Cabinet individual de psihologie Ciobanu Ana-Maria

20/12/2025

https://www.facebook.com/share/p/1ZddbfSMZZ/

20/12/2025

Nu știu cm a fost pentru dvs ziua de astăzi ,pentru noi a fost o zi încărcată de sens, curaj și entuziasm.
Atelierul " Să ascultăm ce spune corpul meu " a fost un spațiu sigur pentru copiii care au participat ,un spațiu în care nu a existat " corect" sau " greșit" ,ci autenticitate. Atelierul avut ca obiectiv principal dezvoltarea conștientizării emoționale și corporale – o competență esențială pentru sănătatea psihică pe termen lung.
În practica psihoterapeutică, știm că mindfulness-ul nu înseamnă relaxare superficială, ci capacitatea de a fi prezent cu propriile trăiri, fără judecată. Pentru copii, acest lucru este fundamental: a învăța să observe ce simt în corp, ce emoții apar și ce mesaje transmit acestea, înainte ca reacțiile să devină comportamente dezadaptative.
Un accent important al atelierului a fost pus pe limite – nu ca formă de constrângere, ci ca expresie a siguranței și a respectului de sine. Copiii au învățat că limitele sunt sănătoase, că au dreptul să spună „nu” și că pot recunoaște semnalele corpului atunci când o limită este încălcată.
Am oferit informații clare despre emoții, despre rolul lor și despre faptul că nicio emoție nu îi face „răi” sau „nepotriviți”. Furia, frica, tristețea sau dezamăgirea nu sunt probleme în sine, ci semnale care au nevoie de înțelegere și reglare, nu de reprimare.

Eu consider esențial ca un copil să învețe devreme că emoțiile nu trebuie negate sau pedepsite, ci recunoscute și integrate.
Un copil care știe ce simte și de ce simte are șanse mult mai mari să devină un adult echilibrat, capabil de relații sănătoase și autoreglare emoțională.

Felicit părinții care au înțeles că acesta nu este doar un atelier, ci un cadou profund pentru copii – o investiție reală în echilibrul lor emoțional și în relația cu ei înșiși.

14/12/2025

14/12/2025

https://www.psihologanamariaciobanu.com/post/zgomotul-care-tine-viata-aproape

Sa fie cu sens si inspiratie pentru tine,draga cititorule

Ma uit la supraaglomerarea aceasta in care alegem sa traim Craciunul si ma intreb: de ce anume ne tine ea, de fapt, la distanta?Poate ca tine la distanta de noi linistea. Iar linistea, pentru multi dintre noi, nu e un spatiu sigur. In liniste apar emotii neinchise, doruri vechi, goluri pe care le-am...

13/12/2025

13/12/2025

Astăzi am fost alături de dvs in direct ,din emisie, la " Wk-end cu prieteni". Am povestit pe îndelete, (mi-a fost asa de dor de acest "îndelete")despre supraaglomerarea de Craciun și ce scoate ea la suprafață. În spatele acestor serbări peste serbări, cadouri "obligatorii"pentru copii și pentru "doamna",liste,comparații ,presiunea de a nu rămâne în urmă , este mereu ceva profund, nevăzut, uneori dificil de înțeles și mult mai greu de conținut.
Mihaela,m-a provocat cu această temă de discuție și am rămas în energia creatoare și după emisiune ca să vă pregătesc un articol care să vă provoace și pe dvs,așa că ne conectăm din nou, un pic mai târziu. 🤗

09/12/2025

Corpul este arhiva vie a emoțiilor și experiențelor noastre. Felul în care acestea se înscriu în noi ne modelează echilibrul și răspunsul la viață.

Dragi părinți,
fiecare pas pe care copilul dvs. îl face – fie că este prima zi în clasa 0, trecerea la gimnaziu sau debutul liceului – nu înseamnă doar schimbări în orar, materii și profesori. Toate acestea presupun schimbări în psihic: emoții noi, oameni noi, provocări noi.
Într-o lume plină de stimuli și informații, abilitatea de a înțelege și gestiona emoțiile devine la fel de importantă ca matematica sau cititul.
Autoreglarea emoțională nu este un talent cu care te naști, ci o abilitate care se învață, pas cu pas iar pentru a se putea dezvolta armonios, copilul are nevoie nu doar de reguli, ci de conținere emoțională, ghidaj și spațiu sigur.
În spatele fiecărei reacții – fie ea timiditate, furie, neascultare, retragere sau anxietate – există o lume interioră care cere să fie înțeleasă, nu corectată.

