Centrul de Recuperare "Nastase"

25/04/2026

Pornind de la concepte psihologice, am pășit ușor spre problemele și dificultățile întâmpinate în viața de zi cu zi în dinamica de a fi părinte! Cu idei și soluții, dar mai ales cu informații personalizate și viziune holistică, întreaga echipă a adus plusul propriei experiențe, dat de practica îndelungată!

Mulțumim, dragi mămici pentru timp și încredere!

Cel de-al doilea workshop GRATUIT dedicat mamelor eroine a luat sfârșit într-un mod atât de important pentru fiecare dintre noi, ca terapeuți sau psihologi, pentru că am simtit și noi, că în cele două ediții, am reușit să ajungem la atâtea suflete, cu informații importante pentru dezvoltare corespunzătoare a celor mici! Ne împlinește sufletește!

24/04/2026

24/04/2026

Tulburările de somn la copiii cu tulburări de neurodezvoltare (NDD) sunt extrem de frecvente, afectând între 50% și 95% dintre aceștia, comparativ cu doar aproximativ 20-25% dintre copiii cu dezvoltare tipică . Această prevalență crescută nu este întâmplătoare, ci rezultă dintr-o combinație complexă de factori genetici, neurobiologici, medicali și de mediu .

Mecanismele cauzale pot fi împărțite în două categorii principale:

1. Factori genetici și neurobiologici (cauze primare)

La acești copii, însăși afectarea genetică sau neurologică care stă la baza tulburării de neurodezvoltare poate afecta direct centrele cerebrale care reglează somnul.

· Dereglementarea ceasului biologic intern (ritmul circadian): Studiile pe modele animale și la om arată că mutațiile genetice specifice pot afecta funcționarea nucleului suprachiasmatic (SCN), "ceasul maestru" al creierului situat în hipotalamus. De exemplu, la sindromul Rett, o afecțiune cauzată de mutația genei MECP2, s-a observat o activitate neurală redusă la acest nivel, ceea ce duce la un ritm circadian fragmentat și imprecis . În sindromul Smith-Magenis, pierderea genei RAI1 duce la o secreție inversată de melatonină (hormonul somnului), ceea ce înseamnă că organismul produce melatonină în timpul zilei, în loc de noaptea .
· Sistemul de veghe hiperactiv: În loc să aibă o problemă cu "pornirea" somnului, creierul acestor copii poate fi într-o stare cronică de alertă. La sindromul Fragil X, de exemplu, se observă o modificare a macro-structurii somnului și o fragmentare crescută . La copiii cu ADHD, senzația de a fi "obosit, dar în același timp încărcat" (prea obosit pentru a dormi, dar prea activ pentru a se liniști) este o plângere comună, cauzată parțial de hiperactivitatea intrinsecă a sistemului nervos .
· Producția atipică de melatonină: Melatonina este hormonul care semnalează creierului că este noapte și că este timpul să se pregătească de somn. La multe tulburări de neurodezvoltare, inclusiv autism (ASD) și ADHD, profilul de secreție al melatoninei este anormal. Fie că nivelul este prea scăzut, fie că vârful de secreție apare mult mai târziu decât în mod normal, efectul este același: copilul nu se simte somnoros la o oră potrivită pentru culcare .

2. Factori medicali, comportamentali și de mediu (cauze secundare)

Pe lângă cauzele "centrale", numeroase alte probleme asociate frecvent cu NDD-urile contribuie la perturbarea somnului.

