Psihoterapeut Rodica Laceanu

08/08/2025

NU TE POȚI VINDECA ÎN ACELAȘI MEDIU ...

Un narcisist nu caută iubire, ci caută putere, supunere, admirație, control. Pentru el/ea, iubirea nu înseamnă siguranță, ci înseamnă pericol. De ce? Pentru că iubirea presupune empatie, respect reciproc și egalitate, iar aceste lucruri nu sunt în concordanță cu nevoia lui de a domina relația.

Nu vrea un partener egal, ci vrea să dețină controlul. Așa că, atunci când te apropii prea mult, începe să te respingă: îți minimalizează emoțiile, te ignoră, te critică, îți subminează încrederea, te poate înșela sau trăda. Fuge de responsabilitatea și vulnerabilitatea pe care iubirea adevărată le presupune.

Caută validare, atenție și loialitate necondiționată, dar fără să își asume vreodată consecințele felului în care te rănește, fără să-și asume vreun angajament, fără să depună vreun efort pentru tine.

De aceea respinge apropierea reală: adevărata intimitate l-ar obliga să se arate așa cm este el/ea cu adevărat, să renunțe la măști, să-și arate vulnerabilitatea – lucru pe care îl evită cu orice preț. Pentru el, este mai ușor să distrugă relația decât să renunțe la putere.

Îți oferă firimituri de afecțiune – te copleșește cu gesturi mari, apoi devine rece și distant, iar ciclul se repetă. Tu speri și crezi că e un semn că lucrurile se vor schimba. Dar, de fapt, e o formă de control.

Nu încurajează o conexiune reală, ci o dependență. Cu cât tu te străduiești mai mult să-l înțelegi, să-l ajuți, să-i faci pe plac, cu atât el simte că are mai mult control. Este veșnic nemulțumit de tine, iar tu alergi și mai mult după el. Și cu cât alergi mai mult, cu atât mai multă putere simte el.

Nu poți transforma cruzimea lui/ei în iubire doar oferind mai multă iubire. Nu-l poți schimba tu, oricât ai oferi.

Problema nu este la tine. Ești „suficient de bun” așa cm ești, problema este că el nu și-a dorit niciodată o iubire bazată pe respect și reciprocitate. Tu îți dorești apropiere și siguranță, el își dorește putere și control.

Ai renunțat treptat la nevoile tale, la vocea ta, la limitele tale doar pentru a menține o relație care nu a fost niciodată echilibrată. A folosit iubirea pe care i-ai oferit-o ca armă împotriva ta. Poate că a venit momentul să vezi că iubirea nu înseamnă suferință. Nu te poți vindeca în același mediu care îți provoacă acea suferință. Pentru asta, ai nevoie să te îndepărtezi și să-ți creezi un spațiu sigur, în care să îți poți reconstrui echilibrul emoțional.

Ursula Sandner

05/08/2025

De ce nu ne mai simțim odihniți, chiar și în vacanță?



💤 De ce nu ne mai simțim odihniți, chiar și în vacanță?
Ai observat că uneori, chiar și după un concediu de câteva zile… tot obosit(ă) te simți?
Că somnul parcă nu mai repară, liniștea nu mai aduce pace, iar relaxarea devine încă o „sarcină” pe lista de făcut?
Nu ești singur(ă).
Trăim într-o lume în care mintea noastră nu mai are timp să tacă.
Suntem mereu conectați, alertați, încordați.
Chiar și când stăm, corpul e în tensiune.
Chiar și când dormim, mintea lucrează.
👉 Odihna adevărată nu vine doar din somn sau pauze. Vine din siguranță interioară.
🔍 Ce se întâmplă de fapt?
➡️ Mulți dintre noi trăim în stare de hipervigilență – un mecanism pe care corpul îl activează când simte pericol, chiar dacă pericolul nu mai e prezent.
➡️ Alții au învățat din copilărie că trebuie să „fie utili tot timpul” pentru a fi iubiți.
Așa că… chiar și în vacanță, se simt vinovați că se opresc.
➡️ Iar unii au atâta stres acumulat în sistemul nervos încât corpul nu mai știe cm să se relaxeze… chiar dacă mintea spune: „acum e sigur”.
💙 Un mic exercițiu blând: „Odihna în 60 de secunde”
Pune telefonul deoparte. Închide ochii. Inspiră adânc.
Și spune-ți în gând:
„Acum nu trebuie să fac nimic. Pot doar să fiu. Respirația mea e suficientă.”
Simte-ți mâinile, picioarele, spatele.
Simte cm gravitația te ține.
Nu trebuie să te ții tu – te ține pământul.
Rămâi cu această senzație 30–60 secunde.
Apoi revino încet.
Aceasta este odihna interioară – acel moment în care sistemul tău nervos își dă voie să se liniștească.
Poate fi începutul unei schimbări reale.
🕊️ Îți dorești să înveți cm să te odihnești cu adevărat, nu doar să dormi?
Sau să-ți regăsești energia fără să fugi de tine?
📩 Scrie-mi în privat dacă simți că e momentul tău.