În perioada 10–13 ani, copilul nu mai este „mic”, dar nici pregătit emoțional pentru statutul de adolescent. Este o etapă sensibilă, de prag, în care:

-corpul începe să se transforme mai repede decât poate mintea integra

-comparațiile și nevoia de apartenență se amplifică

-rușinea, frica de respingere și dorința de validare devin vizibile

-emoțiile se intensifică și uneori par „fără motiv”, dar sunt profund reale

Copilul are nevoie să înțeleagă ce simte și de ce simte, să poată pune în cuvinte, să poată cere sprijin, să poată spune „nu știu, mi-e greu, am nevoie de timp”.
Nu perfecțiunea îl ajută să crească, ci integrarea propriilor trăiri.

💬 De aceea, lucrul cu emoțiile nu este un moft, ci o igienă psihică esențială, la fel de necesară ca somnul, alimentația și învățarea.

🌱 Cum învățăm acest lucru?

Prin exerciții de:

-mindfulness (prezență, ancorare, respirație conștientă)

-autocunoaștere emoțională (nume, sens, intensitate, semnificație)

-autoreglare (de la tensiune la calm, de la impuls la înțelegere)

-expresie autentică (spun ce simt fără teamă de judecată)

-limite sănătoase (a mă proteja fără agresivitate, a cere fără vină)

Atunci când copilul învață să se uite în interior, frica se transformă în curiozitate, rușinea în acceptare, iar impulsivitatea în capacitatea de a alege.

🎯 Ce urmărim, concret?

-normalizarea emoțiilor intense

-înțelegerea diferenței dintre „ce simt” și „ce fac cu ceea ce simt”

-reglarea tensiunilor din corp (somatizări, agitație, insomnii, neliniște)

-gestionarea presiunii sociale și a comparațiilor

-întărirea încrederii în sine și în relații

Copilul nu are nevoie să devină „mai puternic”, ci mai conectat la sine.
Să știe că emoțiile sale nu sunt un pericol și nici un semn de slăbiciune, ci busola internă care îl ajută să se orienteze în lume.

Pentru că, dincolo de orice rezultat academic sau comportament vizibil, copilul rămâne un univers interior care cere să fie văzut, înțeles și ținut cu grijă.

🌿 Acolo începe maturizarea reală — în capacitatea de a fi în contact cu sine, cu propriile emoții și cu propriul corp, fără frică și fără rușine.

🌈 Nu vrem să „scăpăm” de emoții. Vrem să le înțelegem, să le folosim ca ghid și să le transformăm în resurse.
📞 Înscrieri și detalii: 0721 250 885

https://docs.google.com/forms/d/1wXJE-oQSlf6hz8Fc_weQxhGIxqD-xY--FGXeAzzaKok/edit

📧 cip.anamaria.ciobanu@gmail.com

💬 Emoțiile nu sunt obstacole, ci indicatoare spre cine suntem și ce avem nevoie.

08/12/2025

Am ramas datoare cu o postare despre atelierul despre feminitate pe care l-am susținut la Roman in data de 22 noiembrie.
A fost cu voioșie, cu emoții sincere, cu întrebări firești, cu zâmbete și cu multă deschidere.
Fetele au scris, au desenat, au colorat, au imaginat simboluri și au dat formă felului lor de a înțelege ce se întâmplă în corpul lor pe măsură ce cresc.

🌸 Am vorbit despre cm se transformă corpul unei fete, ce înseamnă îngrijirea,igiena,protecția și normalitatea acestui proces,
cum recunoști emoțiile care apar odată cu schimbările, ce înseamnă să îți fie bine cu tine, cu trupul tău și cu feminitatea ta;

Fetele au avut nevoie să înțeleagă, dar mai ales să simtă că sunt în siguranță cu tot ceea ce urmează să se întâmple în corpul lor.