· Afecțiuni medicale comorbide:
· Probleme respiratorii în somn (SDB): Incluzând sforăitul și apneea obstructivă sau centrală în somn. Acestea sunt frecvente în sindromul Down (din cauza particularităților anatomice ale căilor respiratorii), în paralizia cerebrală și în sindromul Prader-Willi .
·Tulburări de mișcare asociate somnului: Cum ar fi bruxismul (scrâșnitul dinților), sindromul picioarelor neliniștite (RLS) sau mișcările periodice ale membrelor (PLMD). RLS și PLMD sunt semnificativ mai frecvente la copiii cu ADHD .
· Refluxul gastroesofagian (GERD) și disconfortul abdominal: Foarte frecvente la copiii cu autism din cauza problemelor gastrointestinale specifice, care pot trezi copilul noaptea .
· Crizele epileptice (convulsiile): Pot apărea în timpul somnului, fragmentându-l profund. Anumite epilepsii au o predilecție pentru somn, cm este cazul în sindromul Angelman .
· Particularități comportamentale și senzoriale:
· Anxietatea: Este un factor major la toate NDD-urile. Frica de întuneric, gândurile intrusive sau incapacitatea de a se auto-calma fac tranziția către somn extrem de dificilă.
· Hipersensibilitatea senzorială: La un copil cu autism, o țesătură aspră a pijamalei, o ușoară schimbare a temperaturii camerei sau un zumzet abia perceptibil de la un aparat pot fi surse majore de disconfort și pot întârzia sau fragmenta somnul .
· Probleme de comunicare: Incapacitatea copilului de a comunica o durere (de dinți, de burtă) sau o frică duce la manifestări comportamentale (agitație, plâns) care sunt interpretate ca o problemă de somn, dar care au o cauză subiacentă .
· Hiperactivitatea și impulsivitatea: Specifice ADHD-ului, acestea fac dificilă îndeplinirea unui ritual de culcare liniștit și relaxat .
· Influențe externe și iatrogenice:
· Medicația: Anumite medicamente prescrise pentru simptomele NDD (de exemplu, unele antidepresive ISRS sau stimulente pentru ADHD, dacă sunt administrate prea târziu) pot avea ca efect secundar inducerea insomniei .
· Igiena precară a somnului (factori de mediu): Deși nu este cauza principală, un mediu nepotrivit (lumină, zgomot, program neregulat de somn) poate agrava semnificativ un teren deja vulnerabil.

Relația bidirectională

Un aspect crucial de înțeles este că această relație funcționează în dublu sens. Nu doar că tulburarea de neurodezvoltare cauzează probleme de somn, dar lipsa cronică de somn înrăutățește semnificativ simptomele de zi ale tulburării. Astfel, un copil privat de somn va avea o capacitate și mai redusă de a-și regla emoțiile, va fi mai neatent, mai iritabil și va prezenta o frecvență crescută a comportamentelor stereotipe sau a crizelor de furie . Acest cerc vicios este una dintre principalele provocări în managementul acestor copii.

Înainte de a vorbi despre reguli și strategii de igienă a somnului — la fel de importante ca igiena corporală sau cea a mediului în care trăim — este esențial să înțelegem un lucru simplu: somnul nu este un detaliu din programul copilului, ci o nevoie fundamentală pentru dezvoltarea lui.

Privarea de somn are următoarele consecințe:
• schimbări fiziologice la nivelul organismului;
• factori de risc pentru diabet și probleme cardiovasculare;
• creșterea nivelului de grelină (hormonul foamei), creșterea riscului de obezitate;
• influențează hormonul STH (hormonul de creștere) și scade sistemul imunitar (prin urmare cei mici sunt mai predispuși îmbolnăvirilor);
• scade performanța zilnică prin realizarea sarcinilor într-un timp mai îndelungat, concentrare și performanță scăzută, afectând chiar siguranța celor mici;
• apariția microsomnurilor (ațipirea frecventă cu senzația că ești treaz);
• depleție energetică la nivelul neuronilor și poluarea cu bio produși ai activității celulare (în timpul somnului se pare că neuronii se pot “repara”);
• reducerea activității ariilor cerebrale care controlează emoția, factorul decizional și interacțiunea socială – prin deducție, privarea de somn afectează aceste procese.

