30/07/2025
„BUNĂ, EU SUNT SIMPTOMUL TĂU
Bună, mi-ai pus multe nume: durere de genunchi, durere de stomac, reumatism, astm, mucus, gripă, durere de spate, sciatică, cancer, depresie, migrenă, tuse, gripă, durere în gât, insuficiență renală, diabet, hemoroizi, și lista poate continua la nesfârșit. M-am oferit voluntar pentru cea mai ingrată slujbă posibilă: să fiu purtătorul de vești neplăcute pentru tine.
Tu nu mă înțelegi, nimeni nu mă înțelege. Crezi că vreau să-ți stric viața, să-ți dau planurile peste cap, toți cred că vreau să-i încurc, să le fac rău sau să îi limitez. Dar nu, asta ar fi o absurditate totală. Eu, simptomul, încerc doar să îți vorbesc într-un limbaj pe care să-l înțelegi.
Spune-mi ceva: ai merge să negociezi cu delincvenți bătând la ușă cu o floare în mână și un tricou cu simbolul „păcii” pe spate? Nu, nu-i așa?
Atunci de ce nu înțelegi că eu, simptomul, nu pot fi „subtil” și „blând” atunci când trebuie să-ți transmit mesajul? Mă lovești, mă urăști, te plângi tuturor de mine, de prezența mea în corpul tău, dar nu îți acorzi nici măcar o secundă să reflectezi și să încerci să înțelegi motivul pentru care sunt prezent în corpul tău.
Tot ce te aud spunând este: „Taci”, „Pleacă”, „Te urăsc”, „Blestem clipa în care ai apărut”, și mii de alte fraze care mă fac neputincios în a te face să înțelegi. Dar eu trebuie să rămân ferm și constant, pentru că trebuie să îți transmit mesajul.
Ce faci tu? Mă trimiți la culcare cu medicamente. Mă faci să tac cu tranchilizante, mă implori să dispar cu antiinflamatoare, încerci să mă ștergi cu chimioterapie. Încerci zi de zi să mă acoperi, să mă sigilezi, să mă reduci la tăcere. Și mă surprinde să văd că uneori preferi chiar să consulți vrăjitoare sau ghicitori ca, într-un mod „magic”, să dispar din corpul tău.
Și eu, care am un singur scop – să îți transmit un mesaj – sunt complet ignorat.
Imaginează-ți că sunt acea alarmă cu sirenă de pe Titanic, cea care încearcă în mii de feluri să îți spună că în față se află un aisberg cu care vei lovi și te vei scufunda. Sun și tot sun ore în șir, zile, săptămâni, luni, ani, încercând să îți salvez viața, și tu te plângi pentru că nu te las să dormi, pentru că nu te las să mergi, pentru că nu te las să muncești, dar continui să nu mă asculți...
Începi să înțelegi?
Pentru tine, eu, simptomul, sunt „boala”.
Ce absurditate mai mare. Nu încurca lucrurile.
Și mergi la medic și plătești zeci de consultații.
Cheltui bani pe care nu îi ai pe medicament după medicament. Și doar ca să mă reduci la tăcere.
Eu nu sunt boala, sunt doar simptomul.
De ce mă faci să tac, când eu sunt singura alarmă care încearcă să te salveze?
Boala, „ești tu”, „este stilul tău de viață”, „sunt emoțiile tale reprimate” – asta este, de fapt, boala. Și niciun medic de pe planeta Pământ nu știe cu adevărat cm să combată bolile. Tot ce fac ei este să mă combată pe mine, simptomul. Să mă reducă la tăcere, să mă facă să dispar, să îmi pună un machiaj invizibil ca să nu mă mai vezi.
Și da, e în regulă dacă, acum când citești asta, te simți puțin deranjat. Ar trebui să fie un fel de „lovitură în inteligența ta”. E în regulă dacă momentan te simți puțin supărat sau frustrat. Dar eu îți înțeleg foarte bine procesele și le pot gestiona. De fapt, asta face parte din munca mea, nu îți face griji. Vestea bună este că depinde de tine să nu mai ai nevoie de mine. Depinde în întregime de tine să analizezi ceea ce încerc să îți transmit, ceea ce încerc să previn.
Când eu, „simptomul”, apar în viața ta, nu este ca să te salut, nu. Este ca să îți transmit că o emoție pe care ai ținut-o blocată în interiorul corpului tău trebuie să fie analizată și rezolvată pentru a nu te îmbolnăvi. Ar trebui să îți acorzi șansa să te întrebi: „De ce a apărut acest simptom în viața mea?”, „Ce vrea să îmi spună?”, „De ce apare acest simptom acum?”, „Ce trebuie să schimb în mine ca să nu mai am nevoie de acest simptom?”
Dacă lași această muncă de investigație doar minții tale, răspunsul nu te va duce mai departe decât te-a dus și în anii trecuți. Trebuie să consulți și inconștientul tău, inima ta, emoțiile tale.
Te rog, atunci când apar în corpul tău, înainte să fugi la medic ca să mă adoarmă, analizează ceea ce încerc să îți spun. Crede-mă, pentru o dată în viață, mi-ar plăcea să fiu recunoscut pentru munca mea, pentru munca mea excelentă. Și cu cât vei conștientiza mai repede motivul apariției mele în corpul tău, cu atât mai repede voi pleca.
Treptat vei descoperi că, cu cât ești un investigator mai bun, cu atât mai rar voi veni să te vizitez. Și îți promit că va veni ziua în care nu mă vei mai vedea și nici nu mă vei mai simți. În același timp, pe măsură ce vei atinge acel echilibru și acea perfecțiune în a-ți analiza viața, emoțiile, reacțiile, coerența, îți garantez că nu vei mai avea nevoie să consulți niciun medic și nici să cumperi medicamente.
Te rog, lasă-mă fără loc de muncă.
Sau chiar crezi că îmi face plăcere ceea ce fac?
Te invit să reflectezi, de fiecare dată când mă vezi apărând, asupra motivului vizitei mele.
Te invit să nu mă mai lauzi în fața prietenilor și familiei
de parcă aș fi un trofeu.
Sunt sătul să aud:
„Ei, știi că eu tot cu diabetul meu mă lupt, că sunt diabetic.”
„Ei, nu mai suport durerile de genunchi, nu mai pot merge.”
„Tot eu, cu migrenele mele.”
Mă scoți în față de parcă aș fi o comoară de care nu vrei să te desprinzi niciodată.
Munca mea este rușinoasă. Și ar trebui să îți fie rușine să mă etalezi în fața altora. De fiecare dată când mă prezinți, de fapt spui: „Uitați-vă cât sunt de slab, nu sunt în stare să îmi analizez și să îmi înțeleg propriul corp și propriile emoții, nu trăiesc în coerență, uitați-vă la mine, uitați-vă la mine!”.
Te rog, conștientizează, reflectează și acționează.
Cu cât o vei face mai repede, cu atât mai repede voi dispărea din viața ta!
Cu stimă… Simptomul"
Via Bianca Luz