Am vorbit despre ceva ce mult timp a fost ascuns, șoptit, rușinat: menstruația.
Despre corpul care începe să se schimbe, despre primele semne, despre „dacă o să doară?”, „ce o să se întâmple cu mine?”, despre emoția aceea de „nu știu dacă e bine, dar sper că e normal”.

Am lucrat cu ele emoțional, nu doar informativ.
Cu creioane, culori, cercuri, inimioare, simboluri, ca să poată pune AFARĂ ce de multe ori stă nespus ÎNĂUNTRU.

🌀 „Ce simt când corpul meu se schimbă?”
🌀 „Ce mă sperie?”
🌀 „Ce mă liniștește?”
🌀 „Cine e lângă mine când mă transform?”

✨ Dragi mame,
Vă las din suflet un gând simplu și blând:
nu le cereți fetelor voastre să fie pregătite, perfecte, curajoase sau „femei adevărate” înainte ca ele să se simtă gata.
Rămâneți aproape.Nu cu explicații lungi, nu cu lecții despre cm „ar trebui”,ci cu prezență.

Ele nu au nevoie să știe tot. Au nevoie să știe că pot întreba oricând.

Nu au nevoie să își poarte corpul cu mândrie imediat. Au nevoie să știe că nu e nimic greșit în el.

Nu au nevoie să înțeleagă fiecare hormon.
Au nevoie să știe că pot veni la voi cu orice emoție, chiar și cu rușine, frică, lacrimă sau confuzie.

Pentru ele, începuturile sunt mari.Pentru noi, par atât de firești.Dar vă rog să nu uitați: pentru un copil, orice transformare e un mic cutremur interior.

Când vă privesc și vă întreabă „e normal ce mi se întâmplă?”,nu cer informații.Cer validare.

Răspundeți-le așa cm știți voi mai frumos:

„Da, iubita mea. E normal. Ești în siguranță. Crești. Eu sunt aici.”

Asta vindecă frica mai repede decât orice manual de biologie.

Sunteți primele lor oglinzi.Primul lor „e bine cu mine”.Primul lor spațiu unde corpul nu e rușinat, femininul nu e grăbit și emoțiile nu sunt strânse în tăcere.

Să aveți grijă de ele.
Dar și de voi — femeile mici care ați fost, femeile mari care sunteți, mamele învățate și mamele învățăcele.

🌸 Feminitatea se învață din privirea care nu judecă,din vocea care nu sperie,din brațul care nu împinge, ci însoțește.

Și în acest drum…
întâi suntem femei, mame, apoi ghizi, apoi martore.

Cu blândețe și pretuire,
Ana-Maria

06/12/2025

Ca in fiecare sambata, la Radio Iaşi ,ne-am întâlnit și astăzi să povestim la „Wk-end cu prieteni”.
Mihaela Steliana m-a întrebat ce am găsit eu în ghete dimineața aceasta și tare s-a mai amuzat când a auzit că eu nu mai caut demult acolo darurile lui Mos Nicolae. 😉
Este îndemnul meu și pentru dvs , oameni dragi de a căuta darurile prețiosului Moș în inimile voastre. Descoperiți bucuria în lucrurile simple, în gesturi de iubire, în momentele împreună cu cei dragi.
Vă invit să vă amintiți cât de valoroși sunteți pur și simplu prin faptul că existați -de aici începe Magia!!!!
Pentru că atunci când devenim conștienți de propria noastră prezență, de realitatea vieții care pulsează în noi, se deschid porți spre transformare.

Conștientizarea existenței noastre nu este un exercițiu abstract: ea ne invită să trăim cu intenție, să acționăm cu iubire și responsabilitate, să facem pași care aduc sens și lumină în viețile noastre și ale celorlalți.
Este acel moment când simpla recunoaștere a propriei noastre ființe devine catalizator pentru alegeri care ne apropie de autenticitate și de scopul personal.

A simți valoarea intrinsecă a ființei noastre ne dă curajul să ne conectăm mai profund cu ceilalți, să oferim fără a aștepta răsplată, să iertăm, să creăm și să iubim.
Este începutul unui ciclu în care prezența conștientă se transformă în acțiune plină de sens, iar gesturile mici devin dovada că viața, trăită cu inimă deschisă, poate fi miraculoasă chiar și în detaliile ei cele mai simple.