29/04/2025

Țipetele părinților pot remodela creierul copiilor, făcându-i mai vulnerabili la probleme de sănătate mintală. Abuzul verbal din partea adulților îi poate priva pe copii de bucuria lucrurilor plăcute și îi poate determina să perceapă lumea drept o amenințare, potrivit concluziilor extrase dintr-un studiu care urmează să fie prezentat luni parlamentarilor britanici, relatează The Guardian.

„În calitate de copii, noi credem ceea ce ni se spune, încorporând profund cuvintele adulților în înțelegerea noastră despre noi înșine și despre lumea din jurul nostru. Atunci când aceste cuvinte sunt ostile, înjositoare sau umilitoare, ele pot avea consecințe pe tot parcursul vieții”, a explicat profesorul Eamon McCrory, psiholog clinician, director executiv al organizației caritabile Anna Freud și profesor de neuroștiință a dezvoltării și psihopatologie la University College London (UCL).

„Ele pot modela profund sentimentul nostru de sine și dacă ne simțim iubiți și încrezători în navigarea într-o lume imprevizibilă. Ca psiholog clinician, văd la clienții mei cm mesajele din copilărie – atât negative, cât și pozitive – modelează cine devin”.

„Cuvintele critice primite de adulți în copilărie stau la baza unei mari părți din anxietatea, durerea și suferința lor de mai târziu, chiar dacă au petrecut zeci de ani încercând să demonstreze că acele cuvinte sunt greșite.”

McCrory a utilizat imagistica prin rezonanță magnetică funcțională pentru a analiza creierele copiilor, iar scanările au demonstrat că „expunerea susținută la abuzuri, inclusiv la abuzuri verbale, duce la modificări biologice semnificative în structura și funcționarea creierului”, a afirmat acesta.

Aceste modificări pot afecta atât circuitele cerebrale implicate în perceperea amenințărilor, cât și cele asociate recompenselor, ambele având un rol esențial în adaptarea la lume și în construirea relațiilor.

„Studiile noastre imagistice arată cm abuzul, inclusiv abuzul verbal, poate modifica creierul unui copil astfel încât lumea să fie percepută ca un loc mai periculos”, a spus McCrory.

Copiii expuși la abuz verbal pot ajunge să interpreteze greșit glumele neutre, privirile sau expresiile faciale ca fiind amenințătoare, ceea ce îi poate determina fie să evite contactul social, fie să reacționeze agresiv pentru a se apăra, a adăugat acesta.

În fața parlamentarilor britanici, McCrory și alți experți de renume vor avertiza că abuzul verbal asupra copiilor – provenit de la părinți, profesori sau lideri de activități – este „răspândit și nediscriminatoriu”, reprezentând „cea mai răspândită formă de maltratare a copiilor”.

Organizația Mondială a Sănătății clasifică abuzul emoțional, inclusiv pe cel verbal, drept o formă majoră de maltratare și violență asupra copiilor.

Un studiu realizat în 2023 a relevat că doi din cinci copii (41 %) din Regatul Unit sunt supuși uneori sau frecvent abuzului verbal.

Întâlnirea organizată cu parlamentarii de către organizația caritabilă Words Matter își propune „să scoată abuzul verbal din umbră și să-i acorde aceeași atenție ca și altor forme de maltratare”, a declarat profesorul Peter Fonagy, șeful diviziei de psihologie și științe ale limbajului de la UCL.

„Este una dintre cele mai ușor de prevenit cauze ale problemelor de sănătate mintală. Cuvintele dure pot slăbi în mod activ fundația creierului în timpul dezvoltării”, a spus el. „Copiii au nevoie de comunicare amabilă, de susținere din partea adulților. Este vital pentru construirea identității lor și a rezilienței lor emoționale.”

Andrea Danese, profesor de psihiatrie pentru copii și adolescenți la King’s College London, a subliniat:

“Cuvintele pot dăuna bunăstării și dezvoltării unui copil și pot lăsa cicatrici psihologice pe viață.

„Un limbaj încurajator poate inspira un copil să învețe, să își revină după eșecuri și să devină un adult complet. Dar a fi subiectul unui abuz verbal poate deforma înțelegerea unui tânăr cu privire la cine este și la rolul său în lume.”

Specialiști din SUA și Marea Britanie au afirmat anterior că abuzul verbal poate avea efecte la fel de grave ca abuzul fizic sau sexual.

Jessica Bondy, fondatoarea organizației Words Matter, a îndemnat guvernul britanic să ia măsuri. „Neuroștiința arată clar că abuzul verbal dăunează profund creierului în dezvoltare al copiilor. Dacă guvernul dorește cu adevărat cea mai sănătoasă generație din istorie, abordarea abuzului verbal trebuie să devină o parte esențială a strategiei naționale de sănătate mintală”, a spus ea.

01/04/2025

28/03/2025

03/02/2025

Psihoterapia este, înainte de toate, o călătorie. Nu una simplă, nu una liniară, dar cu siguranță una care merită trăită. Așa cm un călător pornește la drum fără a cunoaște toate răspântiile ce-l așteaptă, clientul care pășește în cabinetul meu nu trebuie să aibă răspunsuri gata făcute. Mai degrabă, trebuie să fie dispus să pună întrebări. Să fie curios, să accepte ambiguitatea și, mai presus de toate, să fie pregătit să se confrunte cu sine însuși.