De mare ajutor este stabilirea unui orar de somn ce implică:
• Un program de somn cu oră de somn și trezire constantă și respectarea lui în weekend.
• Practicarea exercițiilor fizice, în fiecare zi câte 30 de minute, un program sportiv cu 4-5 ore înainte de somn sau o plimbare lejeră seara înainte cu 2 ore de somn.
• E importantă și practicarea relaxării înainte de somn cu ajutorul unei băi calde, unei lecturi plăcute sau o audiție muzicală.
• Pentru ca trezitul să devină mai ușor, e necesar să fie realizat odată cu lumina dimineții care ajută la resetarea ceasului biologic și a persoanelor cu tulburări de adormire.
• Se recomandă evitarea desfășurării de activități în pat, dormitorul să fie aerisit și fără TV sau calculator, iar temperatura să fie confortabilă (de evitat extremele prea rece sau cald).
• Este important să luăm masa cu 2 ore înainte de somn (cu excepția sugarilor) și să evităm consumul de ciocolată sau băuturi carbogazoase.
• Pentru un somn odihnitor, pentru a adormi mai ușor ori pentru a ne liniști în timpul zilei, de mare ajutor sunt păturile ponderate. Pătura ponderată, aleasă adecvat (după greutate, înălțime), determină organismul să producă serotonină (hormonul „fericirii”) și melatonină (hormonul „somnului”) și să reducă nivelul de cortizol („hormonul stresului”).

Ca și concluzie, se poate afirma faptul că, cauzele tulburărilor de somn la copiii cu tulburări de neurodezvoltare multifactoriale nu se rezumă la o simplă "proastă igienă a somnului", ci sunt adânc înrădăcinate în biologia unică a fiecărei tulburări și în interacțiunea acesteia cu comorbiditățile medicale și psihice, precum și cu factorii de mediu. Tratamentul eficient necesită, prin urmare, o abordare personalizată, care să identifice și să țintească cauzele specifice pentru fiecare copil în parte. Somnul este un factor major în toate celelalte activități pe care le desfășoară copilul și trebuie tratat cu maximă seriozitate!

23/04/2026

OMS recomandă ceea ce spun și eu de foarte multi ani! Gadget-urile în primii doi ani de viață a copilului, NU TREBUIE SĂ EXISTE!!!

Știu că este greu să ai copil mic, am trecut prin asta... nu ai timp să faci un duș " ca oamenii ", nu ai timp să faci mancare și nici curat! Cât despre timp pentru micile tale plăceri, ca o ieșire la cafea cu prietena ta, nici nu mai putem vorbi!
Dar, ce se petrece în mintea unui bebeluș care în primii ani descoperă telefonul, tabletă, televizorul, etc?
Simplu- nu se dezvoltă neuronal, în mod
corespunzător!

Un studiu realizat de Hutton și colaboratorii săi (2019) ne arată că copii care petrec timp în fața gadgeturilor prezintă un nivel mai scăzut de substanță albă în ariile cerebrale care susțin limbajul și abilitățile de autoreglare. Substanța albă funcționează ca o rețea de transport a informației între centrele cognitive. La copiii expuși excesiv la ecrane, această rețea este mai puțin dezvoltată, ceea ce duce la o preocesare mai lentă și mai puțin eficientă a informațiilor. Dacă facem referire la dopamina, care este cunoscută sub denumirea de “hormonul fericirii”, stim deja ca ea participă la procesul de învățare prin recompensă, contribuie la reglare emoțională – influențează starea de spirit și contribuie la reglarea mișcărilor și la coordonarea motorie, iar statul in fața ecranelor care au culorile vii, sunetele stridente și schimbările rapide de cadre, declanșează eliberări mari de dopamină. Creierul copilului se obișnuiește cu acest nivel înalt de stimulare și automat nu face față vieții normale, pentru că, al său creierașu, cere nivel de dopamină mai mare și tot mai mare!
De exemplu, dacă copilul petrece chiar și 15 minute în fața ecranului și ulterior părintele încearcă să inițieze activități precum citirea unei cărți, asamblarea unui puzzle sau interacțiunea față în față, implicare copilului și menținerea atenției asupra sarcinilor poate fi imposibilă deoarece activitățile propuse de părinte sunt lente, iar creierul copilului „cere” activități cu un ritm mai alert care să le ofere un nivel ridicat de dopamină.
Dacă vorbim de melatonină, care este considerat a fi hormonul somnului deoarece este implicat în reglarea ritmului circadian, expunerea continuă la lumina albastră a ecranelor inhibă acest proces și apare somnul fragmentat, timp mai îndelungat de adormire și starea de oboseală pe parcursul zilei.
De asemenea, expunerea la ecrane în timpul meselor infulențează negativ comportamentul alimentar al copilului, deoarece ecranul îi distrage atenția de la propriile senzații corporale. Copilul devine absorbit de conținutul vizual, ceea ce duce la consumul unor cantități mai mari de alimente, mâncat rapid, dificultăți în recunoașterea senzațiilor de sațietate și dificultăți de procesare a informațiilor legate de gust, miros sau textură, aspect care ulterior duce la tulburări alimentare sau selectivitate alimentară.