18/11/2025

Atelierul de sâmbătă,organizat la Iasi, a fost o bucurie. Am întâlnit ochi curioși,inimi curajoase să exploreze un orizont nou cu multe provocări, întrebări și descoperiri despre ele însele.

Cele patru ore nu au fost suficiente și am cerut puțin timp în plus de la părinți — așa se întâmplă atunci când fetele noastre se simt ascultate, înțelese, auzite, văzute.
Când rușinea nu mai apasă ca o piatră pe piept, când nu mai e nevoie să se ascundă după răspunsuri „bune” și pot să dea glas propriilor lor trăiri.

Când spațiul devine suficient de sigur încât timiditatea se transformă în curiozitate, iar tăcerile capătă sens și nu teamă.
Când fiecare întrebare rostită sau nerostită își găsește locul între noi, fără grabă, fără presiune.

Când încep să descopere că nu sunt ciudate, nu sunt singure și că ceea ce simt este omenesc, firesc, valid.
Când îndrăznesc să-și dea voie să simtă, să exprime, să pună limite, să își observe corpul și emoțiile cu mai multă blândețe.

Atunci timpul lui ”aici si acum ” capata sens si putere....lucrul cu noi se transforma dintr-un atelier intr-o intalnire cu sinele, cu corpul , cu firescul.

Sâmbăta aceasta ne vedem la atelier la Roman pentru o experiență unică de reconectare și prezență. Mai avem doar un singur loc disponibil iar energia grupului te așteaptă să fii parte din această călătorie interioară.
Vrei ca fiica ta să învețe de unde vine adevărata strălucire?

10/11/2025

Dragă mamă, hai să facem un mic exercițiu…

Închide ochii pentru o clipă și adu-ți aminte cm te simțeai tu la 10-12 ani.
Îți amintești emoțiile, rușinea, întrebările fără răspuns, dorința de a fi înțeleasă?

Cum ar fi fost dacă cineva ți-ar fi spus atunci:
„Tot ce se întâmplă cu tine este firesc. Ești frumoasă exact așa cm ești.” 💕

Ce ai fi avut nevoie să primești în acel moment?
Poate o îmbrățișare, o explicație blândă, o privire care să-ți spună: „Ești în regulă.”
Poate doar să simți că nu ești singură în tot ceea ce trăiești.

Cum a fost pentru tine lipsa acelor cuvinte?
Cum ți-a influențat felul în care te-ai raportat la corpul tău, la feminitatea ta, la încrederea în tine?
Cât din acea tăcere ai dus-o mai departe, fără să vrei, în tine?

Și cm ar fi dacă fiica ta ar putea trăi altfel?
Cum ar fi dacă ea ar învăța de mică să își asculte corpul cu blândețe,
să nu se rușineze de el,
să-l prețuiască,
să-l înțeleagă?
Acesta este sensul atelierului „Shine Bright” – Descoperă-ți adevărata strălucire!
să le oferim fetelor noastre ceea ce poate noi n-am primit:
🩷 încredere în corpul lor
🩷 curajul de a vorbi deschis
🩷 înțelegerea că feminitatea este o forță, nu o rușine

Aici, fiica ta va descoperi că transformările prin care trece sunt firești,că emoțiile ei au loc și sens,
și că a fi fată e un lucru de care poate fi mândră.

💫 Ce le așteaptă la atelier:
• Exerciții practice pentru încredere și autocunoaștere
• Discuții deschise despre corp, emoții și feminitate
• O gustare sănătoasă și o băutură caldă 🍵
• Materiale-suport adaptate vârstei

💜 Este mai mult decât un atelier — este o experiență de reconectare între mame și fiice, o amintire frumoasă care va crește odată cu ele.

06/11/2025

Toate fiicele au un tată dar unii tați par să uite că au o fiică.....Unele dintre ele reușesc să treacă peste această absență,având suficientă stimă de sine, putere și creativitate. Cele mai multe nu se iubesc însă, simțind că le lipsește ceva esențial.

