Cristina Tamaș - Cabinet psihoterapie individuală și de cuplu

25/08/2025

În zilele în care suntem liniștiți, chiar și lucrurile care nu merg cm ne-am dori sunt mai ușor de dus. Traficul e suportabil, discuțiile tensionate nu ne mai ating atât de tare, micile probleme par doar detalii. Dar în zilele în care în interior e furtună, tot ce se întâmplă afară pare mai greu, mai apăsător, mai agasant. Nu întâmplător. Mintea și emoțiile noastre colorează modul în care percepem realitatea. Când suntem obosiți, frustrați sau neliniștiți, lumea pare mai ostilă. Când suntem împăcați, aceeași lume pare mai prietenoasă. De fapt, nu realitatea se schimbă, ci modul în care o privim.

Mediul exterior este adesea o oglindă a stării noastre interioare. Dacă e haos înăuntru, vedem dezordine și în afară. Dacă e claritate și liniște înăuntru, găsim mai ușor echilibru și în jur. Iar asta ne arată un lucru important: schimbarea începe din interior.
Atunci când vedem doar haos în jurul nostru, e important să ne întrebăm ce se întâmplă în noi. Poate e nevoie de o pauză. Poate e nevoie să spunem ce simțim, să cerem ajutor sau să ne recunoaștem limitele.

Când începem să avem grijă de noi, să ne ascultăm cu adevărat emoțiile și să ne oferim spațiu pentru a respira, lumea din jur nu mai pare atât de grea. Greul nu dispare, dar nu ne mai copleșește. Pentru că în interior am găsit un punct de sprijin.
Și poate aici e marea lecție: nu putem avea întotdeauna control asupra a ceea ce se întâmplă afară, dar putem alege cm ne raportăm la ce e înăuntru.

Pentru programări, ședințe individuale sau de cuplu, intră pe 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞-𝐜𝐮𝐩𝐥𝐮.𝐫𝐨.

22/08/2025

Astăzi am avut programată o primă ședință cu un cuplu nou, dar cei doi nu au mai ajuns. Am observat că acest lucru se întâmplă mai des în terapia de cuplu decât în cea individuală. De multe ori, apare la început o sclipire de speranță – dorința de a încerca ceva diferit și de a se apropia din nou – însă, pe măsură ce momentul primei ședințe se apropie, mecanismele de apărare își fac loc. Apar teama și anxietatea, iar unul sau ambii parteneri încep să caute argumente pentru a amâna sau a evita pentru că apropierea devine amenințătoare. În loc să deschidă un drum nou, cei doi aleg să revină la strategiile vechi și cunoscute: retragerea, negarea sau fuga din contact, chiar înainte de a ajunge la cabinet.
În general, cuplurile tind să rămână mai puțin timp în terapie decât clienții individuali. Este greu să stai în contact cu partenerul sau partenera atunci când întreaga relație doare atât de tare. Pentru mulți, a sta față în față cu celălalt în acest disconfort este copleșitor. Foarte probabil ca în copilărie, apropierea să fi fost adesea asociată cu respingerea, critica sau durerea, iar ca adulți ajungem să repetăm aceeași strategie: evităm contactul exact atunci când ar fi nevoie de el. Însă vindecarea începe tocmai când ne dăm voie să refacem legătura ruptă, să lăsăm deoparte apărările și să fim vulnerabili în fața persoanei iubite.

16/06/2025

Știi, în cuplu, aprecierea e mult mai importantă decât credem la prima vedere. Nu e doar un compliment aruncat, e felul în care spui: „Te văd. Te respect. Sunt recunoscător pentru tine.”
Și totuși, cât de des ne trezim că ne concentrăm doar pe ce nu merge, pe ce lipsește sau pe ce vrem să schimbăm la celălalt? Uităm să spunem ce ne place cu adevărat, ce funcționează, ce e bine.