De asemenea, ecranele utilizate in primii ani de viață pot afecta dezvoltare cognitivă și socială, iar capacitatea copiilor de a "citi" emoțiile, de a învăța abilități sociale și de a interacționa se reduce semnificativ! Pot afecta și dezvoltarea limbajului, capacitatea de concentrare și, pot duce, asa cm am mai menționat, la izolare socială și agitație.

Am zis deja, că fiind mamă, pot înțelege nevoia, dar tot ca mamă și ca psiholog, vin cu recomandarea clară, să trăim alături de copil toate etapele de vârstă, să îi dăm voie să descopere mediul înconjurător, cel puţin jumătate din cât ne lăsau părinții noștri. Facem adesea referire la faptul ca noi am avut o copilărie sănătoasă, dar cine ne împiedică să nu îi oferim asta si copilului nostru!? Am refuzat expunerea la ecrane în primii ani a fetiței mele, acum la 9 ani, are voie doar 2 ore pe zi și doar în vacanțe și ii place să descopere și să exploreze natura și mediul înconjurător pentru că simte bucurie reală când face aceasta. Iubește jocurile cu prietenii și interacțiunea și nu se simte niciodată în inferioritate pentru că nu are telefon sau pentru că nu știe ceva din mediul online, când alți copiii o întreabă-răspunde cu lejeritate că are timp în viață să stea și pe telefon!

Viața celor mici, noi o creionăm cu sprijin, conexiune și grijă!

23/04/2026

Se apropie rapid și a doua ediție de workshop!

Așa cm am promis, vom realiza și al doilea workshop GRATUIT dedicat mamelor eroine! Sperăm că fiecare mamă va pleca și după această întâlnire, cu mai multă claritate și idei practice pentru unele dificultăți cu care se confruntă propriul copil!

22/04/2026

Poveștile sunt punți către sufletele copiilor. Prin ele înțelegem, vindecăm și însoțim emoțiile care nu pot fi încă rostite. Pentru copiii care traversează doliul, poveștile devin un limbaj al inimii: îi ajută să dea sens pierderii și să își exprime durerea într-un mod blând și protector. Astăzi, am creat ceruri pentru oamenii importanți care nu au murit, ci au devenit îngerii noștri păzitori!

20/04/2026

Autodisciplina se referă ca capacitatea noastră de a urma reguli stabilite de noi.
Îmi cer să fac ce am de făcut și mă țin de plan. Nu mă las influențat de stări și de chef, dar sunt perseverent în scopuri care determină schimbarea mea în bine: emoțional, social, academic, financiar, etc.

În copilărie, disciplina se construiește în relație, cu un model și limite clare, oferite cu fermitate și căldură, în mod constant.
Copiii devin disciplinați atunci când se simt în siguranță, când înțeleg așteptările și când observă coerență între ceea ce li se spune și ceea ce li se arată. Când au un adult disponibil, iubitor și ferm care să îi ghideze. Asta înseamnă ca este un proces, de cele mai multe ori lung, în care copiii învață reguli pe care apoi le transformă în rutine și stil de viață. Un copil nu învață imediat să-și ducă farfuria la chiuvetă sau să o spele, dar cu un adult perseverent în viața lui, va ajunge la acest obicei, și îl va păstra un timp îndelungat!

