24/02/2026
Uneori, furia care se acumulează în mine nu este zgomotoasă.
Nu trântește uși. Nu ridică tonul.
De cele mai multe ori, se adună gradat. Puțin câte puțin.
Cu fiecare înghițit în sec atunci când am fost de acord să fac ceva ce, în clipa aceea, nu îmi doream.
Cu fiecare situație pe care am tolerat-o și mi-am spus: „Hai, lasă, că nu e mare lucru…”
Cu fiecare gest pe care l-am trecut cu vederea și nu am zis nimic, ca să-l protejez pe celălalt.
Sau din teamă.
Din teama că, dacă îi atrag atenția, mă voi enerva atât de tare încât îmi voi pierde controlul și voi regreta că am fost, prea drastică.
De fiecare dată când mă abțin, mai pun o cărămidă fierbinte.
Și încă una.
Și încă una.
Iar furia nu dispare, de depozitează.
Și corpul începe să vorbească el în locul meu.
Printr-o răceală care mă ia din senin, deși mai fuses răcită şi luna trecută.
Printr-un junghi puternic în ceafă, până jos către omoplat, care mă înțepenește uneori și câte o săptămână.
Corpul se străduiește, dintr-o loialitate uriașă, să mă salveze de tot ce am acumulat.
Să preia el totul pentru mine.
Să ardă. Să consume. Să exprime nemulțumirea, nedreptatea, hărțuirea, „nu”-urile nespuse la timp.
Mă vindecă de propria neasumare, așa cm știe el mai bn.
Așa fac corpurile noastre, care poartă sufletul rănit de neiubire și de dor.
Prin durere, prin boală, exprimă ceea ce noi nu am avut curaj să spunem conștient.
Uneori e nevoie de altcineva care să de glas durerii noastre până când, în sfârșit, avem curaj să ne dăm nouă voie.
Pentru că atunci când reușesc să-mi vorbesc furia,
când îi dau un loc, un sens, o formă,
durerea începe să se topească.
Iar boala se retrage încet, ca un soldat care și-a terminat misiunea.
Furia nevorbită îmbolnăvește corpul.
Dar furia asumată îl eliberează.
Și poate că maturitatea emoțională nu înseamnă să fii mereu blândă și înțelegătoare.
Ci să ai curajul să spui „nu” la timp.
Să spui „mă doare”.
Să spui „nu îmi este bine”.
Pentru că de fiecare dată când aleg să mă trădez pe mine ca să păstrez liniștea,
corpul meu va crea furtună.
Iar eu învăț, din nou și din nou,
că pacea adevărată nu se construiește prin tăcere,
ci prin Adevăr.