Noi, ca oameni, avem nevoie să ne simțim apreciați. Când spui ce admiri la partenerul tău, nu îi faci doar un compliment, ci întărești legătura dintre voi. Creezi un spațiu mai sigur, mai cald, mai viu.

În terapia de cuplu, eu le cer partenerilor să înceapă fiecare ședință cu o apreciere. Pare un lucru mic, dar chiar schimbă complet tonul conversației:
🔸 „Mi-a plăcut cm ai fost lângă mine săptămâna asta.”
🔸 „Apreciez că ai avut răbdare cu mine.”

De ce facem asta? Pentru că acolo unde există recunoștință, se deschide și dorința de a asculta, de a colabora, de a reconstrui împreună.

Încurajez cuplurile cu care lucrez să facă un obicei și în viața de zi cu zi, să își ofere aprecieri unul altuia acasă. Nu trebuie să fie ceva nemaipomenit, mare sau perfect. Un gest văzut, un efort remarcat, un gând sincer.

29/04/2025

𝐍𝐮 𝐭𝐨𝐭 𝐜𝐞 𝐭𝐞 𝐫𝐚̆𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐚𝐳𝐢 𝐞, 𝐝𝐞 𝐟𝐚𝐩𝐭, 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐚𝐳𝐢. De multe ori, reacțiile emoționale intense pe care le trăim în situații aparent minore își au rădăcina în trecut — în experiențe care nu au fost procesate atunci când s-au întâmplat.
Multe dintre aceste trăiri își au originea în copilărie — în momente în care nu am avut spațiu să simțim, să exprimăm, să cerem ajutor. Poate că am învățat atunci că este mai sigur să tăcem, să ne controlăm emoțiile sau să ne punem nevoile pe pauză.
Astăzi, acele mecanisme încă funcționează, chiar dacă nu mai sunt utile. Iar unele emoții actuale reactivează răni vechi, nu pentru că prezentul este periculos, ci pentru că ceva din interiorul nostru încearcă să atragă atenția. E ca și cm o parte din noi spune: „Uită-te și la mine! Am rămas acolo.”
Asta nu înseamnă că ești „prea sensibil” sau „exagerezi”. Înseamnă că ești om și că sistemul tău nervos face ceea ce știe mai bine: te protejează. Dar când reacția e disproporționată față de stimul, e un semn că acolo există o poveste mai veche, nevindecată.
De aceea, lucrul cu emoțiile e important. Pentru că, atunci când înveți să recunoști ce simți, să înțelegi de ce reacționezi într-un anumit fel, capeți libertatea de a răspunde conștient — și nu de a reacționa automat, din rană.
🌱 Dacă simți că ai ajuns într-un punct în care vrei să explorezi ce se află în spatele reacțiilor tale, putem discuta într-un cadru sigur, empatic și profesionist.
Poți face o programare pentru o ședință individuală sau de cuplu pe 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞-𝐜𝐮𝐩𝐥𝐮.𝐫𝐨. 💖

