o am eu după 50 de minute de trosc-trosc).
• Se autoreglează. Sună a ciocăneală, dar în interior se liniștește.
• Socializează, creează, inventează — toate în timp ce mie îmi sare inima la fiecare poc.

Concluzia profesionistă, dar foarte sinceră:

Kendama nu e dușmanul lor.
Dușmanul e faptul că nu avem pereți antifonați.

Așa că da… o las să „cânte”, chiar dacă uneori în ritm de discotecă. Pentru că știu că în spatele fiecărui poc se construiește ceva important în copilul meu.

Și dacă mă vedeți că zâmbesc ușor crispat… să știți că nu sunt pe punctul de a ceda.
Sunt doar mama-psiholog care a învățat să iubească kendama… cu deep breathing.

12/11/2025

În interviul de la Ardeal TV am vorbit despre beneficiile cititului din perspectiva psihologică și neuroștiințifică.
Cititul nu este doar o activitate culturală, ci un antrenament complet al creierului: activează limbajul, memoria, empatia și concentrarea, reduce stresul și fortifică răbdarea și gândirea critică.

Le-am reamintit părinților cât de important este să le citim copiilor seara — nu doar pentru dezvoltarea limbajului, ci și pentru siguranța emoțională și legătura afectivă.
Am vorbit și despre pericolele unei societăți care citește tot mai puțin, despre fenomenul Dunning–Kruger și despre cât de mult ne ajută lectura să rămânem curioși și conștienți de propriile limite.

Cititul este, în același timp, o formă de igienă mentală și de libertate interioară.

Vă invit să (re)descoperim plăcerea de a citi și liniștea care vine odată cu profunzimea.

Ardeal TV

10/10/2025

Profesorul Stránský a evidențiat în prezentarea sa concluziile studiilor la care a participat de-a lungul carierei:

„Ne prostim. IQ-ul a încetat să mai crească după anul 2000.

De la an la an, în fiecare țară – inclusiv în a dumneavoastră – oamenii nu mai pot scrie o propoziție de 20 de cuvinte pe hârtie.” A declarat profesorul în deschidere.

„ Cu cât telefonul este mai departe de dumneavoastră, cu atât memoria este mai bună.

Studiile arată clar: telefoanele mobile nu ar trebui doar scoase din clase, ci din școli, în general. Aceasta nu este o opinie. Este un fapt concret, studiat.

Cel mai rău lucru dintre toate sunt rețelele sociale.

Sean Parker, primul președinte al Facebook, a spus: Abuzăm psihologia umană. Știm exact ce facem și Dumnezeu știe ce va face asta creierelor copiilor noștri.

Dopamina – substanța fericirii din creier – care leagă partea din față a creierului (unde gândim și decidem) de părțile mai profunde (care gestionează emoțiile), a ajuns să fie dependentă de un emoticon cu un deget în sus sau în jos, de un like sau un dislike.

Cei care au inventat tehnologia au știut toate aceste lucruri. Tim Cook, Bill Gates și Steve Jobs nu și-au lăsat copiii să folosească ceea ce ei înșiși au inventat. Jobs a inventat iPad-ul, dar copiii lui nu aveau iPad acasă.

Ei controlau tehnologia.

Și-au trimis copiii la Școala Waldorf, o școală fără calculatoare.

UNESCO propune interzicerea telefoanelor mobile în toate școlile din lume.

Domnule ministru David, dumneavoastră când o s-o faceți? 69 de țări au făcut-o deja!”, l-a întrebat neurologul pe ministrul Educației.

Stránský a evidențiat că „utilizarea excesivă a telefoanelor este legată de performanțe școlare mai slabe și instabilitate emoțională”, citând studiile Institutului suedez Karolinska, din 2023, privind calculatoarele în școli, care a prezentat „dovezi clare că tehnologia digitală dăunează mai mult decât ajută învățarea elevilor.”

„Recomandarea experților este revenirea la manuale tipărite.

Suedia deja elimină computerele din școli.

240 de studii OECD + MIT arată că elevii care folosesc frecvent calculatoarele au rezultate mai slabe. Acestea sunt fapte neurologice.”

Vorbind despre AI și ChatGPT, profesorul Martin Jan Stránský a citat un studiu recent MIT potrivit căruia „persoanele care folosesc ChatGPT mai mult de 3 luni au o scădere de 47% a conexiunilor cerebrale, iar 83% nu își amintesc ce au scris, și cel mai rău: după ce încetează să-l folosească, creierul nu revine unde era.”

Digitalizarea face gândirea opțională. Creierul învață prin greșeli. Dacă nu vă forțează nimeni să gândiți, nu se formează conexiuni noi!” a spus neurologul în timpul intervenției sale.

„Există vreun studiu care arată că digitalizarea a îmbunătățit rezultatele școlare undeva în lume? Dacă îmi arătați măcar unul singur, mă opresc din această expunere. Eu nu cunosc niciunul.”, a declarat Stránský, făcând un apel la reducerea accesului și consumului de conținut online.

Toate detaliile sunt la linkul de mai jos.

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea...

30/09/2025

Un divorț dificil între părinți are consecințe profunde asupra copiilor, care se resimt la nivel emoțional, comportamental și social.

Plus pentru sănătate - Spectator fără voie, Larisa Șandor - Psihoterapeut integrativ

Video: https://ardealtv.ro/plus-pentru-sanatate-spectator-fara-voie-larisa-sandor-psihoterapeut-integrativ/

20/09/2025

„Universul 25”

În anii ’60, etologul american John B. Calhoun a avut o idee îndrăzneață: să construiască un paradis al șoarecilor, o lume în care toate nevoile lor materiale să fie îndeplinite. A ridicat un spațiu vast, curat, sigur, unde exista mereu hrană din belșug, apă la discreție și locuri pentru odihnă. Niciun prădător nu amenința colonia, nici frigul, nici bolile. Era, cel puțin în teorie, un univers perfect.

