25/07/2025
📖 „Coconul”
Mara se uita la oamenii care reușeau: cei care își deschideau afaceri, alergau maratoane, își schimbau viața, se mutau în altă țară, iubeau cu curaj.
Și se întreba mereu: „De ce eu nu pot? De ce lor le iese, iar eu simt că stau pe loc?”
Apoi se învinovățea. Se gândea că poate nu e destul de bună, poate nu e făcută pentru altceva decât viața pe care o are acum.
Într-o dimineață, a ieșit la plimbare prin parc, obosită de gânduri. Pe o ramură, a văzut un cocon mic.
L-a privit mult timp, încercând să înțeleagă de ce un fluture, care poate zbura liber, alege să stea închis acolo.
În ziua următoare, s-a întors să-l vadă din nou. Era la fel.
În a treia zi, la fel.
În a patra zi, coconul a început să se miște.
Apoi, încet, s-a crăpat. Iar din el, cu aripi fragile și ude, a ieșit un fluture.
Atunci, Mara a înțeles.
Creșterea este un proces.
Un fluture nu se trezește pur și simplu gata de zbor. Trece prin întuneric, prin stat închis, prin transformări invizibile, prin răbdare.
Mara și-a dat voie să fie în proces. Să facă pași mici: să învețe, să greșească, să se ridice, să repete.
Și-a dat voie să nu fie gata. Să nu aibă toate răspunsurile. Să aibă răbdare cu ea.
Astăzi, Mara a început să zboare.
Nu perfect, nu fără frică, dar cu aripile ei — pe care le-a crescut în tăcerea procesului.
💬 Tu în ce proces ești acum? Ce „aripi” îți crești în liniște, chiar dacă nu se vede?
Scrie în comentarii ce pas mic faci azi spre tine. 👇✨
Distribuie dacă știi pe cineva care are nevoie să audă că nu e în urmă, doar în proces.