11/04/2025

M-a intrebat cineva daca am cartea asta și mi-a rămas în minte titlul. Este o întrebare care apare în noi sub multe forme. Rar se aude clar: „𝐎𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐞𝐮 𝐬𝐮𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭(𝐚̆)?”, dar își face loc în gânduri mai banale, de zi cu zi, cm ar fi:
„Trebuie să fiu mai calmă, copiii mei merită o mamă perfectă.”
„Dacă aș mai slăbi măcar 3 kilograme.”
„Nu merg azi, nu mă simt bine în pielea mea.”
„Poate sunt eu prea sensibilă...”
„Sigur am făcut eu ceva greșit dacă s-a răcit așa relația”
Când nu am fost văzuți cu adevărat în copilărie, când nevoia noastră de a fi iubiți necondiționat a rămas neîmplinită, ajungem să dezvoltăm tot felul de mecanisme pentru a umple golul rămas. Nu ne dăm seama atunci, dar începem să căutăm mereu confirmare din exterior. Nu pentru că suntem vanitoși, ci pentru că în adâncul nostru a rămas o întrebare nerostită: „Sunt eu suficient așa cm sunt?”
Unii o caută prin felul în care arată – își spun că dacă vor arăta într-un anumit fel, atunci vor primi atenția și aprobarea pe care n-au avut-o niciodată. Alții se concentrează obsesiv pe a fi performanți, pe a demonstra mereu cât valorează. Devin cei mai buni la școală, la job, în orice context. Nu pentru că le face plăcere neapărat, ci pentru că au învățat că valoarea lor e direct proporțională cu ceea ce „livrează”.
Dar aici apare capcana: chiar și atunci când primesc laude, când sunt apreciați, nu se pot bucura cu adevărat. Pentru că undeva în interior persistă frica: „Dacă n-ar mai ști ce fac, le-ar mai păsa de cine sunt eu, pur și simplu?” Așa apare senzația aceea de fals, de impostură. Știi că ai făcut lucrurile „bine”, dar nu simți că ai fost văzut pentru cine ești, ci pentru ceea ce ai produs.
Și de aici pornesc multe traiectorii – poate devi omul care îi ajută pe toți, mereu disponibil, poate te faci terapeut, coach, medic, și simți că doar așa meriți iubirea și prezența celorlalți, zice Gabor Mate. Sau poate încerci să fii mereu agreabil, politicos, pe placul tuturor, în speranța că nimeni nu va pleca. Însă în acest proces, îți pui sufletul într-un colț și pui zâmbetul la înaintare.
Ce numim adesea „personalitate” e, de fapt, o armură croită din nevoile noastre neîmplinite. E modul nostru de a face față. Dar vine un moment în care nu mai merge. Oboseala, anxietatea, burnoutul, poate chiar boala – toate vin ca semne că ceva nu mai poate fi ignorat.
Să te întrebi „Cine sunt eu, dincolo de roluri, de performanță, de ceea ce fac pentru ceilalți?” e începutul unui drum greu, dar adevărat. Și curajos. Pentru că a renunța la mască înseamnă să crezi că ești demn de iubire și fără ea.

09/04/2025

În orice relație, conflictele sunt normale și inevitabile. Nu sunt întotdeauna ușoare sau plăcute, dar ele ne dau oportunitatea de a învăța mai multe despre noi și despre partenerul nostru. 🧠💭

Liniștea într-un cuplu nu înseamnă că nu există conflicte, ci faptul că reușim să ne înțelegem și să ne reconciliem. Este important să alegem să ne respectăm și să ne apreciem chiar și atunci când avem păreri diferite. 🕊️🌟

Conflictele nu trebuie să ne dărâme. De fapt, ele ne pot ajuta să creștem dacă suntem dispuși să comunicăm deschis și să ascultăm cu adevărat. Învățăm să iertăm, să ne înțelegem și să ne susținem mai mult decât orice. ❤️💬

Liniștea reală vine atunci când găsim un teren comun după o ceartă și reușim să ne menținem identitatea, dar și să ne ajustăm unul altuia cu înțelegere. 💑🌸

Este vorba despre a crea o relație în care conflictele ne fac mai puternici și nu ne despart. Când simțim că putem fi noi înșine, chiar și atunci când nu suntem de acord, atunci am găsit liniștea adevărată. 🌍💖