Acolo, Calhoun a eliberat patru perechi de șoareci. În scurt timp, colonia a început să prospere: se înmulțeau rapid, își îngrijeau puii și trăiau aparent fără griji. Populația se dubla la fiecare câteva săptămâni, iar în jurul lor domnea liniștea. Era începutul unei lumi ideale.

Dar, odată ce numărul indivizilor a crescut spre câteva sute, armonia s-a fisurat. Teritoriile s-au umplut, s-au format ierarhii, nu toți șoarecii au mai găsit un loc în structura socială. Masculii slabi au început să fie respinși și izgoniți, femelele au devenit mai nervoase, iar conflictele au apărut chiar și acolo unde exista belșug.

Cu timpul, comportamentele firești au început să se destrame. Femelele își abandonau ori își atacau puii, refuzând să mai aibă grijă de ei. Masculii marginalizați se retrăgeau, își pierdeau orice interes pentru împerechere sau protecție. Au apărut cei pe care Calhoun i-a numit „beautiful ones” – masculi care nu luptau, nu se împerecheau, nu își asumau niciun rol social. Își petreceau viața doar mâncând, dormind și toaletându-se, într-o existență aparent fără griji, dar lipsită de sens.

În timp ce aceste tipare se consolidau, natalitatea a început să scadă, iar mortalitatea juvenilă a urcat dramatic. Deși resursele erau încă abundente, colonia a intrat într-un declin ireversibil.

Calhoun a vorbit despre două tipuri de moarte: „prima moarte” – moartea psihologică, pierderea rolului, a scopului și a sensului existenței și „a doua moarte” – extincția fizică a coloniei.

La aproximativ doi ani de la început, ultimul pui s-a născut. A fost ultimul. După el, populația a continuat să se stingă, până când, în final, Universul 25 a rămas gol.

Calhoun a repetat experimentul de mai multe ori, iar rezultatele au fost aceleași: acolo unde supraviețuirea fizică era garantată, dar rolurile și structurile sociale se destrămau, colonia sfârșea inevitabil în colaps.

Pentru Calhoun, Universul 25 nu a fost doar o poveste despre șoareci. El a văzut în el o parabolă pentru societatea umană: un avertisment despre pericolele alienării, supraaglomerării și pierderii scopului în viață.

Totuși, cercetătorii de azi subliniază că experimentul este o metaforă, nu o profeție. Oamenii nu sunt șoareci – avem cultură, valori, creativitate, capacitatea de a construi sens și structuri care pot corecta dezechilibrele.

Și totuși, imaginea Universului 25 rămâne tulburătoare: un paradis material care se transformă treptat într-o lume a vidului interior, unde viața își pierde rostul.

Sursa : “Universe 25 Experiment Explained” în The Scientist

20/08/2025

Am avut plăcerea să particip la o emisiune la Ardeal TV Reghin, unde am discutat despre un subiect delicat, dar extrem de actual: excluziunea socială la adolescenți.

Adolescența este o perioadă în care apartenența la grup contează enorm. Atunci când un adolescent se simte respins sau marginalizat, consecințele pot fi profunde:
• scăderea încrederii în sine și a stimei de sine
• anxietate și depresie
• retragere din activități școlare și sociale
• apariția unor comportamente de evitare sau chiar agresive

Ce putem face ca adulți (părinți, profesori, terapeuți)?
• să fim atenți la semnele de izolare ale copiilor
• să le oferim spațiu de exprimare și siguranță emoțională
• să cultivăm empatia și incluziunea în grupurile din care fac parte
• să îi ajutăm să descopere punctele lor forte și pasiunile care le pot aduce prieteni autentici

Excluziunea doare. Dar prin înțelegere, sprijin și deschidere, putem transforma vulnerabilitatea adolescenților într-o resursă de creștere.

Găsiți aici emisiunea în care am povestit mai multe: https://ardealtv.ro/plus-pentru-sanatate-excluziunea-sociala

Plus pentru sănătate - Excluziunea socială, Larisa Şandor - psihoterapeut

Video: https://ardealtv.ro/plus-pentru-sanatate-excluziunea-sociala-larisa-sandor-psihoterapeut/

23/07/2025

Știai ca❓️💡
Atunci când împarți un zâmbet autentic, creierul tău produce mai multă serotonină decat creierul persoanei căreia îi zâmbești. Doar zâmbind, dai cuiva o doză de serotonină - un antidepresiv natural. Nu subestima niciodată puterea unui zâmbet.😃

ZÂMBEȘTE❗️
Un zâmbet adevărat este greu de evocat pentru că necesită și este controlat de emoții. Un zâmbet autentic, atât cu buzele, cât și cu ochii (partea superioară), este, de obicei, o adevărată reflexie a unei stări de spirit vesele.
Într-un zâmbet "real" se trimit semnale corpului din zone ale creierului, cm ar fi amigdala, care apoi se transmit in cortex fără conștientizarea noastră.

Semnalul determină contractarea mușchilor mici din jurul ochilor, creând „riduri” caracteristice.
Într-un zâmbet "social", suntem conștienți de semnalele care se trimit catre mușchi.
Semnalului îi lipsesc ochii. Acesta determină contractarea mușchilor mari din jurul gurii, trăgând buzele lateral.

Marcaje anatomice în ilustrații:
Ilustrație zâmbet real și zâmbet social.
Preluat: Anthony Goldsmith