La adulți, autodisciplina presupune capacitatea de autoreglare, de amânare a recompensei și de menținere a direcției chiar și în absența motivației imediate, iar aceasta se dezvoltă prin practică conștientă, asumare și clarificarea valorilor personale. Treaba asta este despre pornire, revenire, ajustare și continuitate în efort, pentru că disciplina nu constrânge, ci susține libertatea de a trăi în acord cu propriile obiective și principii la care lucrezi în fiecare zi.
Când vrei să fii (mai) bine și cauți conștient soluții, pe care le pui în aplicare cu perseverență, ajungi la rezultatele frumoase și așteptate mai devreme sau mai târziu. Altfel, după un an, doi, trei, zece esti tot acolo și inca “te mai gândești la asta”.
Începem în curând InspireYou și dacă vrei susținere în proces te așteptăm împreună cu noi!

19/04/2026

Autismul nu înseamnă doar comportament, comunicare sau particularități de dezvoltare. La mulți copii și adulți din spectrul autist există și o realitate digestivă foarte clară: constipație severă, balonare, dureri abdominale, diaree, selectivitate alimentară marcată, disconfort care uneori nici măcar nu poate fi exprimat ușor în cuvinte.

Și cred că exact aici încă se greșește frecvent: simptomele digestive sunt minimizate, puse pe seama „mofturilor alimentare” sau a comportamentului, când de fapt intestinul poate fi o piesă importantă din tot acest tablou.

Tot mai multe date au atras atenția asupra așa-numitei axe intestin–microbiotă–creier. Cu alte cuvinte, nu vorbim doar despre digestie. Vorbim despre un dialog continuu între intestin, microorganismele care îl populează și sistemul nervos. Microbiota intestinală produce metaboliți, influențează inflamația, bariera intestinală, sistemul imun și chiar semnale neuroactive care pot ajunge să aibă relevanță și pentru creier.

La pacienții cu autism, tulburările digestive par să fie mai frecvente decât în populația generală. În paralel, mai multe studii au descris diferențe la nivelul microbiotei intestinale comparativ cu loturile neurotipice. Problema este că acest domeniu este complex, iar rezultatele nu sunt mereu perfect uniforme între studii. Asta nu înseamnă că legătura nu există, ci că trebuie interpretată cu multă rigoare: alimentația selectivă, sensibilitățile senzoriale, medicația, constipația, infecțiile, antibioticele și stilul de viață pot influența masiv microbiota.

Un punct foarte interesant este și integritatea barierei intestinale. Când această barieră este afectată, pot trece mai ușor în circulație compuși alimentari, bacterieni sau inflamatori care întrețin răspunsuri imune și pot influența axa intestin–creier. De aici vine și interesul tot mai mare pentru conceptul de permeabilitate intestinală crescută în anumite subgrupuri de pacienți.

De aici până la ideea că „autismul se tratează din intestin” este însă un pas greșit și periculos. Nu, nu avem dovezi că autismul poate fi „vindecat” prin probiotice, diete restrictive sau transplant de microbiotă. Dar avem suficiente motive să spunem că simptomele digestive trebuie evaluate serios, că microbiota este o piesă relevantă în ecuație și că anumite intervenții țintite ar putea ajuta uneori la reducerea disconfortului gastrointestinal și, indirect, la îmbunătățirea calității vieții.

S-au studiat probiotice, prebiotice, intervenții dietetice, chiar și microbiota transfer therapy. Unele rezultate sunt promițătoare, mai ales în modele experimentale și în unele studii clinice mici, dar încă nu avem baza necesară pentru recomandări universale și simpliste. Aici este foarte important să nu transformăm un domeniu serios într-o zonă de marketing agresiv și speranțe false.