25/02/2025

Ascultam mai devreme o înregistrare cu Gabor Maté în care spunea un lucru care a rămas cu mine: „𝐓𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐬𝐮𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐫𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐞𝐯𝐢𝐭𝐚 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐮𝐥.”
Cât de des ne ascundem de realitate fără să ne dăm seama? Poate că ne spunem că „suntem bine”, chiar și atunci când nu suntem. Poate că ne convingem că ceva „nu ne afectează”, doar pentru că ar fi prea dureros să recunoaștem contrariul. Poate că păstrăm relații, obiceiuri sau situații care nu ne mai fac bine, doar pentru că ne este teamă să acceptăm că s-au schimbat. În loc să privim lucrurile așa cm sunt, alegem să ne agățăm de iluzii care ne oferă un fals sentiment de siguranță.
Dar uneori, adevărul pe care îl evităm nu este doar despre prezent, ci și despre trecutul nostru, despre rănile nevindecate, despre nevoile pe care le-am ignorat atât de mult timp încât nici nu le mai recunoaștem. Poate că am învățat să ne ascundem durerea sub mască de putere sau să ne convingem că nu avem nevoie de nimic, doar pentru că, într-un anumit moment al vieții, asta a fost singura cale de supraviețuire. Dar evitarea nu ne protejează cu adevărat. Ne oferă doar o amânare temporară, iar ceea ce refuzăm să vedem prinde și mai multă putere asupra noastră. Cu cât fugim mai mult de adevăr, cu atât suferința devine mai persistentă. E ca și cm am încerca să ținem un balon sub apă – pentru un timp pare că reușim, dar cu cât apăsăm mai tare, cu atât va ieși la suprafață cu mai multă forță.
𝐀𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐢. Când avem puterea să privim realitatea, în loc să ne ascundem de ea, începem să înțelegem ce avem de făcut. Descoperim că vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci o poartă spre autenticitate.
Poate că nu trebuie să ne luptăm cu adevărul, ci doar să ne dăm voie să-l vedem, iar apoi să îl simțim în interior. Și, paradoxal, tocmai atunci 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐮𝐠𝐢𝐦, 𝐠𝐚̆𝐬𝐢𝐦 𝐥𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚𝐦.

12/02/2025

„𝐍𝐞 𝐦𝐚̂𝐧𝐜𝐚̆𝐦 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞” – 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐦𝐚̂𝐧𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐬?

Săptămâna asta, două persoane noi au venit în terapie plângându-se de mâncatul compulsiv. Le ascultam poveștile și îmi am amintit că și eu foloseam acest mecanism în trecut. Știu pe pielea mea cm e să te trezești după o seară de „răsfăț” cu un mix de vinovăție, rușine și promisiuni că „de mâine gata”. Dar mâine venea cu și mai mult stres… și ciclul continua.

A. a venit la terapie extenuată, frustrată si foarte furioasă pe ea: „În fiecare seară, după o zi grea, simt că nu mă pot opri din mâncat. Nu mi-e foame, dar parcă am nevoie de asta ca să mă liniștesc. Nu mă mai suport!”

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐧𝐞 𝐦𝐚̂𝐧𝐜𝐚̆𝐦 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞?
Mâncarea nu e doar combustibil pentru corp, ci și o sursă rapidă de alinare emoțională. Atunci când suntem stresați, triști, singuri sau copleșiți, creierul nostru caută soluții rapide pentru a ne face să ne simțim mai bine. Zahărul și grăsimile oferă o senzație rapidă de confort și relaxare, deoarece activează sistemele de recompensă ale creierului. Pe moment, avem impresia că „𝑡𝑜𝑡𝑢𝑙 𝑒 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑔𝑢𝑙𝑎̆”, dar efectul este de scurtă durată, iar nevoia emoțională rămâne nesatisfăcută.

De fapt, în spatele mâncatului emoțional stau nevoi neîmplinite:
🔹 𝐍𝐞𝐯𝐨𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐭 𝐬̦𝐢 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ – mâncarea oferă o senzație de „𝑖̂𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑡̦𝑖𝑠̦𝑎𝑟𝑒” emoțională.
🔹 𝐍𝐞𝐯𝐨𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥 – când viața pare haotică, mâncarea devine ceva la îndemână și predictibil.
🔹 𝐍𝐞𝐯𝐨𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ – ne „𝑎𝑛𝑒𝑠𝑡𝑒𝑧𝑖𝑒𝑚” disconfortul interior cu ceva plăcut și accesibil.

