22/09/2025
Sorin are 38 de ani, e antreprenor și soția l-a părăsit după 15 ani.
I-a zis că se întoarce doar dacă merge la terapie.
Nu mai suporta criticile lui și o speriau foarte tare izbucnirile pe care le avea când era furios.
Sorin știa că se aprinde repede, dar tot l-a șocat plecarea ei.
L-am rugat să-mi povestească despre familie.
A zâmbit și mi-a vorbit frumos despre tatăl lui, judecător în Suceava.
Când mi-a zis cm se înțeleg acum, a râs nervos:
„I-am spus că vreau firma mea, în auto. S-a enervat rău.
Îmi tot repetă că nu mi-a plătit facultatea ca să fiu samsar.
Ieri mi-a zis să uit că mai fac parte din familie.
Poate n-o fi ideea asta bună pentru mine…”
În timp ce vorbea, Sorin își strângea și își deschidea pumnii.
Apoi și-a atins vârfurile degetelor, ca un profesor.
M-am gândit că poate a luat gestul de la tatăl lui.
L-am întrebat: „A fost mereu la fel de dur?”
„Nu chiar. Țipa mult. Uneori îmi dădea câte o palmă”, a zis.
Vocea i s-a subțiat. L-am rugat să îmi spună mai multe.
Adevărul era că atunci când era copil, Tatăl îl bătea de 2–3 ori pe săptămână, cu cureaua.
Pentru o notă mai mică. Pentru un cuvânt. Pentru o treabă uitată.
Îl lovea pe spate, pe picioare, pe mâini, pe fese.
„Nu îmi dădea sângele. Trebuia doar să ascult”, a spus.
„Îți era frică de el, nu?”
„Eram îngrozit… dar așa simt copiii față de părinți, nu?”
„Așa vrei să se simtă copiii tăi față de tine?”
Sorin a întors privirea. Tăcere.
M-am apropiat și am zis încet:
„Soția ta e profesoară. Dacă ar vedea la un copil vânătăi ca ale tale de atunci, ar trebui să anunțe autoritățile, nu?”
Ochii lui s-au umplut de lacrimi.
„Simt un nod în stomac”, a șoptit.
Atunci a lăsat garda jos.
Pentru prima oară a văzut legătura:
mânia veche față de tatăl lui fierbea înăuntru
și ieșea, din când în când, spre cei mai apropiați — spre soție.
Am știut ce avem de făcut:
să aducem la lumină băiețelul rănit din el
și să începem vindecarea.
Vineri seara, acasă, încă mă gândeam la Sorin.
La ochii lui umezi. La clipa în care a înțeles.
M-am gândit și la mulți alți femei și bărbați care trăiesc azi după rănile din copilărie, fără să știe de ce nu le merge în viața.
Pentru ei scriu. Ca să înțeleagă. Ca să poată începe să se vindece.
🌱 Dacă ți-ai recunoscut și tu povestea în rândurile de mai sus, să știi că nu ești singur.
Vindecarea începe în momentul în care ai curajul să vezi adevărul.