Mai există și un detaliu extrem de interesant: zincul. Zincul contează nu doar pentru imunitate și integritatea mucoasei intestinale, ci și pentru funcția sinaptică. În anumite modele experimentale de autism, deficitul de zinc și alterarea semnalizării dependente de zinc par să aibă implicații relevante atât la nivel intestinal, cât și cerebral. Este un domeniu care merită urmărit, dar tot cu prudență, fără extrapolări grăbite.

Ce mi se pare cu adevărat important este altceva: dacă un copil din spectrul autist are constipație, dureri abdominale, balonare, diaree, selectivitate alimentară severă sau semne de malabsorbție, aceste lucruri nu trebuie tratate ca zgomot de fond. Nu sunt „detalii minore”. Pot influența somnul, comportamentul, iritabilitatea, capacitatea de reglare, alimentația și, în final, întreaga funcționare zilnică.

Autismul este o condiție neurodezvoltativă complexă. Dar tocmai pentru că este complexă, abordarea trebuie să fie completă. Uneori, și intestinul face parte din poveste. Iar când îl ignorăm, riscăm să ratăm o parte importantă din suferința reală a pacientului. - Dr. Naomi Ciurea Adina

18/04/2026

Sâmbăta este despre relaxare, despre activități plăcute și practice și despre conectare relațională și emoțională!

Echilibrum este spațiul creat din dragoste pentru copii și mai ales pentru a ne bucura real, dincolo de zgomotul tumultuos al cotidianului fiecăruia!

Adolescența în neurodiversitate reprezintă mai multe suișuri și coborâșuri, cât nu trăiesc, unii într-o viață întreagă!

16/04/2026

Pairing-ul în terapie este un concept central mai ales în Applied Behavior Analysis (ABA) și în intervențiile pentru copii (inclusiv copii cu dificultăți de reglare emoțională, TSA, anxietate sau opoziționism). Și se referă la procesul prin care terapeutul devine asociat cu experiențe plăcute, siguranță și motivație pentru copil. Mai ales la începutul intervenției sau ,uneori chiar și d**a zile de vacanță în care programul suferă modificări, stă mai mult la telefon/ televizor sau are o perioadă în care este mai bolnav, copilul prezintă fluctuație emoțională intensă!

Pairing-ul este etapa în care terapeutul nu cere performanță imediată, nu introduce sarcini dificile, urmărește interesul copilului, oferă experiențe plăcute și predictibile și devine o sursă de confort și recompensă.

Scopul acestei etape este ca relația să fie sigură înainte de a începe intervenția structurată!

Exemple practice de pairing- Terapeutul se joacă cu jucăriile preferate ale copilului, imită jocul copilului, îi validează emoțiile, oferă micro-alegeri („vrei mașinuța roșie sau albastră?”), introduce umor și surpriză și respectă ritmul copilului!

Chiar dacă prima etapă este mai dificilă sau după vacanțe, copilul este obișnuit cu activitățile nestructurate și cu timpul petrecut acasă, prin pairing intervenția devine colaborare, plânsul de scăpare se diminuează încet și copilul recăpăta siguranța emoțională!
Din perspectivă neuropsihologică, pairing-ul reduce activarea defensivă, crește, motivația intrinsecă, facilitează învățarea socială și consolidează atașamentul terapeutic.

Această etapă este recomandată și în momentul în care copilul este introdus in sistemul educational pentru a se diminua anxietatea de nou!

Cel mai adesea suntem întrebați durează pairing-ul, dar acesta depinde de fiecare copil, uneori 1–2 ședințe, alteori câteva săptămâni, iar la copiii anxioși, mai mult!
Important de știut este că pairing-ul nu este o etapă care se termină, ci un proces care continuă pe tot parcursul terapiei, iar plânsetul, opoziția și țipătul pot fi diminuate prin interacțiune blândă, consecvență și implicare!