30/04/2025
Este un subiect profund și dureros, dar important de explorat — pentru înțelegere și prevenție. Putem porni de la ideea că, de cele mai multe ori, consumul de droguri nu apare din senin. El e simptomul unei dureri mai vechi, al unei rupturi sau absențe — iar relația cu părinții joacă un rol esențial aici.
Susținerea părinților în momentul în care copilul consumă și chiar devine dealer este vitală, dar nu este totuna cu a-i proteja comportamentul sau a-i justifica faptele. E vorba de o susținere lucidă, responsabilă și constantă. De a rămâne prezenți, chiar dacă dezamăgirea și rușinea sunt uriașe. De a ști să iubești fără să aprobi, dar și fără să abandonezi.
Când un copil ajunge să se drogheze — iar mai apoi, să devină dealer — de multe ori e deja într-un vid relațional, afectiv. Nu e neapărat vorba de lipsa fizică a părinților, ci de absența unei conexiuni reale, sigure. Copilul poate simți că nu e văzut, că nu contează, că trebuie să facă ceva extrem pentru a primi atenție sau pentru a-și calma o suferință care nu a fost niciodată înțeleasă sau validată.
Motivațiile sunt adesea subtile, emoționale și profund legate de relația de atașament:
• Un copil crescut cu standarde rigide, în care emoțiile nu au fost acceptate, poate căuta în droguri o formă de evadare sau de anestezie.
• Un copil care nu a simțit siguranță și iubire poate căuta validare și apartenență într-un anturaj periculos.
• Iar dacă devine dealer, poate fi vorba și despre o formă de control sau de putere pe care nu a simțit-o niciodată în familie.
Un părinte care reușește să rămână aproape, să se întrebe mai degrabă ce se întâmplă cu copilul meu, nu ce e în neregulă cu el, deschide o șansă reală de vindecare. Nu e un drum ușor — cere adesea și părinților o terapie proprie, o reflecție sinceră asupra a ceea ce nu a funcționat în relația lor.