Când tatăl lipsește din viața fiicei, ea nu are o direcție sau un obiectiv clar, întreaga ei fundație se clatină,iar energia ei vitală este secătuită. Absența tatălui domină cu tenacitate psihicul fiicei. Tatăl rămas necunoscut îi afectează modul de a funcționa în plan fizic,social și psihologic.

Fiicele devin femei......Unele dintre ele devin femei care poartă în tăcere dorul după tatăl lor, chiar dacă nu îl numesc așa. Cresc cu o nevoie neîmplinită de protecție, de validare, de privire care spune „ești importantă pentru mine”.

În absența acestei confirmări, ele pot deveni femei care :
-se critică excesiv, pentru că nu au învățat că sunt suficient de bune;
-caută iubirea în locuri imposibile, fie în relații toxice, fie în oameni emoțional indisponibili;
-se tem de abandon, și astfel se agață, sau dimpotrivă, nu lasă pe nimeni să se apropie;
-își construiesc armuri, devenind independente, puternice, dar emoțional singure;
sau, în sens opus, renunță la sine, trăind prin nevoile altora.

Când aceste fiice devin mame.....Aici se activează ceea ce multe teorii psihologice descriu ca fiind transmiterea transgenerațională a atașamentului și a traumelor.

Dacă rana nevăzută nu este conștientizată, femeia devine o mamă care poate:
-să fie hiperprotectoare și anxioasă, temându-se ca fiica ei să nu sufere cm a suferit ea;
-sau dimpotrivă, distantă emoțional, incapabilă să ofere ceea ce nici ea nu a primit;
Uneori devine mamă-prietenă sau mamă-camarad, dar fără structură, limite, tatăl fiind în continuare absent din sistem;alteori, o mamă critică și perfecționistă, pentru că doar performanța a învățat-o să fie văzută.

Și relația lor cu fiicele?........Această relație poate lua mai multe forme:
-Mamă care se agață de fiică și o transformă în "partener emoțional", pentru că ea însăși nu a avut sprijin masculin.
-Mamă exigentă, care proiectează în fiică neajunsurile proprii: „tu să reușești ce eu n-am putut”.
-Mamă distantă, care nu știe cm să atingă, să mângâie, să spună „te iubesc”, pentru că ea însăși nu a primit asta.
-Mamă inconsecventă, când prezentă emoțional, când retrasă. Fiica învață că iubirea nu este stabilă, ci imprevizibilă.

Dar există și excepții.

Sunt femei care, tocmai pentru că știu ce a însemnat lipsa tatălui, aleg conștient să fie altfel. Devin mame care învață, întreabă, merg la terapie, își cresc fiicele cu blândețe, le spun „te văd, te aud, ești importantă”.

Tu, dragă fiică, dragă femeie, dragă mamă care citești aceste rânduri…
Poate ai învățat să zâmbești atunci când sufletul îți tremură. Poate ai crescut cu ideea că trebuie „să fii puternică”, chiar și atunci când tot ce îți doreai era să fii ținută în brațe. Poate ai tăcut de teamă să nu rănești, ai disimulat durerea ca să nu fii judecată, ai ascuns lacrimile ca să nu fii considerată „prea sensibilă”.

Adevărul este că în tine trăiește o forță mai mare decât toate furtunile prin care ai trecut. Acea forță nu se află în cât de bine poți să suporți, ci în cât de sincer poți să simți. Nu în cât reziști, ci în cât îți permiți să te vindeci.

Și mai ales, ai voie să te întorci la tine.La fetița din tine care încă așteaptă să fie văzută. La femeia care vrea să fie iubită, nu pentru cât oferă, ci pentru cine este. La mama care poate a uitat să se îmbrățișeze și pe ea însăși.

A te întoarce la tine nu înseamnă egoism. Înseamnă vindecare. Înseamnă să îți dai voie să trăiești cu adevărat și nu doar să supraviețuiești.

Pentru că tu meriți. Nu pentru că ai făcut ceva ca să meriți, ci pur și simplu pentru că exiști.

Întreabă-te cu blândețe: ”Ceea ce dau mai departe vindecă sau rănește?”