22/11/2025
Kendama: când rolul de mamă spune „Ajunge!”, dar rolul de psiholog spune „Lasă-l, că e bine pentru creier!” 🙈🙆♀️
Recunosc sincer: dacă aș primi un leu pentru fiecare poc de kendama auzit în casă, azi îmi scriam postarea de pe plaja din Bali.
Copilul e fericit, kendama zboară prin aer, iar eu… îmi testez limitele într-un mare fel !
Dar!
Apare psihologul din mine — calm, luminat și cu o diplomă care nu mă lasă să confisc jucăria. Pentru că, surpriză: jocul ăsta care sună a bătălie cu obiecte din lemn… e de fapt un mini-laborator de dezvoltare pentru copii.
Ce vede mama:
„te rog eu frumos… nu încă un PLOP! pe parchet , în usa! “
Ce vede psihologul:
„Concentrare, autoreglare emoțională, motricitate fină… interesant, foarte interesant.”
Și sincer? Amândouă avem dreptate.
Beneficiile reale (care mă împiedică să zic- STOP JOC!
• Copilul trebuie să fie complet prezent ca să reușească încă “ o șmecherie” . Kendama îl scoate din agitație și îi antrenează să se concentreze pe un singur obiectiv, exact ca un exercițiu de mindfulness în mișcare.
• Își dezvoltă coordonarea mână–ochi, perfectă pentru viitorii medici, artiști și orice meserie cu lucruri de finețe.
• Exersează răbdarea (mai mult decât o am eu după 50 de minute de trosc-trosc).
• Se autoreglează. Sună a ciocăneală, dar în interior se liniștește.
• Socializează, creează, inventează — toate în timp ce mie îmi sare inima la fiecare poc.
Concluzia profesionistă, dar foarte sinceră:
Kendama nu e dușmanul lor.
Dușmanul e faptul că nu avem pereți antifonați.
Așa că da… o las să „cânte”, chiar dacă uneori în ritm de discotecă. Pentru că știu că în spatele fiecărui poc se construiește ceva important în copilul meu.
Și dacă mă vedeți că zâmbesc ușor crispat… să știți că nu sunt pe punctul de a ceda.
Sunt doar mama-psiholog care a învățat să iubească kendama… cu deep breathing.