De-a lungul carierei mele, am avut privilegiul de a lucra cu numeroși oameni, fiecare dintre ei purtând cu sine un univers propriu. Unii veneau plini de speranță, alții deznădăjduiți. Unii își doreau doar să aline o suferință imediată, alții voiau să înțeleagă adevărurile profunde ale existenței lor. Însă, dacă ar fi să conturez un portret al clientului ideal, aș spune că acesta nu este definit de simptomele sale, ci de atitudinea sa față de procesul terapeutic.

Curajul de a privi înăuntru
Un client ideal nu este cineva care își dorește doar alinare rapidă, ci cineva dispus să pătrundă în propriul inconștient, să își privească demonii în față și să accepte că vindecarea nu vine din ascunderea durerii, ci din confruntarea cu ea. Procesul terapeutic nu este o simplă corectare a unor gânduri disfuncționale; este o muncă profundă, adesea incomodă, dar esențială pentru creștere. De aceea, clientul ideal nu este cel care caută o soluție imediată, ci cel care este pregătit să tolereze incertitudinea, să exploreze necunoscutul din sine și să învețe să-și rescrie propria poveste.

Disponibilitatea pentru schimbare
Oricât de paradoxal ar părea, una dintre cele mai mari provocări în terapie este tocmai rezistența la schimbare. Mulți clienți vin cu dorința declarată de a-și transforma viața, dar când schimbarea începe să se contureze, apare teama. Oamenii se agață de suferințele lor nu pentru că le iubesc, ci pentru că le sunt familiare. Clientul ideal este cel care, chiar și în fața acestei frici, este dispus să meargă mai departe, să pună sub semnul întrebării tiparele vechi și să îmbrățișeze necunoscutul.

Relația autentică cu terapeutul
Nu cred în psihoterapia mecanică, în relațiile formale, în care terapeutul se ascunde în spatele unui zid de profesionalism rece. Relația terapeutică este un spațiu viu, autentic, unde doi oameni se întâlnesc și, pentru o vreme, împărtășesc o călătorie interioară. Clientul ideal înțelege că terapia nu este un proces unilateral, că nu vine doar să „primească” vindecare, ci că trebuie să participe activ, să își deschidă sufletul și să se implice cu sinceritate.
Am văzut oameni transformați de relația terapeutică. Nu pentru că terapeutul le oferă răspunsurile, ci pentru că, într-un spațiu de siguranță emoțională, clientul reușește să le descopere singur. Vindecarea nu vine de la terapeut, ci din interiorul celui care îndrăznește să se descopere.

Acceptarea dificultății procesului
Nu există terapie fără disconfort. Uneori, clienții pleacă din cabinet mai tulburați decât au venit. Și asta nu este un eșec, ci un semn că lucrurile încep să se miște în profunzime. Clientul ideal este cel care înțelege că terapia nu este doar un loc de alinare, ci și un spațiu de confruntare cu adevăruri incomode.
Cei care rămân, cei care rezistă tentației de a fugi la primul obstacol, descoperă ceva extraordinar: că în miezul suferinței se află cheia vindecării. Nu putem evita durerea, dar putem învăța să trăim cu ea, să o integrăm, să ne folosim de ea pentru a deveni mai conștienți de propria noastră existență.

Psihoterapia nu este pentru oricine, dar este pentru oricine este dispus să își asume propria creștere. Clientul ideal nu este cel care vine cu promisiunea că va „face tot ce trebuie”, ci cel care își permite să fie vulnerabil, care are curajul să-și pună sub semnul întrebării convingerile și care, chiar și atunci când procesul devine dificil, continuă să meargă mai departe.

Am văzut nenumărate astfel de călătorii. Unele au fost lente, altele tumultuoase. Dar fiecare dintre ele a avut un punct comun: în momentul în care clientul a acceptat să se privească cu sinceritate, să-și îmbrățișeze imperfecțiunile și să accepte că schimbarea este posibilă, transformarea a început să se producă.
Iar în cele din urmă, nu există satisfacție mai mare pentru un terapeut decât să fie martorul acestui proces de devenire.

02/02/2025

13/12/2024

20/08/2024

18/08/2024

De ce te părăsește?

"Oamenii nu te parasesc pentru ca le este bine cu tine, ci o fac atunci cand se simt atacati, mintiti, tradati, dezamagiti, cicaliti, etc.

Daca vrei sa ai parte de relatii armonioase, nu face din spatiul vostru intim un ring de box, ci straduieste-te sa ii mentii langa tine pe oamenii de care iti place prin cuvinte si gesturi frumoase, prin acceptare, intelegere, sprijin si sustinere.

Nimeni nu pleaca dintr-o relatie daca se simte dorit, apreciat, iubit si inteles, insa nu te astepta ca un alt om sa iti caute compania atunci cand esti mai mereu suparat, nemultumit sau stresant.

Pentru binele tau si al celor din jur, cauta sa fii senin, calm si pozitiv. "

Ursula Yvonne Sandner