𝐏𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚? Creierul nostru a învățat că mâncarea oferă alinare rapidă, așa că, în momentele de stres sau epuizare, ne îndrumă spre frigider ca soluție automată. În loc să gestionăm emoțiile direct, ajungem să le „acoperim” cu gustul și textura alimentelor care ne oferă confort temporar.

𝐄𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐢! 🔥
Nu trebuie să rămâi blocat în acest cerc vicios. În terapie, putem găsi împreună alternative mai sănătoase pentru a gestiona stresul și emoțiile grele. Poate că nu poți controla valul de emoții, dar poți învăța să navighezi printre acele emoții fără să mai găsești mâncarea ca fiind unicul colac de salvare. ❤️

05/02/2025

𝐒̦𝐭𝐢𝐚𝐢 𝐜𝐚̆…? 🤔
Creierul nostru urăște 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐞𝐚. De fiecare dată când nu are suficiente informații, preferă să completeze golurile rapid, chiar și cu date inexacte, decât să tolereze anxietatea de a nu ști. Așa apar presupunerile – poveștile pe care ni le spunem despre ceilalți pentru a ne simți în siguranță.
𝐏𝐫𝐞𝐬𝐮𝐩𝐮𝐧𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐦𝐞𝐜𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐫𝐞. Mintea noastră procesează zilnic o cantitate uriașă de informații, iar pentru a nu fi copleșită, creierul grupează, simplifică și trage concluzii pe baza experiențelor trecute și a tiparelor deja învățate. Acest proces ne ajută să reacționăm rapid, dar vine cu un cost: riscăm să confundăm interpretările noastre cu realitatea.
De-a lungul timpului, mulți oameni au crezut că îi cunosc pe alții doar bazându-se pe presupuneri. „Știu ce gândește, nici nu trebuie să-mi spună!” sau „Îți dai seama din prima ce fel de om e” – sunt fraze pe care le auzim des. Dar adevărul este că, atunci când facem astfel de presupuneri, nu cunoaștem cu adevărat pe cineva, ci doar proiecțiile noastre despre acea persoană.
Mai mult, ca orice mecanism de apărare, presupunerile pot deveni un cerc vicios. Dacă ne temem de respingere, putem interpreta orice gest neutru ca pe o confirmare că cineva ne evită. Dacă ne așteptăm să fim criticați, vom percepe orice observație ca un atac. În plus, presupunerile noastre pot influența comportamentul celorlalți – dacă presupunem că cineva ne este ostil, vom acționa defensiv, ceea ce poate face cealaltă persoană să devină, la rândul ei, defensivă.
Așadar, cm scăpăm din capcana presupunerilor? Prin curiozitate și clarificare. În loc să presupunem, putem întreba. În loc să tragem concluzii rapide, putem asculta. 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆ 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱𝐚̆ 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐢 𝐥𝐞 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮. 💡

04/02/2025

💖 𝐅𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 – 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐱𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢! 💑
Pentru că dragostea merită mereu atenție, vă oferim o promoție specială! ❤️

📉 𝟐𝟎% 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 la pachetul de 4 ședințe de terapie de cuplu – acum doar 𝟑𝟏𝟐 𝐋𝐄𝐈 (de la 3̶9̶0̶ LEI)!

🗣️ 𝐈̂𝐧𝐯𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭, 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐢 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐬! Terapia de cuplu te ajută să descoperi noi moduri de a exprima emoțiile și de a întări conexiunea cu partenerul tău. Acum e momentul să faceți un pas spre o relație mai sănătoasă și mai echilibrată.

📅 𝐑𝐞𝐳𝐞𝐫𝐯𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢!
📞 𝟎𝟕𝟒𝟑.𝟏𝟐𝟏.𝟏𝟖𝟗 - Contactează-mă pentru mai multe detalii!

30/01/2025

De ce te îndrăgostești fix de cineva care uneori te scoate din minți? 🙄🧐 (Mi-am pus și eu în trecut de atâtea ori această întrebare 🤭)
Teoria Imago spune că iubirea nu e doar fluturi în stomac, ci și un fel de „complot al inconștientului”. Practic, mintea ta lucrează în secret să te cupleze cu cineva... perfect incompatibil! Da, ai citit bine! Alegi pe cineva care îți amintește (fără să-ți dai seama) de cele mai frustrante aspecte ale părinților tăi.
De ce? Ca să ai ocazia să repari rănile vechi. 🔄 Dar și riscul de a te răni din nou e pe măsură! Și uite așa, ajungem să ne certăm pe lucruri mici, dar care apasă fix butoanele dureroase din copilărie. 🎭
Vestea bună? Dacă devenim conștienți de asta, relațiile pot deveni un spațiu de creștere și vindecare. Vestea mai puțin bună? Va trebui să înveți să comunici altfel decât „iar faci ca mama/tata!”. 😆
Dacă vreți să înțelegeți mai bine acest „dans al relațiilor” și să-l faceți să funcționeze pentru voi, vă aștept la o ședință de terapie de cuplu! 💙

21/11/2024

Știați că multe dintre conflictele din relații pornesc de la așteptările inconștiente pe care le avem din copilărie?

🔄 Credințe simbiotice:
„Dacă îți provoc suficientă durere, vei face ce vreau și mă vei iubi cm îmi doresc.”
Când eram mici, am învățat că plânsul sau țipatul îi obligă pe ceilalți să răspundă nevoilor noastre. Acest instinct natural, de supraviețuire, ne poate influența relațiile la maturitate – provocăm durere emoțională, crezând că astfel vom obține dragostea și atenția dorită.

🧠 Omnisciența:
„Dacă mă iubești, ar trebui să știi de ce am nevoie fără să-ți spun.”
Bebelușii plâng, iar părinții încearcă să ghicească ce au nevoie. Așa învățăm că „cine ne iubește ne înțelege fără cuvinte.” La maturitate, însă, această credință poate crea frustrare: „Dacă trebuie să-ți explic, înseamnă că nu mă iubești.”

💥 Omnipotența:
„Tu trebuie să mă faci fericit.”
Copiii depind total de părinți pentru confort și binele lor emoțional. La maturitate, proiectăm această așteptare asupra partenerului: să ne satisfacă toate nevoile. Când nu o face, îl considerăm nepăsător sau „răutăcios.”

💔 Obligație
„Îmi datorezi să îmi satisfaci toate nevoile.”
Pentru că exiști doar pentru mine, ești obligat să îmi satisfaci nevoile.

🔥 Așteptare
„Mi-ai promis sau m-ai făcut să mă aștept la asta, așa că trebuie.”
Experiența noastră în uter și, cu puțin noroc, în copilăria timpurie, creează așteptarea că așa va fi tot restul vieții noastre – ni se vor satisface toate nevoile, fără să fie nevoie să muncim pentru asta. În etapa iubirii romantice reexperimentăm această uniune fericită și acest sentiment de împlinire și astfel se stabilește precedentul.

Când ne dăm seama că asta nu durează la nesfârșit și că suntem legați de această persoană pentru totdeauna, nu avem decât să suferim după pierdere sau să trăim pentru totdeauna în poziție de protest.

💔 De ce ne blocăm?
Uităm că iubirea adevărată nu înseamnă instinct sau obligație, ci disponibilitatea de a depăși ceea ce ne este dificil. În fazele timpurii ale iubirii, totul pare ușor, dar iubirea matură se construiește pe alegeri conștiente și eforturi reciproce.

📢 Gând pentru azi:
Dragostea nu este despre ce „se întâmplă natural,” ci despre ceea ce alegem să facem, chiar și când e dificil. Comunică deschis, renunță la așteptările ascunse și construiește o iubire bazată pe înțelegere, nu pe presupuneri. ❤️

Call now to connect with business.